Avantajele culturilor hidroponice

Consultant: Ing. Popa Ionel

De câte ori am avut ocazia, am promovat culturile în spații protejate ca soluție pentru obținerea de venituri mai sigure ținând cont de faptul că se întâmplă des ca factori meteorologici cum ar fi seceta, ploile cu grindină  etc să dijmuiască producțiile în câmp deschis.  Între timp însă, am încercat să pun în practică acest sfat și m-am lovit de o problemă. Am dorit să construiesc o seră pe o suprafață de teren pe care o dețin undeva în lunca râului Bârlad, foarte aproape de Municipiul Vaslui. Ideea de proiect era ca sera să fie dotată cu un puț pentru obținerea apei pentru irigare și cu un sistem fotovoltaic care să alimenteze pompele ce urmau să scoată apa din pânza freatică.  Pentru că sera gândită de mine depinde de aprovizionarea cu apă, am început demersurile pentru obținerea avizului pentru puț. Am solicitat o ofertă de la o firmă atât pentru obținerea avizului de forare, cât și pentru efectuarea forajului propriu-zis(pentru puț) dar și pentru elaborarea documentației de autorizare a puțului.

Valoarea totală din ofertă a fost de aproape 17000 euro, fără TVA, în care mi se preciza că luase în calcul forarea pentru puț până la o adâncime cuprinsă între 150-170 m. Vă dați seama că această ofertă m-a descurajat profund.  Și-atunci am căutat soluții alternative.

Iată o soluție alternativă care prezintă chiar mai multe avantaje: culturile hidroponice! Sincer să fiu, auzisem de astfel de sisteme însă le-am tratat la diverse deoarece, nu-i așa, roșiile noastre sunt mai dulci decât cele din afară! (asta era concepția mea înainte de a aprofunda un pic documentarea). Între timp însă, am început o documentare  pe diverse canale și iată câteva concluzii pe care vi le împărtășesc cu drag. Rămâne însă la latitudinea fiecăruia dintre dumneavoastră să aleagă sistemul care crede că i se potrivește cel mai bine.

  1. Culturile hidroponice utilizează mai puțin material nutritiv pentru a alimenta plantele. Se creează un mediu în care se controlează și se reciclează substanțele nutritive, astfel că dispare ”risipa” de îngrășăminte din culturile tradiționale(în care se folosesc excesiv îngrășăminte), mare parte sfârșind prin a se deversa în râuri contaminând apa și punând în pericol viața omului sau a animalelor(ați auzit probabil de contaminarea apelor cu nitriți și nitrați).
  2. Culturile hidroponice solicită o cantitate mult mai mică de apă!  În primul rând că apa este distribuită controlat și în al doilea rând că apa este reciclată. În culturile tradiționale, prin irigare se irosește o mare parte din apă care fie se înfiltrează în sol, fie se evaporă. Iată cum problema pe care am avut-o eu se simplifică foarte mult. În plus, se reduc și costurile de producție.Se face o economie de apă care înseamnă doar 10% față de consumul de apă în sistem tradițional.
  3. Culturile hidroponice nu necesită sol. Se folosește un alt mediu creat artificial care înlocuiește solul. Plantele cultivate prin această metodă au o rată de creștere mai mare în comparație cu plantarea normală. Creșterea mai rapidă se datorează mediului creat extrem de controlat în care se alocă mai mult oxigen, apă și substanțe nutritive direct plantelor.
  4. Culturile hidroponice au ca rezultat cantități mai mari de legume la unitatea de suprafață deoarece sistemul hidroponic asigură o creștere și dezvoltare mai rapidă a plantelor. Se produce în orice anotimp într-un mediu perfect controlat și protejat de prădători.
  5. Culturile hidroponice necesită o cantitate mai mică de timp adică de forță de muncă manuală deoarece nu se mai pune problema plivitului. Buruienile lipsesc cu desăvârșire.
  6. Pentru că aceste culturi nu necesită anumite tipuri de sol, anumite terenuri, ne putem concentra pe alegerea terenurilor de amplasare cât mai aproape de piață. Prin urmare, am putea avea reduceri semnificative de costuri amplasând culturile aproape de piață, reducând cheltuielile de transport.
  7. Având un control foarte bun asupra mediului, aprovizionarea plantelor cu substanțe nutritive este foarte lesnicioasă. Din acest motiv, plantele nu mai dezvoltă sisteme radicelare extinse . Plantele vor fi mai dese și vor crește mai mult și mai repede(chiar mai sănătoase) deasupra substratului nutritiv(plantele cresc cu cca 50% mai repede).
  8. Culturile hidroponice pot fi cultivate peste tot; se spune că putem converti orice teren în teren agricol fertil. Cu agricultura normală sau agricultura pe sol, există mai multe probleme, cum ar fi bolile parazitare, de climă și sol. La culturile hidroponice se creează un control deplin asupra serei astfel că efectul acestor factori se elimină, concomitent cu faptul că se elimină complet pesticidele, toxice pentru sănătatea omului. În sol plantele pierd multă energie în dezvoltarea rădăcinilor pentru a găsi nutrienți. În sistemul hidroponic rădăcinile primesc constant sau cel puțin regulat soluție cu nutrienți, astfel planta se poate concentra pe dezvoltarea frunzelor, florilor și fructelor. De aici rezultă o folosire mai buna a spațiului, o îmbunătățire a culturilor și creșterea producției.La începuturile hidroponiei produsele ce se obțineau nu aveau gust perfect însă între timp, s-au dezvoltat produsele ce servesc ca bază nutrițională și gustul legumelor a devenit mult mai apetisant.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Seră de tomate în sistem hidroponic

În concluzie, cu sistemul hidroponic aveți 30% mai multe plante, o creștere mult mai rapidă și o producție aproape dublă.

Pentru astfel de investiții se pot accesa fonduri nerambursabile prin PNDR sub-Măsura 4.1, cu șanse mai mari decât sistemele tradiționale deoarece determină o economie semnificativă de apă. Necesarul de forță de muncă e redus. Producția mult mai certă și în întreaga perioadă a anului!

Oferim consultanță pentru accesarea de fonduri nerambursabile în vederea implementării unor astfel de proiecte atât de profitabile!

Consultant: ing. Popa Ionel, S.C.DUPLICOM GRUP S.R.L., mobil: 0761130399, email: duplicomgrup@yahoo.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s