Dă-ne Doamne înțelepciune

Ionel Popa

În aceste vremuri vedem dezbateri furtunoase între putere și opoziție. Iată o știre din data de 11.07.2019: „Curtea Constituţională a României a dezbătut, joi, obiecţiile de neconstituţionalitate formulate de PNL – USR şi de preşedintele Klaus Iohannis asupra modificărilor aduse de Parlament Codului Penal şi Codului de Procedură Penală. Judecătorii au amânat pentru a şaptea oară o decizie, verdicul urmând a fi dat pe 29 iulie.”(www.libertatea.ro)
Tensiunile au drept cauză niște modificări la Codul Penal. De altfel de câțiva ani agenda politicienilor a fost ocupată cu ….lupta pe justiție. Teama că ar putea da socoteală pe seama averilor acumulate îi sperie pe mulți. Pensiile speciale, alt subiect aflat pe agenda politicienilor creează impresia că Parlamentul și Guvernul sunt doar pentru câțiva români…. Nu vreau să îmi dau cu părerea pe aceste subiecte. Îmi pare rău că acestea sunt temele care incită spiritele și creează falii în societatea noastră(și nu-i bine deloc), omițând alte aspecte care sunt mult mai alarmante și mai prioritare!Îmi pare rău că politicienii nu se concentrează și pe măsuri pentru masa mare de români . Consecințele sunt nefaste.

România stă în coada Europei și așa va fi pentru multă vreme dacă ai noștri  conducători nu se trezesc! În timp ce noi ne certăm unii cu alții, alte state construiesc de zor viitorul! Tineretul pleacă peste hotare imediat ce termină școala și muncește pe șantiere sau în uzine din întreaga Europă, și nu numai. Acele state fac creștere economică, singura ce poate duce la creșterea nivelului de trai. Tinerii noștri pun umărul la creșterea și mai mare a decalajului dintre România și restul statelor din UE. Între timp rămân în țară familii destructurate, bătrâni însingurați care de cele mai multe ori mor de parcă i-ar lovi niște blesteme: fie de frig(cine să le aducă lemne?), fie de foame, fie bolnavi neîngrijiți(cine să-i ajute să ajungă la un medic sau să ia un medicament?), fie arși pentru că fiind singuri nu sesisează că o scânteie le-a aprins patul, fie tâlhăriți, în cazul bătrânelor uneori și violate etc. Mulți români cad pradă depresiei și își iau viața…. Altădată bătrânii locuiau cu unul din copii. Acum copiii sunt plecați și bătrânii își duc zilele în condiții din ce în ce mai grele. Mai ales în mediul rural situația e cea mai cruntă.

Mulți copii sunt în grija bunicilor. Deseori familiile se destramă ca urmare a plecărilor în străinătate și copiii se separă. Unii cu mama, alții cu tata, dar de crescut îi cresc bunicii.

Acestea sunt realitățile vremurilor actuale. În sate natalitatea e din ce în ce mai scăzută, nunțile tot mai puține, doar decesele respectă statisticile…..deocamdată.Multe sate suferă scăderi masive de populație….

Ca efecte colaterale, se pierd tradiții, devenim mai egoiști, mai frustrați, mai descurajați, mai încrâncenați(mai ales față de policitieni dar și între noi)…..

Contracararea acestor situații necesită acțiune rapidă, concentrată, inteligentă pe mai multe planuri. Soluțiile nu țin de creșterea pensiilor. Nici măcar lupta împotriva corupției nu va rezolva problemele. Îmi pare rău că trebuie să spun asta. Un exemplu îmi vine în minte: am combătut corupția din fotbal… și? Rezultatul e că aproape nu mai avem fotbal. Să ne imaginăm o situație: un bolnav canceros e dus la spital. Medicul îl bagă în operație. Iese la sfârșit pe hol și familia bolnavului îl întreabă:

-Domn doctor, ați rezolvat cu cancerul?

-Da, l-am extras!

-Bravo domn doctor, felicitări!

-Mulțumesc dar pacientul e mort!

-Păi cum așa domn doctor?

-Nu a rezistat operației, era slăbit, a trebuit să operăm mai multe organe că era un cancer extins, am afectat funcționarea și a inimii, și a rinichilor, și a plămânilor, i-a trebuit sânge și nu prea am avut suficient…asta a fost. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Cam asta e și cu lupta anticorupție…că tot comparăm corupția cu un cancer…

Cred că e nevoie de a se identifica alte soluții care să determine dezvoltarea României care să combată indirect și corupția, iar aceste metode radicale care produc multă tensiune, să fie folosite cât mai puțin. Poate nu ar fi rău să aruncăm o privire în curtea bisericii care stă mult mai unită de peste 2000 de ani…Să vedem ei cum se conduc?

Mă gândesc că soluțiile țin de creștere economică, de creșterea productivității muncii, de creșterea numărului locurilor de muncă, de creșterea exporturilor, de dezvoltarea infrastructurii, de creșterea veniturilor salariale pe seama eficientizării IMM-urilor etc. În această zonă ar trebui să se acționeze preponderent. Orice întârzieri în luarea de măsuri în sensul celor de mai sus va duce la depopularea în continuare a țării, la destructurarea în continuare a familiilor, la pierderea încrederii în politicieni, la tensionarea și mai mare a populației și aș mai putea enumera consecințe la care mi-e și groază să le enumăr. De aceea, simt o stare de dezgust față de clasa politică ce nu reușește să rămână concentrată pe teme de importanță vitală și se pierde în teme ce țin de unele grupuri de interese sau de anumite persoane. Orice guvern poate să abordeze măsuri din multe domenii, inclusiv măsuri de grațiere și amnistiere, nimeni nu se va supăra dacă se ține cont de anumite priorități și dacă poporul va simți cu adevărat o îmbunătățire a vieții. Închei cu câteva versuri scrise cu ceva timp în urmă:

Rugă pentru poporul meu

Binecuvântează Doamne, poporul român,

Dă-i puterea de-a rămâne în ţară stăpân

Miluieşte-l cu chibzuinţă şi înţelepciune

Întăreşte-l când îi cuprins de slăbiciune

Luminează-i Doamne calea, când o rătăceşte

Şi dă-i iertarea cuvenită, dacă mai greşeşte

Fereşte-i fiii săi mai aprigi cuprinşi de dezbinare

Nimic să nu le-aducă lor motiv de întinare

Uneşte-i Doamne pe toţi fraţii laolaltă

Să-şi croiască împreună aceeaşi soartă

Însufleţeşte în toţii fiii de naţie românească

Dorinţa de Unire în Dacia strămoşească

Întăreşte Doamne, la tot poporul meu

Iubirea de moşie, credinţa în Dumnezeu

Ajută-le Tu Doamne, să aibă spor în toate

Trăiască în a lor ţară, în cinste, în demnitate.

Aşa să ne-ajute Dumnezeu!

Deșteptarea, până nu-i prea târziu! – Ionel Popa

Ionel Popa

„Cei care nu pot învăţa din istorie sunt condamnaţi să o repete.” George Santayana

Cine știe cât de cât istorie, conștientizează că pericolul cel mai mare pentru un stat îl reprezintă lupta internă pentru putere. Aceasta reprezintă cauza cea mai des întâlnită care a determinat destrămarea statelor, imperiilor sau regatelor. E suficient să ne uităm la vecinii noștri, respectiv Ucraina, pentru a da credit afirmației de mai sus. Lupta pentru putere este alimentată cel mai adesea din exterior, fie că acele entități au interese în zonă, fie că li se cere sprijinul de una din fracțiuni implicate în luptă promițându-li-se ceva. Să ne reamintim un episod petrecut chiar la noi, la 28 iunie 1940 când am cedat Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herței către URSS fără nici un pic de rezistență. Fotografia de mai sus este preluată de pe pagina: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ocupa%C8%9Bia_sovietic%C4%83_a_Basarabiei_%C8%99i_Bucovinei_de_nord.

La conducerea statului era regele Carol al-II-lea, un…

Vezi articolul original 606 cuvinte mai mult

Nu sta la mila nimănui! – Ionel Popa

Ionel Popa

Dacă este sărăcie pe la noi, apoi să știți că uneori o merităm! Una dintre cauzele importante este că săracul stă la mila Domnului. Păi la câte suflete sunt pe pământ, când să mai aibă grijă și Dumnezeu de toți? Oare tu, naivule nu te gândești că s-ar putea să te piardă din vedere? Oare nu vezi că sunt în jur oameni năpăstuiți, cu diverse handicapuri, cu diverse lovituri neprevăzute, oare nu vezi că în lume se petrec grozăvii pe care nici Dumnezeu nu le poate opri? Cum să te lași la mila Domnului? De altfel, un proverb spune: „Te rogi tu la Dumnezeu, dar pune și mâna pe coarnele plugului. ”

Însă mai avem o cauză care e și mai naivă: să stai la mila statului! Guverne care mai de care se laudă cu ajutoarele date la cei săraci de parcă asta i-ar ajuta întradevăr! Dacă ești înțelept, află…

Vezi articolul original 399 de cuvinte mai mult

Dorința românului din 1862 – Alecu Donici

Să fie România de-acum în veci unită
Şi propăşind în toate să fie ea menită,
La răsărit să-nalţe pavilionu-i sus,
Ca cele de apus.

Să aibă România industrie şi arte,
Şcoli bune, răspândite în orişicare parte;
Încât românii toţi să fie luminaţi
Ca cei de stat bărbaţi.

Să fie România întinsă, mare, lungă,
Ca cei ce o aspiră la sânu-i să n-ajungă,
Să turbe alungând-o şi rătăcind în dar,
Să piară la hotar.

Să aibă România puternică armată,
În numele lui Ştefan ş-al lui Mihai chemată,
Ca orişicând prudenţa o luptă-ar rândui,
Să ştie birui.

Să fie România tot binecuvântată,
Ca ţară mult mănoasă, ca ţară-mbelşugată;
Străinul să-i aducă a sale bogăţii,
Pe-a ei producte vii.

Să aibă România comori asigurate,
Să aibă navigaţii, să-şi facă căi ferate;
Comerţul ei să fie activ şi răspândit,
Ca mijloc de-nflorit.

Să fie Domnitorul de Dumnezeu lăsat,
Ca să renască astfel frumoasa Românie,
Întru eternitate mult binecuvântat;
O fie, fie, fie!

Alecu Donici, sau Alexandru Donici, (n. 19 ianuarie 1806, Piatra-Bezin, azi Donici, Orhei – d. 21 ianuarie 1865, Piatra Neamț) a fost un poet fabulist român basarabean.

De ce-ai dat, Doamne? – Grigore Vieru

Lui Ozea Rusu

Copiii leşină, nu-i bine,
Şi moarte picură din nori.

Şi chiar izvorului îi vine
Un fel de greaţă uneori.
Atâtea vorbe şi minciuni,
Atâtea seci promisiuni!
De ce-ai dat, Doamne, grai la om,
Iar nu la floare şi la pom?!
A prins a înălbi,
Precum ninsorile,
Şi tinereţea mea!
Mai bine ar vorbi
În lume florile,
Iar omul ar tăcea!
E falsă mila ori e mută,
Iar crucea de la piept e joc.
În moarte tot mai mulţi se mută,
Văzând că-n viaţă nu au loc.
Atâtea vorbe şi minciuni,
Atâtea seci promisiuni!
De ce-ai dat, Doamne, grai la om,
Iar nu la floare şi la pom?!
A prins a înălbi,
Precum ninsorile,
Şi tinereţea mea!
Mai bine ar vorbi
În lume florile,
Iar omul ar tăcea!

Povestea vasului crăpat

O femeie bătrână din China avea două vase mari, pe care le atârna de cele două capete ale unui băţ, şi le căra pe după gât. Un vas era crăpat, pe când celălalt era perfect şi tot timpul aducea întreaga cantitate de apă.
La sfârşitul lungului drum ce ducea de la izvor până acasă, vasul crăpat ajungea doar pe jumătate. Timp de doi ani, asta se întâmpla zilnic: femeia aducea doar un vas şi jumătate de apă. Bineînţeles, vasul bun era mândru de realizările sale. Dar bietului vas crăpat îi era atât de ruşine cu imperfecţiunea sa, şi se simţea atât de rău că nu putea face decât jumătate din munca pentru care fusese menit!
După 2 ani de aşa zisă nereuşită, cum credea el, i-a vorbit într-o zi femeii lângă izvor:
– „Mă simt atât de ruşinat, pentru că această crăpătură face ca apa să se scurgă pe tot drumul până acasă!”
Bătrâna a zâmbit:
– „Ai observat că pe partea ta de drum sunt flori, însă pe cealaltă, nu? Asta pentru că am ştiut defectul tău şi am plantat seminţe de flori pe partea ta a potecii, şi, în fiecare zi, în timp ce ne întoarcem, tu le uzi. De doi ani culeg aceste flori şi decorez masa cu ele. Dacă nu ai fi fost aşa, n-ar mai fi existat aceste frumuseţi care împrospătează casa.”

MORALA:
Fiecare dintre noi avem defectul nostru unic. Trebuie să luăm fiecare persoană aşa cum este şi să căutăm ce este bun în ea. Deci, nu uitaţi să mirosiţi florile de pe partea voastră a drumului!

Eminescu, poetul național al românilor

Ionel Popa

Noi, românii, în fiecare an, pe data de 15 ianuarie îl sărbătorim pe Eminescu, poetul nostru național. Unui străin i-ar veni mai greu să înțeleagă de ce îl iubim noi așa mult pe Eminescu. Recunosc că sunt concetățeni de-ai noștri care nu-l apreciază pe Eminescu. Sunt și ei de înțeles…..au origini evreiești, grecești, rusești etc. La momentul actual însă, cred că toți cei ce trăiesc în spațiul de la „Nistru pân la Tisa” ar trebui să-l iubească pe Eminescu indiferent de origini. Unele scrieri de-ale poetului, fie că-s versuri sau proză, aduc atingere celor cu alte origini decât românești. Poate asta e cauza pentru care spun unii că Eminescu nu are universalitate. Pentru mine cred că lucrurile stau altfel. Eminescu aducea atingere celor cu alte origini în contextul perioadei în care a scris. Și ne vine ușor acum să înțelegem pentru că unele fapte se petrec din nou. În perioada de activitate a lui Eminescu străinii cumpărau cu nesaț terenuri de la noi. Țăranii împroprietăriți de Cuza, mai apoi de Regele Carol I după Războiul de Independență, erau momiți să-și vândă pământul. În felul acesta românii rămâneau slugi pe moșiile noilor proprietari.

Eminescu a iubit enorm poporul român, a iubit enorm pe români! Nu putea sta cu mâinile în sân să asiste la suferința poporului român! El lua atitudine cu întreaga sa ființă. Și una din poeziile cunoscute în care își manifesta dragostea față de români în defavoarea străinilor este „Doina”. Iată varianta necenzurată:

De la Nistru pân’ la Tisa

Tot Românul plânsu-mi-s-a

Că nu mai poate străbate

De-atâta străinătate.

Din Hotin și pân’ la Mare

Vin Muscalii de-a calare,

De la Mare la Hotin

Mereu calea ne-o ațin;

Din Boian la Vatra Dornii

Au umplut omida cornii

Și străinul te tot paște,

De nu te mai poți cunoaște.

Sus la munte, jos la vale

Și-au făcut dușmanii cale;

Din Sătmar pâna ‘n Săcele

Numai vaduri ca acele.

Vai de biet Român săracul,

Îndărăt tot dă ca racul,

Nici îi merge, nici se ‘ndeamnă,

Nici îi este toamna toamnă,

Nici e vara vara lui

Și-i străin în țara lui.

De la Turnu ‘n Dorohoiu

Curg dușmanii în puhoiu

Și s-așează pe la noi;

Și cum vin cu drum de fier,

Toate cântecele pier,

Sboară paserile toate

De neagra străinătate.

Numai umbra spinului

La ușa creștinului.

Își desbracă țara sânul,

De-i bea laptele străinul.

Codrul – frate cu Românul –

De secure se tot pleacă

Și isvoarele îi seacă

Sărac în țară săracă!

Cine-au îndragit străinii

Mânca-i-ar inima cânii,

Mânca-i-ar casa pustia

Și neamul nemernicia.

Ștefane, Măria Ta,

Tu la Putna nu mai sta,

Las’ Arhimandritului

Toata grija schitului,

Lasă grija Sfinților

În sama părinților,

Clopotele să le tragă

Ziua ‘ntreagă, noaptea ‘ntreagă,

Doar s-a ‘ndura Dumnezeu

Ca să-ți mântui neamul tău!

Tu te ‘nalță din mormânt

Să te-aud din corn sunând

Și Moldova adunând.

De-i suna din corn odată,

Ai s-aduni Moldova toată,

De-i suna de două ori

Îți vin codri ‘n ajutor,

De-i suna a treia oară

Toți dușmanii or să piară

Din hotară în hotară,

Îndrăgi-i-ar ciorile

Și spânzurătorile!

Cine ne-au adus Jidanii

Nu mai vază zi cu anii

Ci să-i scoată ochii corbii

Să ramâe ‘n drum cu orbii

Cine ne-au adus pe Greci

N’ar mai putrezi în veci

Cine ne-au adus Muscalii

Prăpădi-l-ar focul jalei

Să-l arză să-l dogorească

Neamul să i-l prăpădească

Cine ține cu străinii

Mânca-i-ar inima cânii

Mânca-i-ar casa pustia

Și neamul nemernicia

Dacă „lovea” cu pana în evrei, greci sau ruși nu înseamnă că era antisemit. Pur și simplu, îl durea faptul că România era „ocupată” de străini iar poporul român era obidit. Are justificare Eminescu la aceste acțiuni? Eu zic că da!

Exemplară este iubirea lui Eminescu față de românii obidiți! Iubire necondiționată! Nu-i critica, nu-i dojenea, nu le dădea lecții! Doar îi iubea și le lua apărarea. Lovea în absolut oricine nu respecta poporul român. E ceva rău în asta? Eu zic că nu. Dacă „lovea” cu pana în unii preoți, nu înseamnă că era ateu. Nimic mai fals! Iată ce scria la un moment dat: „Cât privește atitudinea așa-zișilor liber-cugetători, care ridică glasul împotriva credinței de două milenii a unui popor născut creștin, putem observa poziția desăvârșitului român, exprimată cu prilejul unor tensiuni iscate de înhumarea la Curtea de Argeș, fără slujbă religioasă, a unui fiu de preot din ținutul Iașilor. (…) Iată atitudinea categorică a lui Eminescu:

“…nu cugetarea liberă, ci absoluta lipsă de cugetare ar fi putut dicta această pretinsă dorință care stă în contra istoriei noastre de veacuri, opunând toleranței noastre recunoscute intoleranța greoaie și ignorantă a unor instincte de neorânduială și barbarie spirituală și morală. Biserica răsăriteană e de optsprezece sute de ani păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre. Ea a stabilit și a unificat limba noastră; ea ne-a ferit de înghițirea altor popoare cotropitoare, ea este arma de apărare și sprijinitoarea milioanelor de români. Cine-o combate pe ea și ritualurile ei poate fi cosmopolit, socialist, nihilist, republican, universal, și orice i-o veni în minte, dar numai român nu e. E jalnic cum a ajuns străinii a impune lecțiile lor de nihilism episcopului de Argeș, iar ritul, asemenea necreștin al redactorilor de la „Românul” țin hangul impertinenței dușmanilor bisericii noastre”. Când nu ești unul din primele trei popoare ale Europei sau ale Asiei există riscul ca cei mari să te înghită. Și știm acum ce a însemnat Imperiul austro-ungar pentru poporul român sau Imperiul rus sau URSS etc. Ăștia mari s-au dezvoltat, au evoluat materialicește. Noi am bătut pasul pe loc pentru că mereu plăteam tribut. Ba la unii, ba la alții. Eminescu dorea un alt viitor României pentru că știa că merită mai mult. Să ne reamintim poezia: „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,

Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?

Braţele nervoase, arma de tărie,

La trecutu-ţi mare, mare viitor!

Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,

Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;

Căci rămâne stânca, deşi moare valul,

Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormântul

Spada ta de sânge duşman fumegând,

Şi deasupra idrei fluture cu vântul

Visul tău de glorii falnic triumfând,

Spună lumii large steaguri tricoloare,

Spună ce-i poporul mare, românesc,

Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,

Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,

Pe altarul Vestei tainic surâzând,

Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,

Când cu lampa-i zboară lumea luminând,

El pe sânu-ţi vergin încă să coboare,

Guste fericirea raiului ceresc,

Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare,

Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,

Tânără mireasă, mamă cu amor!

Fiii tăi trăiască numai în frăţie

Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,

Viaţa în vecie, glorii, bucurie,

Arme cu tărie, suflet românesc,

Vis de vitejie, fală şi mândrie,

Dulce Românie, asta ţi-o doresc!

Să scrii astfel de versuri, cu siguranță înseamnă să iubești România cu toată ființa. Dar a plătit cu prețul vieții pentru asta. A trăit în lipsuri materiale și s-a stins prematur.Poate că într-un alt context alta ar fi fost opera. Dar poate nu l-am fi iubit la fel de mult!

Eminescu a șlefuit limba, a pus-o în valoare și creația lui ne dă deșteptarea din când în când. Doar să fie cunoscută. E de datoria oricăruia dintre noi să-l promovăm pentru că înseamnă esența sufletului românesc.

Întâi dragostea – Ernest Bernea

„Omul e singur şi sărac, ca un ecou fugar printre stâncile unui munte. Omul e trist, făptură rătăcită şi slabă, orfan al darurilor dumnezeieşti, sărman al înţelesului şi bucuriei, poartă deschisă tuturor îngenunchierilor.Om, omule bun, pune în cugetul şi fapta ta întâi dragostea. Întâi dragostea… Nu dragostea nesăţioasă, dragostea de bogăţie, de putere, de stăpânire, ci dragostea de frumuseţe, de lumină, de adevăr, dragostea mângâiere, îndemn şi creaţie. Nu dragostea care cere, vrea pentru sine, ci dragostea care dăruie, care hrăneşte pe altul. Nu dragostea sufletului pustiit, ci aceea a sufletului care se revarsă fluvial.

Dragostea este cheia şi a veşniciei. Dragostea împrăştie urâtul, urâtul singurătăţii, topeşte răul, răul întunericului, alungă tiparele şi hotarele, alungă potrivniciile; aduce pretutindeni fiinţă nouă şi roditoare. Dragostea naşte şi pârguieşte rodul, transfigurează şi înalţă sufletul; prin ea dumnezeiasca faţă joacă focul luminilor de ape în lumea durerilor noastre. Acolo unde nu e dragoste, stăpânesc întunericul şi urâtul, acolo unde nu e dragoste înfloresc trufia, pizma, nedreptatea şi toate chipurile prostiei omeneşti.

Omul care nu iubeşte nu înţelege nimic din lumea lucrurilor văzute şi ascunse. Graiul minunilor îi este cu desăvârşire închis. Acolo unde nu este dragoste nu este nici cunoştinţă adâncă. Este în firea omului să învingă prin dragoste. Dumnezeul întrupat ne-a dezvăluit lumea nouă, adevărul, viaţa şi puterea prin dragoste. Omul este om prin puterea dragostei sale. Să iubeşti un copac, o floare, un copil, o femeie, să iubeşti pământul aspru şi cerul boltit albastru, să iubeşti totul, chipuri şi sensuri, totul: joc, cântec, lumină, jocul şi armonia cosmică, să iubeşti îndeosebi omul, fratele tău, bun sau ticălos, tare sau slab, să-l iubeşti pe Dumnezeu cu puterile tale însutite peste fiinţa ta legată de păcat.

Cine nu iubeşte, nu are simţuri; toate ferestrele, de la firicelul de iarbă la steaua ce clipeşte în liniştea depărtărilor, i se închid. Grăuntele de bine şi frumos ce-l purtăm în inima noastră îl dezvăluie şi-l creşte dragostea…

Întâi dragostea. Dragostea care înfloreşte cireşul, care creşte copilul, care satură flămândul, care mângâie răstignitul, dragostea lui Dumnezeu pentru creaţia Sa. Aşa vine pacea, pacea desăvârşită, pacea raiului şi a vieţii veşnice. Pământul e uşor sub pasul tău, uşor ca arborul gândurilor pure, omule, lumina creşte şi înfloreşte pe buzele, pe ochii, pe cerul minunilor puse acolo de degetul lui Dumnezeu.

Când ai pornit să fii om să ştii că dragostea e cea dintâi virtute, ea este semnul dezrobirilor. Cântecul tău se îneacă fără dragoste şi mâna ta bâlbâie. Caută sâmburele vieţii. E în tine!’

Textul integral poate fi și ascultat în clipul următor. Audiție plăcută!

Pilda unui samurai

Lângă Tokio trăia un vestit războinic Samurai care a decis să-i îndrume pe cei tineri în budismul Zen. Se spune că în ciuda vârstei înaintate, el putea înfrânge orice adversar.
Într-o după-amiază, un luptător – cunoscut pentru lipsa lui de scrupule – a ajuns în localitatea unde trăia bătrânul Samurai.
Era cunoscut pentru tehnicile lui de a provoca la luptă, aștepta până când adversarul făcea prima mișcare și apoi contraataca cu viteză……

În clipul ce urmează puteți asculta întreaga pildă. Audiție plăcută!

Milostenia, cheia ce deschide poarta Raiului

Textul „Milostenia, cheia ce deschide poarta Raiului” este un capitol al cărții „Puține cuvinte, multă iubire” scrisă de Ieromonah Hrisostom Filipescu.

Autorul ne îndeamnă spre a fi milostivi cu cei din jurul nostru, așa cum ne învață Domnul Iisus Hristos de mai bine de 2000 ani.

„Și astăzi putem fi oameni ! Când cel de lângă noi este în lipsuri să ne doară necazul lui ca și cum ar fi al nostru. Dacă nu avem ce dărui, să așezăm măcar un cuvânt bun la inima ce bate anevoios și răsuflă obosită de arșița acestei lumi umplută cu slăbiciuni omenești. Milostenia, spun părinții, izvorâtă din dragoste și o inimă sinceră, aplecată spre durerea celui ce suspină, este superioară postului, rugăciunii cu lacrimi, fecioriei și oricărei virtuți. Mila noastră față de semeni spală mulțime de păcate. Ea nu ține cont de naționalitate, religie, stare socială sau alte diferențe omenești. Milostenia nu întreabă cine este cel ce se află în nevoie, ci vede în oricine pe aproapele, altare ale dumnezeirii, deoarece există din dragoste, rădăcina vieții spirituale.”

Clipul de mai jos prezintă integral textul. Imaginile au două surse-internetul, o parte și Asociația „Solidar”, o parte.