Alături de Simona!

Ionel POPA

După finala pierdută de Simona Halep la Roland Garros am fost neplăcut surprins să citesc o groază de-a invective la adresa ei! Mi se întărește convingerea că lipsa de respect față de adevăratele valori e una din cauzele pentru care stăm în coada Europei. Ce poveste de succes ar fi făcut americanii dacă Simona Halep era a lor! Mulți dintre noi însă, prea mulți, nu numai că o criticăm, dar îi adresăm jigniri de dimineață până seara! Avem dreptul să-i analizăm jocul, mai ales dacă ne pricepem. Dar nu avem dreptul de a o jigni! Indiferent cât ai pierdut la pariuri, nu ai dreptul s-o împroști pe Simona Halep!

Ce văd eu la Simona Halep? E unul din cele mai bune modele pentru tânăra generație. Provine dintr-o familie modestă, a ajuns la succes treaptă cu treaptă, cu multă muncă, cu multe sacrificii! E în primele 5 din lume de mult timp și a devenit cunoscută fiind foarte respectată pe întreaga planetă!  Este răsplătită pecuniar la fiecare concurs la care participă! Ce familie nu și-ar dori să aibă un astfel de copil? Cât de nesăbuit trebuie să fii s-o jignești?  Poate fi un bun model pentru oricine, dacă nu pentru tine, poate pentru copilul tău, poate pentru npoții tăi etc! Din punctul meu de vedere e mai bun model decât Sharapova sau Serena, ambele fiind găsite cu dopaj, una fiind sancționată, cealaltă chipurile avea  învoire, dar tot dopaj se cheamă! Și Simona a luptat cu ele în perioada când acestea se dopau și noi ce făceam, o criticam că pierde în finală! Simona a luptat cinstit și duce o mare luptă cu ea însăși! Nu e ușor să-ți ții în frâu emoțiile când țelul e atât de mare!  Norocul nostru este că Simona are un suflet mare, că iubește România și pe noi toți chiar dacă unii nu o merităm!

Dragi români, cu cât vom învăța mai repede să distingem și să apreciem adevăratele valori, cu atât mai repede vom evolua!  Întreaga societate ar trebui să știe să aprecieze munca cinstită, sacrificiile! Nu se poate să terfelim așa ușor valorile noastre reprezentative, adevărați ambasadori care aduc prestigiu României!

Personal, cer scuze Simonei Halep pentru faptul că unii conaționali îi aduc jigniri! Iartă-i Simona, nu știu ce fac!

Un comentariu

  1. […] Mulți români am privit partida și Simona ne-a mulțumit pe toți. Acum câteva zile Mihaela Manu de la Media TV Bârlad m-a întrebat dacă am plâns vreodată. Da, recunosc, și victoria de astăzi a Simonei mi-a smuls câteva lacrimi.Și nu neapărat pentru că e româncă. Sportivii din întreaga lume o apreciază și o au de model. În partida de astăzi în care diferența fizică dintre combatante a fost atât de pregnantă, publicul în mare parte a fost alături de Simona. Cu atât mai mult însă că e româncă. Succesele ei mai anihilează din insuccesele clasei politice, din insuccesele în plan economic ale României, din scandalurile din justiție etc. Urmăresc de mult timp cariera ei și i-am fost alături și la bine și la greu. I-am simțit dăruirea, onestitatea, am simțit efortul deosebit pe care l-a făcut și îl face pentru a contracara dezavantajul fizicului. I-am luat apărarea public după finala pierdută la Roland Garros în 2017(https://popaionel68.com/2017/06/13/alaturi-de-simona-de-ionel-popa/). […]

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s