Ionel Popa
Vieni quando ti chiamo! striga bătrâna insistent
Folosind şi clopoţelul s-arate că e urgent
Şi badanta auzindu-l, sosi-ntr-o clipă de pe-afară
Speriată să nu cadă, bătrâna nonagenară
O îngrijea de câţiva ani, cu o foarte
mare grijă
Chit că bătrâna-i bolnavă şi nu merge nici în cârjă
De multe ori o necăjeşte, egoism de om senil
Să-i suporte orice toană, uneori e dificil
Părăsise România pe când criza-i
dete brânci
Mai mulţi bătrâni tot îngrijise, zece ani-îs de atunci,
Rând pe rând s-au dus la Domnul ei scăpând de suferinţă
Pentru ea un alt bătrân, a însemnat multă voinţă!
Dar programul cu bătrâna nu e chinul
cel mai mare
Uşurel s-ar descurca, chiar de-i viaţă de-nchisoare
Cel mai greu de suportat, este dorul de familie
Să stea departe de copii, asta mult o chinuie
Tristeţe mare o cuprinde, iarna pe
la Sărbători
Când petrece cu bătrâna, nici vorbă de urători
Se uită jalnic pe la geam, gându-i zboară în depărtare
Purtând un dor imens de casă, un dor atât de mare!
Speră ca şi-n România să-şi poată
găsi un rost
Să se-ntoarcă iar acasă şi să fie cum a fost
Ea se simte ca într-o cursă, din care nu ştie a scăpa
De ţară s-a înstrăinat, în Italia n-ar mai vrea
Iată însă, Parkinson-ul, pe bătrână
a-nţepenit
Fără multă suferinţă, şi-a dat obştescul sfârşit
Iar badanta, om cu suflet, începe-n lacrimi s-o bocească
Rudele de la priveghi, nu ştiu cum s-o mai oprească
În plânsul ei e multă jale, tot nădufu-şi descărca:
Viaţa ca de închisoare, efortul de a se descurca
Lacrimi sunt pentru copiii, rămaşi cu bunicii în ţară
Şi pentru aceştia fiind bătrâni, grija asta-i o povară
Badante-s multe în Italia, ca şi în
întregul Occident,
Femei ce îngrijesc bătrânii, responsabil, evident
Îşi sacrifică ani din viaţă, câştigând o pâine amară
Domnul să le ocrotească, să le-aducă iar în ţară.
Note:
Badante – aşa numesc italienii femeile ce îngrijesc bătrâni la domiciliu
Vieni quando ti chiamo! – Vino când te chem! (traducere din lb. italiană)