Ionel Popa
Ţărane drag din aste vremuri, vin la tine cu un sfat
Pământul acesta strămoşesc, nu-i bine de înstrăinat
Chiar de viaţa este grea şi nu-s bani de cheltuială
Caută alte soluţii, ai mai multă chibzuială
Pentru ce luptau răzeşii, la chemarea lui Ştefan?
O bucată de pământ, să-l cultive an de an
Şi să-l lase moştenire la nepoţi şi strănepoţi
Tu să ţii dar la pământ şi ai să-l ari cum ai să poţi.
Cuza-Vodă domnitorul, după ce-a unit o țară
Ascultându-l pe țăran, a făcut reformă agrară
Pe clăcași i-a slobozit, punându-i în libertate
Și pământ le-a dăruit, să trăiască în demnitate
Când a fost război cu turcii, la Smârdan sau Plevna
La ce visa oare Curcanul, de unde-i venea lui râvna
De n-o știi, ți-o spun acuma, ai la ce să te gândești
Tot pământul îi da avântul, pe redutele turcești
Ce şi-au dorit ţăranii, când la Flămânzi s-au răsculat?
Îţi mai aminteşti tu oare? Noi vrem pământ! – ei au strigat
Răscoala a cuprins o ţară, fără pământ erau argaţi
Mulţi s-au jertfit atuncea, de gloanţe fiind seceraţi.
Când a fost mobilizare, pentru a lupta cu nemții
Doar pământ au vrut țăranii, fără a avea alte pretenţii
La Oituz sau Mărășești, cu eroism s-au avântat.
La străini să dăm pământul, oare n-ar fi cu păcat?
Când comuniştii, fără milă, luă pământul la ţărani
Unii au plătit cu viaţa, alţii închişi pe mai mulţi ani
Colectivizând cu forţa, le-a luat aproape totul
Dependentă fiind de stat, ţărănimea-şi pierdea rostul
Dar a fost o nouă şansă, o revoluţie de Crăciun
Când şi ţăranii au sperat, c-or să scape de surghiun
Şi se străduie acuma, să reînvie tot ce-a fost
Nu e simplu, cum se pare, să-şi găsească iarăşi rost
Însă zic să facem totul, să reînviem noi satul
Vom reînvăţa cu drag, meşteşuguri şi aratul
Şi-om încinge hore-n centru, cum aveam la sărbători
Şi-om aduce acasă fii, rătăciţi prin alte ţări.
Mergeti incognito pe la Primariile satesti si o sa constatati, ca pe langa acestea misuna tot felul de samsari cu ponturi din interior, care iti propun ca au ei clienti straini, etc. care pot cumpara pamantul fara probleme, cu actele se ocupa ei. In general sunt vizati batranii care nu si-au platit impozitele la zi si care Primaria le umfla cu penalizari foarte mari determinand-ui sa cedeze.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Fără cozi de topor străinii nu ar putea face mare lucru. Din păcate îi avem și pe ăștia!
ApreciazăApreciază