Despre îmbârligăturile politice de la București

Ionel Popa

Zilele acestea ne dăm seama cât de urâtă e politica și cât de perverși sunt politicienii! La ruși există un proverb: „Politica este un ou stricat; dacă s-a spart, miroase.”

Cât au guvernat în minciună dar în interesul propriu, coaliția a funcționat. În momentul când nu mai merge cu minciuna fiindcă adevărul iese cumva la suprafață, coaliția nu mai funcționează! Odată cu arestarea lui Dragnea gașca pare că s-a spart. Viorica Dăncilă începe să-și amintească de Uniunea Europeană. Cade cu picioarele pe pământ și încearcă să dreagă busuiocul! Va reuși? Depinde. Depinde de cel puțin două lucruri: cât de gravă e situația după ce s-a guvernat demagogic și populist. Și mai depinde de un alt lucru: dacă mai are susținere suficientă în Parlament. Că în coaliție știm deja că nu mai are. Valeriu Butulescu, un scriitor contemporan care îmi e foarte simpatic, referindu-se la politică, dă următoarea definiție: 

„Politica. Un teatru uriaş, cu textieri ipocriţi şi actori slabi. Şi cu un public pe măsură.”

Cum am putea caracteriza discursurile lui Tăriceanu din aceste zile? S-a ridicat în politică fiind  liberal, chiar președintele PNL o perioadă.A fost aliat cu Băsescu formând alianța DA. A fost și premier imputându-i-se unele decizii păguboase pentru statul român.A părăsit PNL după ce a pierdut funcția de președinte. Formează o coaliție numită ALDE care se aliază cu PSD. A stat la putere alături de Dragnea, a lucrat la programul de guvernare dar nu-i mai place acum. Îmi amintesc și de ruptura cu Băsescu….Tot așa, Băsescu nu a mai fost dispus să-i facă pe plac la toate pretențiile. S-ar părea că nici Viorica Dăncilă nu mai este dispusă să-i mai facă pe plac.

Dar ce să spunem de Victor Ponta care dă din coate poate va reveni în prim-planul eșicherului politic. Nu știu de ce dar acest om nu-mi inspiră nici o încredere! E lipsit total de caracter și lipsit total de principii! Nu ține cont de doctrine, de alianțe, de nimic. Doar se vrea în frunte!

Ipocrizie mare și la UDMR! Nici lor nu le mai place de PSD-ul Vioricăi Dăncilă. Și uite așa, PSD-ul pare a se dezintegra! Vom vedea ce va mai rămâne din el… Grea misiune pentru Viorica Dăncilă să-l mențină nu neapărat la putere dar măcar pe linia de plutire.

PNL-ul stă la cotitură și s-ar părea că primește aproape nesperat o conjunctură favorabilă de a ajunge la guvernare. Dacă moștenirea pe care o va primi de la PSD e grea, bucuria de a veni la guvernare s-ar putea transforma în scârbă după alegerile de la anul.

Când am auzit că Mircea Diaconu și-a luat inima în dinți și se va înscrie în cursa pentru funcția de președinte mi-am amintit de un citat a lui Jake Gyllenhaal:„Trăim vremuri triste când actorii sunt politicieni şi politicienii actori.” 

În cursa electorală s-a înscris și Theodor Paleologu, un intelectual cu mult bun simț! Are experiență politică, are caracter și principii însă va avea și public? Experiența îmi spune că nu va avea suficient public când mă gândesc cât de ușor sunt păcăliți românii în campaniile electorale…Tare mult mi-ar place un președinte ca el!

Alegerile din 26 mai au scos la lumină o alianță relativ nouă numită Alianța 2020 USR PLUS, o alternativă la partidele mai vechi.Propunerea lor pentru președinție, respectiv Dan Barna, poate avea un cuvânt important de spus și va fi un candidat serios pentru Klaus Johannis dacă ajunge în turul 2. Depinde de cum se va sedimenta ideologic această alianță care înglobează multă diversitate politică. Consolidarea ca formațiune politică e misiunea lor cea mai importantă. Și un examen serios va fi scrutinul pentru alegerile prezidențiale din acest an. 

Concluzii:

În campania electorală pentru alegerile prezidențiale pornește ca favorit actualul președinte Klaus Johannis. Nu pentru că e reprezentativ pentru români sau pentru România ci pur și simplu pentru că îl ajută conjunctura. El nu a făcut mare lucru. Însă a fost singura opoziție serioasă la alianța de la putere(PSD-ALDE). Dacă pică guvernul Dăncilă, rolul său va crește prin crearea unui nou guvern de această dată din categoria „guvernul meu”. Chiar dacă acest nou guverna va claca, îl va ajuta pe Klaus Johannis în alegeri. Funcție de ceea ce va urma zilele acestea la guvernare, un eșec al Vioricăi Dăncilă ar putea s-o facă să nu intre nici în turul 2. Șansa ei de merge în turul 2 ține doar de o bună guvernare până la alegerile prezidențiale.

O campanie electorală de succes a Alianței 2020 USR PLUS poate propulsa liderul Dan Barna în turul 2 după cum o campanie proastă poate duce și la câștigarea alegerilor prezidențiale de către Klaus Johannis din primul tur.  

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s