Oameni și fapte la superlativ

Ionel Popa

Trăim vremuri tulburi în care constatăm în România situații greu de imaginat pentru secolul XXI. Odată cu deschiderea granițelor românii au putut migra pentru un trai mai bun oriunde și-au dorit. Și mulți au făcut-o astfel că peste 5 milioane de români trăiesc în afara țării. Impactul aceste migrații este deosebit de mare și de complex.Avem un impact la nivelul forței de muncă ce se resimte din ce în ce mai tare în economie. Avem un impact la nivelul finanțelor țării pentru că se constată dezechilibre în formarea fondurilor pentru asigurarea pensiilor, a finanțării sistemului de sănătate etc.Avem un impact deosebit de grav asupra familiei.Întâlnim multe familii monoparentale, o creștere puternică a ratei divorțurilor, mulți copii crescuți de bunici sau de alte rude. Actorul și activistul canadiano-american Michael J. Fox  spune că  “Familia nu este cel mai important lucru. Este totul.” 

Ca președinte al Asociației „SOLIDAR” am avut ocazia să constat trauma copiilor crescuți fără unul sau ambii părinți.Sunt dese situațiile în care frații sunt separați sau cresc împreună cu alți frați vitregi…. Bineînțeles, o situație aparte este cea a copiilor instituționalizați crescuți în orfelinate sau în sistemul asistentelor maternale. Instituțiile statului român care se ocupă cu astfel de cazuri sunt deseori depășite….. Ca asociație încercăm să compensăm neputința statului atrăgând sprijin din partea societății civile. Poate cineva se întreabă dacă e corect un astfel de demers. De ce să sprijinim statul care de multe ori risipește resurse? Noi zicem că există suficiente motive ca societatea civilă să se implice în sprijinirea copiilor aflați în nevoi. În primul rând copiii reprezintă viitorul. Un citat de-al lui Pitagora ne spune: „Nu bruftui şi nici nu dispreţui omul simplu. Toiagul lui Brutus ascundea sub scoarţa aspră o nuia de aur!”. În al doilea rând, ajutând un copil putem obține un adult care să se descurce singur…și nu unul dependent de stat.Și nu în ultimul rând, construim solidaritate de care cu toții avem nevoie mai devreme sau mai târziu. 

În aceste vremuri constatăm o clasă socială care își sporește averea.Constatăm o creștere a decalajului dintre clasele sociale. Vedem un segment mic ca număr ce dispune de mult mai mult decât le-ar trebui,norocoși ai soartei sau cu talent deosebit în a face avere.Mai vedem un segment mult mai vast de populație trăind în sărăcie.Segmentul ăla mic îl vedem în centrul atenției pe ecranele televizoarelor. Membrii săi sunt angrenați în lupta pentru putere, în războaie economice, în lupte grele în justiție etc. Lăcomia, ciocoismul, egoismul îi face din ce în ce mai inumani….

Mai sunt și excepții și atunci când descoperim astfel de oameni ni se încarcă sufletul de speranță și de bucurie.

Iată o astfel de poveste frumoasă și reală!

Acum circa trei săptămâni am aflat de un caz social în localitatea Hordilești, comuna Cozmești, județul Vaslui. Trei copii sunt crescuți de o mătușă de-a lor. Este vorba despre Timofte Elena, copiii fiind Alina(clasa a VIII-a), Cristian(clasa a V-a) și Ion care are 16 ani și nu mai frecventează școala.Părinții sunt despărțiți, recăsătoriți astfel că mai au și alți frați care trăiesc numai Dumnezeu știe cum. Cei trei sunt cumva norocoși pentru că mătușa lor, alminteri o femeie slăbuță, bolnavă de astm, are un suflet mare și și-a asumat rolul de mamă. Locuiesc într-o căsuță modestă într-un cătun cu 9 case din comuna Cozmești, județul Vaslui. Alina și Cristi merg zilnic la școala din localitatea Oșești și fapt îmbucurător,le place cartea! Ne-am deplasat la ei și Alina cu Cristi ne-a atras de la prima întâlnire! Atunci le-am dus bunuri pe care le aveam în stoc. Am stabilit să mai mergem o dată.Mătușa Elena ne-a zis că stresul mare e legat de asigurarea hranei(venitul ei extrem de modest abia de-i ajunge pentru procurarea spray-urilor pentru astm) și asigurarea lemnului pentru încălzit.Ne rugam să apară o minune pentru ei. Stabilisem să mergem într-o zi de duminică.Din debaraua noastră pregătisem să le ducem dulcețuri și zacuscă.Vineri ne-a sunat un domn deosebit de protocolar:

-Bună ziua. Mă numesc Botezatu Vasile, sunt venit pentru câteva zile în țară și vreau să mă ajutați să găsesc o familie care are nevoie de ajutor.

Gândul ni s-a dus la Alina și Cristian astfel că am stabilit să ne întâlnim și să mergem împreună. Aveam să aflăm că d-ul Botezatu e plecat de peste 15 ani din țară, trăiește la Londra unde administrează o firmă.Într-o primă fază a cumpărat alimente și dulciuri în cantitate consistentă.Și d-lui a fost impresionat de cei doi copii. Pe loc s-a decis să plătească costul lemnelor astfel că am mers la pădurarul din zonă și am rezolvat acest lucru. În acest moment transportul cu lemne a fost efectuat.Apoi a stabilit cu familia o zi când a venit și i-a luat la Vaslui producându-le o adevărată minune!I-a îmbrăcat, i-a încălțat, le-a luat un aragaz, televizor cu plasmă, mașină de tocat carne, tacâmuri de bucătărie etc. Și i-a dus la restaurant oferindu-le un prânz pe care îl vor ține minte mult timp!

Astăzi noi le-am dus un calculator oferit de familia Miron Nicolae din Vaslui. Cu această ocazie am cules și câteva impresii despre minunile din ultima perioadă!

Sunt copii foarte buni,cu vise și scopuri….Doar că trebuie ajutați!

Nouă ni s-a încărcat sufletul de bucurie că am putut întâlni un OM de o calitate extraordinară, un exemplu pentru noi toți!

Dumnezeu să-i dea sănătate, multe bucurii lui și întregii familii, pe măsura sufletului său!

„Când eram tânăr, admiram oamenii inteligenţi. Acum, când sunt în vârstă, admir oamenii buni.” Abraham Joshua Heschel  


Odihnește-te în pace, Aurel

Ionel Popa

Astăzi a fost condus pe ultimul drum pădurarul Aurel Stîngaciu după o moarte fulgerătoare(provocată de înțepăturile a doi gărgăuni)….O mare de oameni au însoțit sicriul cu corpul neînsuflețit. Personalități din mediul politic, personalul silvic din Direcția Silvică Vaslui, rude și prieteni dar și populația din comuna Banca au ținut să aducă un ultim omagiu acestui destoinic pădurar. Nu e întâmplătoare această compasiune. Am avut ocazia să-l cunosc pe Aurel pe parcursul a mai bine de 8 ani cât am activat în cadrul Ocolului Silvic Epureni. Avea acele calități atât de necesare unui bun pădurar-impunea respect prin felul lui de a fi, responsabil, un familist în sensul adevărat al cuvântului, un om de caracter. 

Nu i-a fost ușor să se impună. Îmi amintesc de perioada 1994-1995 când după punerea în posesie a unei părți din canton se manifesta tendința de tăiere în masă a pădurii proaspăt privatizată. A solicitat sprijin de la ocol pentru a stopa fenomenul astfel că echipe mixte silvicultori și polițiști au efectuat acțiuni de stopare  a fenomenului și de lămurire a populației asupra respectării regimului silvic. Am participat ca tânăr inginer la acele acțiuni. Și el era un tânăr pădurar! Nu i-a fost deloc ușor să țină piept rețelelor ce se formaseră cu scopul de a tăia și valorifica arborii din pădurea privată! Imaginați-vă că hoții de lemne îi urmăreau orice mișcare. Grele vremuri!Șeful de post a fost schimbat tocmai pentru că fusese tolerant cu hoții și numai fermitatea personalului silvic a făcut ca lucrurile să se liniștească.Bineînțeles,rolul principal l-a avut Aurel.În perioada 1997-2001,mai bine de 4 ani i-am fost șef de ocol. Nu îmi amintesc să fi existat vreo sarcină de serviciu pe care să nu o ducă la capăt. De altfel, în ziua tragediei, zi de sâmbătă, voia să valorifice lemn către populație răspunzând cu responsabilitate presiunii exercitate în această perioadă.

Avea o relație bună cu pădurarii vecini, cu șeful de district și cu personalul de la ocol. Și era vesel…. Îmi amintesc cu câtă ospitalitate ne primea la sfârșitul unei zile de vânătoare! Uneori ne și cânta! 

Gândul mă duce și la familia lui. Dumnezeu să-i întărească pentru a face față acestei pierderi cumplite! Soția are nevoie de sprijin mai ales că a doua fetiță este încă minoră! Și nu în ultimul rând, Dumnezeu să-i întărească pe părinți! Nu există durere mai mare pentru un om decât aceea de a-și îngropa copilul! Pentru că și eu am doi băieți la care țin mai mult ca la ochii din cap, nu știu cum aș putea face față într-o situație similară! Nici nu-mi pot imagina! 

Felicitări pentru compasiune întregului corp silvic vasluian! 

Drama acestei familii se alătură și altor drame din rândul personalului silvic….. O dată în plus se dovedește că munca silvicultorilor trebuie reconsiderată, că silvicultorii merită mai mult respect cât se află în activitate din partea autorităților dar și a opiniei publice. Nu e ușor să fii pădurar! Vă spun din postura de fost șef de ocol la două subunități din cadrul Direcției Silvice Vaslui.

Dumnezeu să-l odihnească în pace pe Aurel, să-ntărească familia pentru a face față dramei prin care trece iar nouă tuturor celorlalți, înțelepciunea de a aprecia la timp tot ce merită respect!

Atunci când pierdem pe cineva drag aici pe pământ, câștigăm un înger în cer. Un înger care veghează asupra noastră. Sper ca familia să se simtă puțin mai bine știind că un înger veghează acum asupra lor.

Respect pentru profesori

Ionel Popa

În fiecare an pe 5 octombrie întreaga planetă sărbătorește „Ziua Internațională a Profesorilor” în semn de respect pentru această categorie profesională. Întradevăr, profesorii merită tot respectul nostru pentru că ne-a influențat viața în bine direct sau indirect. Eu am numeroase amintiri plăcute de la profesorii întâlniți pe parcursul vieții. Unii mai sunt în viață, alții din păcate, nu mai sunt.

Îmi amintesc cum am deprins eu gustul pentru citit. Prin clasa a V-a d-ul profesor de istorie  Luca Dumitru de la Dodești a început să-mi ofere câte o carte de la bibliotecă.Alegea cu grijă cărțile și de fiecare dată îmi dădea un termen pentru a fi citite urmând a-mi pune întrebări. Așa am citit „Iliada, Odiseea și Eneida” sau „Istoria descoperirilor geografice”.Tot dumnealui mi-a insuflat pasiunea pentru istorie. Mare profesor! Să-i dea Dumnezeu sănătate și ani mulți!

Nu pot să-mi uit diriginta din școala generală,d-na Gavrilă Tincuța. Mi-a fost profesoară de biologie și a contribuit mult la rezultatele mele la învățătură. Avea calități de a motiva extraordinare! Îmi amintesc că a scris în carnetul de note un mesaj pentru părinții mei: „Mulțumim pentru frumoasa educație dată copilului dvs.” Nu știu ce a însemnat asta pentru părinții mei, știu însă că de atunci nu m-au mai luat la muncile câmpului lăsându-mă să învăț. Mare om! Din păcate, diriginta mea din  școala generală nu mai este printre noi.Dumnezeu s-o odihnească în pace!

Pasiunea pentru matematică mi-a insuflat-o în mod deosebit profesorul Petcu. Datorită d-lui am parcurs pentru prima dată integral o culegere cu exerciții la algebră. Nu știu dacă mai este în viață….

Am multe amintiri frumoase din școala generală! Evoc încă una! Eram prin clasa a VII-a sau a VIII-a și ni s-a dat ca temă să scriem o compunere despre Peneș Curcanul pornind de la poezia „Peneș Curcanul” a lui Vasile Alecsandi.Profesorul se numea Sava Valeriu și era învățător de fapt dar o suplinea pe d-na profesoară de română. A fost foarte entuziasmat de compunere și mi-a dat 10+ ceea ce acorda foarte rar. Așa am început să dau frâu imaginației, mai târziu încercând să scriu și poezii.

În liceu(e vorba de Liceul „Mihail Kogălniceanu” din Vaslui) aveam s-o întâlnesc pe d-na prof.Dăriescu Gicuța care mi-a fost și dirigintă. Din păcate nu mai este printre noi. Dumnezeu s-o odihnească în pace! A avut atâta grijă de mine că m-a luat și în gazdă începând cu ultimul trimestru din clasa a X-a. Începusem să frecventez secția de lupte libere a Clubului Sportiv „Viitorul” din Vaslui. Cum rezultatele la învățătură nu mai erau aceleași a decis să mă oprească de a mai face sport. Cum eu nu am fost de acord cu această propunere a decis să mă ia în gazdă cu gândul de a mă supraveghea mai îndeaproape. Și a funcționat! Am făcut și sport cât am dorit și la un moment dat m-am dedicat doar învățăturii. Dumneaei îi datorez și orientarea spre silvicultură… Recunosc că nu aș fi avut niciodată curaj să abordez Facultatea de Silvicultură așa cum era atunci(una singură în țară, la Brașov) fără încurajările dumneaei. 

În liceu am devenit de nota 10 la matematică(asta a fost nota de la Bac dar și de la admitere la Silvicultură) datorită d-lui prof.Grigoriu Grigore! Mare profesor, mare personalitate! Mai luam câte o castană că mergeam la olimpiadă la istorie de dragul d-nei prof. Paicu în loc să merg la matematică! Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Cu drag îmi amintesc de d-na prof.Nicolescu Irina care ne preda Limba și literatura română. A sesizat că aveam o jenă de a-mi citi compunerile în fața clasei. Eu mai îmi dădeam frâu imaginației și colegii făceau haz!!! Ditamai sportivul la lupte libere și se ocupă cu poezii și compuneri! Și atunci d-na profesoară îmi lua caietul, citea compunerea și față în față îmi făcea observații. Avea grijă să nu-mi taie aripile! Dumnezeu să-i dea sănătate și mulți ani!

Mă opresc aici cu toate că aș putea umple multe pagini despre profesorii mei dragi!

„Un profesor își pune amprenta asupra eternității, el nu poate ști niciodată cât de departe ajunge influența lui.” Henry Brooks Adams

Tuturor profesorilor le doresc sănătate, bucurii și satisfacții, respect pe măsura rezultatelor!!!

Renumitul compozitor Eugen Doga, la Vaslui

Ionel Popa

În seara aceasta la Vaslui, în Centrul Civic, s-a desfășurat un spectacol de înaltă ținută artistică având ca protagoniști pe maestrul Eugen Doga(compozitor de renume mondial din Republica Moldova, membru titular al Academiei de Științe a Moldovei din anul 1992) si Orchestra Simfonică a Companiei Radio-Moldova dirijată de Dumitru Cîrciumaru. Soliști au fost Dumitru Mîțu, Mariana Bulicanu, Anișoara Bragari-Moroșanu, Veaceslav Timofti și Vitalie Advahov. Manifestarea a fost organizată de Consiliul Județean Vaslui, Primăria și Consiliul Local Vaslui precum și de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui. Spectatorii au avut acces gratis și pentru că încă din deschidere au urcat pe scenă și au rostit alocuțiuni Vasile Pavăl, primarul Municipiului Vaslui și Dumitru Buzatu,președintele Consiliului Județean, am putea spune că a avut o tentă electorală pe bani publici. Personal nu aduc critici din acest punct de vedere. Un spectacol cu maestrul Eugen Doga e binevenit oricând și oriunde printre români pentru că înseamnă cultură adevărată.Eugen Doga e o mare personalitate artistică, cu largă recunoaștere mondială, cu o activitate prodigioasă pe multiple planuri artistice. Cine are acces la internet poate lesne găsi informații despre renumitul compozitor. Talentul incontestabil al lui Eugen Doga este recunoscut acum și de UNESCO-valsul inclus în coloana sonoră a filmului “Gingaşa şi tandra mea fiară” este numit a patra capodoperă muzicală a secolului XX. A primit numeroase distincții în R.Moldova dar și în URSS și România. Mai multe informații găsiți și la adresa https://ro.wikipedia.org/wiki/Eugen_Doga

Personal m-am bucurat foarte mult când am aflat că la Vaslui va avea loc un astfel de spectacol. Vremea a încurcat un pic derularea însă întâlnirea cu maestrul Eugen Doga a meritat investiția de timp pentru toți cei prezenți.

Ceea ce eu nu am înțeles, de ce nu au fost mai mulți tineri la spectacol? Având în vedere că a început anul școlar, elevii puteau fi aduși la spectacol însoțiți de cadre didactice fiind un bun prilej de a cunoaște cultură de certă valoare.Din alocuțiunile organizatorilor am înțeles că spectacolul a fost dedicat persoanelor vârstnice…. Cu siguranță persoanele vârstnice meritau un astfel de spectacol însă care ar fi fost problema dacă ar fi fost mai mulți tineri? Unii spun că au fost de 2500 spectatori, alții 3000. Eu am văzut în vară la concertele cu Holograf și Smiley o prezență mult mai mare. Se pare că există o adevărată degringoladă în PSD nu numai la nivel central dar și la nivelul județului nostru. Se știe că PSD are ca votanți fideli persoanele de vârsta a treia. Înțeleg să le acorde o atenție deosebită. Totuși, dacă se dorește o perpetuare a social-democrației, e nevoie de echilibru pe categorii de vârstă în rândul simpatizanților. Mi s-a părut ușor egoistă promovarea spectacolului de astăzi și de neînțeles…. Pe de o parte, manifestarea  se putea constitui ca un bun prilej de promovarea a culturii autentice în rândul tinerilor, de promovare a câtorva modele în artă și cultură de sorginte românească. Pe de altă parte, putea fi un bun prilej pentru administrația PSD-istă de a acorda atenție și tinerilor chiar și numai pentru a mai diminua acuzația că acordă o atenția excesivă vârstnicilor(cel puțin așa susțin unii analiști). 

Exceptând partea de promovare(care a influențat prezența), organizatorii merită toate felicitările pentru ideea de a aduce la Vaslui astfel de personalități artistice și culturale.