Criza sanitară vs criza socială. Care-i mai gravă?

Constatăm o creștere a tensiunilor în societatea românească pe măsură ce autoritățile încearcă o înăsprire a restricțiilor legate de COVID-19. Ample dezbateri vedem în mass-media și pe rețelele de socializare. Practic, România este împărțită în două, pe de o parte populația care este de acord cu măsurile antipandemie dar și o parte care nu este de acord.Fiecare din cele două părți argumentează în fel și chip.Analizând la rece ceea ce se întâmplă am câteva puncte de vedere pe care le voi exprima în cele ce urmează.

  1. Chiar dacă se constată o creștere în intensitate a efectelor pandemiei(vorbim de un val trei), criza sanitară tinde să fie depășită de criza economică ce se transformă într-o din ce în ce mai puternică criză socială. Societatea românească s-a „îmbogățit” cu circa 2 milioane de români ce s-au reîntors din Vest pe fondul pandemiei din țările de emigrare. Economia românească nu are puterea de a prelua această forță de muncă. Economiilor acestor cetățeni se epuizează, în Vest nu prea își mai găsesc loc astfel că se vor manifesta din ce în ce cu mai mult curaj în țara mamă. Pe de altă parte, firmele din România, multe din ele traversează o perioadă cu probleme financiare. Întârzierea aprobării bugetului a afectat demararea investițiilor astfel că multă forță de muncă din sectorul construcțiilor nu au de lucru. Infuzia de capital care era programată a avea loc prin măsurile de finanțare prevăzute în Ordonanța 130 nu-și face efectul scontat. Măsura 1, cea mai avansată, nu a avut un impact semnificativ asupra economiei. Măsura 2 se derulează în ritm lent iar Măsura 3 s-a blocat. Pe de altă parte se constată întârzieri în efectuarea plăților și la Programul Start Up Nation România 2018. Firmele din domeniul HORECA au fost îngenuncheate în mare parte. Firmele din agricultură au fost îngenuncheate și de seceta din 2020(De la Guvern nu au primit nici un sprijin și e foarte greu să continuie activitatea).Colac peste pupăză, de la 1 ianuarie 2021 firmele sunt executate silit dacă nu-și achită datoriile la stat. Sub pretextul reducerii cheltuielilor bugetare s-au anulat sau diminuat unele forme de sprijin(ajutoare de stat) acordate persoanelor fizice. Toate acestea determină multă nemulțumire în rândul maselor. Este foarte ușor să găsești nemulțumiți în rândul populației. Numărul celor care nu mai au din ce trăi este din ce în ce mai mare!
  2. România s-a îndatorat în perioada pandemiei foarte mult. Sunt voci care spun că și alte state din Europa s-au îndatorat. Așa o fi însă populației îi vine foarte greu să perceapă justificarea tuturor cheltuielilor pentru care statul s-a împrumutat atât timp cât spitalele se văicăresc că nu mai fac față. Toate aceste cheltuieli par să nu aibă prea mare efect(apropo, a făcut cineva o analiză cost-eficacitate?). În același timp când statul se împrumută cu nonșalanță, apar și investigații care arată cât se fură din banul public. Iată o astfel de investigație: https://recorder.ro/regele-pandemiei/ .Te apucă groaza când citești așa ceva! Cum să mai înțelegi explicațiile date de factorii de răspundere?
  3. Am observat că autoritățile române cer mai multă responsabilitate din partea populației. E un principiu în leadership-nu poți cere responsabilitate maselor mai multă decât manifești tu care ești la conducerea României! Ori noi vedem zilnic gafe din partea conducătorilor. Nu se poate să ceri responsabilitate populației și-n același timp tu, Claudiu Năsui-ministrul Economiei care ești parte din Guvernul României să vii să anulezi un program de finanțare pe motiv că sesiunea a fost fraudată și că nu a fost suficient de bine pregătită! Nu se poate să ceri responsabilitate populației cânt tu, Vlad Voiculescu-ministrul Sănătății, îți vine să râzi când trebuie să vorbești la microfon și să ceri responsabilitate! Sau când tu, ministrul Sănătății vii cu informații prin care creezi confuzie în rândul populației!
  4. Am văzut că cei ce demonstrează în aceste zile împotriva restricțiilor primesc tot felul de etichete: că nu au creier, că sunt pleava societății, că sunt scursuri etc. Asta o vedem des pe rețelele de socializare dar și în mass-media! Să nu uităm că cei din stradă sunt parte a democrației din România și că au dreptul constituțional de a demonstra. Votul unuia din ei este egal cu votul oricărui alt român, este egal cu votul președintelui țării dacă vreți! Acum ceva timp președintele Iohannis manifesta împotriva PSD(chiar dacă era anticonstituțional). Cum putem spune ceva urât la adresa unor români care nu sunt mulțumit de mersul treburilor? Păi ce facem cu Gavroche al Franței? A fost sau nu erou? Cei ce demonstrează trebuie ascultați și statul să ia măsuri urgente dacă nu cumva e prea târziu! Senzația mea e că gestionarea situației din România devine din ce în ce mai dificilă amplificată și de contextul politic: avem o coaliție la guvernare care nu prea funcționează!

Concluzie: Prioritatea priorităților trebuie să devină relansarea economică cu accent pe creșterea numărului de locuri de muncă! Criza socială care se arată la orizont poate fi mult mai dură decât criza sanitară! Statul s-o lase mai moale cu restricțiile care nu-și prea arată efectul scontat. Premierul Câțu, președintele Iohannis, membrii Guvernului să meargă în teritoriu să simtă pulsul pentru că acolo unde nu merg ei să explice vor explica cei din opoziție, mai ales adepții AUR și adepții Șoșoacă! Să nu se aștepte că populația va înțelege ce se întâmplă de la televizor chiar dacă Guvernul a plătit gras mai toate televiziunile!

Dumnezeu să binecuvânteze România!

În atenția celor interesați de digitalizare cu fonduri nerambursabile

Prin Ordinul 1486/2020 emis de Ministerul Fondurilor Europene s-a aprobat Schema de ajutor de minimis Digitalizarea IMM-urilor în cadrul axei prioritare 2, prioritatea de investiţie 2b – Dezvoltarea produselor şi serviciilor TIC, a comerţului electronic şi a cererii de TIC, acţiunea 2.2.2 ”Digitalizarea IMM-urilor” din cadrul Programului operaţional Competitivitate 2014-2020.

Este vorba despre un program care vizeaza acordarea de sprijin financiar nerambursabil pentru digitalizarea IMM-rilor cu profil NON IT.

Bugetul disponibil pentru anul 2021 este 100.000.000 euro. Perioada de depunere a proiectelor va fi mai-august 2021!

Solicitanți eligibili

Pot beneficia de facilităţile prevăzute în prezenta schemă întreprinderile care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

1.sunt înregistrate potrivit Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

2.desfăşoară activităţi în alte sectoare decât cele menţionate la art. 5 alin. (1);

3.beneficiarul ajutorului de minimis trebuie să nu desfăşoare (pe perioada implementării şi pe perioada de sustenabilitate a proiectului) activităţi în unul dintre domeniile/sectoarele excluse (conform Listei codurilor CAEN detaliate în anexa nr. 1 Lista codurilor CAEN excluse de la finanţare la prezenta schemă), activităţi cu produse cu caracter erotic sau obscen, al jocurilor de noroc, precum şi cele care contravin bunelor moravuri, ordinii publice şi/sau prevederilor legale în vigoare; nu deţine pagini web care conţin acte sau materiale cu caracter obscen, definite conform Legii nr. 196/2003 privind prevenirea şi combaterea pornografiei, republicată;

4.se încadrează în una dintre categoriile: microîntreprindere, întreprindere mică, întreprindere mijlocie, la data depunerii aplicaţiei de proiect şi la data semnării actului de acordare a ajutorului de minimis;

5.nu înregistrează obligaţii bugetare nete (diferenţa dintre obligaţiile de plată restante la buget şi sumele de recuperat de la buget):a)mai mari de 1/12 din obligaţiile datorate în ultimele 12 luni – în cazul certificatului de atestare fiscală emis de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală;b)mai mari de 1/6 din totalul obligaţiilor datorate în ultimul semestru – în cazul certificatului de atestare fiscală emis de către autorităţile publice locale;

6.nu se află în una dintre situaţiile incompatibile cu acordarea ajutorului de minimis din fonduri publice;

7.nu au mai beneficiat de sprijin financiar din fonduri publice, inclusiv fonduri UE, în ultimii 5 ani, sau nu derulează proiecte finanţate în prezent, parţial sau în totalitate, din alte surse publice, pentru aceleaşi activităţi, în cadrul unor proiecte similare cu cel care constituie obiectul cererii de finanţare;

8.sunt direct responsabile de pregătirea, realizarea şi managementul proiectului şi nu acţionează ca intermediar pentru proiectul propus a fi finanţat şi sunt responsabile pentru asigurarea sustenabilităţii rezultatelor proiectului;

9.nu intră în categoria „întreprindere aflată în dificultate”, aşa cum aceasta este definită la art. 3 lit. l);

10.nu se află în stare de insolvenţă, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, lichidare sau suspendare temporară a activităţii sau nu se află în situaţii similare în urma unei proceduri de aceeaşi natură prevăzute de legislaţia sau de reglementările naţionale;

11.se angajează să asigure din surse proprii valoarea cheltuielilor neeligibile, precum şi valoarea cofinanţării de minimum 10% din bugetul eligibil al proiectului. Contribuţia proprie a beneficiarului poate proveni din surse proprii, credite bancare negarantate de stat, aport al acţionarilor, alţii decât organisme ale statului, sau din alte surse private;

12.nu fac obiectul unui ordin de recuperare în urma unei decizii anterioare a Comisiei Europene, privind declararea unui ajutor de stat ca fiind ilegal şi incompatibil cu piaţa comună, sau, în cazul în care solicitantul a făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta trebuie să fi fost deja executată şi ajutorul integral recuperat, inclusiv dobânda de recuperare aferentă;

13.reprezentantul legal nu a fost condamnat printr-o hotărâre cu valoare de res judicata pentru un delict legat de conduita sa profesională, pentru fraudă, corupţie, participare la o organizaţie criminală sau la orice alte activităţi ilegale în detrimentul intereselor financiare ale Uniunii Europene;

14.reprezentantul legal nu este subiectul unui conflict de interese;

15.reprezentantul legal nu este vinovat de inducerea în eroare a ADR/OIPSI/AMPOC prin furnizarea de informaţii incorecte pe parcursul participării la cererea de propuneri de proiecte;

16.au sediu social şi implementarea proiectului se realizează în regiunea de dezvoltare în care depun proiectul;

17.au desfăşurat activitate pe o perioadă corespunzătoare cel puţin unui an fiscal integral şi au înregistrat profit din exploatare (> 0 lei) în anul fiscal anterior depunerii cererii de finanţare. O întreprindere care depune aplicaţia de finanţare în cursul anului 2021 trebuie să fi fost înfiinţată cel mai târziu la 3 ianuarie 2020 (prima zi lucrătoare din anul 2020) şi să fi înregistrat profit din exploatare la 31 decembrie 2019, având în vedere dificultăţile cauzate de pandemia de SARS-CoV-2 din anul 2020;Această cerinţă nu se aplică IMM-urilor înfiinţate în anul 2020.Pentru firmele care au fost înfiinţate în 2020 se va lua în considerare profitul din exploatare la 31 decembrie 2020.

18.valoarea ajutorului de minimis solicitat este cuprinsă între 30.000 euro şi 100.000 euro şi reprezintă maximum 90% din totalul cheltuielilor eligibile;

19.valoarea tuturor cheltuielilor eligibile, exceptând:- cheltuieli cu servicii de consultanţă/analiză pentru identificarea soluţiilor tehnice de care au nevoie IMM-urile;- cheltuielile de consultanţă pentru elaborarea documentaţiilor necesare pregătirii aplicaţiei de proiect propus spre finanţare şi/sau managementul aplicaţiei de proiect (inclusiv elaborarea documentaţiilor necesare implementării aplicaţiei de proiect) nu pot depăşi 50% din media cifrei de afaceri aferentă ultimelor 3 exerciţii financiare încheiate.Pentru întreprinderile care au două sau un singur exerciţiu financiar încheiat, procentul de 50% se va aplica corespunzător mediei ultimelor două exerciţii financiare încheiate, respectiv ultimului exerciţiu financiar încheiat.

Cheltuieli eligibile

(1)Activităţile eligibile care fac obiectul prezentei scheme de ajutor de minimis vor fi finanţate numai dacă au fost iniţiate după semnarea actului de acordare a ajutorului încheiat între subadministratorul schemei de minimis şi beneficiarul ajutorului de minimis, excepţie făcând activităţile aferente achiziţionării de servicii de consultanţă pentru elaborarea documentaţiilor necesare pregătirii aplicaţiei de proiect propus spre finanţare.

(2)Pentru beneficiarii ajutorului de minimis, cheltuielile eligibile în cadrul prezentei scheme sunt următoarele:

a)cheltuieli aferente achiziţionării de hardware TIC şi a altor dispozitive şi echipamente aferente, inclusiv cheltuieli de instalare, configurare, punere în funcţiune, justificate din punctul de vedere al implementării proiectului. Sunt excluse elemente de mobilier care nu au legătură cu funcţionarea produselor/aplicaţiilor informatice implementate prin proiect;

b)cheltuieli aferente realizării reţelei LAN necesare pentru implementarea proiectului;

c)cheltuieli aferente achiziţionării şi/sau dezvoltării şi/sau adaptării aplicaţiilor software/licenţelor necesare implementării proiectului, configurării şi implementării bazelor de date, migrării şi integrării diverselor structuri de date existente, inclusiv soluţiile de automatizare software de tip RPA, respectiv Robotic Process Automation;

d)cheltuieli aferente achiziţionării unui website de prezentare a companiei, inclusiv achiziţia de domeniu şi găzduirea pe server;

e)cheltuieli aferente achiziţionării/închirierii unui nume de domeniu nou;

f)cheltuieli aferente achiziţionării/închirierii soluţiei de semnătură electronică;

g)cheltuieli de trecere a arhivelor din analog/dosare/hârtie în digital indexabil;

h)cheltuieli aferente achiziţionării de aplicaţii informatice specifice pentru persoanele cu dizabilităţi;

i)cheltuieli aferente achiziţionării soluţiilor din domeniul tehnologiei informaţiei pentru comerţul electronic;

j)cheltuieli aferente achiziţiilor de servicii de tip cloud şi SaaS, respectiv Software as a Service;

k)cheltuieli aferente achiziţionării serviciilor de găzduire, incluzând toate tipurile de servicii de găzduire, cu excepţia pachetelor de reseller;

l)cheltuieli aferente achiziţionării de servicii pentru consolidarea securităţii cibernetice aplicabile pentru software/găzduire/reţele;

m)cheltuieli aferente achiziţionării de servicii de consultanţă pentru elaborarea documentaţiilor necesare pregătirii proiectului propus spre finanţare şi/sau managementul proiectului, inclusiv elaborarea documentaţiilor necesare implementării proiectului;

n)cheltuieli aferente instruirii personalului care va utiliza produsele implementate/achiziţionate şi a personalului care va asigura mentenanţa;

o)activităţi de achiziţie a serviciilor de auditare intermediară/finală, financiară, conform reglementărilor naţionale, şi tehnică, din perspectiva corespondenţei rezultatului proiectului cu cererea de finanţare şi obiectivele Programului operaţional Competitivitate;

p)servicii de consultanţă/analiză pentru identificarea soluţiilor tehnice de care au nevoie IMM-urile.

(3)Pentru beneficiarii ajutorului de minimis nu sunt eligibile: elementele de mobilier, obiectele de inventar şi cheltuielile salariale.

(4)Investiţiile care constau în simpla înlocuire a unor active deţinute de societate nu sunt eligibile. Numai investiţia direct legată de creşterea competitivităţii IMM prin utilizarea tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, respectiv legată de digitalizarea activităţii societăţii poate fi considerată eligibilă, înlocuirea activelor care se face în scopul upgradării activelor existente nu poate fi considerată cheltuială eligibilă pentru ajutorul de minimis.

(5)Pentru aplicaţiile de proiecte care includ tipurile de cheltuieli prevăzute la alin. (2) lit. d)-f), j) şi k), beneficiarii ajutorului de minimis se obligă să păstreze din resurse proprii aceste cheltuieli pe toată perioada de sustenabilitate a proiectului.(6)Pentru subadministratorii schemei se vor finanţa cheltuielile de administrare a schemei, astfel cum sunt definite prin ghidul solicitantului. Acestea pot fi în cuantum de maximum 5% din valoarea totală alocată regiunii pentru această schemă.

Cei ce sunt interesați de acest program de finanțare ni se pot adresa la telefon 0335402413, mobil 0761130399, email duplicomgrup@gmail.com, facebook: https://www.facebook.com/duplicomgrup.

Persoană de contact: Ionel Popa.

Finanțări pentru dezvoltare rurală-ultimele noutăți

În sfârșit, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale face un anunț important în legătură cu finanțările din PNDR pentru anul 2021! Informații ceva mai detaliate găsiți la adresa: https://www.facebook.com/duplicomgrup/posts/128160825981648 .

Printre altele, vedem că vor fi lansate sesiuni pentru depunerea de proiecte după cum urmează:

➢ sM4.1 „Investiții în exploatații agricole”: 760 mil. euro alocare publică (CFM) pentru componentele:
– achiziții simple si echipamente de irigații în fermă: 125,00 mil. euro
– vegetal (condiționare, procesare în fermă și marketing): 55,00 mil. euro
– zootehnic (condiționare, procesare în fermă și marketing): 55,00 mil. euro
– tineri fermieri (achiziție utilaje – vegetal și zootehnic): 75,00 mil. euro
– zootehnie (producție primară, condiționare și marketing) – NAȚIONAL: 240,00 mil. euro
– zootehnie (producție primară, condiționare și marketing) – MONTAN: 60 mil. euro
– legume (inclusiv în spatii protejate) și cartofi (producție primară, condiționare și marketing): 100,00 mil. euro
– legume, cartofi (condiționare, procesare și marketing): 50,00 mil. euro
➢ sM4.1a „Investiții în exploatații pomicole”: 122,70 mil. euro alocare publică (CFM)
➢ sM4.2 „Sprijin pentru investiții în procesarea și marketingul produselor agricole”: 140,00 mil. euro alocare publică (CFM)
➢ sM4.2a „Sprijin pentru investiții în procesarea și marketingul produselor din sectorul pomicol „: 10 mil. euro alocare publică (CFM)
➢ sM4.3 „Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea și adaptarea infrastructurii agricole” – componenta drumuri agricole: 100,66 mil. euro alocare publică (CFM)
➢ sM6.1 „Instalare tineri fermieri”: 100,00 mil. euro fonduri EURI
➢ sM6.2 „Sprijin pentru înființarea de activități neagricole”: 50,00 mil. euro fonduri EURI
➢ sM6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”: 87,00 mil. euro fonduri EURI
➢ sM6.4 „Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole”: 100,00 mil. euro fonduri EURI etc.

Bucuria ar fi fost mai mare dacă s-ar fi publicat și un calendar de lansare a acestor sesiuni. Spun lucrul acesta deoarece la câteva din sub-măsurile de mai sus e important cum se face înregistrarea exploatației la APIA și/sau DSVSA, e importantă structura exploatației etc. Ne-am fi dorit mai multă predictibilitate pentru ca viitorii solicitanți să se poată pregăti din timp.

Foarte greu se iau deciziile în actuala guvernare! Din teama de a nu se greși se preferă a nu se face nimic! Cel mai elocvent exemplu este al Ministrului Economiei Claudiu Năsui care a blocat Măsura 3 din Ordonanța 130 pe motiv de suspiciuni de fraudă. A „reușit” chiar mai mult de atât. Funcționând pe aceeași platformă online, a fost blocat și programul Electric-Up! Acum vrea să reia Măsura 3 cu unele modificări. Întrebarea e: de ce nu s-a gândit mai bine de la început? A experimenta pe seama a mii de IMM-uri înseamnă bătaie de joc la adresa României! Iar coaliția menținând astfel de miniștri se autosabotează.

Singurul sfat pe care îl am este să țineți aproape de noi! Vă vom ține la curent cu noutățile. Precizez că administrez firma de consultanță DUPLICOM GRUP SRL. Pentru a vă lua în baza de date funcție de domeniul de interes, ne puteți contacta la mobil 0761130399, email duplicomgrup@yahoo.com sau la adresa de facebook: https://www.facebook.com/duplicomgrup

Discernământul în afaceri

Proverbele lui Solomon, 2:10-12

10.Că dacă’n cugetul tău va veni înțelepciunea
și dacă priceperea i se va părea bună sufletului tău,

11.atunci sfatul cel bun te va păzi
și cugetul cel drept te va apăra,

12.ca să fii tu izbăvit de calea cea rea
și de omul al cărui cuvânt nu poate fi crezut.

Astăzi mi-am propus să supun atenției o trăsătură deosebit de importantă și necesară unui antreprenor (și nu numai) în aceste vremuri: DISCERNĂMÂNTUL. Creierul nostru este bombardat de informații pe o mulțime de canale. În același timp, suntem puși în fața faptului de a lua decizii, mai mult sau mai puțin cruciale, uneori într-un termen scurt. Posibilitatea de a alege greșit devine foarte mare și consecințele pe măsură. A avea discernământ în a face alegeri e o calitate absolut necesară. Cu siguranță vom face greșeli, toți antreprenorii fac greșeli. Toți antreprenorii își asumă riscuri și rezultatele nu sunt totdeauna cele așteptate. Discernământ înseamnă risc asumat. Cu alte cuvinte, „Fii deschis oricăror circumstanţe cu zâmbetul pe buze şi cu pertinentul discernământ!”Michelle Rosenberg.

Ieri a apărut o știre care mi-a produs mâhnire: Tribunalul Bucureşi l-a condamnat pe omul de afaceri Nelu Iordache la o pedeapsă de 12 ani şi jumătate de închisoare pentru o evaziune fiscală de aproape 2 milioane de euro şi delapidarea companiei aeriene Blue Air Transport Aerian SA (devenită Bata Sky Imobiliare SA). Nelu Iordache este și asociatul majoritar și administratorul firmei ROMSTRADE SRL, firmă din domeniul construcțiilor care în anul 2009, de exemplu, avea o cifră de afaceri de 1.133.754.799 lei cu un profit de 133.852.947 lei. Firmele administrate de Nelu Iordache sunt îngenuncheate. Ba mai mult, pe 7 august 2015, Simona Valentina Brînză care era contabil-șef al firmei administrate de Nelu Iordache, s-a stins din viață subit! Se întorsese din vacanță și urma să revină la serviciu. Conducea mașina personală când a făcut, la doar 37 de ani, atac cerebral! Despre Nelu Iordache și falimentele lui presa a scris foarte mult. Am dat acest exemplu pentru a arăta unde se poate ajunge dacă se iau decizii lipsite de „pertinentul discernământ”. Nu-i de joacă! Și cu cât afacerile sunt mai mari, luarea deciziilor necesită mai mult discernământ.

De unde vine „pertinentul discernământ„? O să enumăr câteva surse fără ca ordinea să aibă vreo importanță. Pentru a lua decizii bune e nevoie de bună credință. Este clar că o creștere a afacerii tale va lovi în afacerile concurenței. Nu te aștepta ca intrarea ta pe piață să fie bine primită de concurență. Cu cât vei crește cu atât vei fi mai mult sub lupa concurenței. Slăbiciunile tale vor fi oportunitățile acestora. Ca atare, pentru a avea „pertinentul discernământ” e nevoie să-ți consolidezi experiența în domeniu. Ai nevoie de cunoștințe teoretice, practice, legislative, manageriale etc.

În continuare voi exprima câteva idei pentru cei ce sunt la început în ale afacerilor.

  1. În primul rând ai nevoie de discernământ la schimbarea statutului de angajat în cel de antreprenor. Poate te-ai obișnuit cu un anumit stil de viață, cu un anumit confort. Ești dispus să renunți la acel confort și să te lansezi în lumea afacerilor în care potențialul îți va fi pus mult mai mult la lucru? Ai pregătit familia înainte de a o lua pe calea afacerilor? Lucrurile nu vor mai fi ca înainte…..
  2. Ai nevoie de discernământ în selectarea colaboratorilor, a angajaților. Când vin la interviu îți vor prezenta un CV mai mult sau mai puțin bogat. Indiferent cât de bogat e CV-ul nu înseamnă că acest criteriu îți va aduce un angajat bun. În primul rând că CV-ul poate fi artificial „îmbogățit” și îți vei da seama la un moment dat dar s-ar putea să suporți câteva consecințe negative când vei realiza ce ai angajat.În al doilea rând, un angajat bun e unul cu care firma ta va putea realiza o relație bună. E vorba de relația lui cu șefii ierarhici, cu ceilalți salariați sau subordonați. Tu poți anticipa un pic situația și pentru asta îți trebuie discernământ la selectarea angajatului.
  3. Ai nevoie de discernământ la achizițiile investiționale. În momentul actual piața este invadată de multe produse sau servicii. Furnizorii au oameni pregătiți în domeniul vânzărilor capabili să-ți sucească rapid mintea dacă nu ești pregătit un pic. În câteva minute economiile tale făcute în câțiva ani de muncă în străinătate se pot risipi. Indiferent că e vorba de achiziția unui teren, a unor echipamente, a unor servicii e nevoie de discernământ.
  4. Ai nevoie de discernământ când vine o criză! Tu vei lua deciziile și e bine să iei cele mai potrivite decizii. Nu de la specialiști! Speciliștii te pot ajuta furnizându-i informații dar deciziile îți aparțin. Poate-i nevoie să faci un credit, poate-i nevoie să vinzi din active, poate-i nevoie să restructurezi din personal, poate-i nevoie să faci o angajare sau mai multe, poate-i nevoie să restructurezi activitatea….
  5. Ai nevoie de discernământ când dorești să-ți extinzi activitatea. A coordona o unitate e una, a coordona mai multe unități la distanță dar cu același profil e altceva iar a coordona mai multe unități cu profil diferit e cu totul altceva! Ai nevoie de energie, de informații, de curaj!

Mă opresc aici fără a epuiza subiectul. O firmă de consultanță care să-ți stea alături poate fi un real sprijin.Îți poate furniza informații, te poate ajuta să iei decizii. Dar să fie o relație cu angajament! Nu ai nevoie de păreri! Ai nevoie de rapoarte bine fundamentate.

Firma DUPLICOM GRUP SRL își desfășoară activitatea în domeniul consultanței. Poate fi partenerul tău potrivit atunci când simți că trebuie să iei decizii. Ne poți contacta la mobil 0761.130.399, email duplicomgrup@gmail.com, https://www.facebook.com/duplicomgrup .

Bună ţară, rea tocmeală, mama ei de rânduială!

Demiterea lui Octav Bjoza din funcţia de subsecretar de stat la Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist a încins spiritele în mass-media. Cum și-a motivat premierul Florin Câțu această demitere:  abordarea acestuia „incompatibilă” cu statutul de înalt responsabil al Guvernului prin „punerea în discuţie a dimensiunilor Holocaustului” şi încercarea de a pune pe umerii comunităţii evreieşti „aducerea comunismului în România”. Renumitul filosof, eseist și scriitor de origine spaniolă George Santayana ne-a lăsat un citat „Cei care au uitat trecutul sunt condamnați să îl repete”. Foarte adevărat ce spune autorul! Discuția despre Holocaust privește în special comunitatea evreiască. România are un trecut care nu e același cu cel al comunității evreiește. Dacă vrem să fim cinstiți până la capăt, și românii au fost victimele unor dictatori. Toate evenimentele istorice au anumite cauze. Este periculos să negăm adevărul istoric doar pentru că este afectat ego-ul unor membri ai unei comunități. Octav Bjoza este un erou al rezistenței anticomuniste! A trăit pe viu niște vremuri și are o vârstă care îi permite să spună lucrurilor pe nume. Ce putem înțelege noi din această demitere?

  1. Guvernul României a înființat Secretariatul de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist doar ca să dea bine la public. A nu arăta respect față de un adevărat luptător împotriva regimului comunist înseamnă curată demagogie!
  2. Se confirmă că Florin Câțu este omul băncilor. Instituțiile financiare ale lumii sunt dominate de evrei. Florin Câțu execută ordinele primite din această direcție. Nici măcar Ludovic Orban, șeful PNL nu a fost consultat pe acest subiect.Asta denotă că Florin Câțu a acționat de capul lui.
  3. Premierul Florin Câțu este foarte atent când e vorba de trecutul comunității evreiește fără a mai ține cont de trecutul comunității românești! Asta înseamnă că la timpul prezent Florin Câțu aparține comunității evreiești, mai puțin comunității românești. Asta din păcate, o vedem zilnic prin grija mare pe care o manifestă față de bănci…. Toată gândirea lui de finanțist cu diplomă din State se bazează pe susținerea băncilor! Poate să crape economia românească, el își va găsi apoi un loc călduț revenind poate, în Noua Zeelandă sau propulsat la conducerea unei bănci în alt colț de lume. Ce-i pasă lui Câțu de economia românească?
  4. A nu aduce critici la adresa unor fapte istorice dovedite cu documente din teama de a nu aduce atingere unor membri ai unei comunități este foarte gravă. Ce să înțelegem? Că în comunitatea evreiască au fost și sunt dintodeauna numai îngeri? Ana Pauker nu a fost a comunității evreiești? Dar odiosul Alexandru Nicolschi, de fapt Boris Grunberg nu a fost evreu? Exemplele sunt cu carul, ca atare Octav Bjoza nu a greșit în afirmațiile sale. A greșit însă Florin Câțu care din slugărnicie față de cei ce l-au proptit la conducerea Guvernului, nu respectă un model de verticalitate care este Octav Bjoza. Dacă Octav Bojza este acuzat de antisemitism atunci Florin Câțu poate fi acuzat de antiromânism!

Concluzie: În anii de după revoluția din 1989 se afirma des că România nu se va dezvolta până nu dispar generațiile care au trăit sub comunism. Această afirmație avea o logică fiindcă mult timp mediul politic dar și cel economic a fost condus de personalități care au fost membri PCR. Încetul cu încetul acele generații se duc…. Altele iau locul, oameni născuți după 1989. Dacă generațiile de la 1989 aveau reminiscențe comuniste acum avem generații care au lipsuri mari în ceea ce privește istoria României și nu numai. Necunoscând istoria există riscul ca ceea ce a spus Santayana să se repete. Și semne vedem zilnic…. Politicienii sunt tot mai lipsiți de Dumnezeu, manipularea e la cote înalte, cei ce conduc lumea sunt la cheremul unor grupuri de interese. Iar românii sunt din ce în ce mai dezbinați! Nu mai apreciem valorile naționale, nu mai respectăm bătrânii, împroșcăm totul sub influența manipulărilor din mediul online, greu ne mai găsim rostul, aproape nimic nu ne mai iese. Unde-i voința poporului atât de frumos exprimată în Proclamația de la Islaz?( http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Proclama%C5%A3ia_de_la_Islaz). Ne place să stăm în coada Europei și să ne bălăcărim zi de zi. Vedem intelectualii bălăcărindu-se, vedem politicienii, ce să mai spunem de popor? Și asta s-ar putea să ne coste mult ca nație. Probabil nu mai e mult și zarurile vor fi din nou aruncate……. Și atunci, Dumnezeu cu mila!

Egalitatea de șanse în democrație

„Nu toţi avem acelaşi talent, dar toţi ar trebui să avem şanse egale pentru a ne dezvolta propriul talent.”  John F. Kennedy

Astăzi mi-am propus să supun atenției un subiect deosebit de important și anume ce înseamnă egalitatea de șanse într-o democrație.

În toate statele lumii se acceptă ca definiție a democrației  – „Formă de organizare și conducere politică a societății în care puterea supremă este exercitată de popor”. Observăm că indiferent de regimul politic, toate statele se laudă cu democrația instaurată cu toate că nu putem pune egal între democrația așa cum era în regimurile comuniste, democrația instalată după înlocuirea regimurilor comuniste, democrația din statele occidentale etc. Există anumite trăsături ale democrațiilor prin care acestea se diferențiază. Trăsătura cea mai căutată și apreciată de cetățeni este egalitatea de șanse. Dacă democrația americană era considerată de cel mai înalt nivel asta se datora egalității de șanse pe care o aveau cetățenii. Spun la timpul trecut fiindcă nici în SUA lucrurile nu mai sunt chiar așa… Analizând democrația din România postdecembristă una din cele mai vehemente contestații ține de ignoranța în materie de egalitate de șanse. Faptul că mulți români emigrează are drept cauză de cele mai multe ori lipsa egalității de șanse atât la nivel individual cât și la nivel de persoană juridică. 

Imediat ce ajung la putere, partidele din România încep guvernarea prin oferirea de privilegii propriilor membri. Încep prin a împărți posturi în toate domeniile….. Nici vorbă de egalitate de șanse! Presa a evidențiat multe situații în care persoane total nepregătite ajung în funcții publice. 

Ca să fiu sincer, principalele așteptări pe care le-am avut după Revoluția din Decembrie 1989 erau legate de egalitatea de șanse. Mai apoi aveam să-mi dau seama că regimurile politice de la noi au politizat tot mai mult societatea ceea ce a dus la emigrația în masă a populației active din România.

În domeniul afacerilor lucrurile stau la fel. Și nu pentru că nu am avea legislație. Cauza o reprezintă fentarea legislației în domeniu pe diferite căi. Firmele din Occident au sesizat că nu pot investi în România dacă nu au sprijin politic astfel că o firmă din afară înainte de a veni în România caută un parlamentar care să-i sprijine. Se întâmplă că mulți oameni cu influență fac lobby firmelor străine pe bază de comisioane astfel că firmele autohtone sunt dezavantajate. Și uite așa statul român, de exemplu, a achiziționat măști din import și nici o mască de la producătorii autohtoni! 

În perioada pandemiei, de altfel, nerespectarea egalității de șanse s-a manifestat cu brutalitate! Însăși închiderea activităților din unele domenii înseamnă o intervenție brutală în economia de piață.Că un astfel de demers se justifică sau nu, e altă discuție. Mă doare faptul că unii demnitari propun sau chiar lansează măsuri, funcție de poziția pe care o dețin, fără a gândi că orice afacere care se închide lovește în antreprenori dar și în familiile angajaților creând probleme sociale și probleme la bugetul statului mai apoi. E realitate pură că mulți antreprenori își vor închide afacerile în perioada următoare mai ales că statul român nu a luat măsuri de protejare a capitalului autohton. Aș putea spune că multe măsuri au avantajat companiile multinaționale. E suficient să ne amintim ușurința cu care s-au închis piețele agroalimentare…. Nimeni nu s-a atins însă de coloșii străini: Carrefour, Kaufland, Penny, Lidl etc. Mai este un pic și românii vor înțelege politica lui Câțu de favorizare mascată a băncilor(majoritatea străine). D-ul Câțu acordă garanții în vederea obținerii de credite și atât. Și-n același timp IMM-urile sunt îngenuncheate de la zi la zi. În curând d-ul Câțu își va da seama că nici băncile nu mai au de unde selecta firme pentru credite dacă acestea vor fi copleșite de datoriile fiscale. De aceea, în numele și a egalității de șanse consider că cea mai bună măsură pentru IMM-uri ar fi fost amnistia datoriilor fiscale acumulate în perioada de pandemie(nu e vina antreprenorilor români că afacerile în care au pus suflet sunt afectate de o pandemie venită din China). În felul acesta IMM-urile și-ar fi păstrat postura de a fi bancabile și ar fi putut face restructurări, investiții etc pentru a face față pandemiei în continuare. S-ar fi păstrat cu adevărat locurile de muncă, ba mai mult, IMM-urile ar fi fost capabile să preia forța de muncă ce se reîntoarce din Vest cât și forța de muncă scoasă de la ajutor social.

Până una-alta, antreprenorilor le rămân doar fondurile europene a căror accesare respectă egalitatea de șanse în măsură mai mare. De aceea, îndemn antreprenorii să urmărească sesiunile de depunere proiecte, să țină legătura cu un consultant care să-i ajute să pregătească cererile de finanțare și să elaboreze proiecte eligibile. A nu se uita că firmele cu istoric trebuie să nu figureze cu datorii la stat la momentul încheierii contractului de finanțare…Vedeți d-le Câțu? Cum să aibă România procent mare de absorbție dacă firmele sunt îngenuncheate chiar de stat?

Iată situația absobției fondurilor europene la data de 21 februarie 2021, raport postat pe pagina: https://mfe.gov.ro/:

Ar trebui să vadă guvernanții că rata cea mai mică(28,15%) se constată la programul PO Competitivitate! Adică taman la fondurile pentru IMM-uri! Oare de ce? Nu au nevoie IMM-urile de fonduri? Ba au, dar firmele sunt neeligibile fiindcă sunt împovărate de datoriile la stat.

Procente scăzute sunt și la celelalte programe și indirect o cauză e că nu sunt suficiente firme cu suficientă forță de muncă capabile să ducă la bun sfârșit proiecte(de exemplu la PO Infrastructură Mare). De unde firme care să execute astfel de proiecte?

Cineva poate să spună că nu suntem mult sub media europeană….. Asta nu scuză cu nimic situația României fiindcă nevoia reală de finanțare a țării noastre, rămasă în urmă față de celelalte state europene, e mult mai mare!

Firma Duplicom Grup SRL ajută pe cei interesați să acceseze fonduri nerambursabile. Date de contact: telefon 0335.402.413, mobil 0761.130.399, email: duplicomgrup@yahoo.com, https://www.facebook.com/duplicomgrup.

Foto: Conacul Elenei Cuza de la Solești aflat într-o stare gravă de degradare. Acest obiectiv are o semnificație deosebită pentru România modernă și ar putea deveni un punct de atracție pentru turiști. E nevoie de implicare din partea statului român, e nevoie de finanțare….. Și asta până nu e prea târziu!

Responsabilitatea – cheia progresului

Astăzi mi-am propus să supun atenției una din calitățile definitorii pentru un antreprenor de succes și nu numai: RESPONSABILITATEA! Multe personalități consideră că responsabilitatea este primul principiu al succesului și poate fi observată, predată și învățată.

Sigmund Freud spunea că: „Cei mai mulţi oameni nu îşi doresc libertate deoarece asta înseamnă responsabilitate. Iar responsabilităţile îi sperie pe oameni.”

Există mai multe forme de responsabilitate. Vorbim de responsabilitatea individuală sau de responsabilitatea colectivă, de exemplu. Nivelul de civilizație al unui stat e dat de nivelul de responsabilitate colectivă. Admirăm dezvoltarea statelor din Vest sau a Japoniei și Coreei de Sud dar trebuie să acceptăm că acolo avem și un nivel al responsabilității ridicat. Nu discut de țările cu regimuri politice autoritare în care lucrurile se desfășoară cu forța. Evidențiez statele în care vorbim de responsabilitatea asumată.

Foarte importantă este responsabilitatea individuală. Să fii pe picioarele tale e un nivel de apreciat. Să nu fii povară pentru nimeni. Asta înseamnă să ții cont de sacrificiul părinților pentru a te crește și pentru a-ți oferi o educație bună. Dacă ești la o școală indiferent de nivel, consider-o ca pe o oportunitate de a-ți valoriza potențialul. Nu-ți bate joc de acea perioadă de timp, nu-ți bate joc de timpul profesorilor, nu-ți bate joc de efortul părinților…. Dacă ești angajat, fă-ți datoria la locul de muncă. Fii responsabil de sculele și uneltele ce te ajută să-ți faci treaba, fii responsabil față de normele tehnice, față de normele de protecția muncii și față de normele de protecția muncii. Nu căuta să trișezi fiindcă pot rezulta consecințe nefaste. Nu-ți bate joc de timpul de muncă! La un moment dat îți va fi evaluat randamentul și s-ar putea să pierzi! Vedem zilnic la știri fapte care au deja un nume intrat în folclor: Dorel! Nu fi și tu un Dorel!

Dacă ești funcționar la stat atunci trebuie să fii un exemplu de responsabilitate! Întotdeauna vei purta pe umeri responsabilitatea concetățenilor și trebuie s-o faci bine. Vedem cum în haosul instalat după 1989 evenimente grave s-au produs pe fondul lipsei de responsabilitate din partea unor funcționari plătiți de stat. Fie că vorbim de cazul Colectiv, fie că vorbim de Spitalul din Suceava, de cel din Piatra-Neamț și exemplele pot continua, puteau fi evitate dacă anumite sarcini din fișa postului se executau cu responsabilitate. Dacă cineva ar cuantifica costul lipsei de responsabilitate din parte funcționarilor de la stat probabil ne-am speria foarte mult!

Un alt nivel al responsabilității întâlnim la antreprenori. Dacă ești antreprenor, de tine vor depinde viețile a câtorva familii dar tot de tine va depinde într-o anumită măsură bugetul statului. Unii urmăresc doar profitul și atât. La un moment dat îi vedem falimentând. De ce falimentează? De cele mai multe ori fiindcă nu-s suficient de responsabili. Excepție sunt cazurile când firmele sunt îngenuncheate de evenimente ce nu sunt sub controlul lor așa cum am văzut în ultimul an, de exemplu.

Există și persoane la care responsabilitatea e ca și inexistentă. Ei nu știu că „A fi responsabil faţă de sine înseamnă a-ţi respecta propria demnitate”. A spus-o Imanuel Kant. Ei trăiesc de pe azi pe mâine.

Zilele acestea se prezintă la firmă persoane trimise de AJOFM. Sunt înscrise la ajutor social. AJOFM a luat decizia ca înainte de a-i înscrie la ajutor social să le ofere șansa obținerii unui loc de muncă. Funcționarii de la AJOM îi trimit către firmele care au locuri de muncă vacante cu o recomandare ce ține cont de calificările respectivelor persoane.

Vă prezint unul din cazurile care s-au prezentat la noi. Are în jur de 45 de ani și trei membri ai familiei sunt înscriși la ajutor social: el, soția și una din fete. În total primesc un pic sub 400 lei lunar. Își completează veniturile crescând 4 vaci. M-a rugat să scriu că nu-l pot angaja fiindcă vrea să-și păstreze înscrierea la ajutorul social. Ei țin să rămână înscriși la ajutor social pentru a beneficia de asigurarea de sănătate. Am încercat să-i explic că nu este o soluție bună. Peste câțiva ani va avea vârsta pensionării și la el nu se va aduna nimic! Răspunsul a fost: cum a vrea Dumnezeu! Ăsta este un nivel de responsabilitate: cum a vrea Dumnezeu! El nu-și asumă responsabilitatea propriei vieți, propriul trai lăsându-l în grija lui Dumnezeu.

Există o ultimă categorie care nu mai au capacitatea de a fi responsabile(sau poate nici nu au avut-o vreodată). E vorba de cei dependenți de alții fiind bolnavi, cu dizabilități etc. Această ultimă categorie ar trebui să rămână în grija statului.

Așadar a fi responsabil înseamnă a nu fi ignorant. A fi responsabil ține foarte mult și de educație! Și iată cum se leagă nivelul educației dintr-un stat cu nivelul de dezvoltare al acelui stat.

Literatura rusă are un reprezentant de seamă care ne-a lăsat o fabulă elocventă subiectului tratat. Este vorba de Ivan Andreevici Krîlov care acum mai bine de 170 de ani scria fabula „Porcul și stejarul”.

Sub un Stejar din veac crescând
Un Porc, având de ghindã burta plinã,
A tras întâi un somn adînc.
Apoi, cu mintea-i de jivinã,
Pe cel Stejar sã-l rîme-a prins la rãdãcinã.
„Pãi rãu Stejarului îi faci,
Îi spuse-o Cioarã din copaci,
De-l râmi la rãdãcini, Stejarul se usucã.“

„Usuce-se, îi spuse Porcul prost,
Și pe pustie poate sã se ducã,
Nu vãd la el nici un folos,
De n-ar mai fi și-un veac, nu m-ar durea pe mine,
Când ghindã am aici și pot sã prind grãsime.“
Stejaru-i spuse : „Esti ingrat porcește !
De-ai fi în stare râtul a-ți sãlta,
Pânã și tu atuncea ai vedea
Cã ghinda tot pe mine creste“.

Concluziile le trageți singuri! Dacă ne dorim un trai mai bun aici în România, ar trebui să fim mult mai responsabili față de ceea ce avem, față de potențialul nostru, față de sarcinile de zi cu zi, față de normele de conviețuire. Winston Churchill spunea că „Responsabilitatea este prețul măreției”.

Idei pentru succesul în afaceri

Care este explicația că foarte puține afaceri reușesc? Peter Drucker, cel care este considerat părintele managementului la nivel mondial, ne-a lăsat o afirmație:„Afacerea are doar două funcţii – marketingul şi inovaţia.” Cele două funcții fac ca unele afaceri să aibă succes și altele nu. În aceste vremuri când antreprenorii au acces la multe informații, a produce nu mai este cine știe ce. Automatizările și inteligența artificială și-au făcut loc atât de bine încât mulți pot produce…multe. Vă dau un exemplu cunoscut în România: Ștefan Mandachi, cel care a lansat tag-ul șîeu, administrează mai multe afaceri începând de la restaurante, hoteluri și mai nou substanțe biocide. Și e de profesie jurist! Cum a reușit Ștefan Mandachi să dezvolte aceste afaceri? A înțeles foarte bine ce înseamnă un brand, a înțeles ce înseamnă marketing-ul și mai ales, marketingul online și a înțeles importanța inovării! Însăși tag-ul șîeu atât de cunoscut la nivel național, înseamnă marketing, înseamnă inovare. 

Cele 4 litere au adunat milioane de internauți pentru că cele patru litere reprezintă dorința a milioane de români pentru o infrastructură rutieră mai bună! 

Am venit cu acest exemplu pentru că e foarte cunoscut și reprezentativ pentru a înțelege importanța marketingului în derularea unei afaceri.

Ca atare, oricine dorește să demareze o afacere în aceste vremuri trebuie să știe că mediul online îi conferă o piață potențială imensă doar să știe să o cucerească! A nu lua în calcul piața potențială înseamnă a pierde vremea. În aceste vremuri afacerile mici nu au nici un viitor! Vor fi înghițite de afacerile mari așa cum înghit balenele peștii în ocean.Afacerile mici nu reușesc să obțină suficientă finanțare de la creditori, nu reușesc să producă suficient cât să susțină cheltuieli cu marketingul atât de necesar atragerii de clienți….  

Una din soluții este asocierea!

Am mai scris și altă dată cât de importantă este asocierea fermierilor în cooperative. Sper ca fermierii noștri să înțeleagă cât mai devreme că fără asociere nu vor face față importurilor. Însă fermierii au acces mai puțin la informații și concepte cum sunt cele de marketing și de inovare și care nu le sunt la îndemână. De aceea, succes în a realiza asocieri pot avea mai degrabă specialiștii în marketing. Aceștia înțeleg cel mai bine mecanismele pieței și vor putea administra afaceri profitabile. 

Ca firmă de consultanță care lucrăm pentru fermieri încă din anul 2008, ne-am propus să sprijinim antreprenorii în a dezvolta afaceri folosindu-se de cele două funcții: marketingul și inovarea.

Putem ajuta la înființarea de structuri asociative, la crearea de branduri și la promovarea acestora.

Ne puteți contacta la mobil: 0761130399, email: duplicomgrup@gmail.com. Ne găsiți și pe facebook la adresa: https://www.facebook.com/duplicomgrup .

În atenția românilor din diaspora

Ionel Popa

Astăzi mi-am propus să mă adresez românilor din diasporă care doresc să se întoarcă acasă. Biroul nostru de consultanță este contactat zilnic fie direct, fie prin intermediul telefonului, fie pe email de persoane care au părăsit România în căutarea unui rost și care ar dori să revină. De cele mai multe ori ne solicită sprijin pentru a obține o finanțare nerambursabilă și începem o discuție în acest sens. În urma multelor discuții pe care le-am avut dar și a lucrului efectiv cu diasporenii am tras câteva concluzii pe care vreau să le împărtășesc.

Prima concluzie pe care vreau s-o împărtășesc este că propunerile de afaceri venite din partea celor din diasporă nu izvorăsc întotdeauna din necesitățile pieței din România. Asta pentru că sunt idei inspirate din piața unde românii din diasporă activează în prezent. Unele idei astfel inspirate ar putea avea succes și în România dar implementarea unor astfel de idei necesită o pregătire specială. Unele astfel de idei e posibil să necesite un anumit timp de așteptare!

A doua concluzie este că diaspora de multe ori cade pradă fake news-urilor. Informându-se preponderent din mediul online, diasporenii dornici de a reveni în țară, uneori aflați în situații limită, sunt vulnerabili. Fie încheie contracte păguboase, fie fac achiziții proaste, fie sunt dirijați spre activități sortite eșecului din start.

A treia concluzie, sunt duși în eroare chiar de informații guvernamentale! Politicienii au realizat că diaspora poate hotărî soarta unor alegeri astfel că în campaniile electorale românilor din diaspora li s-au promis verzi și uscate! Odată alegerile încheiate, diasporenii au rămas doar cu iluziile. Singurul program pentru diaspora dus până la capăt a fost START UP DIASPORA. Nu a fost un program perfect, a bulversat mulți români din diaspora dar a fost dus la capăt și deja pe piața românească funcționează Start up-uri înființate în baza acestui program. E important poate să știe diaspora că acest program a funcționat în guvernarea PSD-istă.

Din 2020 există un program pentru tinerii fermieri din diaspora în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală-Sub-măsura 6.1-Instalarea tinerilor fermieri din diaspora.A fost o sesiune în anul 2020 fără a se contracta nici măcar un proiect! De la începutul lui ianuarie 2021 s-a lansat o a doua sesiune și până la această dată sunt depuse 2 proiecte!!! Ce putem spune despre acest program? Este foarte bun dar sunt niște condiții pe care se pare că diasporenii nu le-au înțeles! A fost promovat în mediul online dar noi, consultanții știm că aspectele de eligibilitate trebuie corect înțelese. AFIR este agenția care primește și evaluează dosarele. Cu ei nu te poți juca! Respectă cu sfințenie procedurile.

A patra concluzie, plecați fiind de mai mulți ani, mulți români din diaspora pierd înțelesul unor termeni. Manifestă o nesiguranță în comunicare astfel că par nesiguri și pe ce fac sau pe ce își propun. Și asta îi vulnerabilizează.

Concluzia concluziilor:

Dragi români din diaspora, e foarte bine să reveniți în țară și să vă croiți un rost aici. Munca în afară vă asigură niște venituri însă puțini beneficiază și de o dezvoltare personală temeinică. Astfel că revenirea în țară nu va fi ușoară. Sfatul meu e să căutați o firmă de consultanță sau un consultant din zona unde urmează să reveniți. Și asta din timp. Împreună creionați o strategie de revenire care să presupună o corectă informare a oportunităților locale, a surselor de finanțare, a condițiilor de finanțare și care să țină cont și de potențialul dumneavoastră personal(profesional, financiar, vocațional etc).

Dacă reîntoarcerea va fi în județul Vaslui și județele vecine mă puteți contacta și voi face tot posibilul de a vă ajuta. Date de contact: Whatsapp sau mobil – 0761130399, email- duplicomgrup@yahoo.com, https://duplicomgrup.ro/, https://www.facebook.com/duplicomgrup.

Despre aroganța d-ului Câțu

În sfârșit, România are un buget pentru anul 2021 aprobat de Parlament! Întârzierea a fost îngrijorător de mare însă pe mine mai tare mă îngrijorează atitudinea domnului Câțu. Dacă nu ați urmărit dezbaterea în Parlament, găsiți discursul d-lui Câțu la adresa: https://gov.ro/ro/stiri/participarea-premierului-florin-citu-la-votul-final-in-parlament-asupra-proiectelor-legilor-bugetului-de-stat-i-bugetului-asigurarilor-sociale-de-stat-pe-anul-2021

Este o atitudine arogantă și prea politicianistă pentru funcția de premier! Cei din Parlament se pot bălăcări, pot face circ, nu au funcție executivă, își pot susține argumentele în diverse moduri. Și am văzut cât de plini de imaginație sunt. Premierul însă poartă întreaga răspundere asupra bunului mers al treburilor în țară. Îl simțiți pe d-ul Câțu cocoșat de problemele țării?

Pe vremea când d-ul Câțu era ministru de finanțe s-a mai lăudat cu niște rezultate „istorice”-România se împrumuta pentru prima dată cu dobândă negativă! Unii poate l-au și crezut. Mi-e mi-a trezit suspiciuni! Cum să-ți dea cineva bani împrumut cu dobândă negativă? Pot bănui că acel credit cu dobândă negativă e o construcție artificială doar de ochii lumii. Vedem acum în date exacte cât de îndatorată e țara mai ales de când finanțele sunt pe mâna d-lui Câțu.

De această dată d-ul Câțu ne prezintă într-o manieră foarte optimistă bugetul pe 2021. Ceea ce nu spune d-ul Câțu este cum va reuși să păstreze și chiar să mărească numărul locurilor de muncă dacă dorește să-l credem că veniturile prognozate vor fi cât de cât reale. De ce spun lucrul acesta? În primul rând pentru că în acest an multe firme vor dispărea sau își vor reduce mult activitatea. Multe firme care au avut activitatea afectată de pandemie în 2020 au fost păsuite de la plata taxelor către stat dar nu s-a emis vreo amnistie! Ca atare, s-a început executarea silită a firmelor. Multe se vor închide! Guvernul nu a reușit să ia măsuri concrete de ajutorare a firmelor nici pe departe!

Programul IMMINVEST doar a îndatorat unele firme care aveau cumva o stare ceva mai bună. Băncile nu au credit orice firmă. Măsura 1 din Ord.130/2020 nu are nici un impact asupra menținerii locurilor de muncă. Măsura 2 din Ord.130/2020 ajută puține firme iar Măsura 3 care ar fi putut avea un impact e blocată fiind aduse acuzații de fraudă privind derularea sesiunii chiar de către d-ul Claudiu Năsui, Ministrul Economiei! Alte programe nu au fost anunțate! România va deconta niște bani din fonduri europene pe seama cererilor de plată depuse la proiectele în derulare dar astea nu vor ajuta la menținerea locurilor de muncă în contextul prezentat mai sus.

O amnistie fiscală probabil ar fi fost cea mai potrivită măsură fiindcă ar fi ajutat tot angrenajul de firme să funcționeze în continuare, să mențină locurile de muncă și să producă venit. O diminuare a taxelor pe forța de muncă, de asemenea putea fi luată în discuție.

Așadar pe lângă faptul că vor fi multe disponibilizări, am văzut că taman în acest context previzibil, Guvernului i-a venit ideea să nu mai acorde ajutoare sociale așa ușor. Această măsură ar fi fost bună dacă IMM-urile ar fi fost pregătite să preia din forța de muncă(și așa slab pregătită) care trăia din ajutoare sociale. În contextul în care multe firme vor apela la disponibilizări să vedeți probleme sociale!

D-ul Câțu a mai făcut o năzbâtie! S-a pus rău și cu sindicatele lansând acuze greu de probat! https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/liderul-blocului-national-sindical-i-a-cerut-lui-orban-sa-discute-cu-citu-este-prima-oara-cand-un-lider-politic-ne-face-pe-toti-hoti-1462197

Și iată cum d-ul Câțu, șeful unui guvern de coaliție, care coaliție e formată din partide cu tot felul de interese și care se înțeleg precum câinele și pisica, cu opoziție din partea sindicatelor, fără un sprijin din partea Bisericii și cu IMM-uri îngenuncheate, vrea să reformeze România așa cum îi place d-lui să spună: pentru prima dată în ultimii 30 de ani! Omului ăstuia îi place să facă istorie! Când am văzut această aroganță, mi-am pus întrebarea de unde vine aceasta, pe ce se bazează? Și nu e greu să ne dăm seama de unde vine aroganța când e vorba de d-ul Câțu-din afara țării! Mai exact, se bazează pe sistemul bancar al cărui exponent este! De asemenea, se bazează pe vânzarea puținelor companii de stat rămase. E o logică foarte simplă! Așa că să vedeți câtă istorie va face în materie de împrumuturi d-ul Câțu!

Sau poate se vor găsi forțe să-l aducă cu picioarele pe pământ?!

Foto: g4media.ro