Despre aroganța d-ului Câțu

În sfârșit, România are un buget pentru anul 2021 aprobat de Parlament! Întârzierea a fost îngrijorător de mare însă pe mine mai tare mă îngrijorează atitudinea domnului Câțu. Dacă nu ați urmărit dezbaterea în Parlament, găsiți discursul d-lui Câțu la adresa: https://gov.ro/ro/stiri/participarea-premierului-florin-citu-la-votul-final-in-parlament-asupra-proiectelor-legilor-bugetului-de-stat-i-bugetului-asigurarilor-sociale-de-stat-pe-anul-2021

Este o atitudine arogantă și prea politicianistă pentru funcția de premier! Cei din Parlament se pot bălăcări, pot face circ, nu au funcție executivă, își pot susține argumentele în diverse moduri. Și am văzut cât de plini de imaginație sunt. Premierul însă poartă întreaga răspundere asupra bunului mers al treburilor în țară. Îl simțiți pe d-ul Câțu cocoșat de problemele țării?

Pe vremea când d-ul Câțu era ministru de finanțe s-a mai lăudat cu niște rezultate „istorice”-România se împrumuta pentru prima dată cu dobândă negativă! Unii poate l-au și crezut. Mi-e mi-a trezit suspiciuni! Cum să-ți dea cineva bani împrumut cu dobândă negativă? Pot bănui că acel credit cu dobândă negativă e o construcție artificială doar de ochii lumii. Vedem acum în date exacte cât de îndatorată e țara mai ales de când finanțele sunt pe mâna d-lui Câțu.

De această dată d-ul Câțu ne prezintă într-o manieră foarte optimistă bugetul pe 2021. Ceea ce nu spune d-ul Câțu este cum va reuși să păstreze și chiar să mărească numărul locurilor de muncă dacă dorește să-l credem că veniturile prognozate vor fi cât de cât reale. De ce spun lucrul acesta? În primul rând pentru că în acest an multe firme vor dispărea sau își vor reduce mult activitatea. Multe firme care au avut activitatea afectată de pandemie în 2020 au fost păsuite de la plata taxelor către stat dar nu s-a emis vreo amnistie! Ca atare, s-a început executarea silită a firmelor. Multe se vor închide! Guvernul nu a reușit să ia măsuri concrete de ajutorare a firmelor nici pe departe!

Programul IMMINVEST doar a îndatorat unele firme care aveau cumva o stare ceva mai bună. Băncile nu au credit orice firmă. Măsura 1 din Ord.130/2020 nu are nici un impact asupra menținerii locurilor de muncă. Măsura 2 din Ord.130/2020 ajută puține firme iar Măsura 3 care ar fi putut avea un impact e blocată fiind aduse acuzații de fraudă privind derularea sesiunii chiar de către d-ul Claudiu Năsui, Ministrul Economiei! Alte programe nu au fost anunțate! România va deconta niște bani din fonduri europene pe seama cererilor de plată depuse la proiectele în derulare dar astea nu vor ajuta la menținerea locurilor de muncă în contextul prezentat mai sus.

O amnistie fiscală probabil ar fi fost cea mai potrivită măsură fiindcă ar fi ajutat tot angrenajul de firme să funcționeze în continuare, să mențină locurile de muncă și să producă venit. O diminuare a taxelor pe forța de muncă, de asemenea putea fi luată în discuție.

Așadar pe lângă faptul că vor fi multe disponibilizări, am văzut că taman în acest context previzibil, Guvernului i-a venit ideea să nu mai acorde ajutoare sociale așa ușor. Această măsură ar fi fost bună dacă IMM-urile ar fi fost pregătite să preia din forța de muncă(și așa slab pregătită) care trăia din ajutoare sociale. În contextul în care multe firme vor apela la disponibilizări să vedeți probleme sociale!

D-ul Câțu a mai făcut o năzbâtie! S-a pus rău și cu sindicatele lansând acuze greu de probat! https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/liderul-blocului-national-sindical-i-a-cerut-lui-orban-sa-discute-cu-citu-este-prima-oara-cand-un-lider-politic-ne-face-pe-toti-hoti-1462197

Și iată cum d-ul Câțu, șeful unui guvern de coaliție, care coaliție e formată din partide cu tot felul de interese și care se înțeleg precum câinele și pisica, cu opoziție din partea sindicatelor, fără un sprijin din partea Bisericii și cu IMM-uri îngenuncheate, vrea să reformeze România așa cum îi place d-lui să spună: pentru prima dată în ultimii 30 de ani! Omului ăstuia îi place să facă istorie! Când am văzut această aroganță, mi-am pus întrebarea de unde vine aceasta, pe ce se bazează? Și nu e greu să ne dăm seama de unde vine aroganța când e vorba de d-ul Câțu-din afara țării! Mai exact, se bazează pe sistemul bancar al cărui exponent este! De asemenea, se bazează pe vânzarea puținelor companii de stat rămase. E o logică foarte simplă! Așa că să vedeți câtă istorie va face în materie de împrumuturi d-ul Câțu!

Sau poate se vor găsi forțe să-l aducă cu picioarele pe pământ?!

Foto: g4media.ro

Ar fi de râs dacă nu ar fi de plâns

Ionel Popa

Pe vremea când tinerii făceau armată circula un banc.

La o unitatea militară urma să vină în inspecție un general. Comandantul unității aflase că acel general iubea moldovenii. Din dorința de a ieși bine la inspecție, le-a spus tuturor soldaților că dacă vor fi întrebați de unde sunt, să spună că sunt moldoveni.

Vine generalul, face inspecția și la un moment dat se îndreaptă spre un soldat și-l întreabă:

-De unde ești, soldat?

-Să trăiți, sunt moldovean!

-Din ce localitate?

-Din Văscăiuți, județul Suceava!

-Bravo soldat. Am zis eu că ești moldovean.

Vede un alt soldat cu o ținută impecabilă.

-Tu de unde ești soldat?

-Să trăiți, sunt moldovean!

-Din ce localitate?

-Din Bogdănești, județul Bacău,să trăiți!

-Bravo soldat!

Generalul era foarte mulțumit că moldovenii îi produceau satisfacția așteptată. Deodată, se îndreaptă spre un alt soldat care avea o ținută impecabilă!

-Soldat, tu de unde ești?

-Să trăiți, sunt moldovean!

Generalul era în extaz!

-Din ce localitate?

-Din Vânju-Mare, județul Mehedinți!

Revenind la vremurile actuale, cam așa se întâmplă cu cei ce merg la spital. Nu contează ce boală au, contează doar cum se raportează față de Covid! Un pacient cu Covid intră în statistici! Aduce bonusuri la salariu! Stimulează achizițiile fără licitație. Personalul medical nu trebuie să mai urmeze zeci de protocoale rămânând doar unul! Dacă pacientul moare, nu contează! Doar avem de-a face cu un virus nemilos!Dacă ai Covid, ai toate șansele să stai la spital ca la hotel! Asta pentru că pacienților cu Covid li s-au alocat spitale întregi! Atât doar, să nu ai comorbidități fiindcă în aceste spitale Covid cine să se ocupe de comorbidități? Și să nu ajungi la ATI fiindcă există riscul să ieșit pârlit de acolo sau chiar carbonizat!

Să te ferească sfântul să ajungi acum la spital la urgențe în urma unei crize provocate de cine știe ce formă acută de boală! Vei fi suspectat că ai Covid! Trebuie să aștepți rezultatul testului. Până vine rezultatul, doar Dumnezeu îți este alături! Personalul medical nu poate interveni pentru că așa e protocolul Covid!

Ceea ce nu spun statisticile ar fi de exemplu, câți mor de malpraxis în această perioadă fiindcă protocolul anti-Covid nu e bun pentru orice pacient! Câți se îmbolnăvesc de-a binelea și mor pentru că……au citi pe net că paracetamolul sau alt produs e bun în caz de Covid, previne infectarea! Câți sunt afectați psihic pe fondul stresului în plus creat de … psihoza Covid?

Și uite așa clasicul banc sec „Operația reușită, pacientul mort” se transformă în „Protocolul respectat, pacientul mort”….

Dumnezeu să ne ajute să nu avem nevoie de servicii dirijate prin protocoale pe care toți le aplică fără a mai și gândi!