Pădurea

Doină

de Ionel POPA

Piatra_Craiului_defrisari

Foaie verde de stejar
Pădure – codru secular
Seva-ți plânge de prin cioate
Tulpini multe fiind tăiate
Trupu-ți este sfârtecat
Te-ai cam împuținat
Arbori falnici ți-au tăiat
Unde-i codrul de altădat′?

Foaie verde de gorun
Plânge ursul nostru brun
Plâng și cerbi și căprioare
Plâng și cele răpitoare
Nu-și mai găsesc adăpost
Tu le-ai fost de avanpost
Însă acum te-ai împuținat
Unde-i codrul de altădat′?

Foaie verde de castan
Inundații, an de an
Se pogoare peste sate
Producând calamitate
Când pădure, erai deasă
Opreai puhoiul din fașă
Pădure mult s-a defrișat
Unde-i codrul de-altădat′?

Foaie verde de gârniță
Vara-i tot mai mult arșiță
La câmpie îi ca-n deșert
Viitoru-i mai incert
Climatul s-a aridizat
Extremele s-au accentuat
De când pădure, te-au tăiat….
Unde-i codrul de-altădat′?

Foaie verde de lemn fin
Omul de n-ar fi hapsân
Codru ar iubi mai mult
Și-ar face din asta un cult
Pădurea dacă-i măreață
Înseamnă mai multă viață
Iar pădurea-i pentru toți
Și nepoți și strănepoți

Foaie verde de arțar
În pădure-i vai și-amar
Jefuită-i zi și noapte
Mai nou, se fură cu acte
Și-i tăiată, și-i vândută
La străini ce dau valută
Dacă-i mai lăsăm pe hoți
Ce-om lăsa la strănepoți?

Doar pădurea
de Ionel POPA

padure-14
Cine casa încălzește
De cum vremea se răcește?
Cei cu sobe știu prea bine
Lemnul din pădure vine!

Unii încă ar mai spune
Lemnu-n toate se impune
Are multe alte foloase
În industrii sau prin case.

Lemnul având așa valoare
Are o mare căutare
Și uite așa, străinul vine
Taie lemnul, ce rămâne?

Și-o spun cu amărăciune
De tăcem, nu-i iertăciune
Pădurea de nu-i protejată,
Consecințe-s de durată!

Cine de plouă pe munte
Torentele stă să-nfrunte?
Și când zăpada se topește
Șuvoaiele potolește?

Dar când vântul suflă tare
Cine oprește a lui sforțare
Protejând sate-n câmpie
De nămeți, chiar de urgie?

Și de-i zăpușeală mare
Te primește, îți dă răcoare
Și la umbra ei cea deasă
Uiți de griji ce te apasă.

Cine atunci când panta-i mare
Ferește de-alunecare
Protejând șosele, sate
Baraje sau căi ferate?

Doar pădurea, știe Domnul
Mai puțin o știe omul
Cel ce taie-n fărdelege
Făcându-se a nu-nțelege

Și pădurea mută-ndură
Faptele celor ce-o fură
De-ar putea le-ar arăta
Că nu-i VIAȚĂ fără ea!

Gânduri despre pădure

Ing. silvic Ionel POPA

Pădurea reprezintă cel mai important ecosistem al naturii și în semn de respect, înaintașii nostrii au stabilit ca în fiecare an să sărbătorim o lună a pădurii în intervalul de timp 15 martie-15 aprilie.Nu vreau să fac istoricul acestei sărbători, nici nu vreau să reiau toate rolurile pe care le îndeplinește pădurea pentru că vor fi prezentate în această perioadă pe îndelete.

Scopul acestui articol este de a pune punctul pe „i” în ceea ce privește pădurea pentru că am constatat cu toții cum pe fondul mesajelor demagogice dedicate pădurii, aceasta suferă tot mai mult de la an la an și efectul batjocurii la adresa pădurii se manifestă tot mai intens de la an la an.

Constatăm că fondul forestier a avut mult de suferit începând cu anul 1990. Aplicarea legilor fondului funciar poate că au făcut dreptate în ceea ce privește reîmproprietărirea celor afectați de regimul communist. Totuși, în această operațiune s-au făcut multe abuzuri, scoase la iveală de presa vremii. Micile proprietăți de pădure au căzut pradă hoților de lemne din imposibilitatea proprietarilor de a și le păzi. Fondul forestier de stat gestionat de Romsilva a suferit multe presiuni astfel că extragerile de material lemnos peste prevederile amenajementelor silvice au devenit des întâlnite. Și cele mai elocvente efecte sunt cele pe care le întâlnim aproape an de an în ultimul timp: inundațiile ce produc pagube aproape an de an, troienirile în sezonul rece care creează multe probleme și secetele pe timpul verii. Toți cei ce cunosc mecanismele pădurii știu că la baza producerii fenomenelor extreme din natură stau tăierile mari de pădure.

Dezechilibrele sunt însă mult mai mari dacă luăm în considerare și fauna din pădure. Habitatele mamiferelor mari s-au diminuat astfel că urșii își fac din ce în ce mai des apariția prin sate.

Se pune întrebarea de ce, chiar dacă se organizează an de an evenimente în Luna pădurii de conștientizare a rolului acesteia și a necesității gospodăririi durabile, efectele negative asupra pădurii cresc, defrișările continuă, sustragerile ilegale, de asemeni? Cum de România este singura țară europeană în care suprafața de pădure scade?

Nu e greu de răspuns dacă ținem seama de ceea ce vedem la televizor. Aceeași politicieni pe care îi vedem în campanii plantând puieți, îi vedem apoi la știri implicați în tot felul de afaceri ilegale, unele chiar cu retrocedări de pădure. Acțiunile care se fac sunt doar de ochii lumii, poate-poate se mai culege și vreun vot. Lipsește ceva și anume profunzimea mesajelor ce ar trebui transmise în campaniile dedicate Lunii pădurii.Multe astfel de acțiuni nu sunt decât regii ieftine cu scop propagandistic doar pentru a mai culege câteva voturi. Cum se explică acele acțiuni desfășurate la finele lunii aprilie sau chiar în luna mai când mesajul devine chiar periculos?

Protejarea pădurii împotriva fărădelegilor necesită multă conștiință civică. Și aceasta nu se formează așa ușor.

Practic, conștiința forestieră la un popor se formează dacă o serie de instituții acționează împreună în acest sens.Și o să le enumăr într-o ordine la care nu țin neapărat. Oricine poate să le ordoneze altfel.

În primul rând, școala ar trebui să aibă un rol primordial în inocularea conștiinței forestiere la tinerele vlăstare. Cadre didactice bine informate, ar trebui implicate direct în sensul educării tinerei generații pentru conștientizarea importanței pădurii.

În al doilea rând, politicul ar trebui să aibă în vedere atunci când se dau legi, să se asigure protecția pădurii. Cunoaștem acum efectul punerii în aplicare a legilor 18/1991 și a Legii 1/2000, mari suprafețe de pădure puse în posesie fiind defrișate. Nici la această data asigurarea pazei în fondul forestier privat nu e definitivată.

În al treilea rând, administrația silvică trebuie să aibă permanent în atenție ce mesaje transmit către populație, de fiecare dată când intră în contact cu aceasta(fie că e vorba de aprovizionarea cu lemn, fie la contactul cu forța de muncă manuală folosită în silvicultură etc) să facă un transfer de conștiință forestieră.

În al patrulea rând, biserica ar trebui să contribuie la educația poporului în sensul protejării pădurilor.

În al cincilea rând, justiția care trebuie să ajute ca sancțiunile ce se dau pentru fapte împotriva pădurii să-și facă efectul educativ.

În al șaselea rând, organele ministerului de interne, fie că-s polițiști, fie că-s jandarmi sau poate doar pompieri, ar trebui să contribuie mult la formarea conștiinței forestiere

În al șaptelea rând, instituțiile statului cu activitate de protejarea mediului, inclusiv al pădurii: agențiile de protecția mediului, garda de mediu sau inspectoratele de regim silvic.

Și mă opresc aici. În realitate însă, constatăm că școala e la pământ, având probleme grave de sistem, politicienii acționează doar în propriul interes, administrația silvică deseori apare în scandaluri de corupție(ca exemplu anchetele încă în derulare de la Cluj).Biserica fiind și ea proprietară de pădure, își dorește un regim silvic mai permisiv așa că nu se manifestă în sensul protejării pădurii, justiția nu-și face datoria, puține dosare de infracțiuni silvice fiind finalizate cu pedepsirea făptașilor pe motiv că efectul social e totuși mic. Referire la justiție, am putea adăuga implicarea directă în dosarele de retrocedări ilegale de pădure(apropo de magistrații tribunalului Covasna implicate în dosarul Hrebenciuc). Organele ministerului de interne au alte acțiuni în vedere, pădurea fiind puțin în atenția lor. În mediul rural, de fiecare dată când sunt tăieri ilegale în volum mai mare într-o localitate, o atentă cercetare ar scoate la iveală că sunt implicate și organe de poliție. Instituțiile de protecția mediului se ocupă în general de rezervațiile naturale.Pădurea mai puțin este în atenția lor. Altfel cum ne explicăm că Rezervația Hârboanca, din comuna Ștefan cel Mare, județul Vaslui, initial printre unicele două din țară ce conțineau toți hibrizii de stejar , în prezent greu se mai găsește câte un stejar, transformându-se într-o altfel de rezervație, cu alte specii, doar pentru a nu se diminua suprafața rezervațiilor la nivel de județ.

Așa stând lucrurile, de unde conștiință forestieră?

Dar iată ce spunea un înaintaș de-al nostru, o mare personalitate a silviculturii românești:

“Popoarele – remarca prof. Marin Drăcea – se judecă între ele și după respectul pe care îl au față de propriul lor pământ și, ca atare, față de pavăza cea mai sigură a acestuia – pădurea. Nu-și apără pădurea și pământul decât poporul ce se simte solidar cu propriul său viitor și vrea să trăiască”.

Aș mai adăuga că grija față de pădure este unul din cele mai bune indicatoare a nivelului de civilizație a unui stat, și care determină de fapt, și nivelul de trai.

Ce-ar fi dacă am înceta să ne mai batem joc de pădure și din contră, am demara acțiuni ample de împădurire a terenurilor degradate, aceste adevărate „pecingini” des întâlnite pe întreg teritoriul țării? Ce-ar fi dacă cele 1 milion de hectare de teren degradat de pe teritoriul României s-ar transforma în pădure? Ar crește suprafața fondului forestier cu două procente la nivel de țară și impactul va fi extraordinar! Adresez acest îndemn către toți factorii de decizie! Am putea noi să dăm dovadă de o astfel de înțelepciune?Spun asta pentru că noul PNDR finanțează astfel de investiții.

Codru-i frate cu românul. Este o relație reciprocă?

Ing. silvic Ionel POPA

„…Îsi desbracă țara sânul,
Codrul – frate cu Românul –
De secure se tot pleacă
Și isvoarele îi seacă –
Sărac în țară săracă!…„

Mihai Eminescu-Doină(fragment)

Foarte des am auzit expresia „codru-i frate cu românul”, de altfel scoasă în evidență și de poetul național Mihai Eminescu în poezia „Doină”. Este cineva care se îndoiește de acest lucru? Eu cred că da pentru că sunt mulți ce numai frățește nu se poartă cu pădurea! O să încerc să arăt în rândurile următoare că, întradevăr, pădurea a fost și este un frate adevărat, un frate ce de prea multe ori s-a sacrificat și se sacrifică pentru român, un frate plin de înțelepciune care îi este și îi va fi loial românului atât cât va exista. Și va exista atât cât și noi, românii, conștientizăm relația de frățietate în termeni de respect reciproc, atât timp cât vom respecta și proteja pădurea pe măsura a ceea ce ea ne oferă nouă!
Bineînțeles că în diferite perioade istorice suprafața acoperită cu pădure a fost mult mai mare. Istoricii afirmă că în perioada dacilor pădurea ocupa aproximativ 70-80% din suprafața teritoriului. În prezent pădurea ocupă 26% din teritoriul României.
Procentul mare ocupat de pădure în spațiul în care își duceau viața românii și strămoșii săi, geto-dacii, pot oferi unele explicații istorice interesante, ignorate deseori din rea voință sau din ignoranță.
Cu puțină imaginație, am putea înțelege cât de mult ne-a ajutat pădurea, de altfel existând precizări în documente istorice.
Anii 75-74 î.e.n., proconsulul Macedoniei, C. Scribonius Curio, ajunge cu armata sa la Dunăre, dar nu îndrăznește să treacă fluviul temându-se de „întunecimea codrilor”.
Decebal, în anul 87, îl surprinde în mijlocul pădurii pe generalul roman Cornelius Fuscus, întreaga armată romană fiind distrusă, generalul însuși pierzându-și viața. E cunoscut și un alt episod relatat de istoricul Casius Dio, în care Decebal se folosește de trunchiuri de copaci pe care îi îmbracă în haine și arme dacice pentru a duce în eroare armata romană.
În secolul XVI-lea , Soliman Magnificul cel ce a sfărâmat statul ungar în bătălia de la Mohacs(1526) și a ocupat apoi Buda a afirmat că s-a temut să ocupe țările române „deoarece sunt foarte bine apărate de munții cei mai abrupți, de pădurile cele mai grele de străbătut”.
Într-o descriere a Moldovei făcută de un anonim catolic în 1587 afirmă că „țara e acoperită cu dealuri și păduri și de aceea, fiind întărită natural, s-a putut păzi de invaziile și prădăciunile tătarilor”.
Pădurea a jucat un rol important în luptele pentru apărarea țării mai ales că domnitorii nu puteau dispune de armate numeroase comparativ cu invadatorii(fie că erau turci, polonezi, unguri sau chiar tătari) și în luptele în câmp deschis n-ar fi avut nici o șansă. Din aceste considerente,strategia de apărare se construia folosindu-se de pădure. Cine s-a rătăcit vreo dată prin pădurea își poate imagina ce înseamnă să coordonezi o armată în astfel de condiții.
Una din bătăliile importante desfășurate în care pădurea a avut rol determinant este cea de la Posada din 1330 în urma căreia Basarab I obține independența Munteniei. Armata ungară condusă de regele Carol Robert este prinsă într-o ambuscadă pe o vale lungă și strâmtă, cu coastele acoperite de pădure.După ce au închis intrările și ieșirile cu șanțuri și valuri de pământ, au prăvălit bolovani și copaci tăiați peste armata ungară. De asemeni, arcași ascunși după copaci au tras cu arcurile, lovind nemilos pe unguri.Prăpădul a ținut 4 zile și regele a scăpat ca prin urechile acului cu viață(conform cronicii ungare-Cronica pictată de la Viena).
O luptă asemănătoare are Vlaicu Vodă în toamna anului 1368 cu ungurii conduși de Nicolae Lackfi. Iată ce spune cronica lui Ioan de Kukullo:„Dar după aceea, înaintând fără griji mai departe prin păduri dese, când se înfundase pe niște poteci înguste, Nicolae Lackfi a fost atacat de mulțimea românilor din păduri și din munți și a rămas mort, împreună cu vrednicul bărbat Petru, vice-voevodul său, cu Deseu zis Vas, cu Petrus Ruffus, castelanul Cetății de Baltă, cu secuii Petru și Ladislau, bărbați viteji, și cu alți numeroși ostași și nobili de seamă.”
Bogdan Vodă, tatăl lui Ștefan cel Mare, învinge armata polonă în septembrie 1450, în codrul Crasnei, la sud de Vaslui. Iată ce spune cronica moldoveană: „Deci când au fost la mijlocul pădurii, făcut-au năvală oastea lui Bogdan Vodă la carele leșilor, ci apărându-se leșii, abia au scăpat cu multă pagubă și peire….”
În 1467, după lupta de la Baia împotriva regelui Ungariei Mateiaș Corvin, armata ungară este urmărită până în munți, acolo unde sunt așteptați în strâmtoare fiind loviți de pe versanții împăduriți. Însuși regele ungar este rănit, fiind salvat de la moarte.
De altfel, și în bătălia de la Vaslui de la 1475 pădurea a jucat un rol foarte important. Folosindu-se și de ceața prezentă la acea dată, a reușit să creeze o mare derută în rândul armatei turce. Bătălia de la Vaslui s-a desfășurat într-o zonă acoperită de pădure, mlăștinoasă și cu relief variat.Armata turcă a fost atrasă în cursă când spre zona mlăștinoasă în lunca Bârladului, cu buciume, dispersându-i dar și înspăimântându-i determinând multă panică. Apoi Ștefan cu armata sa i-a lovit rând pe rând, punându-i pe fugă.
Vestită este izbânda lui Ștefan cel Mare împotriva polonezilor conduși de regele Ioan Albert, în Codrul Cosminului la 1497. Când oastea polonă ajunse în mijlocul pădurii, moldoveni prăvălise asupra lor copaci înținați (care erau tăiați dar se mai țineau pe o margine de trunchi).Regele a scăpat, dar a suferit pierderi enorme.

Bătălia de la Codrii Cosminului; Sursă foto: Dumitru Almaș – Povestiri istorice

Și Mihai Viteazu, în bătălia de la Călugăreni s-a folosit de pădure.Astfel, în fața poziției alese de domn erau mici înălțimi acoperite de păduri, formând un adăpost natural. În față, valea mlăștinoasă a Neajlovului.În timp ce Mihai respinge printr-un contra-atac fulgerător oastea turcă, un detașament de 400 soldați conduși de căpitanul Cocea îi atacă pe turci din spate protejați de pădure. Turcii sunt derutați, se creează panică și astfel sunt puși pe fugă, Sinan-pașa, conducătorul turcilor zvârlit de pe podul peste Neajlov, este salvat de un veteran.
Despre locul bătăliei de la Călugăreni sunt mai multe relatări. Cronicarul turc Selaniki spune că era „foarte strâmt, păduros și mlăștinos”. Alt cronicar turc Naima spune că era „din stejari ”. Un cronicar spaniol Diego Galan spune că era o pădure „foarte deasă”.El spune că acolo stătea Mihai cu oamenii săi „cu puținii oameni pe care îi avea și cu douăsprezece piese de artilerie”.
În Codrul Cotrocenilor își găsește adăpost în 1678, Șerban Cantacuzino, căutat fiind de domnitorul Gheorghe Duca.
Voievodul de Lublin, M. Sobiescki se plângea la 1602 de moldovenii care „se grupau în cete iar codrii sunt plini de ele”.În 1611 călătorul german Johann Wildem trecând prin Moldova consemna: „Bieții țărani părăsesc pretutindeni satele și se ascund prin codrii cei mari”, de teama tătarilor ce atacau în acel an Moldova.
Vasile Lupu a stat o vreme ascuns prin pădurile Moldovei.
Interesantă este și vorbele spuse de Miron Costin către Paul de Alep ce-l însoțea pe patriarhul Macarie în Moldova: „Țara noastră n-are castele.Drept castele și fortărețe avem acești munți și păduri împotriva cărora nici un dușman nu ne poate birui.Dacă ar fi fost altfel și dacă a fi avut cetăți pe teritoriul nostru turcii de mult ne-ar fi scos din el”.
Nicolo de Porta, funcționar austriac ce fusese în slujba domnitorului moldovean Constantin Duca consemna în anul 1697:„Țara e cuprinsă de păduri și codri mari; între păduri stau semănate micile lor târguri și sate, și dacă sunt vreunele în câmpia goală, apoi sunt vecine cu vreo pădure unde se retrag și-și îngroapă proviziile, uneltele și tot ce au.Intrând vreo armată inamică, în întunericul acelor păduri dese, n-are din ce subzista. În pădure nu se pot mișca decât puțini și aceștia sunt omorâți de țărani care se ascund în ele și obligă pe inamici să se piardă în acele câmpii.Ei însă, băștinașii, își pot purta de grijă, deoarece au în acele păduri multe mănăstiri care le servesc drept locuri de adăpost la nevoie.”
Am prezentat doar câteva exemple din ceea ce a însemnat pădurea în istoria românilor, preluate din cartea „Istoria pădurii românești din cele mai vechi timpuri până astăzi” scrisă de C.C. Giurescu.
Acestea fiind spuse, se pune întrebarea ce suntem noi dispuși să facem pentru pădure, acum când suprafața acesteia a scăzut foarte mult și, ceea ce este mai grav, regresul continuă, România fiind singura țară din Europa a cărei suprafață de pădure scade de la an la an(luați în calcul că și structura pădurii ca și compoziție și densitate este mult afectată, dar mai greu de evidențiat)? Ce atitudine adoptăm noi acum, când presiunea asupra pădurii este atât de mare?

Salcâmul

de Ionel POPA

Salcam

De vezi salcâmul pe picioare
Îl admiri și doar atât,
Dar îți pun o întrebare,
Știi tu cum a apărut?
A salcâmului sămânță
Este învelită-n ceară
Și în stare de latență
Duce-o viață-embrionară,
Ce se poate prelungi
Pentru o lungă perioadă
Și nicicând n-ar răsări.
Asta-i fără de tăgadă!
Doar dacă din întâmplare
Semințe-i se face o „rană”
Și substanțe hrănitoare
Depășesc stratul de ceară.
Embrionul se-activează
Va da semne de trezire,
Din tegument s-eliberează
O plantulă-n devenire.
E plăpândă la-nceput,
Până prinde rădăcini
Dar va crește neîntrerupt
Până când se va-mplini!
Mândru este acum salcâmul
Când din flori a sa coroană
Împrăștie în jur parfumul!
Și-a pornit de la o rană!

Omule,de nu iubești
Că vei fi cumva rănit,
Ar trebui să te gândești
Că vei muri neîmplinit!

Pădurea nu înseamnă doar lemn!

Ing. silvic Ionel Popa

Una din cele mai grave greșeli ce se pot face referire la pădure, ar fi să se considere că rolul acesteia este numai de a produce lemn. Ce să mai spunem când unii văd pădurea doar ca sursă de lemn de foc?!!! O să explic de ce sunt eronate și profund greșite astfel de abordări. Precizez că astfel de abordări sunt des întâlnite, uneori chiar în rândul magistraților când judecă infracțiunile și contravențiile silvice. Același judecător este pus în situația de a judeca uneori cazuri de infracțiuni directe asupra ființei umane și cazuri de infracțiuni la regimul silvic. Având în vedere că e mai greu de cuantificat efectul asupra ființei umane al infracțiunilor silvice, tendința este de minimalizare a acestora. Dar sunt și alte categorii de persoane care etichetează uneori simplist pădurea…..nu vreau să nominalizez pentru că nu aș vrea să lovesc în nimeni. Așa au înțeles pe baza cunoștințelor pe care le au, poate vor înțelege pe parcurs cum stau de fapt lucrurile.

Între numeroasele influenţe favorabile exercitate de pădure, se regăsesc cu prioritate următoarele:
– Apără solul împotriva eroziunii şi degradării sale. Cu cât panta terenului este mai mare, cu cât textura solului este mai nisipoasă, cu atât eroziunea solului și degradarea acestuia se produce imediat ce dispare pădurea. Fenomenul alunecărilor de teren, de asemeni, este des întâlnit mai ales acolo unde a dispărut pădurea.
– Protejează apele curgătoare, asigurându-le un debit constant, limpezime, împiedicând transportul de material. Frunzișul arborilor, tulpinile, fac ca precipitațiile să se scurgă mult mai lent de pe versant. Totodată, o mare cantitate se înfiltrează în sol. În lipsa pădurii precipitațiile capătă viteză pe versant, formează torenți ce transportă mult material în aval, producând pagube imense, greu de cuantificat. La noi în țară observăm ceea ce se întâmplă în ultima perioadă de timp(mai ales după aplicarea legilor fondului funciar) când mari suprafețe de pădure din zona de munte au fost dezgolite de pădure-precipitații ce produc inundații an de an.
– Influenţează favorabil extremele de temperatură, diminuându-le. Vara arșița e mai scăzută în zonele împădurite față de zonele expuse. Iarna, sub acoperământul pădurii temperatura e cu câteva grade mai crescută.
– Diminuează viteza vântului, mai ales iarna. Estompează viscolul astfel că împiedică troienirea căilor de comunicații și a satelor. Vedem ce se întâmplă an de an în Bărăgan! Sate întregi izolate în nămeți, autovehicule blocate în trafic etc. De fiecare dată se concluzionează că ar fi necesare perdele de protecție și totuși, nu se iau măsuri.
– Înfrumuseţează şi înnobilează peisajul. Ce poate fi mai frumos decât un peisaj acoperit de pădure?
– Purifică aerul atmosferic, îmbogăţindu-l în oxigen. Se știe că arborii consumă mari cantități de CO2 . Din cele 14-16 miliarde de tone de bioxid de carbon lansate anual în atmosferă prin arderea combustibililor, plus cele provenite din respirația oamenilor și animalelor, două treimi sunt absorbite de păduri, acei “plămâni verzi” ai Pământului, cărora le datorăm atât de mult.
De asemeni, rețin cantități mari de praf în frunzișul din coronament.

-Adăpost pentru animalele sălbatice ce se constituie într-o mare bogăție – fondul cinegetic românesc.
– Creează condiţii excelente pentru destindere şi recrearea capacităţii fizice, psihice şi intelectuale. De asemenea, pădurea este menită să asigure cerințele de agrement și turism, tot mai accentuate în condițiile vieții moderne, ambianța biofizică indispensabilă localităților balneoclimaterice, conservarea multor specii de plante și animale foarte utile etc.
N-am spus nimic de influența asupra agriculturii, fie că-i vorba de perdele de protecție sau pâlcuri de pădure.

Să analizăm un pic efectele negative ce se produc atunci când pădurea dispare.

Despăduririle masive au înmormântat sub dune de nisip, înfloritoare civilizații nu numai în nordul Africii, ci și în Asia, iar în unele părți ale Europei au împins dezgolirea munților și dealurilor până la limite vecine cu calamitatea. Cine a călătorit în Turcia, Grecia, Croația, Italia etc, a putut observa munții golași, despăduriți de-a lungul secolelor. Vegetația forestieră e greu de reinstalat pe versanții „spălați” de sol. Fostul oraș antic Ephes din Turcia este acoperit în mare parte de material scurs de pe versant de-a lungul a câtorva sute de ani.

Reamintim aici și apariția deșerturilor tinere.

Reîmpădurirea e încă un cuvânt prea nou și efectele ei prea mici pentru a răscumpara greșeala multimilenară care a determinat dispariția a jumătate din arborii planetei .Desigur,în aceasta privință calculele sunt foarte precare. Recurgem totuși la unele, care, indiferent cât de mare e aproximația, ne spun câte ceva.La sfârșitul Imperiului roman, Peninsula Iberică era acoperită cu păduri viguroase de la Biscaya până la strâmtoarea Gibraltar și ar fi avut o populație aproape dublă față de cea de azi, când au rămas doar vreo cinci la sută din fostele păduri.

Acele generații nu pot fi judecate pentru ceea ce au făcut asupra pădurii în aceeași măsură ca generațiile actuale. De ce? pentru că în acele vremuri nu se cunoșteau limitele planetei, darămite efectele despăduririi! Cu totul altfel stau lucrurile acum! Știm rolul pădurii, vedem efecte, totuși e prea multă pasivitate!

E nevoie de acțiune, multă acțiune civică! Nu putem sta pasivi când interesele economice încalcă legile! Nu putem sta pasivi când în domeniul pădurii se dau legi strâmbe!
Într-un cuvânt, fără păduri suficiente, dezvoltarea și, la urma urmelor, viața însăși nu sunt posibile.Astăzi, când pădurile ocupă cam o treime din suprafața uscatului (circa 4 miliarde de hectare), pe plan modial își face loc părerea că aceasta reprezintă un minimum necesar,sub care omenirea nu-și poate permite să coboare.În condițiile când rămân de răscumpărat față de pădure greșeli multe și vechi, când un singur automobil, parcurgând 1000 de kilometri, consumă o cantitate de oxigen suficientă unui om pe timp de un an, iar râurile dezlănțuite fac tot mai mari ravagii, spălând nemilos ce a mai rămas din fertilitatea solului, exploatarea nerațională a resurselor forestiere a devenit un lux prea scump.

            În concluzie, chiar dacă acest material este pentru orice cetățean al acestei planete, puțini îl vor accesa, și un procent și mai mic îl vor înțelege. Pretenții am doar de la cei care îl vor înțelege. De ce? Pentru că așa-i în societate! Responsabilitate față de planeta Pământ , cel puțin teoretic, ar trebui să avem toți. Dar știm că nu este și nici nu va fi așa niciodată. Unii nu-și vor purta nici măcar propria responsabilitate. Nu ne supărăm pe nimeni, doar că cei ce înțelegem rostul pădurii vom acționa pentru a o proteja!

Pădurea merită iubită, protejată, apreciată și extinsă!

Fiind băiet păduri cutreieram

de Mihai Eminescu

Fiind băiet păduri cutreieram
Şi mă culcam ades lângă izvor,
Iar braţul drept sub cap eu mi-l puneam
S-aud cum apa sună-ncetişor:
Un freamăt lin trecea din ram în ram
Şi un miros venea adormitor.
Astfel ades eu nopţi întregi am mas,
Blând îngânat de-al valurilor glas.

Răsare luna,-mi bate drept în faţă:
Un rai din basme văd printre pleoape,
Pe câmpi un val de arginţie ceaţă,
Sclipiri pe cer, văpaie preste ape,
Un bucium cântă tainic cu dulceaţă,
Sunând din ce în ce tot mai aproape…
Pe frunza-uscate sau prin naltul ierbii,
Părea c-aud venind în cete cerbii.

Alături teiul vechi mi se deshcide:
Din el ieşi o tânără crăiasă,
Pluteau în lacrimi ochii-mi plini de vise,
Cu fruntea ei într-o maramă deasă,
Cu ochii mari, cu gura-abia închisă;
Ca-n somn încet-încet pe frunze pasă,
Călcând pe vârful micului picior,
Veni alături, mă privi cu dor.

Şi ah, era atâta de frumoasă,
Cum numa-n vis o dată-n viaţa ta
Un înger blând cu faţa radioasă,
Venind din cer se poate arăta;
Iar păru-i blond şi moale ca mătasa
Grumazul alb şi umerii-i vădea.
Prin hainele de tort subţire, fin,
Se vede trupul ei cel alb deplin.

padure-7-tropicala

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s