Oportunități de finanțare.Fii pe fază!

După ce a stat o lună de zile în dezbatere publică, Planul Național de Redresare și Reziliență propus de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a fost adoptat, la data de 07.04.2021, de Guvernul României, în a doua lectură, odată cu Memorandumul care mandatează MIPE pentru a desfășura negocierile pe document cu Comisia Europeană.

Despre program găsiți detalii la adresa : https://mfe.gov.ro/pnrr/ .

Cum a apărut acest program? Uniunea Europeană a decis să înființeze un instrument financiar temporar – #NextGenerationEU, în valoare de 750 de miliarde euro, separat de bugetul pe termen lung al UE, Cadrul Financiar Multianual (CFM), pentru perioada 2021 -2027. Scopul principal al acestuia este să ofere sprijin statelor membre pentru a face față provocărilor generate de Criza Covid19 și consecințele sale economice. Mecanismul de redresare și reziliență (MRR) este pilonul principal al #NextGenerationEU și are alocat un buget total de 672,5 miliarde euro. Scopul Mecanismului de Redresare și Reziliență este de a oferi sprijin pentru investiții și reforme esențiale în vederea redresării sustenabile și pentru ameliorarea rezilienței economice și sociale a statelor membre UE. La finalul perioadei de investiții, economiile și societățile europene vor fi mai bine pregătite pentru provocările și oportunitățile tranzițiilor verzi și digitale.

În total, România ar primi 14,248 miliarde sub formă de grant și aproximativ 14,935 miliarde sub formă de împrumuri pentru un total de 29,2 miliarde euro.

Regula stabilită prin propunerea de Regulament (aflată încă în negociere la nivel european) este ca 70% din granturi să fie angajate până la finalul anului 2022, termenul limită pentru accesarea diferenței de 30% din granturi fiind 31 decembrie 2023. În plus, plățile pentru proiectele care vor fi incluse în programele naționale de redresare și reziliență trebuie făcute până în decembrie 2026.

Pentru utilizarea instrumentului de finanțare MRR fiecare stat membru al UE trebuie să elaboreze propriul Plan de Relansare și Reziliență (PNRR) prin care își stabilește domeniile prioritare de investiții în scopul ieșirii din criză, relansării economice și creșterii capacității de reziliență. România se află în etapa negocierii planului elaborat cu Comisia Europeană.

Planul de Relansare și Reziliență pe care România îl elaborează acum se constituie într-un Document Strategic ce stabilește prioritățile investiționale și reformele necesare pentru redresare și creștere sustenabilă, corelate tranziției verzi și digitale avute în vedere de Comisia Europeană.

PNRR se referă la un pachet coerent de investiții publice și reforme propuse în baza Recomandărilor Specifice de Țară 2019-2020 . Aceste reforme și proiecte de investiții publice trebuie puse în aplicare până în 2026.

PNRR are la bază 6 piloni principali:

  1. Tranziția spre o economie verde;
  2. Transformarea digitală;
  3. Creșterea economică inteligentă, sustenabilă și incluzivă;
  4. Coeziunea socială și teritorială;
  5. Sănătate și reziliență instituțională;
  6. Copii, tineri, educație și competențe.

Comisia Europeană evaluează PNRR pe baza unor criterii transparente. Astfel, investițiile și reformele prevăzute în PNRR trebuie să  contribuie la abordarea eficientă a recomandărilor specifice fiecărei țări și la consolidarea potențialului de creștere economică, a creării de locuri de muncă și a rezilienței economice și sociale. De asemenea, investițiile și reformele trebuie să contribuie la îndeplinirea obiectivului de schimbări climatice în proporție de 37% și la realizarea obiectivului de digitalizare în proporție de 20%.

MRR sprijină financiar investițiile și reformele cu impact real și de durată asupra economiei și societății. Măsurile propuse răspund provocărilor identificate în contextul Semestrului european, susținând tranziția verde și transformarea digitală, precum și creșterea economică, reziliența socială și economică și crearea de locuri de muncă.

PNRR trebuie să intervină cu reforme și investiții în următoarele domenii:

  • Transportul
  • Mediul, schimbările climatice, energia, eficiența energetică și tranziția verde
  • Dezvoltarea localităților urbane, valorificarea patrimoniului cultural și natural și turism
  • Agricultura și dezvoltarea rurală
  • Sănătate
  • Educație
  • Mediul de afaceri
  • Cercetare, inovare, digitalizare
  • Îmbunătățirea fondului construit
  • Reziliență în situații de criză

La prima vedere planul pare foarte mobilizator!

De această dată nu vreau să fiu critic chiar și numai pentru faptul că perioada de consultare publică s-a terminat! Așteptăm validarea din partea Comisiei Europene! Mai important decât toate va fi felul cum Guvernul va organiza accesarea acestor fonduri. Fiind la al treilea ciclu de finanțare din fonduri UE(la care se adaugă perioada de preaderare), România ar trebui să arate că a învățat câte ceva. Va fi mult de lucru și e nevoie de organizare, multă organizare din partea instituțiilor statului, în primul rând! Și firmele ar trebui să-și gândească strategii luând în calcul oportunitățile de finanțare din acest Program.

Vă stăm alături oferindu-vă servicii de consultanță.

Cei ce sunt interesați de acest Program, atât APL-uri cât și ONG-uri sau firme private, ne puteți contacta la telefon 0335.402.413, mobil 0761.130.399, email duplicomgrup@gmail.com, facebook: https://www.facebook.com/duplicomgruphttps://duplicomgrup.ro/

Criza sanitară vs criza socială. Care-i mai gravă?

Constatăm o creștere a tensiunilor în societatea românească pe măsură ce autoritățile încearcă o înăsprire a restricțiilor legate de COVID-19. Ample dezbateri vedem în mass-media și pe rețelele de socializare. Practic, România este împărțită în două, pe de o parte populația care este de acord cu măsurile antipandemie dar și o parte care nu este de acord.Fiecare din cele două părți argumentează în fel și chip.Analizând la rece ceea ce se întâmplă am câteva puncte de vedere pe care le voi exprima în cele ce urmează.

  1. Chiar dacă se constată o creștere în intensitate a efectelor pandemiei(vorbim de un val trei), criza sanitară tinde să fie depășită de criza economică ce se transformă într-o din ce în ce mai puternică criză socială. Societatea românească s-a „îmbogățit” cu circa 2 milioane de români ce s-au reîntors din Vest pe fondul pandemiei din țările de emigrare. Economia românească nu are puterea de a prelua această forță de muncă. Economiilor acestor cetățeni se epuizează, în Vest nu prea își mai găsesc loc astfel că se vor manifesta din ce în ce cu mai mult curaj în țara mamă. Pe de altă parte, firmele din România, multe din ele traversează o perioadă cu probleme financiare. Întârzierea aprobării bugetului a afectat demararea investițiilor astfel că multă forță de muncă din sectorul construcțiilor nu au de lucru. Infuzia de capital care era programată a avea loc prin măsurile de finanțare prevăzute în Ordonanța 130 nu-și face efectul scontat. Măsura 1, cea mai avansată, nu a avut un impact semnificativ asupra economiei. Măsura 2 se derulează în ritm lent iar Măsura 3 s-a blocat. Pe de altă parte se constată întârzieri în efectuarea plăților și la Programul Start Up Nation România 2018. Firmele din domeniul HORECA au fost îngenuncheate în mare parte. Firmele din agricultură au fost îngenuncheate și de seceta din 2020(De la Guvern nu au primit nici un sprijin și e foarte greu să continuie activitatea).Colac peste pupăză, de la 1 ianuarie 2021 firmele sunt executate silit dacă nu-și achită datoriile la stat. Sub pretextul reducerii cheltuielilor bugetare s-au anulat sau diminuat unele forme de sprijin(ajutoare de stat) acordate persoanelor fizice. Toate acestea determină multă nemulțumire în rândul maselor. Este foarte ușor să găsești nemulțumiți în rândul populației. Numărul celor care nu mai au din ce trăi este din ce în ce mai mare!
  2. România s-a îndatorat în perioada pandemiei foarte mult. Sunt voci care spun că și alte state din Europa s-au îndatorat. Așa o fi însă populației îi vine foarte greu să perceapă justificarea tuturor cheltuielilor pentru care statul s-a împrumutat atât timp cât spitalele se văicăresc că nu mai fac față. Toate aceste cheltuieli par să nu aibă prea mare efect(apropo, a făcut cineva o analiză cost-eficacitate?). În același timp când statul se împrumută cu nonșalanță, apar și investigații care arată cât se fură din banul public. Iată o astfel de investigație: https://recorder.ro/regele-pandemiei/ .Te apucă groaza când citești așa ceva! Cum să mai înțelegi explicațiile date de factorii de răspundere?
  3. Am observat că autoritățile române cer mai multă responsabilitate din partea populației. E un principiu în leadership-nu poți cere responsabilitate maselor mai multă decât manifești tu care ești la conducerea României! Ori noi vedem zilnic gafe din partea conducătorilor. Nu se poate să ceri responsabilitate populației și-n același timp tu, Claudiu Năsui-ministrul Economiei care ești parte din Guvernul României să vii să anulezi un program de finanțare pe motiv că sesiunea a fost fraudată și că nu a fost suficient de bine pregătită! Nu se poate să ceri responsabilitate populației cânt tu, Vlad Voiculescu-ministrul Sănătății, îți vine să râzi când trebuie să vorbești la microfon și să ceri responsabilitate! Sau când tu, ministrul Sănătății vii cu informații prin care creezi confuzie în rândul populației!
  4. Am văzut că cei ce demonstrează în aceste zile împotriva restricțiilor primesc tot felul de etichete: că nu au creier, că sunt pleava societății, că sunt scursuri etc. Asta o vedem des pe rețelele de socializare dar și în mass-media! Să nu uităm că cei din stradă sunt parte a democrației din România și că au dreptul constituțional de a demonstra. Votul unuia din ei este egal cu votul oricărui alt român, este egal cu votul președintelui țării dacă vreți! Acum ceva timp președintele Iohannis manifesta împotriva PSD(chiar dacă era anticonstituțional). Cum putem spune ceva urât la adresa unor români care nu sunt mulțumit de mersul treburilor? Păi ce facem cu Gavroche al Franței? A fost sau nu erou? Cei ce demonstrează trebuie ascultați și statul să ia măsuri urgente dacă nu cumva e prea târziu! Senzația mea e că gestionarea situației din România devine din ce în ce mai dificilă amplificată și de contextul politic: avem o coaliție la guvernare care nu prea funcționează!

Concluzie: Prioritatea priorităților trebuie să devină relansarea economică cu accent pe creșterea numărului de locuri de muncă! Criza socială care se arată la orizont poate fi mult mai dură decât criza sanitară! Statul s-o lase mai moale cu restricțiile care nu-și prea arată efectul scontat. Premierul Câțu, președintele Iohannis, membrii Guvernului să meargă în teritoriu să simtă pulsul pentru că acolo unde nu merg ei să explice vor explica cei din opoziție, mai ales adepții AUR și adepții Șoșoacă! Să nu se aștepte că populația va înțelege ce se întâmplă de la televizor chiar dacă Guvernul a plătit gras mai toate televiziunile!

Dumnezeu să binecuvânteze România!

Discernământul în afaceri

Proverbele lui Solomon, 2:10-12

10.Că dacă’n cugetul tău va veni înțelepciunea
și dacă priceperea i se va părea bună sufletului tău,

11.atunci sfatul cel bun te va păzi
și cugetul cel drept te va apăra,

12.ca să fii tu izbăvit de calea cea rea
și de omul al cărui cuvânt nu poate fi crezut.

Astăzi mi-am propus să supun atenției o trăsătură deosebit de importantă și necesară unui antreprenor (și nu numai) în aceste vremuri: DISCERNĂMÂNTUL. Creierul nostru este bombardat de informații pe o mulțime de canale. În același timp, suntem puși în fața faptului de a lua decizii, mai mult sau mai puțin cruciale, uneori într-un termen scurt. Posibilitatea de a alege greșit devine foarte mare și consecințele pe măsură. A avea discernământ în a face alegeri e o calitate absolut necesară. Cu siguranță vom face greșeli, toți antreprenorii fac greșeli. Toți antreprenorii își asumă riscuri și rezultatele nu sunt totdeauna cele așteptate. Discernământ înseamnă risc asumat. Cu alte cuvinte, „Fii deschis oricăror circumstanţe cu zâmbetul pe buze şi cu pertinentul discernământ!”Michelle Rosenberg.

Ieri a apărut o știre care mi-a produs mâhnire: Tribunalul Bucureşi l-a condamnat pe omul de afaceri Nelu Iordache la o pedeapsă de 12 ani şi jumătate de închisoare pentru o evaziune fiscală de aproape 2 milioane de euro şi delapidarea companiei aeriene Blue Air Transport Aerian SA (devenită Bata Sky Imobiliare SA). Nelu Iordache este și asociatul majoritar și administratorul firmei ROMSTRADE SRL, firmă din domeniul construcțiilor care în anul 2009, de exemplu, avea o cifră de afaceri de 1.133.754.799 lei cu un profit de 133.852.947 lei. Firmele administrate de Nelu Iordache sunt îngenuncheate. Ba mai mult, pe 7 august 2015, Simona Valentina Brînză care era contabil-șef al firmei administrate de Nelu Iordache, s-a stins din viață subit! Se întorsese din vacanță și urma să revină la serviciu. Conducea mașina personală când a făcut, la doar 37 de ani, atac cerebral! Despre Nelu Iordache și falimentele lui presa a scris foarte mult. Am dat acest exemplu pentru a arăta unde se poate ajunge dacă se iau decizii lipsite de „pertinentul discernământ”. Nu-i de joacă! Și cu cât afacerile sunt mai mari, luarea deciziilor necesită mai mult discernământ.

De unde vine „pertinentul discernământ„? O să enumăr câteva surse fără ca ordinea să aibă vreo importanță. Pentru a lua decizii bune e nevoie de bună credință. Este clar că o creștere a afacerii tale va lovi în afacerile concurenței. Nu te aștepta ca intrarea ta pe piață să fie bine primită de concurență. Cu cât vei crește cu atât vei fi mai mult sub lupa concurenței. Slăbiciunile tale vor fi oportunitățile acestora. Ca atare, pentru a avea „pertinentul discernământ” e nevoie să-ți consolidezi experiența în domeniu. Ai nevoie de cunoștințe teoretice, practice, legislative, manageriale etc.

În continuare voi exprima câteva idei pentru cei ce sunt la început în ale afacerilor.

  1. În primul rând ai nevoie de discernământ la schimbarea statutului de angajat în cel de antreprenor. Poate te-ai obișnuit cu un anumit stil de viață, cu un anumit confort. Ești dispus să renunți la acel confort și să te lansezi în lumea afacerilor în care potențialul îți va fi pus mult mai mult la lucru? Ai pregătit familia înainte de a o lua pe calea afacerilor? Lucrurile nu vor mai fi ca înainte…..
  2. Ai nevoie de discernământ în selectarea colaboratorilor, a angajaților. Când vin la interviu îți vor prezenta un CV mai mult sau mai puțin bogat. Indiferent cât de bogat e CV-ul nu înseamnă că acest criteriu îți va aduce un angajat bun. În primul rând că CV-ul poate fi artificial „îmbogățit” și îți vei da seama la un moment dat dar s-ar putea să suporți câteva consecințe negative când vei realiza ce ai angajat.În al doilea rând, un angajat bun e unul cu care firma ta va putea realiza o relație bună. E vorba de relația lui cu șefii ierarhici, cu ceilalți salariați sau subordonați. Tu poți anticipa un pic situația și pentru asta îți trebuie discernământ la selectarea angajatului.
  3. Ai nevoie de discernământ la achizițiile investiționale. În momentul actual piața este invadată de multe produse sau servicii. Furnizorii au oameni pregătiți în domeniul vânzărilor capabili să-ți sucească rapid mintea dacă nu ești pregătit un pic. În câteva minute economiile tale făcute în câțiva ani de muncă în străinătate se pot risipi. Indiferent că e vorba de achiziția unui teren, a unor echipamente, a unor servicii e nevoie de discernământ.
  4. Ai nevoie de discernământ când vine o criză! Tu vei lua deciziile și e bine să iei cele mai potrivite decizii. Nu de la specialiști! Speciliștii te pot ajuta furnizându-i informații dar deciziile îți aparțin. Poate-i nevoie să faci un credit, poate-i nevoie să vinzi din active, poate-i nevoie să restructurezi din personal, poate-i nevoie să faci o angajare sau mai multe, poate-i nevoie să restructurezi activitatea….
  5. Ai nevoie de discernământ când dorești să-ți extinzi activitatea. A coordona o unitate e una, a coordona mai multe unități la distanță dar cu același profil e altceva iar a coordona mai multe unități cu profil diferit e cu totul altceva! Ai nevoie de energie, de informații, de curaj!

Mă opresc aici fără a epuiza subiectul. O firmă de consultanță care să-ți stea alături poate fi un real sprijin.Îți poate furniza informații, te poate ajuta să iei decizii. Dar să fie o relație cu angajament! Nu ai nevoie de păreri! Ai nevoie de rapoarte bine fundamentate.

Firma DUPLICOM GRUP SRL își desfășoară activitatea în domeniul consultanței. Poate fi partenerul tău potrivit atunci când simți că trebuie să iei decizii. Ne poți contacta la mobil 0761.130.399, email duplicomgrup@gmail.com, https://www.facebook.com/duplicomgrup .

Hai la aruncat cu pietre!

Ionel Popa

Dragi cetățeni români,

Acum e momentul să aruncați cu pietre! Lăsați slujba de la biserică dedicată Tăierii Capului Sf. Ioan Botezătorul, lăsați orice activitate! Puneți mâna pe pietre și aruncați de zor! S-a găsit vinovatul, singurul vinovat pentru toate necazurile din România! E o femeie și o cheamă Viorica Dăncilă!

Unii au început deja s-arunce! Primul care s-a năpustit asupra ei a fost Tăriceanu! Taman Tăriceanu, cel care i-a fost aliat! S-a supărat rău omul că nu i s-a satisfăcut pretenția megalomană de a fi candidatul alianței la președinție! Omul știa o piatră de care alții nu știu! Se numește deficit bugetar și am înțeles că e de vreo 9 miliarde lei! El știe pentru că a lucrat la construcția bugetară(Apropo de asta, Viorica nu a participat la construcția bugetului dar nu contează!). Noi vom afla până la sfârșitul anului! A pus mâna pe piatră și-a pocnit-o pe Viorica după care…a fugit din coaliție. Bineînțeles, Tăriceanu știa ce impact va avea lovitura și s-a pus la adăpostul unei noi alianțe! O alianță cu cine credeți? Cu Victor Ponta, cel care a fost printre primii care a pus mâna pe piatră! E foarte frustrat omul că a trebuit să-și dea demisia din funcția de premier după accidentul „Colectiv”. De fapt el se jucase de-a guvernarea așa cum se juca pe pistele de raliuri! Când s-a produs accidentul a dat bir cu fugiții! Mai are omul o frustrare…..Dragnea l-a înlocuit din funcția de președinte de partid(Atenție, nu Viorica!). Ăstea-s suficiente motive să pui mâna pe piatră!

Iohannis aruncă cu pietre continuu de când e președinte! Poziția pe care o ocupă îl avantajează! El lovește țintit! Știe care sunt punctele nevralgice ale Vioricăi și dă-i!

Cei din opoziție lovesc și ei mai mult sau mai puțin țintit! Plăcerea-i sublimă! Nu vor neapărat la guvernare, e greu acolo. E mai plăcut să arunce cu pietre și poate la schimb vor primi și unele …privilegii! Ia spuneți, ce poate fi mai plăcut decât să critici și ca să ți se închidă gura, să primești privilegii?

Să nu mă înțelegeți greșit! Nu am fost de acord cu multe din măsurile luate de guvernul Dăncilă! Însă există un guvern Dăncilă din timpul lui Dragnea și unul după ce Dragnea a fost închis. Cel de-al doilea se străduie să facă unele reforme însă mulți nu vor reformele! Vor privilegii în continuare! Nu mi se pare corect ca primii care aruncă cu pietre să fie taman cei care i-au fost aliați în perioada Dragnea sau cei care de-a lungul vremurilor au ajutat la crearea unei imagini de partid corupt PSD-ului.

O să închei cu un aforism de-al scriitorului Valeriu Butulescu:

„Să faci prea mult rău duşmanului şi prea puţin bine prietenului. Două ipostaze la fel de periculoase. ”

Am înțeles de la d-ul Iohannis că România e pregătită de o criză politică și că avem soluții. Nu am auzit încă poziția d-lui Isărescu despre o eventuală criză politică. Cum va evolua leul?

În rest, s-auzim numai de bine!

Să fim mai uniţi!

Ionel POPA

„Mărturisesc că românul care nu aude căderea lacrimii altui român nu mă interesează fie el şi cel mai bogat om din lume.” Grigore Vieru

Vedem în aceste vremuri o încrâncenare puternică în rândul populației de la noi, și nu numai, taman când dispunem de atâtea canale de comunicare cum nu au mai existat niciodată. Dar, vorba lui Mark Twain care spunea cu referire la presa scrisă: „Dacă nu citești ziarele ești neinformat, dacă le citești, ești dezinformat”. În aceste vremuri dezinformarea atinge cote maxime fiind favorizată de canalele de socializare care se adaugă multitudinii de canale media.

Îmi amintesc din facultate că dacă o populație de animale se înmulțește prea tare, factori regulatori vor interveni care să facă a se menține un nivel optim. De exemplu, apariția unui virus va face ca transmiterea acestuia să fie favorizată cu cât populația este mai numeroasă. La șoareci știința spune că o populație prea densă va determina secreția unei substanțe prin urină numită ACTH care va duce la perturbarea sistemului nervos și astfel se reglezează numărul de șoareci.

Cum stau lucrurile la om? Înmulţirea populaţiei într-un anumit areal geografic determină un consum mai mare. Nesatisfacerea acestui consum duce la ceea ce numim “criză”. Fenomene de acest gen întâlnim des în istorie şi rezolvarea crizelor s-a făcut cu mari sacrificii. În Biblie întâlnim un exemplu. Este vorba despre Turnul Babel. Acolo o populaţie ajunse să constituie cea mai mare aşezare umană de după Potop. Era o aşezare alminteri unită(e vorba de Babilon), ce vorbea o singură limbă. S-a decis să se construiască un turn “până la cer”. Scopul era să-şi arate forţa, puterea şi nu pentru slava lui Dumnezeu. În aceste condiţii, Biblia ne povesteşte că această construcţie a atras mania lui Dumnezeu deoarece oamenii păcătuiau împotriva Lui şi le-a încurcat limbile, împrăştiind oamenii pe tot Pământul. Cum s-a făcut asta? Mă gândesc că în fapt, s-a creat o problemă de comunicare. Cu cât turnul se înălţa şi informaţiile de sus în jos şi de jos în sus se transmiteau (din gură în gură), nu s-au mai înţeles între ei, au apărut disensiuni şi dezbinări.Mai pe înţelesul tuturor, aşa se întâmplă când cineva îşi întoarce faţa de la Dumnezeu, producând suferinţă celor din jur…. Exemple din această categorie fiind dictatorii ce produc multă suferinţă semenilor doar din ambiţii personale exagerate.

Problemele de comunicare sunt în prezent tot mai des întâlnite. Unii demarează anumite acţiuni, nu ţin cont de Dumnezeu. La un moment dat nu mai reuşesc să ţină lucrurile sub control şi rezultate vedem în zilele noastre: ISIS, întreaga nebunie din Orientul Mijlociu etc etc.

Cum se manipulează? Orice apare, este pus sub semnul întrebării, are oponenţi şi susţinători. Vor câştiga cei ce vor reuşi să atragă mai mulţi susţinători. Nu întotdeauna ideea care conţine mai mult adevăr câştigă. În lupta politică manipularea este arma principală a partidelor. Şi în economie este întâlnită manipularea-de exemplu, prin publicitate. Şi atunci, ce trebuie să facem noi ca oameni dornici de o bună convieţuire? Eu zic că o direcţie foarte bună ne-o oferă Sfânta Scriptură: Mântuitorul Iisus Hristos spune: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi şi pe Domnul Dumnezeul tău, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toata inima ta”. Şi tot Mântuitorul Iisus Hristos spune în Sfânta Scriptură: „Iubiţi-vă unii pe alţii aşa cum v-am iubit Eu”. „Pacea Mea dau vouă.” „Iubiţi-vă, ca lumea să cunoască cum că sunteţi ucenicii Mei.” „Dragostea nu cade niciodată.”

Cu toţii putem schimba câte ceva în jurul nostru prin propriul exemplu de bunătate, de toleranţă, de smerenie…. Acţionând în sprijinul celor aflaţi în nevoi înseamnă a fi îngeri pentru aceştia, îngeri de moment. Rezultatul? Cel aflat în nevoie descoperă dumnezeirea(poate că chiar se roagă pentru a primi un semn de la Dumnezeu…). Cel ce oferă îşi aduce un aport la o mai bună convieţuire. Dacă toţi am proceda aşa altfel ar fi lumea …. Însă nu este aşa deoarece mulţi sunt cuprinşi doar de interese meschine. Răutatea i-a amploare, oamenii fiind din ce în ce mai îndârjiţi. Şi asta nu în condiţii de adevărată criză…. Din punctul meu de vedere, o criză adevărată este cea din timpul unui război şi imediat după. Ceea ce avem acum la noi nu sunt crize adevărate, sunt crize false, create de om doar din anumite interese meschine. Cei ce au studiat viaţa românilor în timpul celui de-al doilea război mondial şi de după, ştiu despre ce vorbesc. Şi ca să lămuresc ce vreau să spun despre o adevărată criză, propun un exerciţiu de imaginaţie: Să presupunem prin absurd(oare?) că România ar fi implicată într-un război….de apărare. Cine s-ar înrola pentru a-şi apăra patria? Românii plecaţi din ţară? Slabe speranţe…. Ce i-ar motiva? Cu “ajutorul “guvernelor post-decembriste, mare parte din populaţia tânără a fost “fugărită” din ţară. Dar cum ar decurge agricultura în condiţiile unui război? Credeţi că proprietarii străini de terenuri(şi care sunt din ce în ce mai mulţi administrând suprafeţe din ce în ce mai mari) ar mai investi în reluarea producţiei agricole? Marile supermarketuri şi hipermarketuri ar continua să funcţioneze în condiţiile în care aprovizionarea se face doar din import? Şi atunci, cu ce se vor hrăni românii? Iată un exemplu de criză. Cât de posibilă este o astfel de criză rămâne să apreciaţi fiecare.

Ţinând cont de cele de mai sus, ca români adevăraţi suntem interesaţi să ne ajutăm mai mult unii pe alţii. Să fim mai toleranţi cu semenii noştri. Să manifestăm mai multă empatie unii faţă de alţii. Poporul român nu e ca cel canadian alcătuit artificial din imigranţi aleşi pe sprânceană(cu studii superioare etc ) Poporul român din contră, a pierdut mulţi fii prin emigraţie. Poporul român e ceea ce a mai rămas, de multe ori familii aflate în nevoi. Cu aceştia trebuie să evoluăm. Vom vedea că în perioadele de cumpănă fermele de familie fac faţă mult mai bine. Un laureat al Premiului Nobel spunea că cea mai bună cale de a ajuta populația unei țări sărace este să fie lăsată să emigreze. Teoria o fi bună la nivel de individ dar la nivel de naţie e fatală. Poate determina dispariţia unor state(Oare ce s-o întâmpla cu Siria?).

De aceea, dacă eşti român, te invit la mai multă iubire faţă de semenii noştri.

Recent, la poarta unui cimitir m-a abordat un bărbat. Mi-a spus că are nevoie de sprijin având soţia în spital şi nu are bani pentru tratamente. M-am uitat în ochii lui şi i-am văzut disperarea. I-am întins 10 lei, atât aveam în buzunar.

O altă persoană a văzut gestul meu şi m-a certat spunându-mi cum pot fi atât de naiv, că ăştia sunt vagabonzi care aşa fac bani pentru băutură etc etc. Amintindu-mi privirea nevoiaşului i-am replicat că: Dacă e adevărat? Nu sunt femei neajutorate prin spitalele noastre? Dar dacă medicamentul îi va face bine şi femeia se va vindeca? Poate că nişte copii vor avea iarăşi mama acasă…. Nu ar fi mai bine?

De fapt, mulţi dintre noi nu putem oferi pentru că avem tendinţa de a judeca pe cei din jur, uitând că nimeni nu-i perfect.

Eu spun că un popor cu cât e mai unit, cu cât manifestă mai multă empatie faţă de cei din jur, cu atât va fi mai puternic în vremuri de criză.

Înaintaşii noştri ne-au dat soluţia pentru a nu greşi în ceasuri de cumpănă: „Ţineţi cu poporul toţi ca să nu rătăciţi – ne-a spus Simeon Bărnuţiu , pentru că poporul nu se abate de la natură, nici nu-l trag străinii aşa de uşor în partea lor, cum îi trag pe unii din celelalte clase, care urlă împreună cu lupii şi sfâşie pe popor dinpreună cu aceştia; nu vă abateţi de la cauza naţională de frica luptei …” . Mihai Eminescu spunea: „Schimbaţi opinia publică, daţi-i o altă direcţiune, răscoliţi geniul naţional – spiritul propriu şi caracteristic al poporului – din adâncurile în care doarme, faceţi o uriaşă reacţiune morală, o revoluţiune de idei, în care ideea românească să fie mai mare decât uman, genial, frumos. În fine, fiţi români, români şi iar români!”.

S-a întâmplat de foarte multe ori ca dintr-o familie nevoiaşă să apară un vlăstar fantastic. După cum s-a întâmplat de foarte multe ori ca persoane considerate puternice să ajungă la pământ. Cel mai tare mă doare când la pământ ajung personalităţi şi nu reuşim să le acordăm un ajutor. Aşa au sfârşit, crunt, personalităţi culturale, politice, sportive etc.

De aceea, îndemnul meu este ca din când în când să ne îndreptăm faţa şi către cei năpăstuiţi, către cei ce ţin mai greu ritmul cu dezvoltarea societăţii. Goana după nivelul de civilizaţie occidental nu trebuie să fie prioritar pentru guvernele noastre pentru că vedem că însuşi Occidentul începe să vadă cu alţi ochi România, să aprecieze altfel ceea ce noi încă mai avem. Prioritar ar fi menţinerea unităţii poporului, crearea de condiţii acceptabile de trai pentru români în propria ţară.

Dumnezeu să binecuvânteze poporul român!