Zeița pestriță

Ionel Popa

Primăvara-i la început

Și-n natură au renăscut

Plante care mai de care

Pentru noi sunt o încântare.

În pădure, în afundiș

Suavă iese din frunziș

O lalea ce-i cam pestriță,

Printre flori pare o zeiță!

Stă pe-o firavă tulpină

În culori ce-o fac divină

Doar că viața-i e cam scurtă

O săptămână de exultă.

Mândra floare cea pestriță

E-nsoțită de păștiță,

Toporași și brebenei,

Par covor în jurul ei!

Rară este și se pare

Că-n curând ea va dispare

De n-om ști s-o protejăm.

La nepoți ce-o să arătăm?

Povestea vasului crăpat

O femeie bătrână din China avea două vase mari, pe care le atârna de cele două capete ale unui băţ, şi le căra pe după gât. Un vas era crăpat, pe când celălalt era perfect şi tot timpul aducea întreaga cantitate de apă.
La sfârşitul lungului drum ce ducea de la izvor până acasă, vasul crăpat ajungea doar pe jumătate. Timp de doi ani, asta se întâmpla zilnic: femeia aducea doar un vas şi jumătate de apă. Bineînţeles, vasul bun era mândru de realizările sale. Dar bietului vas crăpat îi era atât de ruşine cu imperfecţiunea sa, şi se simţea atât de rău că nu putea face decât jumătate din munca pentru care fusese menit!
După 2 ani de aşa zisă nereuşită, cum credea el, i-a vorbit într-o zi femeii lângă izvor:
– „Mă simt atât de ruşinat, pentru că această crăpătură face ca apa să se scurgă pe tot drumul până acasă!”
Bătrâna a zâmbit:
– „Ai observat că pe partea ta de drum sunt flori, însă pe cealaltă, nu? Asta pentru că am ştiut defectul tău şi am plantat seminţe de flori pe partea ta a potecii, şi, în fiecare zi, în timp ce ne întoarcem, tu le uzi. De doi ani culeg aceste flori şi decorez masa cu ele. Dacă nu ai fi fost aşa, n-ar mai fi existat aceste frumuseţi care împrospătează casa.”

MORALA:
Fiecare dintre noi avem defectul nostru unic. Trebuie să luăm fiecare persoană aşa cum este şi să căutăm ce este bun în ea. Deci, nu uitaţi să mirosiţi florile de pe partea voastră a drumului!