Stimată Casă Regală, ce cereți e prea mult!

Ionel Popa

Casa Regala la rusi

Au trecut aproape 70 de ani de când România este o republică și constat cu surprindere că în această lună a anului 2016, în țara noastră evenimentul cel mai mediatizat pare a fi moartea soției fostului rege Mihai.  Nu știu cui folosește exacerbarea unui astfel de eveniment și nu înțeleg de ce i se acordă atâta atenție. Pot sesiza însă că această exacerbare deturnează adevărul istoric, creează disensiuni în societatea noastră și așa prea divizată. Mai grav decât toate este faptul că poporul român suportă costuri importante susținând prin deciziile unor politicieni demagogi, o așa zisă Casă Regală și evenimentele ei de familie.

Nu sunt de acord nici cu cei ce reneagă monarhia, pe ansamblu. Aceasta a avut un rol important în creearea statului modern, România. Un rol important l-a avut și Alexandru Ioan Cuza însă recunoașterea noului stat la acea vreme, România, de către familia statelor europene, la care adaug recunoașterea independenței, sunt în strânsă legătură cu monarhia instaurată o dată cu aducerea pe tron a lui Carol I de Hohenzolern.  Nu-i putem considera cetățeni străini cum afirma cineva recent. Carol I a fost adus pe tronul România pentru că asta a fost dorința politicienilor acelor vremi. Și s-a dovedit de foarte bun augur. Nu voi spune prea multe despre celelalte verigi ale monarhiei ce au condus România(Regele Ferdinand și Regele Carol al II-lea), rezumându-mă doar la Regele Mihai, cel în jurul căruia se petrec evenimentele cotidiene. Din punctul meu de vedere, Mihai de Hohenzolern nu mai este Regele românilor nici din punct de vedere juridic și nici din punct de vedere moral.  Argumentele sunt cât se poate de clare și nu înțeleg de ce ni se bagă pe gât o Casă Regală care s-a autodizolvat.

În primul rând că modul cum a procedat Regele Mihai(exponentul Casei Regale) la 23 august 1944, a dus la pagube imense umane și materiale pentru România. Din ego personal nu a acceptat negocierile purtate de Mareșalul Antonescu(și Antonescu obținuse încheierea armistițiului cu URSS în condiții mult mai responsabile). Nu doresc să-l laud neapărat pe Antonescu pentru felul cum a condus țara-el are o circumstanță majoră-a fost adus la conducere de Casa Regală(de Carol al II-lea) care devenise neputincioasă și care taman cedase fără luptă Basarabia la ruși.

Chiar dacă am considera ca necesară înlăturarea lui Antonescu, nu putem accepta ușor felul cum a trecut armata noastră de partea URSS, fără încheierea unui armistițiu, ceea ce a permis rușilor să ia prizonieri o mare parte din soldați. Cine-i responsabil pentru prizonierii luați de ruși după 23 august 1944? Cine poartă vina?  Cine a dat ordinul către soldați să treacă de partea rușilor fără a avea un armistițiu semnat? Cu ce au fost vinovați soldații români de au stat ca prizonieri,unii până în 1955 în URSS iar alții nu s-au mai întors niciodată?

În al doilea rând, colaborarea cu comuniștii la săvârșirea actului de la 23 august, ceea ce a determinat mai apoi venirea acestora la putere. Regele Mihai știa cine este URSS(sau ar fi trebuit să știe). Cunoștea sistemul politic din URSS, cunoștea agresiunea asupra Poloniei, cunoștea Tratatul Ribbentrop-Molotov. Cum de a pactizat cu comuniștii? Cum de a pactizat cu Moscova?

În al treilea rând, Regele Mihai a abdicat în scris de la tron în 30 decembrie 1947. Toți știm că Regele era și a rămas prietenul rușilor și după aceea. Mihai a fost prezent la toate evenimentele la care a fost chemat de Moscova. A fost decorat de Moscova și a acceptat decorațiile Moscovei. Niciodată nu s-a purtat față de Moscova ca unul care „a fost înlăturat de Moscova”. Plecarea de la tron a fost rezultatul unei negocieri acceptate de rege. Putea să părăsească pur și simplu tronul fără a semna un act de abdicare și apoi din exil să lupte pentru a recâștiga tronul. Dar el a acceptat într-un fel sau altul, abdicarea.  Odată acceptată abdicarea, s-a terminat cu monarhia la noi. Asta a fost realitatea. Între timp el s-a însurat, a avut o soție excepțională din câte se pare, a făcut copii, treaba lui. Toate astea nu au avut nici o legătură cu România. Iar soția lui, Dumnezeu s-o ierte, nu a fost Regina României pentru că a fost soția unui ex-rege, a unui rege care a abdicat sub semnătură de la tron!O fi fost o femeie de excepție. Curioșii pot să-i studieze activitatea. Dar în slujba României nu a făcut nimic. Nu a trăit în România, nu știa limba română, nu știa traiul românilor, nu a avut cetățenie română etc. De ce să ne pricopsim cu o falsă regină? După Revoluție, pe fondul haosului creat, s-a făcut o mare eroare-Casei Regale, care nici nu mai exista de fapt și de drept pe teritoriul României, i s-a pus la dispoziție o avere imensă. Ca și când nu ar fi fost destul, statul român, adică noi, trebuie să suportăm costurile cu întreținerea acestei averi. Și uite așa suportăm o căpușă puternică creată prin decizia unor politicieni care s-au folosit de retrocedări ca mijloc de a-și croi și ei averi-a se vedea cazul Truică – prințul Paul etc.

Ce așteptări mai poate avea România de la Casa Regală în perspectivă? Nici una! Monarhia (ca sistem politic)  e perimată în întreaga Europă. Cu atât mai mult la noi, când vedem ce urmași avem din această direcție. Putem fi toleranți cu Casa Regală ca făcând parte din istoria noastră…..Dar să întreținem Casa Regală cu toate cheltuielile acesteia mi se pare prea de tot. Constituția României stipulează republică, atunci republică să fie! Făcându-se compromisuri de agest gen, iată, am dat apă la moară și avem mai mulți regi ai țiganilor, chiar și o împărăție a acestora…etc. Toate acestea sunt ca niște mine care uneori ne explodează în față. Sunt precedente care determină în timp ca și alții să se declare în cine știe ce forme le vor mai trece prin cap. Avem un Parlament suficient colorat politic și slavă Domnului, cu peste 500 membri, suficient de acoperitor. De ce să mai avem și alte forme cu interese de familie, pe spinarea poporului? Ultima amintire frumoasă de la Casa Regală vine din anul 1918-contribuția la realizarea Marii Uniri. După 1918 Casa Regală nu a făcut decât să se facă de rușine iar monarhia să se dovedească un sistem slab. Carol al II-lea și-a bătut joc de țară după cum i-a fost placul. Din lipsă totală de responsabilitate, a lăsat pe tron pe Mihai, fără nici o experiență de viață, ce să mai spunem de capacitatea de a conduce țara! Tocmai de aceea, tatăl său l-a numit conducător pe Antonescu. Și Mihai a stat în umbra lui Antonescu îndepărtându-se de acesta când lucrurile au luat o cotitură nefavorabilă. Într-un final, a recurs la trădarea conducătorului, la arestarea lui cu complicitatea comuniștilor ceea ce ne-a adus o perioadă neagră în istoria noastră. Unii iau apărarea lui Mihai spunând că s-a zbătut pentru România din afară. Să fim realiști. Nu a făcut mai nimic pentru România. Nici măcar nu a reușit să creeze o opoziție în afară. Nici după 1989 nu a făcut mare lucru. Trecând peste demnitate, nu a făcut altceva decât să se pupe cu toți politicienii care să ajute la recuperarea averii (pe care Casa Regală a creat-o prin bunăvoința poporului că doar nu a adus-o din Germania). Politicienii au ajutat Casa Regală pentru că și ei au avut avantaje.  Așadar acțiunile Casei Regale după 1989 au ținut doar de creșterea averii acesteia! Foarte puțin pentru popor! Mai nou, Casa Regală e asistatul social de lux al statului român. De parcă nu am avea suficiente probleme cu adevărații asistați sociali ai României! Pentru ce să susținem noi Casa Regală? Cu ce ajută prințul Duda România? Ce oferă fetele lui Mihai României? Sunt oameni ca toți oamenii cu o groază de probleme-o fată e condamnată prin America, prințul Nicolae are probleme în țară(copil pe care nu-l recunoaște). Mai nimic de oferit, fraților! Ar putea oferi, dar nu o fac pentru că au făcut compromisul cu cei ce au fost, sunt sau vor fi la putere! Casa Regală trebuia să fie opoziția față de statul republican. Însă Casa Regală a pactizat cu sistemul politic de la noi, așa cum a făcut și la 23 august 1944, așa cum a făcut și la 30 decembrie 1947. Interesul, atât a urmărit așa zisa Casă Regală! Pentru popor mai nimic. Dacă am avea o clasă politică demnă, am putea rupe mâța de coadă cu toții regii și împărații care căpușează poporul român. E suficient să aducem primii 10 istorici ai țării, să se pronunțe corect asupra evenimentelor de la 23 august 1944 și de la 30 decembrie 1947(poate și câțiva juriști), să se clarifice cum au stat lucrurile și dacă se va da dreptate Casei Regale, să le dăm tronul și eliminăm republica! Dacă nu, terminăm cu susținerea acestei false aristrocrații care trăiește pe spatele poporului!

Codru-i frate cu românul. Este o relație reciprocă?

Ing. silvic Ionel POPA

„…Îsi desbracă țara sânul,
Codrul – frate cu Românul –
De secure se tot pleacă
Și isvoarele îi seacă –
Sărac în țară săracă!…„

Mihai Eminescu-Doină(fragment)

Foarte des am auzit expresia „codru-i frate cu românul”, de altfel scoasă în evidență și de poetul național Mihai Eminescu în poezia „Doină”. Este cineva care se îndoiește de acest lucru? Eu cred că da pentru că sunt mulți ce numai frățește nu se poartă cu pădurea! O să încerc să arăt în rândurile următoare că, întradevăr, pădurea a fost și este un frate adevărat, un frate ce de prea multe ori s-a sacrificat și se sacrifică pentru român, un frate plin de înțelepciune care îi este și îi va fi loial românului atât cât va exista. Și va exista atât cât și noi, românii, conștientizăm relația de frățietate în termeni de respect reciproc, atât timp cât vom respecta și proteja pădurea pe măsura a ceea ce ea ne oferă nouă!
Bineînțeles că în diferite perioade istorice suprafața acoperită cu pădure a fost mult mai mare. Istoricii afirmă că în perioada dacilor pădurea ocupa aproximativ 70-80% din suprafața teritoriului. În prezent pădurea ocupă 26% din teritoriul României.
Procentul mare ocupat de pădure în spațiul în care își duceau viața românii și strămoșii săi, geto-dacii, pot oferi unele explicații istorice interesante, ignorate deseori din rea voință sau din ignoranță.
Cu puțină imaginație, am putea înțelege cât de mult ne-a ajutat pădurea, de altfel existând precizări în documente istorice.
Anii 75-74 î.e.n., proconsulul Macedoniei, C. Scribonius Curio, ajunge cu armata sa la Dunăre, dar nu îndrăznește să treacă fluviul temându-se de „întunecimea codrilor”.
Decebal, în anul 87, îl surprinde în mijlocul pădurii pe generalul roman Cornelius Fuscus, întreaga armată romană fiind distrusă, generalul însuși pierzându-și viața. E cunoscut și un alt episod relatat de istoricul Casius Dio, în care Decebal se folosește de trunchiuri de copaci pe care îi îmbracă în haine și arme dacice pentru a duce în eroare armata romană.
În secolul XVI-lea , Soliman Magnificul cel ce a sfărâmat statul ungar în bătălia de la Mohacs(1526) și a ocupat apoi Buda a afirmat că s-a temut să ocupe țările române „deoarece sunt foarte bine apărate de munții cei mai abrupți, de pădurile cele mai grele de străbătut”.
Într-o descriere a Moldovei făcută de un anonim catolic în 1587 afirmă că „țara e acoperită cu dealuri și păduri și de aceea, fiind întărită natural, s-a putut păzi de invaziile și prădăciunile tătarilor”.
Pădurea a jucat un rol important în luptele pentru apărarea țării mai ales că domnitorii nu puteau dispune de armate numeroase comparativ cu invadatorii(fie că erau turci, polonezi, unguri sau chiar tătari) și în luptele în câmp deschis n-ar fi avut nici o șansă. Din aceste considerente,strategia de apărare se construia folosindu-se de pădure. Cine s-a rătăcit vreo dată prin pădurea își poate imagina ce înseamnă să coordonezi o armată în astfel de condiții.
Una din bătăliile importante desfășurate în care pădurea a avut rol determinant este cea de la Posada din 1330 în urma căreia Basarab I obține independența Munteniei. Armata ungară condusă de regele Carol Robert este prinsă într-o ambuscadă pe o vale lungă și strâmtă, cu coastele acoperite de pădure.După ce au închis intrările și ieșirile cu șanțuri și valuri de pământ, au prăvălit bolovani și copaci tăiați peste armata ungară. De asemeni, arcași ascunși după copaci au tras cu arcurile, lovind nemilos pe unguri.Prăpădul a ținut 4 zile și regele a scăpat ca prin urechile acului cu viață(conform cronicii ungare-Cronica pictată de la Viena).
O luptă asemănătoare are Vlaicu Vodă în toamna anului 1368 cu ungurii conduși de Nicolae Lackfi. Iată ce spune cronica lui Ioan de Kukullo:„Dar după aceea, înaintând fără griji mai departe prin păduri dese, când se înfundase pe niște poteci înguste, Nicolae Lackfi a fost atacat de mulțimea românilor din păduri și din munți și a rămas mort, împreună cu vrednicul bărbat Petru, vice-voevodul său, cu Deseu zis Vas, cu Petrus Ruffus, castelanul Cetății de Baltă, cu secuii Petru și Ladislau, bărbați viteji, și cu alți numeroși ostași și nobili de seamă.”
Bogdan Vodă, tatăl lui Ștefan cel Mare, învinge armata polonă în septembrie 1450, în codrul Crasnei, la sud de Vaslui. Iată ce spune cronica moldoveană: „Deci când au fost la mijlocul pădurii, făcut-au năvală oastea lui Bogdan Vodă la carele leșilor, ci apărându-se leșii, abia au scăpat cu multă pagubă și peire….”
În 1467, după lupta de la Baia împotriva regelui Ungariei Mateiaș Corvin, armata ungară este urmărită până în munți, acolo unde sunt așteptați în strâmtoare fiind loviți de pe versanții împăduriți. Însuși regele ungar este rănit, fiind salvat de la moarte.
De altfel, și în bătălia de la Vaslui de la 1475 pădurea a jucat un rol foarte important. Folosindu-se și de ceața prezentă la acea dată, a reușit să creeze o mare derută în rândul armatei turce. Bătălia de la Vaslui s-a desfășurat într-o zonă acoperită de pădure, mlăștinoasă și cu relief variat.Armata turcă a fost atrasă în cursă când spre zona mlăștinoasă în lunca Bârladului, cu buciume, dispersându-i dar și înspăimântându-i determinând multă panică. Apoi Ștefan cu armata sa i-a lovit rând pe rând, punându-i pe fugă.
Vestită este izbânda lui Ștefan cel Mare împotriva polonezilor conduși de regele Ioan Albert, în Codrul Cosminului la 1497. Când oastea polonă ajunse în mijlocul pădurii, moldoveni prăvălise asupra lor copaci înținați (care erau tăiați dar se mai țineau pe o margine de trunchi).Regele a scăpat, dar a suferit pierderi enorme.

Bătălia de la Codrii Cosminului; Sursă foto: Dumitru Almaș – Povestiri istorice

Și Mihai Viteazu, în bătălia de la Călugăreni s-a folosit de pădure.Astfel, în fața poziției alese de domn erau mici înălțimi acoperite de păduri, formând un adăpost natural. În față, valea mlăștinoasă a Neajlovului.În timp ce Mihai respinge printr-un contra-atac fulgerător oastea turcă, un detașament de 400 soldați conduși de căpitanul Cocea îi atacă pe turci din spate protejați de pădure. Turcii sunt derutați, se creează panică și astfel sunt puși pe fugă, Sinan-pașa, conducătorul turcilor zvârlit de pe podul peste Neajlov, este salvat de un veteran.
Despre locul bătăliei de la Călugăreni sunt mai multe relatări. Cronicarul turc Selaniki spune că era „foarte strâmt, păduros și mlăștinos”. Alt cronicar turc Naima spune că era „din stejari ”. Un cronicar spaniol Diego Galan spune că era o pădure „foarte deasă”.El spune că acolo stătea Mihai cu oamenii săi „cu puținii oameni pe care îi avea și cu douăsprezece piese de artilerie”.
În Codrul Cotrocenilor își găsește adăpost în 1678, Șerban Cantacuzino, căutat fiind de domnitorul Gheorghe Duca.
Voievodul de Lublin, M. Sobiescki se plângea la 1602 de moldovenii care „se grupau în cete iar codrii sunt plini de ele”.În 1611 călătorul german Johann Wildem trecând prin Moldova consemna: „Bieții țărani părăsesc pretutindeni satele și se ascund prin codrii cei mari”, de teama tătarilor ce atacau în acel an Moldova.
Vasile Lupu a stat o vreme ascuns prin pădurile Moldovei.
Interesantă este și vorbele spuse de Miron Costin către Paul de Alep ce-l însoțea pe patriarhul Macarie în Moldova: „Țara noastră n-are castele.Drept castele și fortărețe avem acești munți și păduri împotriva cărora nici un dușman nu ne poate birui.Dacă ar fi fost altfel și dacă a fi avut cetăți pe teritoriul nostru turcii de mult ne-ar fi scos din el”.
Nicolo de Porta, funcționar austriac ce fusese în slujba domnitorului moldovean Constantin Duca consemna în anul 1697:„Țara e cuprinsă de păduri și codri mari; între păduri stau semănate micile lor târguri și sate, și dacă sunt vreunele în câmpia goală, apoi sunt vecine cu vreo pădure unde se retrag și-și îngroapă proviziile, uneltele și tot ce au.Intrând vreo armată inamică, în întunericul acelor păduri dese, n-are din ce subzista. În pădure nu se pot mișca decât puțini și aceștia sunt omorâți de țărani care se ascund în ele și obligă pe inamici să se piardă în acele câmpii.Ei însă, băștinașii, își pot purta de grijă, deoarece au în acele păduri multe mănăstiri care le servesc drept locuri de adăpost la nevoie.”
Am prezentat doar câteva exemple din ceea ce a însemnat pădurea în istoria românilor, preluate din cartea „Istoria pădurii românești din cele mai vechi timpuri până astăzi” scrisă de C.C. Giurescu.
Acestea fiind spuse, se pune întrebarea ce suntem noi dispuși să facem pentru pădure, acum când suprafața acesteia a scăzut foarte mult și, ceea ce este mai grav, regresul continuă, România fiind singura țară din Europa a cărei suprafață de pădure scade de la an la an(luați în calcul că și structura pădurii ca și compoziție și densitate este mult afectată, dar mai greu de evidențiat)? Ce atitudine adoptăm noi acum, când presiunea asupra pădurii este atât de mare?

Unirea Mică-cel mai frumos și mai pur act istoric

Hora Unirii-Vasile Alecsandri(fragment)

Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inima română,
Să-nvârtim hora frăţiei
Pe pământul României!

Iarba rea din holde piară!
Piară duşmănia-n ţară!
Între noi să nu mai fie
Decât flori şi armonie!

…………………………………

Istoria românilor este presărată cu multe evenimente, unele ieșind în evidență prin importanță(Unirea de la 1918), altele prin eroism(de ex. luptele de la Mărăști, Mărășești, Oituz), altele prin dramatism(actul de la 23 august 1944) etc. Când mă gândesc însă la Unirea Mică, de departe după mine, iese în evidență prin puritate, frumusețea actului în sine, voință dar și sacrificiu.
Practic, un grup de lideri formați în jurul pașoptiștilor, au decis ce era cel mai bine pentru cele două principate, punând interesul național peste cel personal.Aceștia au demonstrat că poporul se conduce prin elite(Bine ar fi să se înțeleagă lucrul acesta și în Moldova de dincolo de Prut). Au gândit pentru binele național și au găsit cea mai bună soluție-alegerea unui unic domnitor în ambele principate și astfel a fost învinsă opoziția unor state(Turcia, Austria). Cât de frumos! A fost și sacrificiu. Să nu uităm că Iași-ul a trebuit să renunțe în favoarea Bucureștiului poziția de capitală(Ar fi în stare de așa ceva liderii de la Chișinău?). Iași-ul a pierdut mulți oameni cu bani care s-au mutat la București după Unire. Dar istoria ulterioară ne-a arătat că s-a meritat sacrificiul.Unirea Mică reprezintă punctul de pornire a României spre statul modern creat ulterior. A fost și voință pentru că s-a dus o muncă de lămurire a poporului(să ne amintim povestea lui Moș Ion Roată!)
Un stat mic nu-și poate apăra identitatea națională, asta e foarte clar! Am văzut ce s-a întâmplat cu românii timp de 18 secole. Vedem ce se întâmplă cu Moldova de dincolo de Prut. Politicienii de la Chișinău(nu le zic lideri pentru că nu au stofă!) încă nu au înțeles șansa istorică pe care o au de a se atașa de patria mamă. Nu știu dacă România ar putea ajuta foarte mult materialicește vorbind, Moldova. Dar oricum îi va fi mai bine decât menținându-se în sfera de influență a Rusiei. Oare nu se vede că Rusia nu reușește să se ajute pe sine înseși, dar să mai ajute alte state! Încearcă să-și mențină cu forța influența în Ucraina. Conflictul din estul Ucrainei va adânci și mai mult ura dintre cele două popoare. Și Ucraina se află între Moldova și Rusia.Cum cred unii politicieni de la Chișinău că Rusia le poate face bine?

Dă-le Doamne politicienilor cu simțire românească înțelepciunea celor de la 1859!!!

Tablou: Theodor Aman-Proclamarea Unirii

Theodor_Aman