Căprioara

Ionel Popa

O vreme tare îmi plăcea, să merg la vânătoare

Însoţit de buni prieteni, plăcerea-i şi mai mare

În costum de camuflaj şi cu arma calibrată

De-aveam în faţă vreun vânat, îl doboram pe dată.

Într-o zi de vânătoare, cu timp frumos afară

Văd în bătaia puştii mele c-apare o căprioară

Inocentă, solitară, o priveam cum se mişca

Fără a ști cumva sărmana, că era-n cătarea mea.

O, ce trofeu şi ce noroc, ce vânat ispititor!

Deja eu mă vedeam, v-o spun, drept  falnic vânător.

Stăteam în stand cu arma, aproape nemișcat

Un stejar crăcos, perfid, cumva m-a camuflat.

Ce lăudat voi fi după acest trofeu

Norocul acesta vine de la Dumnezeu!

Așa gândeam atunci și-un glonț am pregătit

Fiind atât de-aproape, ușor  e de țintit.

S-o-mpușc pe căprioară eram nerăbdător

De-asta aveam pușcă, eram  doar vânător!

Și când credeam că-i simplu, iată o minune

Simțind că sunt pe-aproape, mi-aruncă o privire….

Ne-am contemplat noi reciproc, câteva secunde

Şi o senzaţie de milă, simţeam că mă pătrunde

Parcă vedeam şi-o lacrimă curgând din ochii ei

Şi eu care-o văzusem pastramă cu mujdei.

Doamne, câtă gingășie, simțeam că m-am muiat

O slăbiciune rușinoasă, pe loc m-a apucat

Era așa frumoasă, pe-a ei picioare lungi

Ce inimă să ai, cu glonțul s-o atingi?

Acea privire inocentă în mintea-mi s-a fixat

Trecutau anii de atunci şi eu tot nu am uitat

Nici  chef de vânătoare apoi n-am mai avut

Ce bine m-am simţit când puşca am vândut!