Supărare de țăran

Ionel Popa

Un sfert de veac  au așteptat

Visând la viață bună

Guvernele s-au tot schimbat

La toate-o fost minciună.

Au suferit cuminți, fideli

Scrâșnind umili din dinți

Victime-a multor greșeli

Le-au dus cu mult bun simț.

Se simt acum profund trădați

De cei în care au crezut

În timp ce alții-s mai bogați

Ei doar au decăzut.

Bătrâni au mai rămas în sat

Din fosta răzeșime.

La mulți copii le-au plecat

Rătăcind prin lume.

Guvernanții,  bată-i Domnul

Ii bagă-n seama doar la vot

Când le promite raiul

De fapt, ei papă tot!

Că-s transformați în budihace

Și-i greu să fie săturați

Când de-o vreme încoace

Vor tot mai bogați!

Se vând  ușor la cel străin

Ca Iuda, biblic trădător

Având sufletul hain

……..Cozi de topor!

„Minciuna” (din „Îndemn la simplitate” – Ernest Bernea)

„Oamenii nu pot trăi fără să mintă. Minciuna este o hrană zilnică mai ales pe masa oamenilor de sus. Poleită cu nume de inteligenţă, diplomaţie sau alte meşteşuguri, minciuna cheamă, leagă şi dezleagă, preface şi mai ales farmecă. Minciuna ascunde totdeauna ceva; minciuna este perdeaua trasă crudelor, dar mai puţin frumoaselor, adevăruri.

Minciuna este prezentă în viaţa noastră nu numai pentru că sunt oameni mincinoşi, oameni care suflă continuu cuvinte rotunde şi subţiri ca băşicile. Ea este cultivată şi de o altă categorie, de aceea a trufaşilor. Omului îi place minciuna, îi place să fie minţit. Spune cuiva un lucru adevărat; spune-i direct tot ce crezi nedemn şi urât din gândul şi fapta sa. Vei culege imediat ura şi dispreţul. Spune-i minciuni plăcute care să-i satisfacă închipuirea de sine, spune-i vorbe goale, dar catifelate şi vei culege sigur dragostea şi preţuirea sa. Omul acesta civilizat, omul de care suntem atât de mândri, nu vrea să gândească, nu vrea să lupte, nu vrea să renunţe pentru a-şi întări făptura atât de goală şi nenorocită. El umblă acoperit de o strălucire asemănătoare aceleia din mlaştinile netulburate.

Ah, omule, cum îţi mai miroase sufletul de la distanţă! Omul cinstit supără; supără pentru că sfarmă urâtul din preajma lui şi cutremură casele deprinderilor rele. Omul cinstit incomodează; incomodează pentru că prezenţa lui nu cultivă florile urât mirositoare ale minciunii şi ale furtişagului. Climatul cinstei este aspru, este tare de nu poate rezista orice făptură cu nume de om. Climatul cinstei cere forţă, cere eroism, cere despicarea lucrurilor până-n esenţa şi sensul lor adevărat. Pieptul plăpând al omului arareori rezistă marilor înălţimi.”