„Cei care nu pot învăţa din istorie sunt condamnaţi să o repete.” George Santayana

Cine știe cât de cât istorie, conștientizează că pericolul cel mai mare pentru un stat îl reprezintă lupta internă pentru putere. Aceasta reprezintă cauza cea mai des întâlnită care a determinat destrămarea statelor, imperiilor sau regatelor. E suficient să ne uităm la vecinii noștri, respectiv Ucraina, pentru a da credit afirmației de mai sus. Lupta pentru putere este alimentată cel mai adesea din exterior, fie că acele entități au interese în zonă, fie că li se cere sprijinul de una din fracțiuni implicate în luptă promițându-li-se ceva. Să ne reamintim un episod petrecut chiar la noi, la 28 iunie 1940 când am cedat Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herței către URSS fără nici un pic de rezistență. Fotografia de mai sus este preluată de pe pagina: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ocupa%C8%9Bia_sovietic%C4%83_a_Basarabiei_%C8%99i_Bucovinei_de_nord.

La conducerea statului era regele Carol al-II-lea, un rege corupt, cu alte preocupări, cu o autoritate mult slăbită în fața poporului. Partidele politice erau măcinate de luptele interne. Bineînțeles, corupția era puternică manifestându-se sub diverse forme. Pe acest fond România primește ultimatumul de a părăsi teritoriile precizate mai sus. Se întrunește Consiliul de Coroană, se tergiversează un pic, dar în final se decide abandonarea acelor teritorii cu un vot destul de elocvent. Spre deosebire de Finlanda, care primise un ultimatum identic, dar care a luptat eroic pentru a-și apăra teritoriul și chiar dacă a pierdut, istoria a apreciat eroismul și atitudinea ei. La noi lucrurile au stat altfel și vina nu este a poporului. Vina este a conducătorilor de atunci care nu au avut tăria morală de a ieși în fața poporului să ceară mobilizarea. A fost necesară renunțarea la tron din partea Regelui Carol al II-lea care i-a cedat puterea generalului Antonescu, un personaj cu mult mai multă credibilitate în fața poporului.Dar ce a făcut Antonescu? A trecut la măsuri urgente de reabilitare a țării iar una din primele măsuri a fost combaterea corupției. Privim în aceste zile asupra Ucrainei. Cauza izbucnirii conflictului îl reprezintă taman ce spuneam mai sus-lupta pentru putere. Corupția, traficul de influență sunt cauze reale a dezbinărilor din țara vecină. Bineînțeles că pe acest fond, i-a fost ușor Rusiei să toarne gaz pe foc.Rusia are multă experiență în astfel de acțiuni. Dar să ne punem întrebarea: cum de nu reușește un stat cu peste 40 milioane de locuitori să-și apere glia de atacul unor mercenari? Simplu. Populația Ucrainei este nemulțumită. Pentru ce s-ar jertfi? Cine să-i mobilizeze cu adevărat pe ucrainieni?
Revenind la plaiurile noastre, pun întrebarea:cine ar avea atitudinea potrivită de a cere mobilizarea poporului român dacă(ferească Sfântul!) situația ar cere-o ținând cont de tendințele expansioniste ale lui Putin? Cine iese în fața poporului să rostească o declarație ca cea a lui Mihail Kogălniceanu când România și-a declarat independența la 1877? Cine ar avea curajul dar și legitimitatea morală să iasă în față pe fondul de nemulțumire generală a populației și pe fondul creșterii corupției din țară în timp ce mare parte din populație abia își duce traiul de pe o zi pe alta? Înainte îi lua cu arcanul. Acum ar fi poate alte metode de constrângere. Însă apare o altă întrebare: pe cine să ia? Cei mai mulți din cei tineri sunt în afara țării. S-ar reîntoarce să lupte sub arme pentru patria mamă cei din diasporă? Cine să-i readucă în țară? Ar putea face lucrul acesta liderii actuali Liviu Dragnea, Victor Ponta, Tăriceanu etc? Eu cred că îmbuibatul de Parlament ar trebui să gândească și la astfel de aspecte. La fel guvernul. La fel și alte instituții ce dau forță și credibilitate unei nații. Să lase interesele personale și să se concentreze pe îmbunătățirea condițiilor de trai din țară.Să se cheltuiască cu chibzuință banul public, să se creeze locuri de muncă în țară, să se acorde atenția cuvenită educației, sănătății populației.
O să închei cu fabula lui Krîlov. Vă las pe fiecare să înțelegeți cine-i porcul, ce-i cu stejarul etc.
Porcul sub stejar
„Sub un Stejar din veac crescând,

Un Porc, având de ghindă burta plină

A tras întâi un somn adânc

Apoi, cu mintea-i de jivină,

Pe cel Stejar să-l râme-a prins la rădăcină.

Îi spuse-o Cioară din copaci,

< Şi pe pustie poate să se ducă,

Nu văd la el niciun folos,

De n-ar mai fi şi-un veac, nu m-ar durea pe mine,

Când ghindă am aici şi pot să prind grăsime.>

Stejaru-i spuse: < De-ai fi în stare râtul a-ţi sălta,

Până şi tu atuncea ai vedea

Că ghindă tot pe mine creşte>”.