Programe pentru tineri vs pensii speciale

Ionel Popa

„ Singurul scop justificabil al instituţiilor politice este să asigure dezvoltarea nestânjenită a individului. ” Albert Einstein

Succesul Biancăi Andreescu la US Open 2019 învingând-o în finală pe legendara, putem spune, Serena Williams, a umplut paginile ziarelor de pe întreg mapamondul! Câștigarea unui Grand Slam la vârsta de 19 ani nu e de ici colea! Bineînțeles, faptul că părinții sunt români, faptul că a început tenisul la Pitești, pe mulți iubitori ai tenisului din România ne-a ținut în fața televizoarelor la partida din finală și nu numai! Poate că este un bun prilej să ne întrebăm: de ce nu reprezintă România și reprezintă Canada?

Am întâlnit unele forme de egoism la adresa acestei fete total nejustificate din punctul meu de vedere…. Isprava ei este de apreciat chiar dacă nu ar fi fost de naționalitate română, cu atât mai mult fiind de-a noastră! E o formă egoistă de naționalism să nu poți aprecia valoarea unei persoane de aceeași nație doar pentru că o altă țară a ajutat-o! Sunt mulți români care s-au realizat peste hotare pentru că în țara natală nu ar fi putut să-și valorifice potențialul.

Analizând la rece lucrurile ar fi de apreciat preocuparea statului canadian pentru punerea în valoare a potențialului tinerilor. De altfel, Bianca Andreescu este beneficiara unui program de susținere a tinerilor talentați în tenis și ea a recunoscut că fără sprijinul Federației canadiene de tenis nu ar fi obținut o astfel de performanță.

Lecția e simplă. Investiția în talente, în creativitate, asta poate aduce progresul real al unui stat.

Din păcate la noi orientarea e de multe ori greșită și dacă mai obținem unele succese este pentru că unele persoane se ambiționează să lupte chiar și împotriva sistemului. Un astfel de exemplu, tot din tenis, este Simona Halep care a fost ajutată de familie dar cu ce sacrificii!

Una e să aloci fonduri în susținerea tinerilor și alta e să aloci fonduri în pensii speciale! Să nu ne mire că nu reușim să reducem decalajele!

Să investești în tineri înseamnă să le identifici talentele și să-i ajuți să și-l pună în valoare pentru ca mai apoi să culegi roadele.

Să cheltuiești pe acordarea de pensii speciale(mai ales din bani împrumutați) înseamnă duci la pierzanie un neam. De ce? Pentru că îndreptând fluxul de bani spre cei ce nu mai produc, îi vom duce spre consum. Și când consumul e bazat pe importuri(ultima statistică ne arată că luând în calcul doar situația la produsele alimentare și agricole importurile au crescut în primul semestru 2019 cu peste 12 % față de perioada similară din 2018), înseamnă să ajuți alte state să-și dezvolte economia, acestea devenind apoi mai atractive pentru tinerii noștri care vor dori să-și valorifice potențialul și nu numai. Înseamnă să izgonești în mod indirect populația activă afară din țară. Înseamnă sabotarea dezvoltării și în final, slăbirea ca stat, creșterea dependenței de structurale financiare străine, mai puțini bani alocați investițiilor, sănătății, educației(încă mai avem școli cu grup sanitar în curte) etc.

Fiindcă urmează o perioadă electorală prelungită, ce-ar fi să ne uităm un pic pe programele electorale? Nu cred că România își mai poate permite să nu pună în valoare potențialul tinerilor!

Lasă un comentariu