Odihnește-te în pace, Aurel

Ionel Popa

Astăzi a fost condus pe ultimul drum pădurarul Aurel Stîngaciu după o moarte fulgerătoare(provocată de înțepăturile a doi gărgăuni)….O mare de oameni au însoțit sicriul cu corpul neînsuflețit. Personalități din mediul politic, personalul silvic din Direcția Silvică Vaslui, rude și prieteni dar și populația din comuna Banca au ținut să aducă un ultim omagiu acestui destoinic pădurar. Nu e întâmplătoare această compasiune. Am avut ocazia să-l cunosc pe Aurel pe parcursul a mai bine de 8 ani cât am activat în cadrul Ocolului Silvic Epureni. Avea acele calități atât de necesare unui bun pădurar-impunea respect prin felul lui de a fi, responsabil, un familist în sensul adevărat al cuvântului, un om de caracter. 

Nu i-a fost ușor să se impună. Îmi amintesc de perioada 1994-1995 când după punerea în posesie a unei părți din canton se manifesta tendința de tăiere în masă a pădurii proaspăt privatizată. A solicitat sprijin de la ocol pentru a stopa fenomenul astfel că echipe mixte silvicultori și polițiști au efectuat acțiuni de stopare  a fenomenului și de lămurire a populației asupra respectării regimului silvic. Am participat ca tânăr inginer la acele acțiuni. Și el era un tânăr pădurar! Nu i-a fost deloc ușor să țină piept rețelelor ce se formaseră cu scopul de a tăia și valorifica arborii din pădurea privată! Imaginați-vă că hoții de lemne îi urmăreau orice mișcare. Grele vremuri!Șeful de post a fost schimbat tocmai pentru că fusese tolerant cu hoții și numai fermitatea personalului silvic a făcut ca lucrurile să se liniștească.Bineînțeles,rolul principal l-a avut Aurel.În perioada 1997-2001,mai bine de 4 ani i-am fost șef de ocol. Nu îmi amintesc să fi existat vreo sarcină de serviciu pe care să nu o ducă la capăt. De altfel, în ziua tragediei, zi de sâmbătă, voia să valorifice lemn către populație răspunzând cu responsabilitate presiunii exercitate în această perioadă.

Avea o relație bună cu pădurarii vecini, cu șeful de district și cu personalul de la ocol. Și era vesel…. Îmi amintesc cu câtă ospitalitate ne primea la sfârșitul unei zile de vânătoare! Uneori ne și cânta! 

Gândul mă duce și la familia lui. Dumnezeu să-i întărească pentru a face față acestei pierderi cumplite! Soția are nevoie de sprijin mai ales că a doua fetiță este încă minoră! Și nu în ultimul rând, Dumnezeu să-i întărească pe părinți! Nu există durere mai mare pentru un om decât aceea de a-și îngropa copilul! Pentru că și eu am doi băieți la care țin mai mult ca la ochii din cap, nu știu cum aș putea face față într-o situație similară! Nici nu-mi pot imagina! 

Felicitări pentru compasiune întregului corp silvic vasluian! 

Drama acestei familii se alătură și altor drame din rândul personalului silvic….. O dată în plus se dovedește că munca silvicultorilor trebuie reconsiderată, că silvicultorii merită mai mult respect cât se află în activitate din partea autorităților dar și a opiniei publice. Nu e ușor să fii pădurar! Vă spun din postura de fost șef de ocol la două subunități din cadrul Direcției Silvice Vaslui.

Dumnezeu să-l odihnească în pace pe Aurel, să-ntărească familia pentru a face față dramei prin care trece iar nouă tuturor celorlalți, înțelepciunea de a aprecia la timp tot ce merită respect!

Atunci când pierdem pe cineva drag aici pe pământ, câștigăm un înger în cer. Un înger care veghează asupra noastră. Sper ca familia să se simtă puțin mai bine știind că un înger veghează acum asupra lor.

2 comentarii

  1. Nu am cuvinte.Vărule nu pot spune decît: RESPECT. Dumnezeu să te odihnească în pace și să vegheze asupra ta, a minunatei tale familii greu încercate și asupra părinților.

    Apreciază

    Răspunde

  2. Viata iti este data fara sa o ceri si iti este luata fara sa fii intrebat!!!
    Ce ramane din tot omul!!!!!/
    Amintirile si dorul…../
    Astazi esti …..Maine te-i duce/doar prietenii, colegii si cei dragi cu of te-or plange.
    In Memoria ta bunul si dragul nostru Aurel …….sufletele noastre sunt ingenuncheate.. si impietrite de durere….😢

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

Lasă un răspuns la Elena Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s