Codru-i frate cu românul. Este o relație reciprocă?

Ing. silvic Ionel POPA

„…Îsi desbracă țara sânul,
Codrul – frate cu Românul –
De secure se tot pleacă
Și isvoarele îi seacă –
Sărac în țară săracă!…„

Mihai Eminescu-Doină(fragment)

Foarte des am auzit expresia „codru-i frate cu românul”, de altfel scoasă în evidență și de poetul național Mihai Eminescu în poezia „Doină”. Este cineva care se îndoiește de acest lucru? Eu cred că da pentru că sunt mulți ce numai frățește nu se poartă cu pădurea! O să încerc să arăt în rândurile următoare că, întradevăr, pădurea a fost și este un frate adevărat, un frate ce de prea multe ori s-a sacrificat și se sacrifică pentru român, un frate plin de înțelepciune care îi este și îi va fi loial românului atât cât va exista. Și va exista atât cât și noi, românii, conștientizăm relația de frățietate în termeni de respect reciproc, atât timp cât vom respecta și proteja pădurea pe măsura a ceea ce ea ne oferă nouă!
Bineînțeles că în diferite perioade istorice suprafața acoperită cu pădure a fost mult mai mare. Istoricii afirmă că în perioada dacilor pădurea ocupa aproximativ 70-80% din suprafața teritoriului. În prezent pădurea ocupă 26% din teritoriul României.
Procentul mare ocupat de pădure în spațiul în care își duceau viața românii și strămoșii săi, geto-dacii, pot oferi unele explicații istorice interesante, ignorate deseori din rea voință sau din ignoranță.
Cu puțină imaginație, am putea înțelege cât de mult ne-a ajutat pădurea, de altfel existând precizări în documente istorice.
Anii 75-74 î.e.n., proconsulul Macedoniei, C. Scribonius Curio, ajunge cu armata sa la Dunăre, dar nu îndrăznește să treacă fluviul temându-se de „întunecimea codrilor”.
Decebal, în anul 87, îl surprinde în mijlocul pădurii pe generalul roman Cornelius Fuscus, întreaga armată romană fiind distrusă, generalul însuși pierzându-și viața. E cunoscut și un alt episod relatat de istoricul Casius Dio, în care Decebal se folosește de trunchiuri de copaci pe care îi îmbracă în haine și arme dacice pentru a duce în eroare armata romană.
În secolul XVI-lea , Soliman Magnificul cel ce a sfărâmat statul ungar în bătălia de la Mohacs(1526) și a ocupat apoi Buda a afirmat că s-a temut să ocupe țările române „deoarece sunt foarte bine apărate de munții cei mai abrupți, de pădurile cele mai grele de străbătut”.
Într-o descriere a Moldovei făcută de un anonim catolic în 1587 afirmă că „țara e acoperită cu dealuri și păduri și de aceea, fiind întărită natural, s-a putut păzi de invaziile și prădăciunile tătarilor”.
Pădurea a jucat un rol important în luptele pentru apărarea țării mai ales că domnitorii nu puteau dispune de armate numeroase comparativ cu invadatorii(fie că erau turci, polonezi, unguri sau chiar tătari) și în luptele în câmp deschis n-ar fi avut nici o șansă. Din aceste considerente,strategia de apărare se construia folosindu-se de pădure. Cine s-a rătăcit vreo dată prin pădurea își poate imagina ce înseamnă să coordonezi o armată în astfel de condiții.
Una din bătăliile importante desfășurate în care pădurea a avut rol determinant este cea de la Posada din 1330 în urma căreia Basarab I obține independența Munteniei. Armata ungară condusă de regele Carol Robert este prinsă într-o ambuscadă pe o vale lungă și strâmtă, cu coastele acoperite de pădure.După ce au închis intrările și ieșirile cu șanțuri și valuri de pământ, au prăvălit bolovani și copaci tăiați peste armata ungară. De asemeni, arcași ascunși după copaci au tras cu arcurile, lovind nemilos pe unguri.Prăpădul a ținut 4 zile și regele a scăpat ca prin urechile acului cu viață(conform cronicii ungare-Cronica pictată de la Viena).
O luptă asemănătoare are Vlaicu Vodă în toamna anului 1368 cu ungurii conduși de Nicolae Lackfi. Iată ce spune cronica lui Ioan de Kukullo:„Dar după aceea, înaintând fără griji mai departe prin păduri dese, când se înfundase pe niște poteci înguste, Nicolae Lackfi a fost atacat de mulțimea românilor din păduri și din munți și a rămas mort, împreună cu vrednicul bărbat Petru, vice-voevodul său, cu Deseu zis Vas, cu Petrus Ruffus, castelanul Cetății de Baltă, cu secuii Petru și Ladislau, bărbați viteji, și cu alți numeroși ostași și nobili de seamă.”
Bogdan Vodă, tatăl lui Ștefan cel Mare, învinge armata polonă în septembrie 1450, în codrul Crasnei, la sud de Vaslui. Iată ce spune cronica moldoveană: „Deci când au fost la mijlocul pădurii, făcut-au năvală oastea lui Bogdan Vodă la carele leșilor, ci apărându-se leșii, abia au scăpat cu multă pagubă și peire….”
În 1467, după lupta de la Baia împotriva regelui Ungariei Mateiaș Corvin, armata ungară este urmărită până în munți, acolo unde sunt așteptați în strâmtoare fiind loviți de pe versanții împăduriți. Însuși regele ungar este rănit, fiind salvat de la moarte.
De altfel, și în bătălia de la Vaslui de la 1475 pădurea a jucat un rol foarte important. Folosindu-se și de ceața prezentă la acea dată, a reușit să creeze o mare derută în rândul armatei turce. Bătălia de la Vaslui s-a desfășurat într-o zonă acoperită de pădure, mlăștinoasă și cu relief variat.Armata turcă a fost atrasă în cursă când spre zona mlăștinoasă în lunca Bârladului, cu buciume, dispersându-i dar și înspăimântându-i determinând multă panică. Apoi Ștefan cu armata sa i-a lovit rând pe rând, punându-i pe fugă.
Vestită este izbânda lui Ștefan cel Mare împotriva polonezilor conduși de regele Ioan Albert, în Codrul Cosminului la 1497. Când oastea polonă ajunse în mijlocul pădurii, moldoveni prăvălise asupra lor copaci înținați (care erau tăiați dar se mai țineau pe o margine de trunchi).Regele a scăpat, dar a suferit pierderi enorme.

Bătălia de la Codrii Cosminului; Sursă foto: Dumitru Almaș – Povestiri istorice

Și Mihai Viteazu, în bătălia de la Călugăreni s-a folosit de pădure.Astfel, în fața poziției alese de domn erau mici înălțimi acoperite de păduri, formând un adăpost natural. În față, valea mlăștinoasă a Neajlovului.În timp ce Mihai respinge printr-un contra-atac fulgerător oastea turcă, un detașament de 400 soldați conduși de căpitanul Cocea îi atacă pe turci din spate protejați de pădure. Turcii sunt derutați, se creează panică și astfel sunt puși pe fugă, Sinan-pașa, conducătorul turcilor zvârlit de pe podul peste Neajlov, este salvat de un veteran.
Despre locul bătăliei de la Călugăreni sunt mai multe relatări. Cronicarul turc Selaniki spune că era „foarte strâmt, păduros și mlăștinos”. Alt cronicar turc Naima spune că era „din stejari ”. Un cronicar spaniol Diego Galan spune că era o pădure „foarte deasă”.El spune că acolo stătea Mihai cu oamenii săi „cu puținii oameni pe care îi avea și cu douăsprezece piese de artilerie”.
În Codrul Cotrocenilor își găsește adăpost în 1678, Șerban Cantacuzino, căutat fiind de domnitorul Gheorghe Duca.
Voievodul de Lublin, M. Sobiescki se plângea la 1602 de moldovenii care „se grupau în cete iar codrii sunt plini de ele”.În 1611 călătorul german Johann Wildem trecând prin Moldova consemna: „Bieții țărani părăsesc pretutindeni satele și se ascund prin codrii cei mari”, de teama tătarilor ce atacau în acel an Moldova.
Vasile Lupu a stat o vreme ascuns prin pădurile Moldovei.
Interesantă este și vorbele spuse de Miron Costin către Paul de Alep ce-l însoțea pe patriarhul Macarie în Moldova: „Țara noastră n-are castele.Drept castele și fortărețe avem acești munți și păduri împotriva cărora nici un dușman nu ne poate birui.Dacă ar fi fost altfel și dacă a fi avut cetăți pe teritoriul nostru turcii de mult ne-ar fi scos din el”.
Nicolo de Porta, funcționar austriac ce fusese în slujba domnitorului moldovean Constantin Duca consemna în anul 1697:„Țara e cuprinsă de păduri și codri mari; între păduri stau semănate micile lor târguri și sate, și dacă sunt vreunele în câmpia goală, apoi sunt vecine cu vreo pădure unde se retrag și-și îngroapă proviziile, uneltele și tot ce au.Intrând vreo armată inamică, în întunericul acelor păduri dese, n-are din ce subzista. În pădure nu se pot mișca decât puțini și aceștia sunt omorâți de țărani care se ascund în ele și obligă pe inamici să se piardă în acele câmpii.Ei însă, băștinașii, își pot purta de grijă, deoarece au în acele păduri multe mănăstiri care le servesc drept locuri de adăpost la nevoie.”
Am prezentat doar câteva exemple din ceea ce a însemnat pădurea în istoria românilor, preluate din cartea „Istoria pădurii românești din cele mai vechi timpuri până astăzi” scrisă de C.C. Giurescu.
Acestea fiind spuse, se pune întrebarea ce suntem noi dispuși să facem pentru pădure, acum când suprafața acesteia a scăzut foarte mult și, ceea ce este mai grav, regresul continuă, România fiind singura țară din Europa a cărei suprafață de pădure scade de la an la an(luați în calcul că și structura pădurii ca și compoziție și densitate este mult afectată, dar mai greu de evidențiat)? Ce atitudine adoptăm noi acum, când presiunea asupra pădurii este atât de mare?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s