Categorie / Fără categorie

de Popa Ionel

Democrația postdecembristă – ce-am visat și ce-am avut până acum

„Democraţia este un leu devorat de păduchi.”

Cei ce am fost martori ai evenimentelor din decembrie 1989 ne amintim câte speranțe ne-am pus în perioada ce urma, cât ne-am bucurat că România reușea să scape de un regim dictatorial! Încet, încet însă, în România se instala o perioadă a distrugerilor, degradărilor, jafurilor, mai ceva ca în orice război. De obicei, războaiele se lasă cu pierderi materiale și de vieți omenești. La noi însă în această perioadă am avut pierderi materiale greu de cuantificat, pierderi de vieți omenești direct și indirect, dar cel mai grav, degradarea morală, sufletească! La acest ultim capitol, pe primul loc este corupția ce s-a instalat încetul cu încetul și care denotă o îmbolnăvire gravă a societății românești.
Războiul înseamnă boală acută. Corupția înseamnă boală cronică fiind de durată și destul de gravă. Afectează toate categoriile sociale, direct sau indirect, perturbă dezvoltarea țării, pune în mare pericol toate resursele țării: naturale, materiale, spirituale sau umane.
Cât privește resursele naturale, am văzut cum statul român a cedat exploatarea unor resurse extreme de valoroase, corporațiilor străine. Am văzut lupta cu proprii cetățeni a autorităților, puse în slujba corporațiilor, atât la Pungești, cât și la Roșia Montană. Am văzut retrocedări de terenuri și păduri ilegale, ajungându-se la punerea în posesie de sate întregi într-o bătaie de joc la dresa populației.
Când am spus resurse materiale m-am gândit la toate fabricile și uzinele existente la începutul anului 1990 și care, ușor, ușor, prin diverse metode, au fost falimentate, cele mai multe fiind vândute la fier vechi. Licitații truncate, au determinat ca proprietatea întregului popor să încapă pe mâna câtorva mafioți prin diverse șmecherii și aranjamente.
Referindu-ne la resursele spirituale, am văzut cum a fost promovată cultura românească. Am asistat la terfelirea multor simboluri, începând cu Eminescu, continuând cu Eliade, Cioran, Marin Preda și terminând cu Cezar Ivănescu. Grav este și manelizarea României cu influență asupra folclorului național.
Dar cel mai grav o reprezintă tratamentul față de resursa umană. Rămași fără locuri de muncă, datorită restructurărilor și reorganizărilor, mase mari de români, cei mai apți de muncă, au luat calea străinătății. Tineretului nu i se poate oferi un loc de muncă și odată studiile finalizate(pe seama cheltuielilor făcute de statul român), pleacă peste hotare. Pe de altă parte, toate guvernele au tratat cu lipsă mare de responsabilitate, două domenii extrem de importante: sănătatea și învățământul. Ambele s-au degradat, prin spitale sunt multe lipsuri, iar în școli degringolada e la cote maxime.
Democrația e adevărat, trebuie să acorde foarte multă libertate cetățenilor. În același timp, în democrație, din dorința de a satisface pe toată lumea, birocrația înflorește. Totuși peste câțiva ani s-ar putea s-avem mari regrete, cei ce vom fi în viață, că România nu a valorificat mai bine oportunitățile pe care le-a avut în această perioadă de relativă liniște la nivel de continent și nu s-a mobilizat mai bine pentru a reduce decalajul față de Occident.
Despre cât de dezorganizată este administrația statului la noi și cât de nefaste sunt consecințele vorbesc cel mai bine cele două accidente ale echipelor de salvare. E vorba de echipajul prăbușit în Munții Apuseni în iarna trecută și echipajul SMURD prăbușit în lacul Siutghiol în aceste zile. Oameni de o calitate excepțională, cu pregătire excepțională, cu devotament și spirit de sacrificiu, s-au prăpădit pentru că administrația e dezorganizată. Și e vorba de acea administrație în care se bagă enorm de mulți bani de la bugetul statului. Vedem o groază de afaceri cu echipamente IT achiziționate în slujba administrației. Salariile sunt excepțional de mari în aceeași administrație pregătită să dea rateuri. Este strigător la cer cum orbecăie în propria țară oameni în uniformă, indiferent de care, atunci când intervin pentru a-și face datoria. De fiecare dată ajung prea târziu, intervențiile lor fiind ineficiente. Paradoxal, localnici fără nici o dotare se dovedesc mult mai eficienți. De ce? Pentru că aceștia chiar au suflet mai bogat și un simț al solidarității mult peste simțul răspunderii celor ce sunt oameni de decizie în instituțiile statului. Rușine ministere, rușine prim-ministru!!!

http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Social/EXCLUSIV+DIGI24+Imagini+surprinse+imediat+dupa+prabusirea+elicop?utm_source=digisport&utm_medium=FB&utm_campaign=FB-Post
Personal, cred că administrația din fruntea țării trebuie să se trezească. Nu ar fi prea târziu, dacă semnalul trezirii ar veni de sus, din fruntea țării. E nevoie apoi ca adevărata elită să facă un pas în față și să arate calea cea mai bună.

de Popa Ionel

Împreună putem fi mai buni

„Poate așa a îngăduit Dumnezeu, să se construiască diguri, dar și punți ale speranței și dragostei între inimile oamenilor” Ier. Hrisoston Filipescu

COPIL-LA-RUGACIUNE

Se spune că cel mai bine este să dăruiește către un necunoscut și care nici să nu știe de unde i-a venit darul. De ce? Pentru că acel om care primește un dar fără să știe de la cine a venit, va deveni mai bun față de toți cei din jur! În plus, va crede mai mult în Dumnezeu dacă darul a venit la cineva credincios. Dacă ești o persoană care îți place să dăruiești, s-ar putea să te dezamăgească acest mesaj. Însă cel mai tare vei suferi dacă vei dărui așteptând recunoștință, pentru că e foarte posibil să n-o primești! Recunoștința dacă va veni, de la Dumnezeu va veni! Albert Camus spunea: „Să dăruieşti totul, să sacrifici totul fără speranţă de răsplată; asta înseamnă răsplata.” Foarte frumos spus! Eu am învățat această lecție din adolescență.
La mine în sat prin anii 1978-1982 s-au construit mai multe baraje de acumulare cu scopul colmatării unei râpi ce traversează satul de la un cap la celălalt. Rând pe rând s-a ajuns la un număr de 6(șase) baraje, unele mai mari, unele mai mici. În toate apa avea adâncimi mai mari de un stat de om, unele fiind la început foarte adânci. Apoi s-au colmatat, în câțiva ani aterisamentul fiind chiar plantat cu puieți de plop și salcie. Fiind lăsate nesupravegheate și fără nici o împrejmuire, vara ne scăldam în voie, mulți dintre cei din generația mea învățând să înotăm acolo. Din nefericire, aceste baraje au făcut și câteva victime……
În vara anului 1982 cineva intrase peste mine în casă pentru a mă chema la unul din baraje. Era cel mai adânc, poziționat în centrul satului. Precizez că eram printre cei mai buni înotători și de aceea, venise după mine. Când am ajuns acolo, era deja lume adunată, inclusiv milițienii de la comună. Doi frățiori lăsați nesupravegheați, cu vârstele de 9, respectiv 12 ani, s-au avântat în baraj. De fapt, cel mai mare s-a băgat după cel mic, care țipa că se îneacă. S-a aruncat în apă, și-a salvat frățiorul cu sacrificiul propriei vieți. Când eu am ajuns trecuse două ceasuri. Era de bănuit că nu mai putea fi salvat. Dorința mea și a încă unui prieten era să scoatem victima din apă. Efortul a fost mare deoarece apa era foarte adâncă. Pentru a scoate victima s-au oferit mai multe persoane, dar unii doar se făceau că se scufundă…. Pe mal se lansau tot felul de păreri unele mai halucinante ca altele. Într-un final am dat de copil, care era sub mal, de aceea a fost mai greu de găsit. Tragedia a fost mare, nici nu vreau să-mi mai amintesc de acest episod. Știu că s-a scris un articol la ziarul local unde s-a prezentat cazul și fusesem scoși în evidență,noi, cei ce acționasem pentru găsirea cadavrului. Apoi am primit în semn de recunoaștere, de pomană de la părinții copilului, obiecte de îmbrăcăminte.
Trebuie să recunosc că n-am simțit nici o plăcere pentru acele recunoașteri. Paradoxal însă, pe parcursul a 3(trei) ani, în fiecare vară eram un fel de salvamar pe malul acelor baraje. Am salvat pe mai mulți de la înec de la care nu am primit nici o recunoaștere! Mi-aduc aminte că urechisem pe unul care nu știa să înoate și pe care îl scosesem vânăt din apă. M-a pârât la fratele lui, chiar și la tatăl său, astfel că o perioadă am fugit de ei să nu mă bată! În sinea mea însă, știam că procedasem corect.
Și mai știam ceva. Dumnezeu fusese martor că am procedat corect! Și a fost suficient!

de Popa Ionel

Măsuri luate doar de dragul de a arăta că facem ceva

„Soluţia guvernului la o problemă este de obicei la fel de rea ca problema.” — Milton Friedman

Rovana Plumb este Ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice în cabinetul condus de Victor Ponta, din data de 5 martie 2014. Iată ce declarație postează astăzi, 11.12.2014 :
„Majorarea salariului minim este o măsură corectă și absolut necesară pentru România. Toți românii trebuie să beneficieze de rezultatele bune ale economiei”. A se citi declarația completă la următorul link:
http://www.rovanaplumb.ro/media/stiri/majorarea-salariului-minim-este-o-masura-corecta-si-absolut-necesara-pentru-romania-toti-romanii-trebuie-sa-beneficieze-de-rezultatele-bune-ale-economiei
Să dea Domnul să fie așa! Ceea ce vedem însă în jurul nostru nu pare să arate o creștere economică. Până și Ioan Nicolae își bagă firmele în insolvență. Pe mulți din marii patroni îi urmărește fie DNA, fie DIICOT. Chiar o fi creștere economică? Oare nu e doar o păcăleală? Micile creșteri salariale ar trebui să determine creșterea consumului intern. Dar, pe de altă parte, creșterea de salarii va determina patronii să crească prețurile la produse și servicii. Așa că…. ce efect va avea această măsură? Mai degrabă va lovi în IMM-uri care și așa, sunt la limita de supraviețuire și multe se închid.
Eu cred că doar ne amăgim! Bine ar fi să avem creștere economică, dar nu se vede în jurul nostru!
Această declarație mă face să-mi aduc aminte de perioada școlii generale când eram trimiși să recoltăm semințe de salcâm. În acea perioadă elevii participau la diverse acțiuni:se strângea fier vechi, sticle și borcane, maculatură etc, dar și semințe de salcâm.Norma era de 24 cutii de chibrit de fiecare elev. Vă dați seama că nu era ușor. În primul rând că acțiunea se derula iarna. În al doilea rând, trebuia să ne urcăm în copaci. Trebuia să căutăm acei copaci cu fructificație. Uneori tăiam crengile cu păstăi din care extrăgeam semințele.

salcam

Semințe de salcâm

Nu era deloc ușor să realizăm norma. Diriginta, o profesoară foarte inimoasă, dorea să realizăm de fiecare dată orice sarcină din plan. Asta îi era cel mai puțin plăcută pentru riscurile la care eram expuși. Dar planul era plan și trebuia realizat. La un moment dat cineva realizează sarcina într-un timp record. Nu înțelegeam cum reușise. De fapt, acel coleg a sesizat că semințele unei plante din flora spontană seamănă cu cele de salcâm. E vorba de ciumăfaie, plantă întâlnit pe marginile tarlalelor, a drumurilor etc.

ciumafaia 3

Semințe de ciumăfaie

ciumafaia

Capsule de ciumăfaie(Datura sp.)

Semințele erau mult mai ușor de recoltat. Acestea se regăseau în niște capsule de mărimea unei nuci. Din câteva capsule se umplea cutia de chibrituri. Ne-a „vândut” și nouă pontul și astfel eram campioni. Diriginta era profesoară de biologie. La un moment dat a sesizat că ceva e în neregulă. Dar nimeni nu făcea o recepție calitativă. Se aduna întreaga cantitate în saci și apoi veneau delegați de la îmbunătățiri funciare și preluau la kilogram semințele. Se adunau cantități mari de la toate școlile.

Semințele se foloseau în pepiniere pentru producția de puieți de salcâm ce se plantau pe terenurile degradate.
Diriginta a adoptat o strategie de acceptare tacită a modului cum noi procedam. Era lăudată prin ședințe. Nu era mai bine să fii lăudat decât criticat? În plus, noi aveam mai mult timp de învățat decât să umblăm după sămânță de salcâm. Că rezultatul muncii noastre era o adevărată pacoste pentru pepinieriștii de la îmbunătățiri funciare, era o altă poveste!
Mulți ani am procedat așa și cred că doamna dirigintă a „predat” soluția adoptată de noi și altor serii de elevi.
Cam așa cred că e și cu creșterea economică. E produsă cu adevărat sau doar statistic? Numărul IMM-urilor e în scădere. Cine face creșterea?
Concluzie:
Guvernul să lase măsurile populiste! Românii au început să se prindă de faptul că sunt manipulați și nu vor mai tolera astfel de măsuri. Mai bine s-ar concentra pe luarea măsurilor ce se cuvin care să ducă la creșterea numărului locurilor de muncă. În primul rând, prin atragerea investitorilor străini(reducerea birocrației, climat de afaceri sănătos etc). Apoi prin acordarea de ajutoare IMM-urilor pe criterii corecte și nu pe bază de clientelism politic.În al treilea rând, prin reducerea fiscalității care să ajute IMM-urile să supraviețuiască iar unele să se dezvolte. Totodată mai sunt două domenii ce necesită prioritizare: sănătatea și învățământul. Se pierd multe vieți omenești capabile încă să producă și să creeze doar pentru că în spitalele de la noi mori cu zile. Învățământul ar trebui să determine creșterea potențialului resursei umane. Restructurarea învățământului e un proces extrem de important și care trebuie făcut urgent. Lucrurile se degradează de la zi la zi. Dar nu poate fi făcut de oricine! Un premier plagiator niciodată nu va putea îndemna tineretul să învețe!

de Popa Ionel

Culegem ceea ce semănăm!

Ionel Popa

Comuna Ivești din județul Vaslui, reușește prin meritul conducerii, în frunte cu primarul Nistor Dumitrache, să acceseze fonduri nerambursabile pe Măsura 322 din PNDR 2007-2013, proiectul având valoarea de 2,5 milioane de euro. Proiectul a fost implementat cu succes încă din 2012. Unul din obiectivele de investiții care mie mi-a plăcut foarte mult a fost un cămin cultural dotat cu instrumente muzicale și costume populare. Scot în evidență această investiție deoarece ne demonstrează atât de bine adevărul unei zicale de-a noastre: „Culegem ceea ce semănăm”. După doi ani în Ivești funcționează un ansamblu folcloric deja renumit la nivel național: Rapsozii Iveștiului.

Practic, Primăria având dotarea corespunzătoare, a solicitat sprijinul profesorului Aurel Spătaru pentru a duce la bun sfârșit intenția acesteia de a înființa ansamblul.

??????????
Diplomă de excelență acordată de Asociația „SOLIDAR” d-lui profesor Aurel Spătaru cu ocazia zilei de naștere

Profesorul, foarte talentat și devotat profesiei, a selectat copiii și i-a învățat să cânte la cele zece categorii de instrumente din dotare. A ieșit o minune de ansamblu!

??????????
DSCN2850

Salba de trofee și diplome obținute de ansamblu în doi ani de activitate

Precizez că acest ansamblu s-a înființat pornind de la zero! Copii care dacă n-ar fi existat căminul cultural și-ar fi petrecut vacanțele în colbul satului, au devenit artiști, cântând și dansând pe multe scene ale țării! Unii dintre ei cu siguranță vor merge mai departe pe calea consacrării, alții poate vor abandona, dar cu siguranță își vor aminte cu plăcere de perioada din viața lor cât au făcut parte din ansamblu.

DSCN2839-1

Echipa ce poartă grija ansamblului

Cei ce se ocupă de ansamblul îi vedem în fotografia de mai sus. De la stânga la dreapta sunt: prof. Aurel Spătaru-instructor, Bejan Mircea-secretarul comunei, Nistor Dumitrache-primarul comunei și George Forcos Palade-directorul Căminului Cultural „Georgeta Ioan”.Îi felicităm pentru rezultatele excepționale obținute și le dorim noi succese!