Ai grijă, române

Ionel Popa

O, tu române, cel harnic şi cinstit
Aşa uşor, se pare, te laşi păcălit
Te mint, cu nesimţire, când îţi cer votul
Ajunşi iar la putere, ei uită totul.

Ai inima creştină şi încredere naivă
Visezi la trai mai bun, ei dimpotrivă
Devin budihace, ajunşi în Parlament
Îşi văd de interese, tu mergi la faliment.

Dar până când, române, atâta umilinţă
De ce să suferi tu, ce ai multă credinţă?
De ce ai tăi copii, să crească în sărăcie
Cum poţi tu suporta, aşa netrebnicie?

De la un an la altul, ciocoii se-nmulţesc
Iar la tine frate, doar taxele tot cresc!
De-ajungi la spital, jalea-i tot mai mare,
În întreg sistemul, e multă nepăsare

Mor oamenii cu zile, că sunt lipsuri multe
Medici mai puţini, cin’ să te consulte?
Şcolile se pare, sunt tot mai neglijate
Tineri intră-n viaţă, cu mai puţină carte

Ai grijă române, ei au un concept
Să depinzi de stat şi să le fii adept
Tu însă vei lupta, dând tot ce-ai bun în tine
Să nu depinzi de nimeni, de vrei să-ţi fie bine.

Eminescu, poetul național al românilor – Ionel Popa

Noi, românii, în fiecare an, pe data de 15 ianuarie îl sărbătorim pe Eminescu, poetul nostru național. Unui străin iar veni mai greu să înțeleagă de ce îl iubim noi așa mult pe Eminescu. Recunosc că sunt concetățeni de-ai noștri care nu-l apreciază pe Eminescu. Sunt și ei de înțeles…..au origini evreiești, grecești, rusești etc. La momentul actual însă, cred că toți cei ce trăiesc în spațiul de la „Nistru pân la Tisa” ar trebui să-l iubească pe Eminescu indiferent de origini. Unele scrieri de-ale poetului, fie că-s versuri sau proză, aduc atingere celor cu alte origini decât românești. Poate asta e cauza pentru care spun unii că Eminescu nu are universalitate. Pentru mine cred că lucrurile stau altfel. Eminescu aducea atingere celor cu alte origini în contextul perioadei în care a scris. Și ne vine ușor acum să înțelegem pentru că unele fapte se petrec din nou. În perioada de activitate a lui Eminescu străinii cumpărau cu nesaț terenuri de la noi. Țăranii împroprietăriți de Cuza, mai apoi de Regele Carol I după Războiul de Independență, erau momiți să-și vândă pământul. În felul acesta românii rămâneau slugi pe moșiile noilor proprietari.

Eminescu a iubit enorm poporul român, a iubit enorm pe români! Nu putea sta cu mâinile în sân să asiste la suferința poporului român! El lua atitudine cu întreaga sa ființă. Și una din poeziile cunoscute în care își manifesta dragostea față de români în defavoarea străinilor este „Doina”. Iată varianta necenzurată:

De la Nistru pân’ la Tisa

Tot Românul plânsu-mi-s-a

Că nu mai poate străbate

De-atâta străinătate.

Din Hotin și pân’ la Mare

Vin Muscalii de-a calare,

De la Mare la Hotin

Mereu calea ne-o ațin;

Din Boian la Vatra Dornii

Au umplut omida cornii

Și străinul te tot paște,

De nu te mai poți cunoaște.

Sus la munte, jos la vale

Și-au făcut dușmanii cale;

Din Sătmar pâna ‘n Săcele

Numai vaduri ca acele.

Vai de biet Român săracul,

Îndărăt tot dă ca racul,

Nici îi merge, nici se ‘ndeamnă,

Nici îi este toamna toamnă,

Nici e vara vara lui

Și-i străin în țara lui.

De la Turnu ‘n Dorohoiu

Curg dușmanii în puhoiu

Și s-așează pe la noi;

Și cum vin cu drum de fier,

Toate cântecele pier,

Sboară paserile toate

De neagra străinătate.

Numai umbra spinului

La ușa creștinului.

Își desbracă țara sânul,

De-i bea laptele străinul.

Codrul – frate cu Românul –

De secure se tot pleacă

Și isvoarele îi seacă

Sărac în țară săracă!

Cine-au îndragit străinii

Mânca-i-ar inima cânii,

Mânca-i-ar casa pustia

Și neamul nemernicia.

Ștefane, Măria Ta,

Tu la Putna nu mai sta,

Las’ Arhimandritului

Toata grija schitului,

Lasă grija Sfinților

În sama părinților,

Clopotele să le tragă

Ziua ‘ntreagă, noaptea ‘ntreagă,

Doar s-a ‘ndura Dumnezeu

Ca să-ți mântui neamul tău!

Tu te ‘nalță din mormânt

Să te-aud din corn sunând

Și Moldova adunând.

De-i suna din corn odată,

Ai s-aduni Moldova toată,

De-i suna de două ori

Îți vin codri ‘n ajutor,

De-i suna a treia oară

Toți dușmanii or să piară

Din hotară în hotară,

Îndrăgi-i-ar ciorile

Și spânzurătorile!

Cine ne-au adus Jidanii

Nu mai vază zi cu anii

Ci să-i scoată ochii corbii

Să ramâe ‘n drum cu orbii

Cine ne-au adus pe Greci

N’ar mai putrezi în veci

Cine ne-au adus Muscalii

Prăpădi-l-ar focul jalei

Să-l arză să-l dogorească

Neamul să i-l prăpădească

Cine ține cu străinii

Mânca-i-ar inima cânii

Mânca-i-ar casa pustia

Și neamul nemernicia

Dacă „lovea” cu pana în evrei, greci sau ruși nu înseamnă că era antisemit. Pur și simplu, îl durea faptul că România era „ocupată” de străini iar poporul român era obidit. Are justificare Eminescu la aceste acțiuni? Eu zic că da!

Exemplară este iubirea lui Eminescu față de românii obidiți! Iubire necondiționată! Nu-i critica, nu-i dojenea, nu le dădea lecții! Doar îi iubea și le lua apărarea. Lovea în absolut oricine nu respecta poporul român. E ceva rău în asta? Eu zic că nu. Dacă „lovea” cu pana în unii preoți, nu înseamnă că era ateu. Nimic mai fals! Iată ce scria la un moment dat: „Cât privește atitudinea așa-zișilor liber-cugetători, care ridică glasul împotriva credinței de două milenii a unui popor născut creștin, putem observa poziția desăvârșitului român, exprimată cu prilejul unor tensiuni iscate de înhumarea la Curtea de Argeș, fără slujbă religioasă, a unui fiu de preot din ținutul Iașilor. (…) Iată atitudinea categorică a lui Eminescu:

“…nu cugetarea liberă, ci absoluta lipsă de cugetare ar fi putut dicta această pretinsă dorință care stă în contra istoriei noastre de veacuri, opunând toleranței noastre recunoscute intoleranța greoaie și ignorantă a unor instincte de neorânduială și barbarie spirituală și morală. Biserica răsăriteană e de optsprezece sute de ani păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre. Ea a stabilit și a unificat limba noastră; ea ne-a ferit de înghițirea altor popoare cotropitoare, ea este arma de apărare și sprijinitoarea milioanelor de români. Cine-o combate pe ea și ritualurile ei poate fi cosmopolit, socialist, nihilist, republican, universal, și orice i-o veni în minte, dar numai român nu e. E jalnic cum a ajuns străinii a impune lecțiile lor de nihilism episcopului de Argeș, iar ritul, asemenea necreștin al redactorilor de la „Românul” țin hangul impertinenței dușmanilor bisericii noastre”. Când nu ești unul din primele trei popoare ale Europei sau ale Asiei există riscul ca cei mari să te înghită. Și știm acum ce a însemnat Imperiul austro-ungar pentru poporul român sau Imperiul rus sau URSS etc. Ăștia mari s-au dezvoltat, au evoluat materialicește. Noi am bătut pasul pe loc pentru că mereu plăteam tribut. Ba la unii, ba la alții. Eminescu dorea un alt viitor României pentru că știa că merită mai mult. Să ne reamintim poezia: „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,

Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?

Braţele nervoase, arma de tărie,

La trecutu-ţi mare, mare viitor!

Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,

Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;

Căci rămâne stânca, deşi moare valul,

Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormântul

Spada ta de sânge duşman fumegând,

Şi deasupra idrei fluture cu vântul

Visul tău de glorii falnic triumfând,

Spună lumii large steaguri tricoloare,

Spună ce-i poporul mare, românesc,

Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,

Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,

Pe altarul Vestei tainic surâzând,

Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,

Când cu lampa-i zboară lumea luminând,

El pe sânu-ţi vergin încă să coboare,

Guste fericirea raiului ceresc,

Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare,

Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,

Tânără mireasă, mamă cu amor!

Fiii tăi trăiască numai în frăţie

Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,

Viaţa în vecie, glorii, bucurie,

Arme cu tărie, suflet românesc,

Vis de vitejie, fală şi mândrie,

Dulce Românie, asta ţi-o doresc!

Să scrii astfel de versuri, cu siguranță înseamnă să iubești România cu toată ființa. Dar a plătit cu prețul vieții pentru asta. A trăit în lipsuri materiale și s-a stins prematur.Poate că într-un alt context alta ar fi fost opera. Dar poate nu l-am fi iubit la fel de mult!

Eminescu a șlefuit limba, a pus-o în valoare și creația lui ne dă deșteptarea din când în când. Doar să fie cunoscută. E de datoria oricăruia dintre noi să-l promovăm pentru că înseamnă esența sufletului românesc.

Să fim mai uniţi!

Ionel POPA

„Mărturisesc că românul care nu aude căderea lacrimii altui român nu mă interesează fie el şi cel mai bogat om din lume.” Grigore Vieru

Vedem în aceste vremuri o încrâncenare puternică în rândul populației de la noi, și nu numai, taman când dispunem de atâtea canale de comunicare cum nu au mai existat niciodată. Dar, vorba lui Mark Twain care spunea cu referire la presa scrisă: „Dacă nu citești ziarele ești neinformat, dacă le citești, ești dezinformat”. În aceste vremuri dezinformarea atinge cote maxime fiind favorizată de canalele de socializare care se adaugă multitudinii de canale media.

Îmi amintesc din facultate că dacă o populație de animale se înmulțește prea tare, factori regulatori vor interveni care să facă a se menține un nivel optim. De exemplu, apariția unui virus va face ca transmiterea acestuia să fie favorizată cu cât populația este mai numeroasă. La șoareci știința spune că o populație prea densă va determina secreția unei substanțe prin urină numită ACTH care va duce la perturbarea sistemului nervos și astfel se reglezează numărul de șoareci.

Cum stau lucrurile la om? Înmulţirea populaţiei într-un anumit areal geografic determină un consum mai mare. Nesatisfacerea acestui consum duce la ceea ce numim “criză”. Fenomene de acest gen întâlnim des în istorie şi rezolvarea crizelor s-a făcut cu mari sacrificii. În Biblie întâlnim un exemplu. Este vorba despre Turnul Babel. Acolo o populaţie ajunse să constituie cea mai mare aşezare umană de după Potop. Era o aşezare alminteri unită(e vorba de Babilon), ce vorbea o singură limbă. S-a decis să se construiască un turn “până la cer”. Scopul era să-şi arate forţa, puterea şi nu pentru slava lui Dumnezeu. În aceste condiţii, Biblia ne povesteşte că această construcţie a atras mania lui Dumnezeu deoarece oamenii păcătuiau împotriva Lui şi le-a încurcat limbile, împrăştiind oamenii pe tot Pământul. Cum s-a făcut asta? Mă gândesc că în fapt, s-a creat o problemă de comunicare. Cu cât turnul se înălţa şi informaţiile de sus în jos şi de jos în sus se transmiteau (din gură în gură), nu s-au mai înţeles între ei, au apărut disensiuni şi dezbinări.Mai pe înţelesul tuturor, aşa se întâmplă când cineva îşi întoarce faţa de la Dumnezeu, producând suferinţă celor din jur…. Exemple din această categorie fiind dictatorii ce produc multă suferinţă semenilor doar din ambiţii personale exagerate.

Problemele de comunicare sunt în prezent tot mai des întâlnite. Unii demarează anumite acţiuni, nu ţin cont de Dumnezeu. La un moment dat nu mai reuşesc să ţină lucrurile sub control şi rezultate vedem în zilele noastre: ISIS, întreaga nebunie din Orientul Mijlociu etc etc.

Cum se manipulează? Orice apare, este pus sub semnul întrebării, are oponenţi şi susţinători. Vor câştiga cei ce vor reuşi să atragă mai mulţi susţinători. Nu întotdeauna ideea care conţine mai mult adevăr câştigă. În lupta politică manipularea este arma principală a partidelor. Şi în economie este întâlnită manipularea-de exemplu, prin publicitate. Şi atunci, ce trebuie să facem noi ca oameni dornici de o bună convieţuire? Eu zic că o direcţie foarte bună ne-o oferă Sfânta Scriptură: Mântuitorul Iisus Hristos spune: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi şi pe Domnul Dumnezeul tău, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toata inima ta”. Şi tot Mântuitorul Iisus Hristos spune în Sfânta Scriptură: „Iubiţi-vă unii pe alţii aşa cum v-am iubit Eu”. „Pacea Mea dau vouă.” „Iubiţi-vă, ca lumea să cunoască cum că sunteţi ucenicii Mei.” „Dragostea nu cade niciodată.”

Cu toţii putem schimba câte ceva în jurul nostru prin propriul exemplu de bunătate, de toleranţă, de smerenie…. Acţionând în sprijinul celor aflaţi în nevoi înseamnă a fi îngeri pentru aceştia, îngeri de moment. Rezultatul? Cel aflat în nevoie descoperă dumnezeirea(poate că chiar se roagă pentru a primi un semn de la Dumnezeu…). Cel ce oferă îşi aduce un aport la o mai bună convieţuire. Dacă toţi am proceda aşa altfel ar fi lumea …. Însă nu este aşa deoarece mulţi sunt cuprinşi doar de interese meschine. Răutatea i-a amploare, oamenii fiind din ce în ce mai îndârjiţi. Şi asta nu în condiţii de adevărată criză…. Din punctul meu de vedere, o criză adevărată este cea din timpul unui război şi imediat după. Ceea ce avem acum la noi nu sunt crize adevărate, sunt crize false, create de om doar din anumite interese meschine. Cei ce au studiat viaţa românilor în timpul celui de-al doilea război mondial şi de după, ştiu despre ce vorbesc. Şi ca să lămuresc ce vreau să spun despre o adevărată criză, propun un exerciţiu de imaginaţie: Să presupunem prin absurd(oare?) că România ar fi implicată într-un război….de apărare. Cine s-ar înrola pentru a-şi apăra patria? Românii plecaţi din ţară? Slabe speranţe…. Ce i-ar motiva? Cu “ajutorul “guvernelor post-decembriste, mare parte din populaţia tânără a fost “fugărită” din ţară. Dar cum ar decurge agricultura în condiţiile unui război? Credeţi că proprietarii străini de terenuri(şi care sunt din ce în ce mai mulţi administrând suprafeţe din ce în ce mai mari) ar mai investi în reluarea producţiei agricole? Marile supermarketuri şi hipermarketuri ar continua să funcţioneze în condiţiile în care aprovizionarea se face doar din import? Şi atunci, cu ce se vor hrăni românii? Iată un exemplu de criză. Cât de posibilă este o astfel de criză rămâne să apreciaţi fiecare.

Ţinând cont de cele de mai sus, ca români adevăraţi suntem interesaţi să ne ajutăm mai mult unii pe alţii. Să fim mai toleranţi cu semenii noştri. Să manifestăm mai multă empatie unii faţă de alţii. Poporul român nu e ca cel canadian alcătuit artificial din imigranţi aleşi pe sprânceană(cu studii superioare etc ) Poporul român din contră, a pierdut mulţi fii prin emigraţie. Poporul român e ceea ce a mai rămas, de multe ori familii aflate în nevoi. Cu aceştia trebuie să evoluăm. Vom vedea că în perioadele de cumpănă fermele de familie fac faţă mult mai bine. Un laureat al Premiului Nobel spunea că cea mai bună cale de a ajuta populația unei țări sărace este să fie lăsată să emigreze. Teoria o fi bună la nivel de individ dar la nivel de naţie e fatală. Poate determina dispariţia unor state(Oare ce s-o întâmpla cu Siria?).

De aceea, dacă eşti român, te invit la mai multă iubire faţă de semenii noştri.

Recent, la poarta unui cimitir m-a abordat un bărbat. Mi-a spus că are nevoie de sprijin având soţia în spital şi nu are bani pentru tratamente. M-am uitat în ochii lui şi i-am văzut disperarea. I-am întins 10 lei, atât aveam în buzunar.

O altă persoană a văzut gestul meu şi m-a certat spunându-mi cum pot fi atât de naiv, că ăştia sunt vagabonzi care aşa fac bani pentru băutură etc etc. Amintindu-mi privirea nevoiaşului i-am replicat că: Dacă e adevărat? Nu sunt femei neajutorate prin spitalele noastre? Dar dacă medicamentul îi va face bine şi femeia se va vindeca? Poate că nişte copii vor avea iarăşi mama acasă…. Nu ar fi mai bine?

De fapt, mulţi dintre noi nu putem oferi pentru că avem tendinţa de a judeca pe cei din jur, uitând că nimeni nu-i perfect.

Eu spun că un popor cu cât e mai unit, cu cât manifestă mai multă empatie faţă de cei din jur, cu atât va fi mai puternic în vremuri de criză.

Înaintaşii noştri ne-au dat soluţia pentru a nu greşi în ceasuri de cumpănă: „Ţineţi cu poporul toţi ca să nu rătăciţi – ne-a spus Simeon Bărnuţiu , pentru că poporul nu se abate de la natură, nici nu-l trag străinii aşa de uşor în partea lor, cum îi trag pe unii din celelalte clase, care urlă împreună cu lupii şi sfâşie pe popor dinpreună cu aceştia; nu vă abateţi de la cauza naţională de frica luptei …” . Mihai Eminescu spunea: „Schimbaţi opinia publică, daţi-i o altă direcţiune, răscoliţi geniul naţional – spiritul propriu şi caracteristic al poporului – din adâncurile în care doarme, faceţi o uriaşă reacţiune morală, o revoluţiune de idei, în care ideea românească să fie mai mare decât uman, genial, frumos. În fine, fiţi români, români şi iar români!”.

S-a întâmplat de foarte multe ori ca dintr-o familie nevoiaşă să apară un vlăstar fantastic. După cum s-a întâmplat de foarte multe ori ca persoane considerate puternice să ajungă la pământ. Cel mai tare mă doare când la pământ ajung personalităţi şi nu reuşim să le acordăm un ajutor. Aşa au sfârşit, crunt, personalităţi culturale, politice, sportive etc.

De aceea, îndemnul meu este ca din când în când să ne îndreptăm faţa şi către cei năpăstuiţi, către cei ce ţin mai greu ritmul cu dezvoltarea societăţii. Goana după nivelul de civilizaţie occidental nu trebuie să fie prioritar pentru guvernele noastre pentru că vedem că însuşi Occidentul începe să vadă cu alţi ochi România, să aprecieze altfel ceea ce noi încă mai avem. Prioritar ar fi menţinerea unităţii poporului, crearea de condiţii acceptabile de trai pentru români în propria ţară.

Dumnezeu să binecuvânteze poporul român!

Despre norocul de a fi român

Ionel Popa

„România are prea mult noroc pentru a mai avea nevoie de politicieni.” Petre Carp (1918)

Una dintre poveștile cu tâlc ce m-a captivat de la prima citire este următoarea:

Trăia odată într-un sat un bătrân foarte sărac. El avea însă un cal foarte frumos. Atât de frumos încât lordul din castel vroia să i-l cumpere. Dar bătrânul l-a refuzat spunându-i:

“Pentru mine acest cal nu este un simplu animal. El îmi este prieten. Cum aş putea să îmi vând prietenul?”

Dar, într-una din zilele următoare, când bătrânul a mers la grajd, a văzut că i-a dispărut calul.

Toţi sătenii i-au spus “Ţi-am spus noi! Trebuia să îi vinzi calul lordului. Dacă nu ai acceptat el ţi l-a furat! Ce mare ghinion.”

“Ghinion sau noroc, zise bătrânul, cine ştie?”

Toţi au râs de el. După 15 zile însă calul s-a întors. Şi nu era singur, avea în spate o mulţime de cai sălbatici. El a scăpat din grajd, a curtat o tânără iapă şi, când s-a întors, restul cailor s-au luat după el.

“Ce mai noroc!” strigară sătenii.

Bătrânul, împreună cu fiul său, a început să îmblânzească acei cai noi veniţi. Dar, o săptămână mai târziu, fiul bătrânului şi-a rupt piciorul în timp ce încerca să dreseze unul dintre cai.

“Ghinion!” îi ziseră prietenii bătrânului. “Ce ai să te faci acum, fără ajutorul fiului tău? Tu eşti deja în pragul sărăciei!”

“Ghinion, noroc, cine poate şti?” le răspunse bătrânul.

După câteva zile de la tragicul accident, soldaţii lordului trecură prin sat şi îi obligară pe toţi flăcăii să li se alăture. Doar fiul bătrânului a scăpat datorită piciorului său rupt.

“Ce noroc pe tine!” strigară vecinii. “Toţi copiii noştri au fost duşi în război, doar tu ai avut şansa să îl păstrezi lângă tine. Fiii noştri ar putea fi ucişi.”

Bătrânul le răspunse: “Ghinion, noroc… cine poate şti?”

***

Tâlcul poveștii este acela că viitorul vine către noi bucăţică după bucăţică, puţin câte puţin. Nu ştim niciodată ce ne aşteaptă. Dar dacă păstrăm o atitudine pozitivă va fi mereu loc pentru o nouă şansă şi vom putea fi mai fericiţi.

Când vedem ce se întâmplă în această perioadă în lume, parcă-mi vine să spun: ce bine că sunt român și trăiesc în România! Și spun asta nu pentru că ar curge lapte și miere pe la noi. Dar măcar avem o oarecare liniște. Faptul că România e săracă devine deodată un avantaj.

În Evul Mediu statele românești nu au devenit pașalâc turcesc bineînțeles pentru că i-am bătut pe turci, ar spune naționaliștii! Dar dacă întrebăm istoricii, ne vor spune că în sărăcia noastră nici nu prea eram atractivi. Așa că turcii au zis că dacă plătim un oarecare tribut să fim lăsați în sărăcia noastră. Și așa am traversat istoria până acum.

Cu timpul însă am devenit mai atractivi și chiar dacă nu am fost cuceriți ca stat, resursele de pe teritoriul nostru au devenit atractive ba pentru fanarioți, turci, evrei, unguri, ruși etc. Aceștia au pătruns în viețile românilor cumpărând terenuri, păduri etc. Iar noi românii a trebuit să slugărim la ei. Cu timpul ne-am mai „scuturat” de astfel de intruși, ce-i drept un merit l-a avut și comunismul care i-a înspăimântat și luat de goană.

În această perioadă vedem că grupuri mari de imigranți se îndreaptă către Europa, către acea Europă bogată. Noi suntem avantajați că nu prea suntem atractivi pentru aceștia. Și nu e rău deloc că lucrurile stau așa pentru că imigranții pe care îi vedem în presă par periculoși. României, care abia se ridică din coada Europei, nu-i trebuie în acest moment un astfel de balast.

Mai trag un semnal de alarmă. S-ar părea că terenurile noastre devin tot mai atrăgătoare pentru străini, oricare ar fi ei. Observăm cum bieții țărani sunt păcăliți și sunt lăsați fără terenuri.

Iată însă că tranzacțiile nu se pot derula cum ar dori cei din afară pentru că există un impediment. E vorba de faptul că pentru multe suprafețe  nu e clarificat regimul juridic al acestora(mai pe înțelesul tuturor, nu-s dezbătute moștenirile).  La prima vedere și ținând cont și de precizările APIA, de precizările din ghidurile de finanțare din noul PNDR, am zice că suntem dezavantajați. Nu se pot accesa fonduri nerambursabile de către fermierii ce dețin în administrare terenuri pentru care nu se pot încheia contracte de arendă(o prostie ministerială pe care mi-e greu s-o înțeleg).  Dar aprofundând un pic lucrurile, vedem că asta se constituie ca un avantaj pentru bieții țărani români care habar nu au ce se întâmplă cu ei.

Personal, dacă aș avea o putere aș merge din casă în casă pentru a lămuri țăranii să nu-și vândă terenul sau dacă e să-l dea, măcar să preia legea răzășească ca înstrăinarea să se facă în răzeșie și nu către străini. Deocamdată proprietatea privată românească nu e consolidată așa cum ar trebui. Ba, din contră, acte în regulă mai degrabă au străinii ce au achiziționat terenuri în perioada asta de haos. Ai noștri încă dețin terenuri pentru care nu pot dovedi proprietatea. De aceea, eu cred că ONG-urile ar trebui să se implice în a lămuri asupra importanței de a nu înstrăina terenurile. Guvernul nu poate oficial spune acest lucru, nu are voie. Poate că nici să prelungească perioada în care străinii să nu poate lua terenuri nu le-a fost la îndemână. Însă noi, societatea civilă, care înțelegem ce se întâmplă, avem datoria de a informa cetățenii corect asupra consecințelor ce ar putea decurge. Totodată și fermierii ar trebui să lase egoismul deoparte și să devină mult mai uniți. Personal nu aș avea emoții dacă ar cumpăra străinii terenuri în condițiile în care aș vedea că fermierii noștri sunt uniți atunci când au interese comune. Dar momentan nu văd acest lucru. Asocierea în cooperative se desfășoară prea lent astfel că produsele românești nu se impun pe piața internă, nu mai zic de export!

Îmi mențin totuși optimismul cu care am început expunerea și trag speranța că românii în înțelepciunea lor vor ști ce să facă cu terenurile. Iar cei din diasporă în condițiile unei Europe ce devine din ce în ce mai aglomerată, vor face cale întoarsă spre țară pentru că nicăieri nu poți fi mai fericit ca acasă.