Categorie / Cultură generală

de Popa Ionel

Ideea de unire în preajma centenarului Marii Uniri – de Ionel Popa

În anul 2018 toți românii vom sărbători centenarul Marii Uniri. Este un prilej de readucere aminte asupra evenimentelor de la 1918 dar nu e frustrant că teritorii locuite de români, mai ales Basarabia, nu este integrată în România la atâția ani de la proclamarea independenței acestui teritoriu?.  Dacă ar fi ca lucrurile să se desfășoare în firescul lor, Basarabia ar trebui să ceară rapid unirea și România s-o accepte la fel de rapid și mai apoi să se acționeze în sensul integrării celor două state, economic, social etc. Lucrurile nu se petrec așa din câteva motive:

-Liderii din Basarabia nu vor să-și piardă privilegiile. Corupția este la un nivel înalt la Chișinău și cei de la putere se simt în largul lor. Îi sperie foarte tare instituțiile de combatere a corupției din România.

-Bisericii din Basarabia(în mare parte) care are un rol foarte mare în societatea basarabeană îi convine subordonarea față de Patriarhia Moscovei. În cadrul procesului de rusificare Moscova a avut grijă să acorde o atenție mare preoțimii așa că cei mai mulți sunt filoruși. Poate că un rol mai activ al Patriarhiei de la București s-ar potrivi pentru apropierea preoțimii.

-Populațiile de alte etnii din Basarabia au reticențe mari privind ideea de unire cu România, de multe ori discursurile excesiv naționaliste ale liderilor unioniști punând gaz pe foc. Preferă o mai mare independență, sub formă de autonomie, decât unirea într-un stat mare. În plus, etniile sunt la mâna Moscovei prin liderii lor manipulați de securitatea rusească.

-Liderii de la București realizează că o eventuală unire ar însemna o povară destul de grea pentru România, stat care este angajat în recuperarea decalajului față de celelalte state din UE. Recent am auzit un banc de la un primar de comună: „Se spune că Putin nu ne iubește. Păi dacă nu ne-ar iubi, ne-ar da Basarabia!”. Bineînțeles, e un banc. Totuși, ne putem da seama că ar fi multe de făcut pentru ca Basarabia să ajungă din urmă chiar și cea mai săracă regiune a României! Nu că nu ar fi posibil, însă vedem cum e cu voința politică la noi! Multă demagogie, puține fapte. În virtutea inerției, România se dezvoltă. În momentul în care apar decalaje mari între regiuni asta-i cea mai clară dovadă că România se dezvoltă doar din inerție și nu datorită unei planificări bine gândite și aplicate. Dacă guvernanții ar gândi cum trebuie, ar face strategii care să fie aplicate CU VOINȚĂ POLITICĂ și atunci decalajele dintre regiuni ar fi reduse mult iar România ar arăta ca o țară cu adevărat europeană.

-Liderii de la Bruxelles nu încurajează unirea pentru că s-ar crea un precedent periculos pentru Europa. Modificarea granițelor, indiferent cum s-ar face, nu e pe placul UE.

Și totuși, ce-ar fi dacă:

-Liderii de la Chișinău ar lăsa  interesele personale de-o parte și s-ar gândi la copiii și nepoții lor. E o marte oportunitatea ca Basarabia să intre în civilizația europeană prin unirea cu România. E nevoie de sacrificiu din partea clasei politice de la Chișinău dar e și o oportunitate de a intra în istorie.

-Biserica ar avea o mai mare deschidere spre Patriarhia de la București? Bineînțeles, Patriarhia de la București ar trebui să facă ceva în acest sens. Totodată BOR ar trebui să se curețe de elemente ce denotă abateri profunde de la dogma ortodoxă(cazurile Corneliu Bârlădeanu și Cristian Pomohaci), știindu-se că biserica basarabeană este mai tradițională și nu tolerează liberalismul în sânul acesteia.

-Etniile din Basarabia ar face un efort de a înțelege că în România prin prisma legislației naționale și a politicii de la Bruxelles, pot beneficia de mult respect și susținere. Ca drept dovadă, în Parlamentul de la București sunt reprezentate 18 etnii. În plus, etnia maghiară a avut reprezentare în multe guverne. Rusia nu-i poate ajuta prea mult mai ales de când e în conflict cu Ucraina. România poate asigura liniște pentru cetățenii ei atât prin integrarea în UE cât și prin apartenența la NATO.Autonomia e bună doar pentru o mână de privilegiați, nu și pentru popor.

-Liderii de la București ar înteți contactele cu basarabenii la toate nivelele și cu toate etniile promovând unirea ca necesitate actuală, ca modalitate de rezolvare a problemelor curente a populației din Basarabia. Discursurile naționaliste ar trebui trecute în plan secundar primând necesitățile de moment și de viitor a poporului. Istoria e bine s-o știm dar ce ne facem când nu avem cu ce plăti ratele? Vedem cum mare parte din populația din Românească părăsește teritoriul pentru un trai mai bun. Noi vrem să atragem 4.5 milioane de locuitori cât mai are Basarabia(mulți de etnie rusească) în timp ce alți 4.5 milioane de locuitori de etnie română  au părăsit România….Ca atare, România trebuie să arate că asigură prosperitate populației și că ar putea să integreze populația din Basarabia. De fapt, ăsta ar fi marele examen. Retorica privind istoria comună, cultura comună, limba maternă etc nu mai valorează așa mult în aceste vremuri. Oamenii se mișcă de-a lungul și de-a latul planetei pentru un trai mai bun.

Concluzia e că multe ar trebui făcute dacă dorim unirea și politicienilor le stă în putință. Prioritatea numărul 1 ar trebui să fie progresul economic și grija față de populație indiferent de etnie. Ideea de unirea are nevoie de susținători din partea a cât mai multor lideri. Unirea e mai mult decât politică de partid. Unirea e ideal de țară.

de Popa Ionel

Alături de Simona!

Ionel POPA

După finala pierdută de Simona Halep la Roland Garros am fost neplăcut surprins să citesc o groază de-a invective la adresa ei! Mi se întărește convingerea că lipsa de respect față de adevăratele valori e una din cauzele pentru care stăm în coada Europei. Ce poveste de succes ar fi făcut americanii dacă Simona Halep era a lor! Mulți dintre noi însă, prea mulți, nu numai că o criticăm, dar îi adresăm jigniri de dimineață până seara! Avem dreptul să-i analizăm jocul, mai ales dacă ne pricepem. Dar nu avem dreptul de a o jigni! Indiferent cât ai pierdut la pariuri, nu ai dreptul s-o împroști pe Simona Halep!

Ce văd eu la Simona Halep? E unul din cele mai bune modele pentru tânăra generație. Provine dintr-o familie modestă, a ajuns la succes treaptă cu treaptă, cu multă muncă, cu multe sacrificii! E în primele 5 din lume de mult timp și a devenit cunoscută fiind foarte respectată pe întreaga planetă!  Este răsplătită pecuniar la fiecare concurs la care participă! Ce familie nu și-ar dori să aibă un astfel de copil? Cât de nesăbuit trebuie să fii s-o jignești?  Poate fi un bun model pentru oricine, dacă nu pentru tine, poate pentru copilul tău, poate pentru npoții tăi etc! Din punctul meu de vedere e mai bun model decât Sharapova sau Serena, ambele fiind găsite cu dopaj, una fiind sancționată, cealaltă chipurile avea  învoire, dar tot dopaj se cheamă! Și Simona a luptat cu ele în perioada când acestea se dopau și noi ce făceam, o criticam că pierde în finală! Simona a luptat cinstit și duce o mare luptă cu ea însăși! Nu e ușor să-ți ții în frâu emoțiile când țelul e atât de mare!  Norocul nostru este că Simona are un suflet mare, că iubește România și pe noi toți chiar dacă unii nu o merităm!

Dragi români, cu cât vom învăța mai repede să distingem și să apreciem adevăratele valori, cu atât mai repede vom evolua!  Întreaga societate ar trebui să știe să aprecieze munca cinstită, sacrificiile! Nu se poate să terfelim așa ușor valorile noastre reprezentative, adevărați ambasadori care aduc prestigiu României!

Personal, cer scuze Simonei Halep pentru faptul că unii conaționali îi aduc jigniri! Iartă-i Simona, nu știu ce fac!

de Popa Ionel

Dă-ne Doamne înțelepciune

Ionel Popa

În aceste vremuri vedem dezbateri furtunoase între putere și opoziție. Iată o știre din data de 11.07.2019: „Curtea Constituţională a României a dezbătut, joi, obiecţiile de neconstituţionalitate formulate de PNL – USR şi de preşedintele Klaus Iohannis asupra modificărilor aduse de Parlament Codului Penal şi Codului de Procedură Penală. Judecătorii au amânat pentru a şaptea oară o decizie, verdicul urmând a fi dat pe 29 iulie.”(www.libertatea.ro)
Tensiunile au drept cauză niște modificări la Codul Penal. De altfel de câțiva ani agenda politicienilor a fost ocupată cu ….lupta pe justiție. Teama că ar putea da socoteală pe seama averilor acumulate îi sperie pe mulți. Pensiile speciale, alt subiect aflat pe agenda politicienilor creează impresia că Parlamentul și Guvernul sunt doar pentru câțiva români…. Nu vreau să îmi dau cu părerea pe aceste subiecte. Îmi pare rău că acestea sunt temele care incită spiritele și creează falii în societatea noastră(și nu-i bine deloc), omițând alte aspecte care sunt mult mai alarmante și mai prioritare!Îmi pare rău că politicienii nu se concentrează și pe măsuri pentru masa mare de români . Consecințele sunt nefaste.

România stă în coada Europei și așa va fi pentru multă vreme dacă ai noștri  conducători nu se trezesc! În timp ce noi ne certăm unii cu alții, alte state construiesc de zor viitorul! Tineretul pleacă peste hotare imediat ce termină școala și muncește pe șantiere sau în uzine din întreaga Europă, și nu numai. Acele state fac creștere economică, singura ce poate duce la creșterea nivelului de trai. Tinerii noștri pun umărul la creșterea și mai mare a decalajului dintre România și restul statelor din UE. Între timp rămân în țară familii destructurate, bătrâni însingurați care de cele mai multe ori mor de parcă i-ar lovi niște blesteme: fie de frig(cine să le aducă lemne?), fie de foame, fie bolnavi neîngrijiți(cine să-i ajute să ajungă la un medic sau să ia un medicament?), fie arși pentru că fiind singuri nu sesisează că o scânteie le-a aprins patul, fie tâlhăriți, în cazul bătrânelor uneori și violate etc. Mulți români cad pradă depresiei și își iau viața…. Altădată bătrânii locuiau cu unul din copii. Acum copiii sunt plecați și bătrânii își duc zilele în condiții din ce în ce mai grele. Mai ales în mediul rural situația e cea mai cruntă.

Mulți copii sunt în grija bunicilor. Deseori familiile se destramă ca urmare a plecărilor în străinătate și copiii se separă. Unii cu mama, alții cu tata, dar de crescut îi cresc bunicii.

Acestea sunt realitățile vremurilor actuale. În sate natalitatea e din ce în ce mai scăzută, nunțile tot mai puține, doar decesele respectă statisticile…..deocamdată.Multe sate suferă scăderi masive de populație….

Ca efecte colaterale, se pierd tradiții, devenim mai egoiști, mai frustrați, mai descurajați, mai încrâncenați(mai ales față de policitieni dar și între noi)…..

Contracararea acestor situații necesită acțiune rapidă, concentrată, inteligentă pe mai multe planuri. Soluțiile nu țin de creșterea pensiilor. Nici măcar lupta împotriva corupției nu va rezolva problemele. Îmi pare rău că trebuie să spun asta. Un exemplu îmi vine în minte: am combătut corupția din fotbal… și? Rezultatul e că aproape nu mai avem fotbal. Să ne imaginăm o situație: un bolnav canceros e dus la spital. Medicul îl bagă în operație. Iese la sfârșit pe hol și familia bolnavului îl întreabă:

-Domn doctor, ați rezolvat cu cancerul?

-Da, l-am extras!

-Bravo domn doctor, felicitări!

-Mulțumesc dar pacientul e mort!

-Păi cum așa domn doctor?

-Nu a rezistat operației, era slăbit, a trebuit să operăm mai multe organe că era un cancer extins, am afectat funcționarea și a inimii, și a rinichilor, și a plămânilor, i-a trebuit sânge și nu prea am avut suficient…asta a fost. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Cam asta e și cu lupta anticorupție…că tot comparăm corupția cu un cancer…

Cred că e nevoie de a se identifica alte soluții care să determine dezvoltarea României care să combată indirect și corupția, iar aceste metode radicale care produc multă tensiune, să fie folosite cât mai puțin. Poate nu ar fi rău să aruncăm o privire în curtea bisericii care stă mult mai unită de peste 2000 de ani…Să vedem ei cum se conduc?

Mă gândesc că soluțiile țin de creștere economică, de creșterea productivității muncii, de creșterea numărului locurilor de muncă, de creșterea exporturilor, de dezvoltarea infrastructurii, de creșterea veniturilor salariale pe seama eficientizării IMM-urilor etc. În această zonă ar trebui să se acționeze preponderent. Orice întârzieri în luarea de măsuri în sensul celor de mai sus va duce la depopularea în continuare a țării, la destructurarea în continuare a familiilor, la pierderea încrederii în politicieni, la tensionarea și mai mare a populației și aș mai putea enumera consecințe la care mi-e și groază să le enumăr. De aceea, simt o stare de dezgust față de clasa politică ce nu reușește să rămână concentrată pe teme de importanță vitală și se pierde în teme ce țin de unele grupuri de interese sau de anumite persoane. Orice guvern poate să abordeze măsuri din multe domenii, inclusiv măsuri de grațiere și amnistiere, nimeni nu se va supăra dacă se ține cont de anumite priorități și dacă poporul va simți cu adevărat o îmbunătățire a vieții. Închei cu câteva versuri scrise cu ceva timp în urmă:

Rugă pentru poporul meu

Binecuvântează Doamne, poporul român,

Dă-i puterea de-a rămâne în ţară stăpân

Miluieşte-l cu chibzuinţă şi înţelepciune

Întăreşte-l când îi cuprins de slăbiciune

Luminează-i Doamne calea, când o rătăceşte

Şi dă-i iertarea cuvenită, dacă mai greşeşte

Fereşte-i fiii săi mai aprigi cuprinşi de dezbinare

Nimic să nu le-aducă lor motiv de întinare

Uneşte-i Doamne pe toţi fraţii laolaltă

Să-şi croiască împreună aceeaşi soartă

Însufleţeşte în toţii fiii de naţie românească

Dorinţa de Unire în Dacia strămoşească

Întăreşte Doamne, la tot poporul meu

Iubirea de moşie, credinţa în Dumnezeu

Ajută-le Tu Doamne, să aibă spor în toate

Trăiască în a lor ţară, în cinste, în demnitate.

Aşa să ne-ajute Dumnezeu!

de Popa Ionel

Dorința românului din 1862 – Alecu Donici

Să fie România de-acum în veci unită
Şi propăşind în toate să fie ea menită,
La răsărit să-nalţe pavilionu-i sus,
Ca cele de apus.

Să aibă România industrie şi arte,
Şcoli bune, răspândite în orişicare parte;
Încât românii toţi să fie luminaţi
Ca cei de stat bărbaţi.

Să fie România întinsă, mare, lungă,
Ca cei ce o aspiră la sânu-i să n-ajungă,
Să turbe alungând-o şi rătăcind în dar,
Să piară la hotar.

Să aibă România puternică armată,
În numele lui Ştefan ş-al lui Mihai chemată,
Ca orişicând prudenţa o luptă-ar rândui,
Să ştie birui.

Să fie România tot binecuvântată,
Ca ţară mult mănoasă, ca ţară-mbelşugată;
Străinul să-i aducă a sale bogăţii,
Pe-a ei producte vii.

Să aibă România comori asigurate,
Să aibă navigaţii, să-şi facă căi ferate;
Comerţul ei să fie activ şi răspândit,
Ca mijloc de-nflorit.

Să fie Domnitorul de Dumnezeu lăsat,
Ca să renască astfel frumoasa Românie,
Întru eternitate mult binecuvântat;
O fie, fie, fie!

Alecu Donici, sau Alexandru Donici, (n. 19 ianuarie 1806, Piatra-Bezin, azi Donici, Orhei – d. 21 ianuarie 1865, Piatra Neamț) a fost un poet fabulist român basarabean.

de Popa Ionel

De ce-ai dat, Doamne? – Grigore Vieru

Lui Ozea Rusu

Copiii leşină, nu-i bine,
Şi moarte picură din nori.

Şi chiar izvorului îi vine
Un fel de greaţă uneori.
Atâtea vorbe şi minciuni,
Atâtea seci promisiuni!
De ce-ai dat, Doamne, grai la om,
Iar nu la floare şi la pom?!
A prins a înălbi,
Precum ninsorile,
Şi tinereţea mea!
Mai bine ar vorbi
În lume florile,
Iar omul ar tăcea!
E falsă mila ori e mută,
Iar crucea de la piept e joc.
În moarte tot mai mulţi se mută,
Văzând că-n viaţă nu au loc.
Atâtea vorbe şi minciuni,
Atâtea seci promisiuni!
De ce-ai dat, Doamne, grai la om,
Iar nu la floare şi la pom?!
A prins a înălbi,
Precum ninsorile,
Şi tinereţea mea!
Mai bine ar vorbi
În lume florile,
Iar omul ar tăcea!

de Popa Ionel

Eminescu, poetul național al românilor

Ionel Popa

Noi, românii, în fiecare an, pe data de 15 ianuarie îl sărbătorim pe Eminescu, poetul nostru național. Unui străin i-ar veni mai greu să înțeleagă de ce îl iubim noi așa mult pe Eminescu. Recunosc că sunt concetățeni de-ai noștri care nu-l apreciază pe Eminescu. Sunt și ei de înțeles…..au origini evreiești, grecești, rusești etc. La momentul actual însă, cred că toți cei ce trăiesc în spațiul de la „Nistru pân la Tisa” ar trebui să-l iubească pe Eminescu indiferent de origini. Unele scrieri de-ale poetului, fie că-s versuri sau proză, aduc atingere celor cu alte origini decât românești. Poate asta e cauza pentru care spun unii că Eminescu nu are universalitate. Pentru mine cred că lucrurile stau altfel. Eminescu aducea atingere celor cu alte origini în contextul perioadei în care a scris. Și ne vine ușor acum să înțelegem pentru că unele fapte se petrec din nou. În perioada de activitate a lui Eminescu străinii cumpărau cu nesaț terenuri de la noi. Țăranii împroprietăriți de Cuza, mai apoi de Regele Carol I după Războiul de Independență, erau momiți să-și vândă pământul. În felul acesta românii rămâneau slugi pe moșiile noilor proprietari.

Eminescu a iubit enorm poporul român, a iubit enorm pe români! Nu putea sta cu mâinile în sân să asiste la suferința poporului român! El lua atitudine cu întreaga sa ființă. Și una din poeziile cunoscute în care își manifesta dragostea față de români în defavoarea străinilor este „Doina”. Iată varianta necenzurată:

De la Nistru pân’ la Tisa

Tot Românul plânsu-mi-s-a

Că nu mai poate străbate

De-atâta străinătate.

Din Hotin și pân’ la Mare

Vin Muscalii de-a calare,

De la Mare la Hotin

Mereu calea ne-o ațin;

Din Boian la Vatra Dornii

Au umplut omida cornii

Și străinul te tot paște,

De nu te mai poți cunoaște.

Sus la munte, jos la vale

Și-au făcut dușmanii cale;

Din Sătmar pâna ‘n Săcele

Numai vaduri ca acele.

Vai de biet Român săracul,

Îndărăt tot dă ca racul,

Nici îi merge, nici se ‘ndeamnă,

Nici îi este toamna toamnă,

Nici e vara vara lui

Și-i străin în țara lui.

De la Turnu ‘n Dorohoiu

Curg dușmanii în puhoiu

Și s-așează pe la noi;

Și cum vin cu drum de fier,

Toate cântecele pier,

Sboară paserile toate

De neagra străinătate.

Numai umbra spinului

La ușa creștinului.

Își desbracă țara sânul,

De-i bea laptele străinul.

Codrul – frate cu Românul –

De secure se tot pleacă

Și isvoarele îi seacă

Sărac în țară săracă!

Cine-au îndragit străinii

Mânca-i-ar inima cânii,

Mânca-i-ar casa pustia

Și neamul nemernicia.

Ștefane, Măria Ta,

Tu la Putna nu mai sta,

Las’ Arhimandritului

Toata grija schitului,

Lasă grija Sfinților

În sama părinților,

Clopotele să le tragă

Ziua ‘ntreagă, noaptea ‘ntreagă,

Doar s-a ‘ndura Dumnezeu

Ca să-ți mântui neamul tău!

Tu te ‘nalță din mormânt

Să te-aud din corn sunând

Și Moldova adunând.

De-i suna din corn odată,

Ai s-aduni Moldova toată,

De-i suna de două ori

Îți vin codri ‘n ajutor,

De-i suna a treia oară

Toți dușmanii or să piară

Din hotară în hotară,

Îndrăgi-i-ar ciorile

Și spânzurătorile!

Cine ne-au adus Jidanii

Nu mai vază zi cu anii

Ci să-i scoată ochii corbii

Să ramâe ‘n drum cu orbii

Cine ne-au adus pe Greci

N’ar mai putrezi în veci

Cine ne-au adus Muscalii

Prăpădi-l-ar focul jalei

Să-l arză să-l dogorească

Neamul să i-l prăpădească

Cine ține cu străinii

Mânca-i-ar inima cânii

Mânca-i-ar casa pustia

Și neamul nemernicia

Dacă „lovea” cu pana în evrei, greci sau ruși nu înseamnă că era antisemit. Pur și simplu, îl durea faptul că România era „ocupată” de străini iar poporul român era obidit. Are justificare Eminescu la aceste acțiuni? Eu zic că da!

Exemplară este iubirea lui Eminescu față de românii obidiți! Iubire necondiționată! Nu-i critica, nu-i dojenea, nu le dădea lecții! Doar îi iubea și le lua apărarea. Lovea în absolut oricine nu respecta poporul român. E ceva rău în asta? Eu zic că nu. Dacă „lovea” cu pana în unii preoți, nu înseamnă că era ateu. Nimic mai fals! Iată ce scria la un moment dat: „Cât privește atitudinea așa-zișilor liber-cugetători, care ridică glasul împotriva credinței de două milenii a unui popor născut creștin, putem observa poziția desăvârșitului român, exprimată cu prilejul unor tensiuni iscate de înhumarea la Curtea de Argeș, fără slujbă religioasă, a unui fiu de preot din ținutul Iașilor. (…) Iată atitudinea categorică a lui Eminescu:

“…nu cugetarea liberă, ci absoluta lipsă de cugetare ar fi putut dicta această pretinsă dorință care stă în contra istoriei noastre de veacuri, opunând toleranței noastre recunoscute intoleranța greoaie și ignorantă a unor instincte de neorânduială și barbarie spirituală și morală. Biserica răsăriteană e de optsprezece sute de ani păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre. Ea a stabilit și a unificat limba noastră; ea ne-a ferit de înghițirea altor popoare cotropitoare, ea este arma de apărare și sprijinitoarea milioanelor de români. Cine-o combate pe ea și ritualurile ei poate fi cosmopolit, socialist, nihilist, republican, universal, și orice i-o veni în minte, dar numai român nu e. E jalnic cum a ajuns străinii a impune lecțiile lor de nihilism episcopului de Argeș, iar ritul, asemenea necreștin al redactorilor de la „Românul” țin hangul impertinenței dușmanilor bisericii noastre”. Când nu ești unul din primele trei popoare ale Europei sau ale Asiei există riscul ca cei mari să te înghită. Și știm acum ce a însemnat Imperiul austro-ungar pentru poporul român sau Imperiul rus sau URSS etc. Ăștia mari s-au dezvoltat, au evoluat materialicește. Noi am bătut pasul pe loc pentru că mereu plăteam tribut. Ba la unii, ba la alții. Eminescu dorea un alt viitor României pentru că știa că merită mai mult. Să ne reamintim poezia: „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,

Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?

Braţele nervoase, arma de tărie,

La trecutu-ţi mare, mare viitor!

Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,

Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;

Căci rămâne stânca, deşi moare valul,

Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormântul

Spada ta de sânge duşman fumegând,

Şi deasupra idrei fluture cu vântul

Visul tău de glorii falnic triumfând,

Spună lumii large steaguri tricoloare,

Spună ce-i poporul mare, românesc,

Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,

Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,

Pe altarul Vestei tainic surâzând,

Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,

Când cu lampa-i zboară lumea luminând,

El pe sânu-ţi vergin încă să coboare,

Guste fericirea raiului ceresc,

Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare,

Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,

Tânără mireasă, mamă cu amor!

Fiii tăi trăiască numai în frăţie

Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,

Viaţa în vecie, glorii, bucurie,

Arme cu tărie, suflet românesc,

Vis de vitejie, fală şi mândrie,

Dulce Românie, asta ţi-o doresc!

Să scrii astfel de versuri, cu siguranță înseamnă să iubești România cu toată ființa. Dar a plătit cu prețul vieții pentru asta. A trăit în lipsuri materiale și s-a stins prematur.Poate că într-un alt context alta ar fi fost opera. Dar poate nu l-am fi iubit la fel de mult!

Eminescu a șlefuit limba, a pus-o în valoare și creația lui ne dă deșteptarea din când în când. Doar să fie cunoscută. E de datoria oricăruia dintre noi să-l promovăm pentru că înseamnă esența sufletului românesc.

de Popa Ionel

„Minciuna” (din „Îndemn la simplitate” – Ernest Bernea)

„Oamenii nu pot trăi fără să mintă. Minciuna este o hrană zilnică mai ales pe masa oamenilor de sus. Poleită cu nume de inteligenţă, diplomaţie sau alte meşteşuguri, minciuna cheamă, leagă şi dezleagă, preface şi mai ales farmecă. Minciuna ascunde totdeauna ceva; minciuna este perdeaua trasă crudelor, dar mai puţin frumoaselor, adevăruri.

Minciuna este prezentă în viaţa noastră nu numai pentru că sunt oameni mincinoşi, oameni care suflă continuu cuvinte rotunde şi subţiri ca băşicile. Ea este cultivată şi de o altă categorie, de aceea a trufaşilor. Omului îi place minciuna, îi place să fie minţit. Spune cuiva un lucru adevărat; spune-i direct tot ce crezi nedemn şi urât din gândul şi fapta sa. Vei culege imediat ura şi dispreţul. Spune-i minciuni plăcute care să-i satisfacă închipuirea de sine, spune-i vorbe goale, dar catifelate şi vei culege sigur dragostea şi preţuirea sa. Omul acesta civilizat, omul de care suntem atât de mândri, nu vrea să gândească, nu vrea să lupte, nu vrea să renunţe pentru a-şi întări făptura atât de goală şi nenorocită. El umblă acoperit de o strălucire asemănătoare aceleia din mlaştinile netulburate.

Ah, omule, cum îţi mai miroase sufletul de la distanţă! Omul cinstit supără; supără pentru că sfarmă urâtul din preajma lui şi cutremură casele deprinderilor rele. Omul cinstit incomodează; incomodează pentru că prezenţa lui nu cultivă florile urât mirositoare ale minciunii şi ale furtişagului. Climatul cinstei este aspru, este tare de nu poate rezista orice făptură cu nume de om. Climatul cinstei cere forţă, cere eroism, cere despicarea lucrurilor până-n esenţa şi sensul lor adevărat. Pieptul plăpând al omului arareori rezistă marilor înălţimi.”

de Popa Ionel

Să învățăm de la elite! – Ionel Popa

Un popor înțelept acceptă sfaturile și părerile elitelor. Se poate întâmpla ca și elitele să greșească în anumite etape ale vieții. Însă dacă dorim să găsim răspunsuri la ceea ce ne frământă este mult mai bine să apelăm la elite decât să ne lăsăm manipulați de televiziuni sau de alți manipulatori cu interese care mai de care.

Vă propun să ascultați un text(îl puteți găsi foarte ușor și scris folosind Google) ce aparține Părintelui Stăniloae. Acest om de o vastă cultură teologică considerat cel mai mare teolog ortodox, a pătimit pentru credința sa în Dumnezeu și în poporul român. Exprimările domniei sale sunt deosebit de profunde și fundamentate. Reușește să așeze poporul român acolo unde își merită locul, un popor ales, cu multă credință, cu multă spiritualitate. Ascultând textul poate vom înțelege să ne prețuim mai mult, să ne apreciem mai mult, să fim mai uniți, mai solidari unii cu ceilalți!

Audiție plăcută!

de Popa Ionel

Importanța legii la….Socrate

Ionel Popa

Una din capodoperele pictorului Jacques-Louis David (n. 30 august 1748 – d. 29 decembrie 1825) care a fost unul dintre cei mai influenți pictori francezi ai stilului Neoclasic, o reprezintă tabloul: Moartea lui Socrate. Pictura are dimensiunile 129.5 x 196.2 cm, este din ulei pe carton și este datată 1787. Tabloul a fost comandat lui David de către Charles-Michel Trudaine de la Sablière. El este expus în prezent la Muzeul Metropolitan de Artă din New York.

Subiectul este deosebit de interesant. Socrate a fost considerat cel mai înțelept om al antichității.

Învățăturile sale au fost cele care, în anul 399 î.Hr., l-au adus într-o situație conflictuală fatală cu autoritățile statului. Mai precis, el a fost dat în judecată pentru „împietate” sub două capete de acuzare: „coruperea tinerilor și „neglijarea zeilor slăviți de cetate și practicarea unor inovații religioase”.

Acuza de corupere a tinerilor atenieni formulată împotriva lui Socrate nu avea implicații sexuale. Coruperea consta în faptul că Socrate îi învăța pe adolescenți să pună sub semnul întrebării înțelepciunea părinților lor și a liderilor societății ateniene, fapt cu mult mai grav. Iar când oracolul din Delfi a anunțat că nici un bărbat „nu este mai înțelept decât Socrate”, membrii de frunte ai societății ateniene au fost cuprinși de dispreț și de invidie. Politicienii cetății doreau exilarea filozofului (același lucru pe care-l doreau și multi părinți), însă nimeni nu dorea să-l ucidă, deoarece o asemenea măsură l-ar fi făcut – și l-a făcut – un martir în ochii adepților săi devotați. Totuși, înțeleptul Socrate a știut cum să-și pună în scenă o moarte memorabilă.

Procesul său s-a desfășurat în fața unui număr de 501 jurați, care aveau și rolul de judecători (numărul impar excludea posibilitatea unui verdict nedecis). Filozoful în vârstă de 70 de ani – care ura ipocrizia, detesta oportunismul și îmbrățișase un mod de viață virtuos, trăind în acord cu legile naturii – a fost găsit vinovat și pus să aleagă între exil și moarte. El a considerat exilul  drept o umilire. El predicase importanța legii, iar acum că legea îl declara vinovat – pe drept sau pe nedrept – a argumentat ca singura hotărâre onorabilă este moartea. A nu i se lua viața, a spus el, ar fi o crimă împotriva statului.

El și-a petrecut ultima zi acasă, răspunzând întrebărilor filozofice pe care i le-au pus prietenii. Pe la apusul soarelui s-a îmbăiat, pentru a evita „ca femeile să fie nevoite să mă spele dupa ce mor”. Soția sa, Xantipa, și fiii săi au fost primiți în încăperea sa pentru a-și lua rămas bun de la el, apoi și-a reluat cu discipolii conversația despre soarta sufletului uman, un subiect potrivit în circumstanțele respective. El a încercat să-i îmbărbăteze, argumentând că moartea este un lucru bun, nu rău.

La apariția călăilor numiți de tribunal ce veniseră ca martori, Socrate a poruncit: „Să mi se aducă otrava dacă este amestecată deja, dacă nu, să o amestece”.

Unul dintre călăi i-a oferit cucuta. „Ei bine, prietene„, a spus Socrate, „trebuie să te întreb, de vreme ce ai experiență în această privință, ce ar trebui să fac.”

„Nimic”, i-a replicat bărbatul, „doar să te plimbi după ce ai băut-o până când simți o greutate în a-ți mișca picioarele, iar, apoi, dacă te întinzi pe pat, otrava își va face singură efectul.”

Rugându-se zeilor, povestește Platon în Phedon, Socrate a dat amestecul pe gât. Discipolii săi au izbucnit în lacrimi, iar filozoful a rămas uimit: „Ce faceți, oameni buni? Motivul principal pentru care am gonit femeile a fost acela de a fi scutiți de astfel de neplăceri; căci am auzit că un bărbat trebuie să moară într-o liniște solemnă. Așa că vă rog să vă țineți firea.”

Am ținut să punctez atât pictorul, cât și tema tabloului, mai ales mesajul lui Socrate – legea trebuie respectată de către absolut orice cetățean. Bineînțeles, cu cât cetățeanul este mai în vârful societății cu atât mai mare este impactul de a respecta sau nu legea.