Egalitatea de șanse în democrație

„Nu toţi avem acelaşi talent, dar toţi ar trebui să avem şanse egale pentru a ne dezvolta propriul talent.”  John F. Kennedy

Astăzi mi-am propus să supun atenției un subiect deosebit de important și anume ce înseamnă egalitatea de șanse într-o democrație.

În toate statele lumii se acceptă ca definiție a democrației  – „Formă de organizare și conducere politică a societății în care puterea supremă este exercitată de popor”. Observăm că indiferent de regimul politic, toate statele se laudă cu democrația instaurată cu toate că nu putem pune egal între democrația așa cum era în regimurile comuniste, democrația instalată după înlocuirea regimurilor comuniste, democrația din statele occidentale etc. Există anumite trăsături ale democrațiilor prin care acestea se diferențiază. Trăsătura cea mai căutată și apreciată de cetățeni este egalitatea de șanse. Dacă democrația americană era considerată de cel mai înalt nivel asta se datora egalității de șanse pe care o aveau cetățenii. Spun la timpul trecut fiindcă nici în SUA lucrurile nu mai sunt chiar așa… Analizând democrația din România postdecembristă una din cele mai vehemente contestații ține de ignoranța în materie de egalitate de șanse. Faptul că mulți români emigrează are drept cauză de cele mai multe ori lipsa egalității de șanse atât la nivel individual cât și la nivel de persoană juridică. 

Imediat ce ajung la putere, partidele din România încep guvernarea prin oferirea de privilegii propriilor membri. Încep prin a împărți posturi în toate domeniile….. Nici vorbă de egalitate de șanse! Presa a evidențiat multe situații în care persoane total nepregătite ajung în funcții publice. 

Ca să fiu sincer, principalele așteptări pe care le-am avut după Revoluția din Decembrie 1989 erau legate de egalitatea de șanse. Mai apoi aveam să-mi dau seama că regimurile politice de la noi au politizat tot mai mult societatea ceea ce a dus la emigrația în masă a populației active din România.

În domeniul afacerilor lucrurile stau la fel. Și nu pentru că nu am avea legislație. Cauza o reprezintă fentarea legislației în domeniu pe diferite căi. Firmele din Occident au sesizat că nu pot investi în România dacă nu au sprijin politic astfel că o firmă din afară înainte de a veni în România caută un parlamentar care să-i sprijine. Se întâmplă că mulți oameni cu influență fac lobby firmelor străine pe bază de comisioane astfel că firmele autohtone sunt dezavantajate. Și uite așa statul român, de exemplu, a achiziționat măști din import și nici o mască de la producătorii autohtoni! 

În perioada pandemiei, de altfel, nerespectarea egalității de șanse s-a manifestat cu brutalitate! Însăși închiderea activităților din unele domenii înseamnă o intervenție brutală în economia de piață.Că un astfel de demers se justifică sau nu, e altă discuție. Mă doare faptul că unii demnitari propun sau chiar lansează măsuri, funcție de poziția pe care o dețin, fără a gândi că orice afacere care se închide lovește în antreprenori dar și în familiile angajaților creând probleme sociale și probleme la bugetul statului mai apoi. E realitate pură că mulți antreprenori își vor închide afacerile în perioada următoare mai ales că statul român nu a luat măsuri de protejare a capitalului autohton. Aș putea spune că multe măsuri au avantajat companiile multinaționale. E suficient să ne amintim ușurința cu care s-au închis piețele agroalimentare…. Nimeni nu s-a atins însă de coloșii străini: Carrefour, Kaufland, Penny, Lidl etc. Mai este un pic și românii vor înțelege politica lui Câțu de favorizare mascată a băncilor(majoritatea străine). D-ul Câțu acordă garanții în vederea obținerii de credite și atât. Și-n același timp IMM-urile sunt îngenuncheate de la zi la zi. În curând d-ul Câțu își va da seama că nici băncile nu mai au de unde selecta firme pentru credite dacă acestea vor fi copleșite de datoriile fiscale. De aceea, în numele și a egalității de șanse consider că cea mai bună măsură pentru IMM-uri ar fi fost amnistia datoriilor fiscale acumulate în perioada de pandemie(nu e vina antreprenorilor români că afacerile în care au pus suflet sunt afectate de o pandemie venită din China). În felul acesta IMM-urile și-ar fi păstrat postura de a fi bancabile și ar fi putut face restructurări, investiții etc pentru a face față pandemiei în continuare. S-ar fi păstrat cu adevărat locurile de muncă, ba mai mult, IMM-urile ar fi fost capabile să preia forța de muncă ce se reîntoarce din Vest cât și forța de muncă scoasă de la ajutor social.

Până una-alta, antreprenorilor le rămân doar fondurile europene a căror accesare respectă egalitatea de șanse în măsură mai mare. De aceea, îndemn antreprenorii să urmărească sesiunile de depunere proiecte, să țină legătura cu un consultant care să-i ajute să pregătească cererile de finanțare și să elaboreze proiecte eligibile. A nu se uita că firmele cu istoric trebuie să nu figureze cu datorii la stat la momentul încheierii contractului de finanțare…Vedeți d-le Câțu? Cum să aibă România procent mare de absorbție dacă firmele sunt îngenuncheate chiar de stat?

Iată situația absobției fondurilor europene la data de 21 februarie 2021, raport postat pe pagina: https://mfe.gov.ro/:

Ar trebui să vadă guvernanții că rata cea mai mică(28,15%) se constată la programul PO Competitivitate! Adică taman la fondurile pentru IMM-uri! Oare de ce? Nu au nevoie IMM-urile de fonduri? Ba au, dar firmele sunt neeligibile fiindcă sunt împovărate de datoriile la stat.

Procente scăzute sunt și la celelalte programe și indirect o cauză e că nu sunt suficiente firme cu suficientă forță de muncă capabile să ducă la bun sfârșit proiecte(de exemplu la PO Infrastructură Mare). De unde firme care să execute astfel de proiecte?

Cineva poate să spună că nu suntem mult sub media europeană….. Asta nu scuză cu nimic situația României fiindcă nevoia reală de finanțare a țării noastre, rămasă în urmă față de celelalte state europene, e mult mai mare!

Firma Duplicom Grup SRL ajută pe cei interesați să acceseze fonduri nerambursabile. Date de contact: telefon 0335.402.413, mobil 0761.130.399, email: duplicomgrup@yahoo.com, https://www.facebook.com/duplicomgrup.

Foto: Conacul Elenei Cuza de la Solești aflat într-o stare gravă de degradare. Acest obiectiv are o semnificație deosebită pentru România modernă și ar putea deveni un punct de atracție pentru turiști. E nevoie de implicare din partea statului român, e nevoie de finanțare….. Și asta până nu e prea târziu!

Responsabilitatea – cheia progresului

Astăzi mi-am propus să supun atenției una din calitățile definitorii pentru un antreprenor de succes și nu numai: RESPONSABILITATEA! Multe personalități consideră că responsabilitatea este primul principiu al succesului și poate fi observată, predată și învățată.

Sigmund Freud spunea că: „Cei mai mulţi oameni nu îşi doresc libertate deoarece asta înseamnă responsabilitate. Iar responsabilităţile îi sperie pe oameni.”

Există mai multe forme de responsabilitate. Vorbim de responsabilitatea individuală sau de responsabilitatea colectivă, de exemplu. Nivelul de civilizație al unui stat e dat de nivelul de responsabilitate colectivă. Admirăm dezvoltarea statelor din Vest sau a Japoniei și Coreei de Sud dar trebuie să acceptăm că acolo avem și un nivel al responsabilității ridicat. Nu discut de țările cu regimuri politice autoritare în care lucrurile se desfășoară cu forța. Evidențiez statele în care vorbim de responsabilitatea asumată.

Foarte importantă este responsabilitatea individuală. Să fii pe picioarele tale e un nivel de apreciat. Să nu fii povară pentru nimeni. Asta înseamnă să ții cont de sacrificiul părinților pentru a te crește și pentru a-ți oferi o educație bună. Dacă ești la o școală indiferent de nivel, consider-o ca pe o oportunitate de a-ți valoriza potențialul. Nu-ți bate joc de acea perioadă de timp, nu-ți bate joc de timpul profesorilor, nu-ți bate joc de efortul părinților…. Dacă ești angajat, fă-ți datoria la locul de muncă. Fii responsabil de sculele și uneltele ce te ajută să-ți faci treaba, fii responsabil față de normele tehnice, față de normele de protecția muncii și față de normele de protecția muncii. Nu căuta să trișezi fiindcă pot rezulta consecințe nefaste. Nu-ți bate joc de timpul de muncă! La un moment dat îți va fi evaluat randamentul și s-ar putea să pierzi! Vedem zilnic la știri fapte care au deja un nume intrat în folclor: Dorel! Nu fi și tu un Dorel!

Dacă ești funcționar la stat atunci trebuie să fii un exemplu de responsabilitate! Întotdeauna vei purta pe umeri responsabilitatea concetățenilor și trebuie s-o faci bine. Vedem cum în haosul instalat după 1989 evenimente grave s-au produs pe fondul lipsei de responsabilitate din partea unor funcționari plătiți de stat. Fie că vorbim de cazul Colectiv, fie că vorbim de Spitalul din Suceava, de cel din Piatra-Neamț și exemplele pot continua, puteau fi evitate dacă anumite sarcini din fișa postului se executau cu responsabilitate. Dacă cineva ar cuantifica costul lipsei de responsabilitate din parte funcționarilor de la stat probabil ne-am speria foarte mult!

Un alt nivel al responsabilității întâlnim la antreprenori. Dacă ești antreprenor, de tine vor depinde viețile a câtorva familii dar tot de tine va depinde într-o anumită măsură bugetul statului. Unii urmăresc doar profitul și atât. La un moment dat îi vedem falimentând. De ce falimentează? De cele mai multe ori fiindcă nu-s suficient de responsabili. Excepție sunt cazurile când firmele sunt îngenuncheate de evenimente ce nu sunt sub controlul lor așa cum am văzut în ultimul an, de exemplu.

Există și persoane la care responsabilitatea e ca și inexistentă. Ei nu știu că „A fi responsabil faţă de sine înseamnă a-ţi respecta propria demnitate”. A spus-o Imanuel Kant. Ei trăiesc de pe azi pe mâine.

Zilele acestea se prezintă la firmă persoane trimise de AJOFM. Sunt înscrise la ajutor social. AJOFM a luat decizia ca înainte de a-i înscrie la ajutor social să le ofere șansa obținerii unui loc de muncă. Funcționarii de la AJOM îi trimit către firmele care au locuri de muncă vacante cu o recomandare ce ține cont de calificările respectivelor persoane.

Vă prezint unul din cazurile care s-au prezentat la noi. Are în jur de 45 de ani și trei membri ai familiei sunt înscriși la ajutor social: el, soția și una din fete. În total primesc un pic sub 400 lei lunar. Își completează veniturile crescând 4 vaci. M-a rugat să scriu că nu-l pot angaja fiindcă vrea să-și păstreze înscrierea la ajutorul social. Ei țin să rămână înscriși la ajutor social pentru a beneficia de asigurarea de sănătate. Am încercat să-i explic că nu este o soluție bună. Peste câțiva ani va avea vârsta pensionării și la el nu se va aduna nimic! Răspunsul a fost: cum a vrea Dumnezeu! Ăsta este un nivel de responsabilitate: cum a vrea Dumnezeu! El nu-și asumă responsabilitatea propriei vieți, propriul trai lăsându-l în grija lui Dumnezeu.

Există o ultimă categorie care nu mai au capacitatea de a fi responsabile(sau poate nici nu au avut-o vreodată). E vorba de cei dependenți de alții fiind bolnavi, cu dizabilități etc. Această ultimă categorie ar trebui să rămână în grija statului.

Așadar a fi responsabil înseamnă a nu fi ignorant. A fi responsabil ține foarte mult și de educație! Și iată cum se leagă nivelul educației dintr-un stat cu nivelul de dezvoltare al acelui stat.

Literatura rusă are un reprezentant de seamă care ne-a lăsat o fabulă elocventă subiectului tratat. Este vorba de Ivan Andreevici Krîlov care acum mai bine de 170 de ani scria fabula „Porcul și stejarul”.

Sub un Stejar din veac crescând
Un Porc, având de ghindã burta plinã,
A tras întâi un somn adînc.
Apoi, cu mintea-i de jivinã,
Pe cel Stejar sã-l rîme-a prins la rãdãcinã.
„Pãi rãu Stejarului îi faci,
Îi spuse-o Cioarã din copaci,
De-l râmi la rãdãcini, Stejarul se usucã.“

„Usuce-se, îi spuse Porcul prost,
Și pe pustie poate sã se ducã,
Nu vãd la el nici un folos,
De n-ar mai fi și-un veac, nu m-ar durea pe mine,
Când ghindã am aici și pot sã prind grãsime.“
Stejaru-i spuse : „Esti ingrat porcește !
De-ai fi în stare râtul a-ți sãlta,
Pânã și tu atuncea ai vedea
Cã ghinda tot pe mine creste“.

Concluziile le trageți singuri! Dacă ne dorim un trai mai bun aici în România, ar trebui să fim mult mai responsabili față de ceea ce avem, față de potențialul nostru, față de sarcinile de zi cu zi, față de normele de conviețuire. Winston Churchill spunea că „Responsabilitatea este prețul măreției”.

Este d-ul Cîțu o mare dezamăgire?

Ionel Popa

Demisia d-lui Cîțu din funcția de premier desemnat mi-a amintit de un banc. Cică un turist străin s-a rătăcit într-un oraș. Vede un polițist într-o intersecție și se îndreaptă spre el în speranța că-l va ajuta. Îi explică polițistului într-o engleză veritabilă unde trebuie să ajungă. Polițistul dă din umeri. Turistul reia explicația în limba franceză. Polițistul dă din umeri. Mai încearcă în spaniolă, italiană, germană, portugheză, de fiecare dată polițistul dă din umeri.

Văzând că nu scoate nimic de la polițist pleacă mai departe. O babă asistase la discuție, vine la polițist si îi spune :

-Uite maică, omu’-ăla stia atâtea limbi străine !

La care polițistul îi replică:

-Ei și? La ce i-a folosit?

La fel e și cu Cîțu… I s-a lăudat foarte mult pregătirea profesională și experiența. S-au făcut comparații cu alți premieri sau miniștri… Ei și? La ce i-a folosit? Ne-am fi așteptat că va fi capabil să depășească orice criză. Și când colo, a dat bir cu fugiții înainte de a fi votat de Parlament! 

Vă las pe fiecare în parte să trageți concluzii.

Un lucru e clar. Într-o perioadă de criză majoră DE SĂNĂTATE PUBLICĂ situația politică din România este instabilă, taman cum e mai rău. Cine a determinat criza politică trebuie să răspundă în fața poporului. E nevoie de consens între partide. Dar cine să creeze consensul între partide? Un președinte neutru, așa cum e constituțional, probabil ar putea face asta. Președintele Iohannis nu este neutru.  Fiind partinic, slabe speranțe de ieșire din criza politică. Nominalizarea lui Orban înseamnă încăpățânare în a insista pe soluția cu un singur partid la putere, acesta fiind PNL-ul. Cred că PNL-ul a căzut în propria capcană din care e foarte greu să mai iasă…. Grav este că va continua criza politică în această perioadă tulbure și plină de neprevăzut. 

În ce ne-ai băgat d-le Iohannis? 

Foto: https://romania.europalibera.org/

IARTĂ-I, DOAMNE, CĂ NU ȘTIU CE FAC!

Ionel Popa

Spectacolul maestrului Tudor Gheorghe din data de 26 ianuarie a incitat spiritele în societatea românească.S-a dorit a se turna gaz pe foc! De unde atâta supărare la Funeriu? Sau la Andrei Caramitru? Și mai sunt câțiva…… Greu, foarte greu de înțeles. Dacă s-ar fi rezumat doar la o critică la adresa spectacolului nu ar fi fost chiar ieșit din comun. Nu oricine poate înțelege un spectacol. Așa cum muzica simfonică este apanajul unora, la fel muzica populară este apanajul altora, percepțiile pot fi diferite la oameni. O societate umană poate fi privită din multe puncte de vedere. Într-un fel o vede un preot care are ca așteptări să vadă o societate cu afinitate înspre biserică, într-un alt fel o vede un judecător care se așteaptă ca toți să respecte legea….. Bineînțeles că într-un fel vede un om de știință care a trăit și studiat în Vest, face naveta între Est și Vest și întru cu totul altfel vede un artist de nivelul lui Tudor Gheorghe care a studiat folclorul românesc în profunzime, care a citit operele poeților români, s-a inspirat din aceste opere. Un artist ca Tudor Gheorghe nu are cum să fie altfel decât naționalist. Un artist ca Tudor Gheorghe este un român până în măduva oaselor. El suferă pentru poporul român pentru că el cunoaște sufletul poporului român. Și poporul român nu înseamnă doar un mănunchi de  favorizați sau norocoși sau realizați ai timpului prezent! Poporul român înseamnă și milioane de oameni care o duc greu, milioane de neadaptați la vremurile acestea, neadaptați la globalizare….. Sunt milioane de români cărora nu le place să călătorească cu avionul! E vreo problemă cu ei? Sunt milioane de români care nu sunt olimpici la chimie sau la alte științe. E vreo problemă cu ei? Sunt milioane de români care țin la tradiții…. Sunt milioane de europeni cărora le plac tradițiile de la noi ceea ce înseamnă că nu e bine să renunțăm la ele. Sunt milioane de români care se simt deranjați acasă la ei nu numai că li se impun standarde ci că sunt intoxicați acasă la ei…. Gripa porcină africană nu a venit din tradițiile românești…. Românii nu mai pot fi români acasă la ei, nu mai pot produce acasă la ei pentru că li se impun reguli din afară pe care cei din afară știu că nu au cum să le ducă. Unele reguli par a ține de civilizație, unele însă contrariază…. Poate că țin de civilizație, Dumnezeu știe! Dar nu se pot impune cu forța!

Îl înțeleg pe Funeriu că înclină spre Uniunea Europeană. A primit finanțare 2 milioane de euro pentru un proiect de cercetare. Uniunea Europeană i-a oferit totul! Are motive să iubească Occidentul. A stat apoi o lungă perioadă în fotoliu de ministru în Guvernul României. Dar milioanele de români care și-au pierdut locurile de muncă fiindcă firmele unde lucrau au falimentat în mare parte din cauza presiunii(invaziei) de produse din Uniunea Europeană pot simți aceeași simpatie? Când ai dublă cetățenie și beneficiezi din plin de drepturi ca european, vezi într-un fel lucrurile față de milioanele de români care muncesc(slugăresc) cu sau fără acte prin toată Europa. 

În definitiv ce a făcut Tudor Gheorghe? A lansat niște mesaje! Cine are urechi să audă! Cine nu, să le ignore! Nu a impus nimic. Viitorul ne va arăta valoarea acestora! Însă jignirile de care a avut parte nu le merita sub nici o formă! Funeriu, fost ministru al Educației, Cercetării și Inovării(am putea adăuga și că a fost implicat într-o guvernare care a gestionat mult jaf, alături de Elena Udrea, de Sebastian Vlădescu, de Adrian Videanu, de Radu Berceanu-cel mai slab ministru la accesarea de fonduri pentru infrastructura mare etc) și-a dat cu tifla și și-a atras oprobiul public.  Am mai văzut oameni inteligenți dar lipsiți de omenie după cum am văzut oameni mai puțin inteligenți dar de o mare probitate morală și caracter. 

Lui Caramitru nu-i putem cere prea multe. E un măscărici marginalizat inclusiv de colegii din USR. Însă de la Funeriu, fost ministru al Educației, Cercetării și Inovării,  aș fi avut niște pretenții. S-a discreditat pe el dar a atras o reacție negativă și asupra generației lui. Putea fi un model pentru tinerii români. Nu-l recomand! E lipsit de bun simț și asta e grav. Dacă nu ai simțire românească, mai bine taci! Un astfel de individ poate fi cel mult consultant dar niciodată ministru! Cât despre o eventuală revenire în politică,nu cred că și-l mai dorește cineva! O fi știind chimie dar i-ar fi prins bine să știe că „Pasărea pe limba ei piere”.

Păstrați simțirea românească

Ionel Popa

De ești născut în România
Țara aceasta, colț de rai
Să îmbraci cu multă cinste ia,
La tricolor onor să dai.

De ești plecat peste hotare,
Graiul tu să nu ți-l uiți
Și când de dor inima doare,
O doină dulce să asculți.

De poți, întoarce-te în țară
Chiar de nu-s toate ca-n Vest
Să-ți faci aici o căscioară
Chiar dacă traiu-i mai modest.

Că nicăieri nu-i ca acasă
Mai ales de sărbători
Să fii cu rudele la masă
Și să primești colindători.

Popor român, popor cuminte
Prea tare te-ai împrăștiat
Spre cer înalț rugă fierbinte
De Domnul să fii protejat!

Dragi români din lumea-ntreagă
Păstrați tradiția strămoșească,
Iubiți tot ceea ce ne leagă,
Păstrați simțirea românească.

12.01.2020

Eu cu cine votez???

Ionel Popa

Ne aflăm în plină campanie de alegeri prezidențiale și deja m-apucă groaza să deschid televizorul. De ce sunt așa urâte campaniile electorale de la noi? Pentru că miza e total greșită.În loc să fie lupte de idei, avem doar luptă pentru putere și interese personale sau de partid folosindu-se la maxim discursurile demagogice, minciuna și loviturile sub centură.

Referindu-mă la alegerile prezidențiale din acest an, sunt într-o dilemă totală!

Cu ocazia primirii titlului de Cetățean de onoare al comunei Dodești, prof. emerit  Năstase T. Victor, general de brigadă în retragere, la venerabila vârstă de 93 de ani, analizând cei 30 de ani de după revoluție făcea trimitere la un episod biblic: Fuga din Egipt. Pe scurt, Moise este ales de Dumnezeu să scoată poporul evreu din robia egipteană. Asta va presupune traversarea deșertului cu multe peripeții. Pe acest parcurs, Moise este supus la multe presiuni….Unii regretau perioada din Egipt când de bine, de rău, aveau măcar un minim de hrană.Alții nu credeau că în Canaan viața lor va fi mai bună… mai ales că rapoartele celor trimiși să investigheze noua țară erau descurajatoare. Ei au determinat poporul să dorească să se întoarcă în Egipt. Din cauza lipsei lor de credință, Dumnezeu i-a pedepsit pe israeliți, făcându-i să rătăcească prin deșert timp de 40 de ani.

Întradevăr, vedem unele similitudini și Biblia se dovedește încă o dată că este plină de învățăminte….pentru cei care o citesc. 

Din păcate, poporul nostru nu și-a găsit un lider precum înțeleptul Moise care, cu o credință puternică, a găsit soluții de fiecare dată. Ba, din contră, ai noștri par lipsiți de orice credință! 

Zilnic putem constata ce bine le-ar prinde partidelor și liderilor acestora un pic de învățătură creștină în statutul lor!

Mai puțină lăcomie nu l-ar fi dus pe Dragnea la pușcărie. Mai puțină trufie și aroganță poate l-ar fi menținut pe Ponta la putere. Nici Năstase poate nu ar fi făcut pușcărie dacă îl avea un pic pe Dumnezeu în mintea sa. 

Dar poate că însăși candidații ar trebui să se uite în oglindă și să-și pună întrebarea: am eu ceva de oferit acestui popor? Pot eu să port responsabilitatea acestui popor în aceste vremuri destul de complicate? Sau mizez că mă voi baza pe fițuici? Oare candidații noștri nu se gândesc că pot plăti cu viața dacă lucrurile ies prost? Dacă simți că lucrurile te-ar putea depăși, de ce să nu lași locul altuia mult mai înzestrat?  Fac această pledoarie pentru că efectiv din cei doi candidați rămași în cursa pentru funcția de președinte nici unul nu pare potrivit…. Amândoi au ajuns în această postură întâmplător… Iohannis a ajuns în PNL în perioada când partidul era într-o criză puternică de imagine. Liderii de atunci l-au adus de la Sibiu crezând că le va aduce un plus de imagine fiind propulsat mai apoi(ceea ce cred că nu a visat în viața lui Iohannis) drept candidat la președinție. Și a câștigat pentru că s-a confruntat cu un limbut! Un clevetitor, ca să folosesc un termen folosit și în învățătura creștină. Însă nu și-a înțeles deloc rolul și s-a complăcut în a profita de poziție la maximum. Și-i place ca drept dovadă că mai vrea un mandat. Nu exprimă nicicum ce va face în noul mandat, vorbește doar de o Românie normală pe care nu o definește….. O fi România în care se mai pot obține case prin falsificarea actelor sau în care se pot face bani intermediind adopțiile de copii? Cu această experiență în business se poate considera că are gândire liberală?

Ce să mai spunem de Viorica Dăncilă a cărei poziție actuală nu a visat-o niciodată! A acceptat funcția de premier pe nepregătitele, a dat cu stângul în dreptul la maximum, cel care a propulsat-o s-a dus la închisoare însă ea nu dă înapoi….Probabil, nici n-are cum! A intrat într-o horă din care numai Dumnezeu știe cum va ieși. Încearcă să învețe din mers însă carențele sunt mari și mulți nu mai au răbdare cu ea, nici măcar cei din jurul ei…. În plus, de parcă Dumnezeu le-a luat mințile, liderii din PSD fac  greșeli una după alta. Cum s-o dai afară din partid pe Ana Birchal taman acum? Doar pentru că și-a făcut treaba fără a respecta întru-totul poziția partidului? Aici s-a greșit imens! Birchal îi va da lovituri una după alta pentru că nu e deloc proastă! Și a muncit în PSD, a donat și bani(ne amintim filmulețul cu Geoană?) și nu e corect pentru nimeni să fii eliminat doar pentru că ai o altă poziție pe un subiect! Nu era suficientă poziția anapodită a lui Ponta? Bine că i se dă mână liberă Gabrielei Firea, pregătită oricând să împroaște cu venin fără nici un pic de discernământ! Dar ăsta este PSD-ul, un partid cu mulți lideri cu interese personale! Păcat de doctrina socila-democrată!

Și uite așa, ambii candidați duc în derizoriu funcția de președinte…. O funcție care ar trebui să fie apolitică…. O funcție care ar trebui să aducă la aceeași masă puterea și opoziția. O funcție ce permite celui ce o ocupă să iubească întreg poporul și să arate zilnic acest lucru prin propuneri. Uneori mă gândesc: ce fel de președinte ar fi de exemplu, Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române? Și dacă avem o astfel de personalitate de ce nu a fost pe lista candidaților?

Poporul român are nevoie de un președinte profund creștin, iubitor de oameni,  blând care să alifieze toate rănile produse de tranziție și să adune laolaltă pe toți fiii din țară sau din diasporă! Președintele nu trebuie să dea impresia că e numai a unei părți din români pentru că afectează democrația! Președintele susține democrația susținând pluripartitismul nicidecum luptând direct împotriva unuia sau altuia dintre partide. Poate lua atitudine împotriva derapajelor unuia sau altuia dintre partide dar nu de pe poziție de opozant politic! Îmi pare rău, d-le Iohannis! Greșiți mult făcând politică direct! Dacă vă place acest lucru(ați spus că vă veți implica mai mult în guvernare), abandonați funcția de președinte și luați locul lui Orban! Dar nu duceți în derizoriu o funcție de care țara are nevoie! Fiți președintele tuturor românilor și pentru români! Știu că vă plac diplomele și recunoașterile  primite din afară! E greu să reziști tentației la astfel de nominalizări! A picat la acest examen inclusiv Regele Mihai și a tras ponoasele! Eu îmi doresc un președinte care să anime, să inspire, să îmblânzească, să unească! Nu-mi plac narcisiștii, nu-mi plac demagogii, nu-mi plac ipocriții, nu-mi plac impostorii….

Binecuvântează, Doamne România!

Respect pentru pădure, respect pentru pădurari

Ing. Ionel Popa

La sfârșitul sec.XIX Mark Twain ne-a lăsat un citat:„Dacă nu citești ziarele ești neinformat, dacă le citești, ești dezinformat.” În zilele noastre când pe lângă presă creierul nostru este bombardat cu informații și din mediul online devine foarte greu de a distinge adevărul de minciună….. Mai adaug și faptul că scopul dezinformării este manipularea, mulți folosind-o pentru a-și atinge diverse scopuri. În ziua de astăzi vorbim de o adevărată știință a manipulării, tehnicile dezvoltate fiind folosite în diverse domenii, începând de la politică, religie dar și în economie și nu numai. Manipularea a nenorocit state, populații întregi, unități economice mai mari sau mai mici, familii etc. Este întâlnită peste tot în lume și în zilele noastre este aproape imposibil dacă nu chiar imposibil să nu fim afectați. Impactul poate fi diminuat prin cunoaștere, printr-o bună pregătire intelectuală dar și emoțională.

În cele ce urmează mă voi referi la unele manipulări apărute în mediul online cu impact asupra percepției asupra personalului silvic. Fac acest demers ca urmare a unui eveniment ce mi-a produs multă mâhnire… Acum ceva timp un pădurar de la Ocolul Silvic Pașcani a fost ucis în timp ce se afla în exercițiul funcțiunii…

Fac precizarea că personalul silvic reprezintă autoritatea statului în fondul forestier. Sunt împuterniciți să aplice legea în apărarea integrității fondului forestier. Spre deosebire de alte autorități ale statului, personalul silvic și mai ales pădurarii, plătesc pentru insuccesele profesionale. Anual în fiecare canton silvic se execută controale(cel puțin două) și pagubele identificate sunt recuperate de la pădurari… Ca să înțelegeți viața unui pădurar, imaginați-vă că gestionați 400-700 ha de pădure răsfirată pe un anumit areal, formată din mai multe trupuri, într-o zonă rurală mai mult sau mai puțin dezvoltată… Cum începe toamna, crește presiunea asupra pădurii. Populația începe aprovizionarea cu lemne și face apel la diferite surse….Pe acest fond apar rețele care preiau comenzi de lemne pe care le onorează prin tăieri ilegale… Aceste rețele sunt bine organizate și de multe ori copleșesc autoritatea silvică. Acolo unde apar astfel de rețele nici poliția nu-și face treaba…… De multe ori rețelele capătă curaj pentru că sistemul judiciar pe ansamblu dă dovadă de clemență sau slăbiciune sau….corupție.În aceste condiții pădurarul patrulează ziua dar și noapte pentru a preveni tăierile ilegale. Ce spuneți? E plăcut să ieși la patrulat noapte știind că sunt șanse să întâlnești hoți la furat lemne? Și vorbim de hoți care vin pregătiți, de hoți care vin în grup, de multe ori sub influența alcoolului. Nu e deloc plăcut să fii pădurar în România și poate așa se explică faptul că pădurarii nu prea iau pensie multă…Meseria e destul de stresantă.Să nu credeți că pădurarii au salarii pe măsura riscului la care se expun…. Nu,nici pe departe. Salariile sunt mici, soțiile de pădurar nu prea au cum să lucreze mai ales dacă locuiesc în pădure, la canton. Și cheltuielile cu copiii înscriși la școală la o familie de pădurar de multe ori sunt mai mari dacă luăm în calcul că minorii fac naveta sau sunt dați la gazdă. 

Dacă cineva și-ar propune să evalueze gradul de încărcare cu sarcini al unui pădurar ar rămâne uimit…. Desfășoară o activitate complexă care necesită și o bună pregătire profesională dar și o structură temperamentală și emoțională anume. 

Voluntar sau involuntar, mulți dintre noi contribuim la scăderea autorității instituțiilor statului sau a altor instituții,în speță autoritatea silvică, prin aceea că ne lăsăm prea ușor manipulați și reacționăm în sensul dorit de cei care au interes să manipuleze.

Pe vremea când eram șef de ocol silvic la Epureni m-a sunat conducerea Direcției Silvice de atunci pentru a-mi cere lămuriri având în vedere că subprefectul județului sesizase cum că la ieșirea din satul Popeni, spre Murgeni, lumea defrișează pădurea…chiar scot și arborii din pământ. Am explicat că acolo se executau tăieri de regenerare la salcâm, prin căzănire. Precizez că este cea mai bună metodă de regenerare naturală a arboretelor de salcâm. Arborii se scot cu tot cu cioată și rădăcinile rămase produc drajoni care contribuie la o foarte bună regenerare a pădurii. Metoda e din ce în ce mai puțin folosită deoarece e lipsă de forță de muncă. În aceste condiții se practică tăierile cu drujba care produc lăstărire însă calitatea regenerării e mai slabă. Directorul a înțeles, a explicat probabil și d-lui subprefect și spiritele s-au potolit. În ziua de astăzi ar fi fost un subiect de Breaking news!

Am mai văzut o manipulare posibil involuntară pe rețelele de socializare dar cu mare impact. E vorba de o imagine cu o tăiere „în scaun” la un arboret de salcie. Precizez că în zona dig-mal a râurilori se practică tăierea de regenerare de la o anumită înălțime față de nivelul solului. Această înălțime depinde de nivelul de inundație al apei primăvara. Se știe că apele se retrag mai târziu primăvara în zona dig-mal. Dacă apa ar acoperi cioatele, nu ar fi posibilă regenerarea.

Detalii găsiți și în clipul următor: https://www.youtube.com/watch?v=p7u8Hiflw74

Cea mai grosolană manipulare e cea legată de cuvântul „defrișare”. Este excesiv de mult folosit și fără a se respecta semnificația. Iată definiția acestui termen, conform Wikipedia: „Defrișarea sau despădurirea constă în îndepărtarea totală a vegetației lemnoase forestiere de pe o anumită suprafață, fără a fi urmată de regenerarea acesteia, incluzând scoaterea și îndepărtarea radacinilor și arbuștilor, cu schimbarea folosinței și a destinației terenului.” Iată un exemplu de știre manipulatoare cu puternic impact: „În România se taie peste 3 hectare de pădure la fiecare oră, arată un raport al Greenpeace. În acest ritm, din anul 2000 încoace au fost defrişate ilegal aproape 300.000 de hectare de pădure.” https://www.antena3.ro/actualitate/in-romania-se-taie-peste-3-hectare-de-padure-la-fiecare-ora-235022.html

Nu știu cum fac aceste calcule, un lucru e cert-e o știre falsă! Precizez că toate pădurile României ce fac parte din fondul forestier național se reamenajează o dată la 10 ani. O comisie de la minister avizează amenajamentul. Propunerile de tăieri rase se analizează parcelă cu parcelă. Se acceptă o astfel de soluție tehnică numai dacă există o argumentație puternică….Chiar și în astfel de situații se propun lucrări de regenerare artificială apoi. Adică suprafața de fond forestier va fi acoperită cu pădure în regim de urgență. Faptul că România mai are păduri virgine, faptul că volumul mediu pe picior e de aproape 350 mc/ha,peste media europeană, e în principal meritul silvicultorilor români.

A denigra silvicultorii de-a valma doar pentru că nu-s toți perfecți e o mare greșeală! După cum, a denigra pădurarii pentru starea din sistemul silvic e total greșit. Legiuitorii sunt de multe ori adevărații vinovați(să ne reamintim legile proprietății care nu au ținut cont de ce se va întâmpla cu pădurile predate-pagubele au fost imense).Și asta e valabil și pentru alte categorii socio-profesionale-preoți, polițiști, jandarmi, procurori etc.

Revenind la silvicultorii, de ce să fie denigrați cei de la Vaslui care după revoluție au înființat pădure pe mai bine de 2000 ha în ultimii 15 ani? Îmi amintesc că în comuna Găgești nu figura nici 1 ha de pădure imediat după revoluție. Acum au canton silvic.

Își pune cineva întrebarea ce-ar fi fost cu fondul forestier fără  prezența silvicultorilor? Eram tânăr inginer prin anii ‘90 și știu cu câtă sălbăticie s-au tăiat pădurile scoase de sub paza pădurarilor în vederea punerii în posesie(erau predate Comisiilor locale de aplicare a legii 18/1991 până la punerea în posesie). 

La fel denigrăm preoții fără a ne pune întrebarea ce-ar fi societatea fără ei. Benjamin Franklin spunea: „Dacă oamenii sunt răi având o religie, cum ar fi  dacă n-ar avea-o?”.

Haideți să protejăm pădurea fără a denigra silvicultorii. Dacă vom constata fapte ilicite, facem sesizări, apoi lăsăm  organele judiciare să-și facă treaba. Denigrarea la general a unor categorii socio-profesionale nu face decât să ne dezbine și să slăbească autoritatea favorizând haosul.

Dumnezeu să odihnească în pace sufletele celor căzuți în slujba pădurii!

Președintele și nevoia de unitate

Ionel Popa

Referire la alegerile prezidențiale din acest an, la câți s-au înscris în cursa de a deveni candidați, cu siguranța nu ne vom putea plânge că nu avem pe cine vota. Este adevărat că în conformitate cu Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, pentru a deveni candidați trebuie să obțină minim 200.000 semnături ceea ce nu e chiar simplu dacă luăm în calcul că un alegător nu poate susține decât un singur candidat. Până la această dată sunt 23 de intenții de a candida ceea ce pare destul de mult față de alte alegeri prezidențiale de după 1990…Candidaturile din partea partidelor par într-o anumită logică însă avem și mulți independenți. Să fie această funcție atât de tentantă? E adevărat că actualul președinte nu prea s-a arătat transpirat sau obosit de la efortul de a conduce țara. Ba mai mult, jucând un rol mai mult defensiv, a avut suficient timp să se bucure de privilegiul de a fi președintele României. A călătorit, și-a respectat hobby-urile, nu s-a consumat nervos(pe motiv că nu a avut la dispoziție și un guvern propriu). Când te uiți la agenda lui Johannis comparativ cu privilegiile parcă funcția pare tentantă!

Personal cred că funcția necesită mai multă implicare și este una care necesită răspundere.Eu nu cred în „viitorul luminos” al României prezis de Donald Trump, ba din contră. Pe de o parte, Uniunea Europeană pare să scârțâie(ieșirea Marii Britanii din uniune va avea efecte negative greu de cuantificat acum), tensiunile dintre SUA și Rusia se acutizează, avem tensiuni mari și între SUA și UE, iar România are multe probleme de siguranță națională. Prima o constituie migrația masivă a populației active care determină implicații în structura demografică a țării. Lipsa forței de muncă e tot mai acută, infrastructura se construiește greu iar dezvoltarea economică e mult prea lentă.În al doilea rând, se constată o intensificare a iredentismului maghiar încurajat de Rusia. De altfel, constatăm o creștere a propagandei rusești în România. Prin alegerea lui Dodon ca președinte în R. Moldova, ne-am trezit cu un dușman în creștere la frontiera de est.

Dacă luăm în calcul doar aceste aspecte și funcția de președinte al României nu pare una simplă deloc.Oricând se poate ajunge la o criză majoră….Și crizele majore au sfârșit prost de multe ori pentru conducătorii României.

Eugen Ionesco ne-a lăsat o remarcă: „M-am gândit adesea că politica este o treabă prea serioasă ca s-o încredinţăm politicienilor.” 

Consider că vremurile care urmează cu cât ne vor găsi mai uniți, cu atât va fi mai bine pentru țară. De aceea, mi-aș dori un președinte care să-și înțeleagă bine rolul. În nici un caz nu e loc de diletantism.

Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate. (Articolul 80 – Constituţia României). Preşedintele României poate lua parte la şedintele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea țării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea primului-ministru, în alte situaţii.  Mai sunt și alte atribuții dar eu cred că dacă le face bine pe cele de mai sus și conlucrează cu Guvernul, oricare ar fi componența lui din punct de vedere politic, atunci vor fi șanse să evoluăm și să încetăm războiul româno-român. România nu mai are nevoie de măsuri populiste, demagogice, care chiar dacă avantajează partidul sau partidele de la putere, crează falii în societate. Interesul național să fie prioritar și poate că se va cădea de acord asupra unei strategii naționale pe termen mediu și lung. Schimbările de programe de la un guvern la altul face ca țara să bată pasul pe loc…..

În încheiere să ne reamintim poezia lui Mihai Eminescu, „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”, din care voi reda aici ultima strofă:

„Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie, 
Tânără mireasă, mamă cu amor! 
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori, 
Viaţa în vecie, glorii, bucurie, 
Arme cu tărie, suflet românesc, 
Vis de vitejie, fală şi mândrie, 
Dulce Românie, asta ţi-o doresc! ”

Balada lui Ion Săracul

Autor: Ionel POPA

Ion fusese un strungar, 
La o uzină, într-un oraș
De altceva n-avea habar
Acolo el fuse fruntaș.

Când uzina s-a închis
Ion s-a întors în sat
Și-apoi rapid el s-a decis
Pământ a arendat.

Avea vreo trei copii atunci
Și-i greu să-i ții în școală
Muncea Ion, muncea pe brânci
Ades cu burta goală.

Sporul nu era prea mare
La cât se chinuia
Avea la copii de mâncare
Și asta-l mulțumea.

Și când era anul mai bun
Mergeau cu toții la oraș
La Paști măcar sau la Crăciun,
Se respecta ca arendaș.

Dar iată-i vremea de votat
La el vine-o vecină
Pe soțul ei ce-i candidat
Îl roagă să-l susțină.

Vecinu-i promite ajutor
De va ajunge el primar
Acum să-i fie recrutor
Și-agent electoral.

Ajutor? Pare tentant
Începe dar cu promovarea
Biet naiv și diletant
Nu-i știa măcar culoarea.

Vecinul iese învingător
Primar ales, adicătele
Ion miza pe-un ajutor
De vor fi vremuri grele.

Arendatorii, bată-i sfântul
Fiind de-altă…..culoare
Îi iau lui Ion pământul,
Necazul ia amploare.

Ion ajunge zile grele
Se duce la primar
Ajutorul de i-l cere
Că viața-i vai și-amar.

Primarul stă și analizează
E copt Ion de ajutor?
Nu prea se încadrează!
La alții este….mai dator

Îi spuse atuncea lui Ion
Că nu-i foarte sărman
Având pământ, cam un pogon 
Să vină peste un an.

Ion mai face un copil
Își vinde și pogonul
La primar revine umil
Să ceară ajutorul.

Ion fiind de-acum sărman
Lunar primește ajutor
C-așa-i sistemul de viclean
Să fii la mâna lor.

Guvernu-i dă cât să trăiască
Munca pare tot mai grea
Începe dar să lenevească
Timp are …… oricât vrea!

Traiul acesta în trândăvie
Pe mulți dă să-i păcălească
Căci nu ține o veșnicie
Să primești așa de pleașcă.

Statul pare să greșească
Înmulțindu-i pe asistați
Facă lumea să muncească
Nu creând mai mulți ratați!

Foto: Coadă la alimentele de la UE, la Cluj. https://www.mediafax.ro/social/cluj-peste-250-de-persoane-la-coada-la-ajutoare-alimentare-europene-unii-oameni-au-venit-la-ora-4-00-foto-13759918

Nevoia de rost

Ionel Popa

După cazul „Alexandra” de la Caracal asistăm la o creștere a aversiunii față de Poliție, în special, dar și asupra altor instituții ce țin de sistemul judiciar din țară. Este adevărat că poliția a fost prinsă pe picior greșit, zilnic apar în spațiul public erori în modul de intervenție la acel caz. Presa are grijă să mențină și să crească starea de aversiune de parcă ne-ar fi cu ceva de folos. Nici măcar acelui caz nu-i este de folos! Se lucrează sub o presiune mare astfel că posibilitatea de a se produce erori e foarte mare. E înghesuială de organe de cercetare penală ceea ce mă duce cu gândul la un proverb de pe la noi: „Copilul cu moaşe multe rămâne cu buricul netăiat.”
Ca un făcut, apar și alte situații în țară în care organe judiciare dau dovadă de incompetență!

În concluzie, vedem că în unele instituții lucrurile sunt scăpate de sub control. Un alt proverb, de data asta armenesc, spune: „Copilul orfan îşi taie singur buricul.” Eu sper să nu se ajungă ca în Ucraina unde populația s-a organizat în asociații care fac ordine după cum cred de cuviință! Acolo nu mai discutăm de justiție! De aceea cred că a denigra pe ansamblu instituțiile nu ne face bine deloc!

România are nevoie de Poliție, are nevoie de Procuratură și are nevoie de magistrați! România, în schimb, are nevoie de ordine în aceste instituții, are nevoie de o întărire a sistemului judiciar și rolul principal revine Guvernului prin ministerele de resort! Sperăm că s-a înțeles de către factorii de decizie să nu se mai joace cu legile justiției! Orice prevedere care favorizează infractorii indiferent sub ce formă sau presiuni apare încurajează producerea de infracțiuni.

Bineînțeles, nu trebuie neglijată educația! Rezultatele din educație se reflectă și în comportamentul populației. În ceea ce privește populația adultă, și biserica are rolul ei. Vedeți cum se leagă lucrurile și cum depind unele de altele?

Concluzii de final:

-În fiecare instituție pot să mai apară elemente iresponsabile sau incompetente…. Dacă un polițist se arată iresponsabil nu înseamnă că întreaga Poliție română trebuie lovită! La fel, dacă un procuror se arată incompetent, nu trebuie lovită întreaga Procuratură! Dacă un preot calcă pe bec nu înseamnă că întreaga Biserică nu își are rolul său în societate!

-Denigrarea instituțiilor de bază din țară lovește în statul de drept și favorizează anarhia!

Primii care ar trebui să arate că au înțeles acest lucru sunt liderii din societate, fie ei politici, din administrație, Biserică, educație etc. Exemplul lor ajută la instalarea ordinii de drept și revenirea la o stare normală! Dacă nu se înțelege acest lucru și nu se iau măsuri societatea românească poate evolua spre o anarhie greu de controlat!

-Performanțele economice au un rol determinant asupra climatului general din societate. Bătrâni rămași singuri în țară sunt victime ușoare pentru infracțiuni de tâlhărie. Numărul copiilor instituționalizați este în creștere astfel că prea mulți copii sunt crescuți în medii diferite decât cel al familiei naturale.Lipsurile materiale, în general, determină starea psihică a populației, determină consumul de alcool și de multe ori determină producerea de infracțiuni.

Brăduț Florescu scria în 2010: „României i-a dispărut rostul. E o ţară fără rost, în orice sens vreţi voi. O ţară cu oameni fără rost, cu oraşe fără rost, cu drumuri fără rost, cu bani, muzică, maşini şi ţoale fără rost, cu relaţii şi discuţii fără rost, cu minciuni şi înşelătorii care nu duc nicăieri. ” http://bradut-florescu.blogspot.com/2010/03/rostul.html

Sistemul politic, administrativ, educațional, biserica etc să-și dea silința de a reda un rost fiecărui român și României pe ansamblu dacă ne dorim o țară mai frumoasă, mai pașnică, mai civilizată!

Adrian Păunescu ne-a lăsat următoarele versuri:

Rugă pentru neam

Doamne, Dumnezeul nostru,
Dă-ne nouă iarăşi rostul,
Dă-ne linişte şi milă,
Duh în trupul de argilă.

Dă-ne ţara iar în ţară,
Dă-ne dreptul să ne doară,
Dă-ne mamă, dă-ne tată,
Că ni s-au furat odată.

Dă-ne frate, dă-ne soră,
Ce din lanţuri Te imploră
Şi, într-o blîndeţe nouă,
Viaţa noastră dă-ne-o nouă.

Binecuvântează Doamne România!