Categorie / Cultură generală

de Popa Ionel

Sunt pentru „Cumințenia Pământului”! – Ionel Popa

certificat-de-donator_14745472239667

În această perioadă Guvernul României duce o campanie de strângere de fonduri pentru achiziționarea operei brâncușiene, „Cumințenia Pământului”. De când s-a declanșat campania, am întâlnit tot felul de opinii, mai ales în spațiul virtual, dintre care una m-a enervat rău de tot. Cineva, nu-i dau numele, scria că de ce guvernul să achiziționeze cu fonduri publice „un pietroi”? Că sunt altele de făcut etc. Asta m-a enervat și m-a făcut să-mi exprim punctul de vedere.

Dragi români, vreți respect în lume? Un popor își câștigă respectul prin aportul pe care îl aduce la spiritualitatea universală. Performanțele, în orice domeniu, ajută la câștigarea respectului în fața celorlalte popoare. Să ne reamintim cine era poporul român până la Brâncuși. Un popor de opincari din care mai răsărea din când în când sclipiri de geniu, dar insuficiente pentru a pătrunde în geniul universal. A fost Eminescu un geniu, însă cu tot respectul față de creația lui literară, nu a reușit să se ridice la nivel mondial. Asta și pentru că trebuie să fii român și să vorbești românește pentru a-l înțelege. Însă pentru un vorbitor de altă limbă e mai greu să remarci geniul lui Eminescu.

Pe acest fond apar doi titani ai culturii noastre, în domenii cumva avantajate la pătrunderea în spiritualitatea universală. Cei doi sunt George Enescu și Constantin Brâncuși. Muzica și sculptura transcend barierele lingvistice. Amândoi și-au adus o contribuție enormă la creșterea prestigiului nostru ca popor. Imaginați-vă doar, curajul lui Brâncuși de a pleca în Franța pentru a-și desăvârși talentul său, greutățile prin care a trecut….Și a iubit enorm nația română.  Este sculptorul recunoscut unanim ca sculptor de geniu. Și cum să nu-l respectăm, cum să nu renunțăm la câteva beri pentru ca una din operele lui să devină patrimoniu național? Cei care spun că e „doar un pietroi” sunt sigur că aruncă cu bani imediat ce încep maneliștii să cânte. Apoi sunt foarte supărați că europenii ne fac țigani! Ei nu-și dau seama că europenii ne respectă funcție de ceea ce noi respectăm!

Cine crede că problemele noastre, ale românilor, se trag de la lipsa banilor greșește foarte mult!  Problemele noastre sunt de altă natură. Sunt probleme de mentalitate. Ne-am dovedit foarte slabi pregătiți în fața noii democrații de după 1990. Ne-am bătut joc de ceea ce avea statul român la acea vreme. Am făcut prea multă politică și prea puțină administrație.  Am votat fără chibzuință și votăm în continuare la fel.Nu am căutat să ne dezvoltăm spirit antreprenorial. Nu am căutat să ne punem în valoare talentele. Ne-am devorat patrimoniul, l-am risipit pur și simplu.Bani au fost, enorm de mulți! Am vândut o groază de-a fabrici și uzine. E adevărat că doar unii au profitat.Ce-am făcut cu banii? Unii au făcut averi din nimic. Am primit de la UE mulți bani! Ce-am făcut cu ei? Ne-am complăcut în consum, mult consum și am devenit sclavii consumului. Ne-am împrumutat fără măsură, ne-am lăsat manipulați de cei ce au fost la putere. Apoi când ne-au ajuns din urmă datoriile, am luat-o care-ncotro! Ne-am dezrădăcinat, ne-am pierdut identitatea și ne-am vlăguit ca nație. Cei plecați suferă fiind în țară străină, cei rămași în țară, suferă fiind neputincioși în fața sistemului sau chiar fiind dependenți de sistem. Greu să ne mai adunăm!  O șansă ar fi fost „pietroiul” lui Brâncuși! Dar se vede că puțini sunt cei ce înțeleg că acea operă valorează pentru fiecare din noi mai mult de două beri.Cei mai mulți evaluează traiul numărându-și câte beri poate bea pe zi, câți mici poate băga în el în weekend, câte nopți poate petrece la club etc. Mă bucură că nu sunt din aceia. Mă bucur că am cercetat și am reușit să-l descopăr pe Brâncuși așa cum a fost el.  Mă bucură că am șansa de a putea contribui la achiziționarea acestei opere de patrimoniu. La un moment dat Brâncuşi a spus: ”V-am lăsat săraci şi proşti, v-am găsit şi mai săraci şi proşti”. Mi-ar plăcea dacă s-ar reîntoarce să spună că ne-am deșteptat cât de puțin! Oare suntem capabili?

cumintenia-pamantului

 

 

de Popa Ionel

Stimată Casă Regală, ce cereți e prea mult!

Ionel Popa

Casa Regala la rusi

Au trecut aproape 70 de ani de când România este o republică și constat cu surprindere că în această lună a anului 2016, în țara noastră evenimentul cel mai mediatizat pare a fi moartea soției fostului rege Mihai.  Nu știu cui folosește exacerbarea unui astfel de eveniment și nu înțeleg de ce i se acordă atâta atenție. Pot sesiza însă că această exacerbare deturnează adevărul istoric, creează disensiuni în societatea noastră și așa prea divizată. Mai grav decât toate este faptul că poporul român suportă costuri importante susținând prin deciziile unor politicieni demagogi, o așa zisă Casă Regală și evenimentele ei de familie.

Nu sunt de acord nici cu cei ce reneagă monarhia, pe ansamblu. Aceasta a avut un rol important în creearea statului modern, România. Un rol important l-a avut și Alexandru Ioan Cuza însă recunoașterea noului stat la acea vreme, România, de către familia statelor europene, la care adaug recunoașterea independenței, sunt în strânsă legătură cu monarhia instaurată o dată cu aducerea pe tron a lui Carol I de Hohenzolern.  Nu-i putem considera cetățeni străini cum afirma cineva recent. Carol I a fost adus pe tronul România pentru că asta a fost dorința politicienilor acelor vremi. Și s-a dovedit de foarte bun augur. Nu voi spune prea multe despre celelalte verigi ale monarhiei ce au condus România(Regele Ferdinand și Regele Carol al II-lea), rezumându-mă doar la Regele Mihai, cel în jurul căruia se petrec evenimentele cotidiene. Din punctul meu de vedere, Mihai de Hohenzolern nu mai este Regele românilor nici din punct de vedere juridic și nici din punct de vedere moral.  Argumentele sunt cât se poate de clare și nu înțeleg de ce ni se bagă pe gât o Casă Regală care s-a autodizolvat.

În primul rând că modul cum a procedat Regele Mihai(exponentul Casei Regale) la 23 august 1944, a dus la pagube imense umane și materiale pentru România. Din ego personal nu a acceptat negocierile purtate de Mareșalul Antonescu(și Antonescu obținuse încheierea armistițiului cu URSS în condiții mult mai responsabile). Nu doresc să-l laud neapărat pe Antonescu pentru felul cum a condus țara-el are o circumstanță majoră-a fost adus la conducere de Casa Regală(de Carol al II-lea) care devenise neputincioasă și care taman cedase fără luptă Basarabia la ruși.

Chiar dacă am considera ca necesară înlăturarea lui Antonescu, nu putem accepta ușor felul cum a trecut armata noastră de partea URSS, fără încheierea unui armistițiu, ceea ce a permis rușilor să ia prizonieri o mare parte din soldați. Cine-i responsabil pentru prizonierii luați de ruși după 23 august 1944? Cine poartă vina?  Cine a dat ordinul către soldați să treacă de partea rușilor fără a avea un armistițiu semnat? Cu ce au fost vinovați soldații români de au stat ca prizonieri,unii până în 1955 în URSS iar alții nu s-au mai întors niciodată?

În al doilea rând, colaborarea cu comuniștii la săvârșirea actului de la 23 august, ceea ce a determinat mai apoi venirea acestora la putere. Regele Mihai știa cine este URSS(sau ar fi trebuit să știe). Cunoștea sistemul politic din URSS, cunoștea agresiunea asupra Poloniei, cunoștea Tratatul Ribbentrop-Molotov. Cum de a pactizat cu comuniștii? Cum de a pactizat cu Moscova?

În al treilea rând, Regele Mihai a abdicat în scris de la tron în 30 decembrie 1947. Toți știm că Regele era și a rămas prietenul rușilor și după aceea. Mihai a fost prezent la toate evenimentele la care a fost chemat de Moscova. A fost decorat de Moscova și a acceptat decorațiile Moscovei. Niciodată nu s-a purtat față de Moscova ca unul care „a fost înlăturat de Moscova”. Plecarea de la tron a fost rezultatul unei negocieri acceptate de rege. Putea să părăsească pur și simplu tronul fără a semna un act de abdicare și apoi din exil să lupte pentru a recâștiga tronul. Dar el a acceptat într-un fel sau altul, abdicarea.  Odată acceptată abdicarea, s-a terminat cu monarhia la noi. Asta a fost realitatea. Între timp el s-a însurat, a avut o soție excepțională din câte se pare, a făcut copii, treaba lui. Toate astea nu au avut nici o legătură cu România. Iar soția lui, Dumnezeu s-o ierte, nu a fost Regina României pentru că a fost soția unui ex-rege, a unui rege care a abdicat sub semnătură de la tron!O fi fost o femeie de excepție. Curioșii pot să-i studieze activitatea. Dar în slujba României nu a făcut nimic. Nu a trăit în România, nu știa limba română, nu știa traiul românilor, nu a avut cetățenie română etc. De ce să ne pricopsim cu o falsă regină? După Revoluție, pe fondul haosului creat, s-a făcut o mare eroare-Casei Regale, care nici nu mai exista de fapt și de drept pe teritoriul României, i s-a pus la dispoziție o avere imensă. Ca și când nu ar fi fost destul, statul român, adică noi, trebuie să suportăm costurile cu întreținerea acestei averi. Și uite așa suportăm o căpușă puternică creată prin decizia unor politicieni care s-au folosit de retrocedări ca mijloc de a-și croi și ei averi-a se vedea cazul Truică – prințul Paul etc.

Ce așteptări mai poate avea România de la Casa Regală în perspectivă? Nici una! Monarhia (ca sistem politic)  e perimată în întreaga Europă. Cu atât mai mult la noi, când vedem ce urmași avem din această direcție. Putem fi toleranți cu Casa Regală ca făcând parte din istoria noastră…..Dar să întreținem Casa Regală cu toate cheltuielile acesteia mi se pare prea de tot. Constituția României stipulează republică, atunci republică să fie! Făcându-se compromisuri de agest gen, iată, am dat apă la moară și avem mai mulți regi ai țiganilor, chiar și o împărăție a acestora…etc. Toate acestea sunt ca niște mine care uneori ne explodează în față. Sunt precedente care determină în timp ca și alții să se declare în cine știe ce forme le vor mai trece prin cap. Avem un Parlament suficient colorat politic și slavă Domnului, cu peste 500 membri, suficient de acoperitor. De ce să mai avem și alte forme cu interese de familie, pe spinarea poporului? Ultima amintire frumoasă de la Casa Regală vine din anul 1918-contribuția la realizarea Marii Uniri. După 1918 Casa Regală nu a făcut decât să se facă de rușine iar monarhia să se dovedească un sistem slab. Carol al II-lea și-a bătut joc de țară după cum i-a fost placul. Din lipsă totală de responsabilitate, a lăsat pe tron pe Mihai, fără nici o experiență de viață, ce să mai spunem de capacitatea de a conduce țara! Tocmai de aceea, tatăl său l-a numit conducător pe Antonescu. Și Mihai a stat în umbra lui Antonescu îndepărtându-se de acesta când lucrurile au luat o cotitură nefavorabilă. Într-un final, a recurs la trădarea conducătorului, la arestarea lui cu complicitatea comuniștilor ceea ce ne-a adus o perioadă neagră în istoria noastră. Unii iau apărarea lui Mihai spunând că s-a zbătut pentru România din afară. Să fim realiști. Nu a făcut mai nimic pentru România. Nici măcar nu a reușit să creeze o opoziție în afară. Nici după 1989 nu a făcut mare lucru. Trecând peste demnitate, nu a făcut altceva decât să se pupe cu toți politicienii care să ajute la recuperarea averii (pe care Casa Regală a creat-o prin bunăvoința poporului că doar nu a adus-o din Germania). Politicienii au ajutat Casa Regală pentru că și ei au avut avantaje.  Așadar acțiunile Casei Regale după 1989 au ținut doar de creșterea averii acesteia! Foarte puțin pentru popor! Mai nou, Casa Regală e asistatul social de lux al statului român. De parcă nu am avea suficiente probleme cu adevărații asistați sociali ai României! Pentru ce să susținem noi Casa Regală? Cu ce ajută prințul Duda România? Ce oferă fetele lui Mihai României? Sunt oameni ca toți oamenii cu o groază de probleme-o fată e condamnată prin America, prințul Nicolae are probleme în țară(copil pe care nu-l recunoaște). Mai nimic de oferit, fraților! Ar putea oferi, dar nu o fac pentru că au făcut compromisul cu cei ce au fost, sunt sau vor fi la putere! Casa Regală trebuia să fie opoziția față de statul republican. Însă Casa Regală a pactizat cu sistemul politic de la noi, așa cum a făcut și la 23 august 1944, așa cum a făcut și la 30 decembrie 1947. Interesul, atât a urmărit așa zisa Casă Regală! Pentru popor mai nimic. Dacă am avea o clasă politică demnă, am putea rupe mâța de coadă cu toții regii și împărații care căpușează poporul român. E suficient să aducem primii 10 istorici ai țării, să se pronunțe corect asupra evenimentelor de la 23 august 1944 și de la 30 decembrie 1947(poate și câțiva juriști), să se clarifice cum au stat lucrurile și dacă se va da dreptate Casei Regale, să le dăm tronul și eliminăm republica! Dacă nu, terminăm cu susținerea acestei false aristrocrații care trăiește pe spatele poporului!

de Popa Ionel

Să fim mai uniţi!

Ionel POPA

„Mărturisesc că românul care nu aude căderea lacrimii altui român nu mă interesează fie el şi cel mai bogat om din lume.” Grigore Vieru

Vedem în aceste vremuri o încrâncenare puternică în rândul populației de la noi, și nu numai, taman când dispunem de atâtea canale de comunicare cum nu au mai existat niciodată. Dar, vorba lui Mark Twain care spunea cu referire la presa scrisă: „Dacă nu citești ziarele ești neinformat, dacă le citești, ești dezinformat”. În aceste vremuri dezinformarea atinge cote maxime fiind favorizată de canalele de socializare care se adaugă multitudinii de canale media.

Îmi amintesc din facultate că dacă o populație de animale se înmulțește prea tare, factori regulatori vor interveni care să facă a se menține un nivel optim. De exemplu, apariția unui virus va face ca transmiterea acestuia să fie favorizată cu cât populația este mai numeroasă. La șoareci știința spune că o populație prea densă va determina secreția unei substanțe prin urină numită ACTH care va duce la perturbarea sistemului nervos și astfel se reglezează numărul de șoareci.

Cum stau lucrurile la om? Înmulţirea populaţiei într-un anumit areal geografic determină un consum mai mare. Nesatisfacerea acestui consum duce la ceea ce numim “criză”. Fenomene de acest gen întâlnim des în istorie şi rezolvarea crizelor s-a făcut cu mari sacrificii. În Biblie întâlnim un exemplu. Este vorba despre Turnul Babel. Acolo o populaţie ajunse să constituie cea mai mare aşezare umană de după Potop. Era o aşezare alminteri unită(e vorba de Babilon), ce vorbea o singură limbă. S-a decis să se construiască un turn “până la cer”. Scopul era să-şi arate forţa, puterea şi nu pentru slava lui Dumnezeu. În aceste condiţii, Biblia ne povesteşte că această construcţie a atras mania lui Dumnezeu deoarece oamenii păcătuiau împotriva Lui şi le-a încurcat limbile, împrăştiind oamenii pe tot Pământul. Cum s-a făcut asta? Mă gândesc că în fapt, s-a creat o problemă de comunicare. Cu cât turnul se înălţa şi informaţiile de sus în jos şi de jos în sus se transmiteau (din gură în gură), nu s-au mai înţeles între ei, au apărut disensiuni şi dezbinări.Mai pe înţelesul tuturor, aşa se întâmplă când cineva îşi întoarce faţa de la Dumnezeu, producând suferinţă celor din jur…. Exemple din această categorie fiind dictatorii ce produc multă suferinţă semenilor doar din ambiţii personale exagerate.

Problemele de comunicare sunt în prezent tot mai des întâlnite. Unii demarează anumite acţiuni, nu ţin cont de Dumnezeu. La un moment dat nu mai reuşesc să ţină lucrurile sub control şi rezultate vedem în zilele noastre: ISIS, întreaga nebunie din Orientul Mijlociu etc etc.

Cum se manipulează? Orice apare, este pus sub semnul întrebării, are oponenţi şi susţinători. Vor câştiga cei ce vor reuşi să atragă mai mulţi susţinători. Nu întotdeauna ideea care conţine mai mult adevăr câştigă. În lupta politică manipularea este arma principală a partidelor. Şi în economie este întâlnită manipularea-de exemplu, prin publicitate. Şi atunci, ce trebuie să facem noi ca oameni dornici de o bună convieţuire? Eu zic că o direcţie foarte bună ne-o oferă Sfânta Scriptură: Mântuitorul Iisus Hristos spune: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi şi pe Domnul Dumnezeul tău, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toata inima ta”. Şi tot Mântuitorul Iisus Hristos spune în Sfânta Scriptură: „Iubiţi-vă unii pe alţii aşa cum v-am iubit Eu”. „Pacea Mea dau vouă.” „Iubiţi-vă, ca lumea să cunoască cum că sunteţi ucenicii Mei.” „Dragostea nu cade niciodată.”

Cu toţii putem schimba câte ceva în jurul nostru prin propriul exemplu de bunătate, de toleranţă, de smerenie…. Acţionând în sprijinul celor aflaţi în nevoi înseamnă a fi îngeri pentru aceştia, îngeri de moment. Rezultatul? Cel aflat în nevoie descoperă dumnezeirea(poate că chiar se roagă pentru a primi un semn de la Dumnezeu…). Cel ce oferă îşi aduce un aport la o mai bună convieţuire. Dacă toţi am proceda aşa altfel ar fi lumea …. Însă nu este aşa deoarece mulţi sunt cuprinşi doar de interese meschine. Răutatea i-a amploare, oamenii fiind din ce în ce mai îndârjiţi. Şi asta nu în condiţii de adevărată criză…. Din punctul meu de vedere, o criză adevărată este cea din timpul unui război şi imediat după. Ceea ce avem acum la noi nu sunt crize adevărate, sunt crize false, create de om doar din anumite interese meschine. Cei ce au studiat viaţa românilor în timpul celui de-al doilea război mondial şi de după, ştiu despre ce vorbesc. Şi ca să lămuresc ce vreau să spun despre o adevărată criză, propun un exerciţiu de imaginaţie: Să presupunem prin absurd(oare?) că România ar fi implicată într-un război….de apărare. Cine s-ar înrola pentru a-şi apăra patria? Românii plecaţi din ţară? Slabe speranţe…. Ce i-ar motiva? Cu “ajutorul “guvernelor post-decembriste, mare parte din populaţia tânără a fost “fugărită” din ţară. Dar cum ar decurge agricultura în condiţiile unui război? Credeţi că proprietarii străini de terenuri(şi care sunt din ce în ce mai mulţi administrând suprafeţe din ce în ce mai mari) ar mai investi în reluarea producţiei agricole? Marile supermarketuri şi hipermarketuri ar continua să funcţioneze în condiţiile în care aprovizionarea se face doar din import? Şi atunci, cu ce se vor hrăni românii? Iată un exemplu de criză. Cât de posibilă este o astfel de criză rămâne să apreciaţi fiecare.

Ţinând cont de cele de mai sus, ca români adevăraţi suntem interesaţi să ne ajutăm mai mult unii pe alţii. Să fim mai toleranţi cu semenii noştri. Să manifestăm mai multă empatie unii faţă de alţii. Poporul român nu e ca cel canadian alcătuit artificial din imigranţi aleşi pe sprânceană(cu studii superioare etc ) Poporul român din contră, a pierdut mulţi fii prin emigraţie. Poporul român e ceea ce a mai rămas, de multe ori familii aflate în nevoi. Cu aceştia trebuie să evoluăm. Vom vedea că în perioadele de cumpănă fermele de familie fac faţă mult mai bine. Un laureat al Premiului Nobel spunea că cea mai bună cale de a ajuta populația unei țări sărace este să fie lăsată să emigreze. Teoria o fi bună la nivel de individ dar la nivel de naţie e fatală. Poate determina dispariţia unor state(Oare ce s-o întâmpla cu Siria?).

De aceea, dacă eşti român, te invit la mai multă iubire faţă de semenii noştri.

Recent, la poarta unui cimitir m-a abordat un bărbat. Mi-a spus că are nevoie de sprijin având soţia în spital şi nu are bani pentru tratamente. M-am uitat în ochii lui şi i-am văzut disperarea. I-am întins 10 lei, atât aveam în buzunar.

O altă persoană a văzut gestul meu şi m-a certat spunându-mi cum pot fi atât de naiv, că ăştia sunt vagabonzi care aşa fac bani pentru băutură etc etc. Amintindu-mi privirea nevoiaşului i-am replicat că: Dacă e adevărat? Nu sunt femei neajutorate prin spitalele noastre? Dar dacă medicamentul îi va face bine şi femeia se va vindeca? Poate că nişte copii vor avea iarăşi mama acasă…. Nu ar fi mai bine?

De fapt, mulţi dintre noi nu putem oferi pentru că avem tendinţa de a judeca pe cei din jur, uitând că nimeni nu-i perfect.

Eu spun că un popor cu cât e mai unit, cu cât manifestă mai multă empatie faţă de cei din jur, cu atât va fi mai puternic în vremuri de criză.

Înaintaşii noştri ne-au dat soluţia pentru a nu greşi în ceasuri de cumpănă: „Ţineţi cu poporul toţi ca să nu rătăciţi – ne-a spus Simeon Bărnuţiu , pentru că poporul nu se abate de la natură, nici nu-l trag străinii aşa de uşor în partea lor, cum îi trag pe unii din celelalte clase, care urlă împreună cu lupii şi sfâşie pe popor dinpreună cu aceştia; nu vă abateţi de la cauza naţională de frica luptei …” . Mihai Eminescu spunea: „Schimbaţi opinia publică, daţi-i o altă direcţiune, răscoliţi geniul naţional – spiritul propriu şi caracteristic al poporului – din adâncurile în care doarme, faceţi o uriaşă reacţiune morală, o revoluţiune de idei, în care ideea românească să fie mai mare decât uman, genial, frumos. În fine, fiţi români, români şi iar români!”.

S-a întâmplat de foarte multe ori ca dintr-o familie nevoiaşă să apară un vlăstar fantastic. După cum s-a întâmplat de foarte multe ori ca persoane considerate puternice să ajungă la pământ. Cel mai tare mă doare când la pământ ajung personalităţi şi nu reuşim să le acordăm un ajutor. Aşa au sfârşit, crunt, personalităţi culturale, politice, sportive etc.

De aceea, îndemnul meu este ca din când în când să ne îndreptăm faţa şi către cei năpăstuiţi, către cei ce ţin mai greu ritmul cu dezvoltarea societăţii. Goana după nivelul de civilizaţie occidental nu trebuie să fie prioritar pentru guvernele noastre pentru că vedem că însuşi Occidentul începe să vadă cu alţi ochi România, să aprecieze altfel ceea ce noi încă mai avem. Prioritar ar fi menţinerea unităţii poporului, crearea de condiţii acceptabile de trai pentru români în propria ţară.

Dumnezeu să binecuvânteze poporul român!

de Popa Ionel

Să nu denigrăm biserica!

Ionel POPA

„Opiu pentru popoare? Cu siguranţă, sfârşitul civilizaţiei va fi atunci când religia va înceta să mai fie opiu pentru popoare şi opiul însuşi va deveni religie!” Gavriil Stiharul

Recunosc, nu merg regulat la biserică. Nici măcar la sărbători, nu reuşesc întotdeauna să ajung. Asta nu înseamnă că nu respect Biserica Ortodoxă Română. Observ cum de-o bucată de vreme mulţi se năpustesc asupra bisericii scoţând-o vinovată de câte-n lună şi-n stele! Pe cei tineri îi mai înţeleg fiindcă poate că nu cunosc suficientă istorie sau nu au încă suficientă experienţă de viaţă. Dar sunt persoane adulte, unii din presă, isterizate împotriva bisericii! Poate că ar trebui să reflectăm un pic la ceea ce spunea Ţuţea: “O babă murdară pe picioare, care stă în fata icoanei Maicii Domnului în biserică, fată de un laureat al premiului Nobel ateu – baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, ăsta moare asa, dihor.“  Şi o spunea Ţuţea, cel supranumit “Socrate al românilor”, cel ce fusese ateu o vreme, apoi experienţele de viaţă aducându-l la nivelul de filosof al religiei.

Oare am uitat de influenţa bisericii asupra culturii române? Dar unde au funcţionat primele şcoli româneşti? Oare nu pe lângă mânăstiri? De ce li se spun dascăli, învăţătorilor şi profesorilor noştri? Oare nu pentru că primii învăţători erau dascălii din biserici?

Facem comparaţii între biserici şi spitale de parcă ar avea vreo legătură una cu alta. În loc să luăm ca exemplu activitatea bisericii în domeniul investiţiilor, noi criticăm, judecăm şi batem pasul pe loc! Să nu uităm că cele mai importante spitale au aparţinut cândva bisericii.

În aceste vremuri de degringoladă provocată de prea multă libertate, societatea se degradează de la o zi la alta. Corupţia se dezvoltă şi tinde să acapareze politicul de la noi. Biserica ce face în acest timp? Cu calm, îşi face rolul multimilenar: întărirea credinţei creştin-ortodoxe! Se construiesc biserici? Păi ăsta e rolul bisericii! Poate nu ştiţi, dar fapta cea mai apreciată la un om al bisericii este cea de ctitor! Cu astfel de fapte iese în evidenţă la Judecata de Apoi! Ce credeţi că poporului îi venea bine când Ştefan cel Mare după fiecare luptă mai construia o biserică? Credeţi că era simplu într-o Moldovă mult mai neînsemnată economic în acele vremuri? Nu era deloc simplu. Însă toate ctitoriile lui Ştefan au avut un rol măreţ în istoria poporului nostru. Şi toate generaţiile de după, ne mândrim cu aceste ctitorii. Probabil şi generaţiile viitoare se vor mândri cu Catedrala Mântuirii Neamului. Ne mândrim noi cu Palatul Parlamentului, creaţia unui dictator, darămite cu o catedrală!Problema spitalelor nu trebuie legată de cea a bisericilor. Spitalele ţin de stat, de guvern! Ele au fost dar au rămas fără personal şi fără dotări! Asta din neglijenţa guvernanţilor. Biserica nu ţine de stat. Biserica s-a folosit de orice prilej pentru a-şi face menirea. S-a folosit de orice oportunitate, fie că se numeşte sponsorizare, donaţie sau fonduri publice(inclusiv europene). Ce-i rău în asta? Biserica are manageri buni în aceste vremuri. Poate că e mai multă seriozitate, deseori! Când merg la mânăstiri şi văd curăţenia de acolo, spaţiile verzi bine întreţinute, tradiţii păstrate cu grijă, mă simt foarte bine! Şi ştiu că nu e întâmplător. E muncă acolo. Ce să mai spunem că sunt multe sate în care singurul obiectiv turistic e ……biserica! Cum de nu vedem toate ăstea? Biserica îndeamnă la echilibru. E normal să facă asta! Biserica nu judecă. Preoţii nu au fost la Clubul “Colectiv” că nu au fost chemaţi. E corect ce spun ei. E libertate de opinie, de religie. Dacă nu sunt doriţi, nu se prezintă! Ce-i atâta isterie pe acest subiect? Nu sunt de acord cu ce spunea Becali de cazul de la acel club, despre satanism etc. Dar cred că putem recunoaşte: la un concert cu Pomohaci sigur nu lua foc clubul! Tineretul însă are alte atracţii. În spiritul toleranţei, acceptăm aceste atracţii. Totuşi, eu ca tată de copii proaspăt majori, am încercat să-i ţin departe de tot ce înseamnă extreme. Şi muzica Heavy metal are la bază uneori teme extreme. Totuşi, nu putem fi toţi romantici! Unii avem preferinţe mai sofisticate! Dar poate că şi nivelul de responsabilitate ar trebui să fie ceva mai ridicat.

Biserica invită la echilibru în judecăţi. De ce? Pentru că asta e dogma creştină, are la bază iertarea! Biserica asta propovăduieşte: iertarea, iubirea aproapelui etc. E falsă acuzaţia că biserica îndobitoceşte! Încercaţi să vă imaginaţi ce ar fi pe acest fond de evoluţie a societăţii dacă nu am avea biserica? Cine ar aduce un plus de educaţie în rândul populaţiei adulte din mediul rural? Unii spun că biserica manipulează. Eu zic doar că biserica influenţează! Orice preot îşi doreşte să ţină cât mai grămadă enoriaşii! Şi nu-i nimic rău în asta! Cei mai mulţi au şi coloană vertebrală! Amintiţi-vă de momentul Pungeşti! Cine era în fruntea maselor? Că uneori şi biserica greşeşte, poate fi adevărat! Slujitorii bisericii sunt şi ei oameni! Sigur pot greşi! Dar nu oricine îi poate judeca! Şi nici într-un caz judecătorul de serviciu, gen CTP ,  Radu Banciu şi mai sunt câţiva. Nu mai spun de Antena 3, acolo unde avem un moderator predicator de alt cult! Ăştia nu ştiu decât să critice.  Cred că un intelectual ca Andrei Pleşu ar putea emite nişte judecăţi la adresa bisericii.  Poate Neagu Djuvara. Dar nu orice persoană dornică de a ieşi în evidenţă. Biserica noastră este principala coloană vertebrală a poporului român. V-aţi gândit la asta? Suntem înconjuraţi de alte popoare. Am fost influenţaţi de alte popoare. Ceea ce a făcut să ne păstrăm unitatea este biserica. Ce fac unii semeni de-ai noştri? Împroaşcă în necunoştinţă de cauză sau din rea intenţie. Iartă-i Doamne că nu ştiu ce fac!

În încheiere am să vă dezvălui motivul pentru care eu am încredere în BOR. Am avut ocazia să fiu angajatul acestei instituţii pentru 3 luni.  Pe post de inginer silvic. Am cunoscut modul cum se iau deciziile în cadrul BOR-în consens unanim. Am aflat că între episcopi, arhiepiscopi, mitropoliţi şi patriarh nu există diferenţe la vot. Patriarhul este primul între egali. Dar la vot, fiecare are un vot.  La angajare am fost intervievat de arhiepiscopul de Iaşi, Calinic Botoşăneanul. Acest om a absolvit facultatea de teologie, de medicină şi de drept. Are doctorat în teologie şi filosofie. Mai multe informaţii despre activitatea acestui înalt prelat al BOR găsiţi pe site-ul: http://www.doxologia.ro/preasfintitul-calinic-botosaneanul-episcop-vicar-al-arhiepiscopiei-iasilor. Acest om are drept de vot. Nu poate decide greşit pentru mine! Şi sunt mulţi în Sinod cu pregătiri asemănătoare, dragi români! Aveţi încredere în BOR chiar şi atunci când lucrurile nu par la locul lor!

de Popa Ionel

Nu poți fi uman fără a fi responsabil!

Ionel POPA

„Milă mi-e de tine, dar de mine mi se rupe inima.”

Terenţiu în Andria (166 î.Hr.)

Pe seama migranților sirieni s-au spus foarte multe și se vor mai spune pentru că fenomenul nu e sfârșit nici pe departe. Procesul odată declanșat, e din ce în ce mai greu de controlat și numai Dumnezeu știe ce va urma. Liderii europeni sunt puși în încurcătură. Se produc tensiuni între statele UE pe seama concepțiilor asupra fenomenului. Statele care nu acceptă migranți sunt acuzate și sunt arătate cu degetul, chiar amenințate cu măsuri pecuniare pe seama fondurilor structurale. Se uită faptul că Uniunea Europeană e creată pentru a susține statele aderante și popoarele aferente și nu pentru a susține populații din afara UE. Strategia UE nu include măsuri pentru Siria și alte state problemă de pe glob, ci măsuri pentru Germania, Franța…..România și toate celelalte state până la 28. Am văzut câte condiții trebuie îndeplinite pentru aderare și cât de mult s-a discutat pe tema că România și Bulgaria au aderat prea devreme etc. În schimb, așa dintr-o dată Germania începe a iubi migranții și fără a ține seama de opinia celorlalți parteneri din UE declanșează nebunia. Ce vină ar putea avea state ca România și Bulgaria, dar și altele care nu reușesc să-și țină propria populație în țară, pentru această criză și pentru faptul că nu sunt dispuse să primească migranți? Înseamnă de fapt, multă iresponsabilitate din partea celor ce au declanșat criza. Se discută foarte mult despre umanitate, că nu am da dovadă de umanitate față de aceste populații. Părerea mea e că nu putem discuta de umanitate fără a alătura și ceea ce numim responsabilitate. Dacă ești părinte și ai copii, responsabilitatea în ceea ce privește umanitatea este asupra propriilor odorașe, apoi față de cei din afara familiei. Dacă ai părinți, grija nr. 1 e față de proprii părinții apoi față de alți bătrâni din afara familiei. Mergând mai departe cu raționamentul, dacă ești politician, responsabilitatea nr. 1 o ai față de propriul popor care te-a ales, apoi față de alte populații. De aia este ales un anumit politician. Dacă ne ridicăm la nivel de țară, apoi atunci responsabilitatea nr. 1 este față de propria țară cu bune și cu rele,apoi față de alte state. O țară care și-a stabilit o strategie și abia se străduie să-și găsească calea, ce rost are să-i mai pui ceva în cârcă pe care nu se știe dacă o va putea duce? De altfel, vedem că până și migranții nu vor România pentru că sunt bine informații despre cum stau treburile la noi. Responsabilitatea devine cu atât mai mare cu cât acele populații au o cu totul altă cultură, o altă religie cu care creștinismul a dus multe lupte. A integra o familie de musulmani e una, dar a integra populații de mii de musulmani, e cu totul altceva. Și totuși, observăm la noi în țară opinii în favoarea preluării de migranți. Ca să fiu sincer, nu mă deranjează dacă premierul sau parlamentarii noștri de la Strasbourg se exprimă favorabil în această chestiune deoarece ei știu că migranții nu vor la noi și pentru imaginea României dă bine să ne arătăm umani. Am punctat în defavoarea Ungariei, de exemplu. Cu toate că modul cum procedează Ungaria nu e deloc ilegal, fiecare stat poate să-și apere integritatea după cum crede de cuviință. Nu a adus Ungaria migranții la graniță ca să aibă vreo vină.Constituția lor le este favorabilă și nu e obligată ca stat să facă concesii de la aplicarea legii.

Mă deranjează însă opinii de genul celei exprimate de d-na Alina Mungiu-Pippidi care „ne urechește tare”. Ea emite următoarea afirmație: „Primim câți refugiați trebuie. Nu vă e rușine?” Adică ne face nerușinați pe cei ce avem altă opinie. Analizând argumentația dumneaei, de fapt ea ne trage un semnal! Anume că dacă primim migranți, peste câțiva ani, chiar dacă vom crede că s-au integrat, ne vor face nerușinați! Familia d-nei Pippidi a fost primită ca refugiată în Regatul României. Ca răsplată, ne face nerușinați. Ba mai mult, mai spune un lucru:„ Mă consolez cu Angela Merkel: dacă nu mă mutam în Germania nu știu dacă ajungeam să trăiesc sub guvernarea cuiva de care să nu-mi fie rușine, dimpotrivă. ” Iaca ce înseamnă să primești refugiați și să-i integrezi! Niciodată nu vor deveni români autentici! Pe ei nu-i interesează niciodată sufletul poporului român, mereu vor fi gata de plecare pe alte plaiuri unde cred că-i mai bine, pentru că odată dezrădăcinați, nu mai au țară cu adevărat. Opinii în favoarea primirii de migranți observăm la cei ce nu sunt români pur-sânge, ci la cei care sunt venetici, ei sau familiile lor. Personal mă bucură că există un curent atât de puternic împotriva eventualilor imigranți, pentru că în puține cazuri românii dau dovadă de unire. De această dată îi vedem uniți și cred că politicienii vor ține cont de opinia generală a poporului dacă nu vor sinucidere politică. Și asta e valabil și în problema moscheii. Poporul nu o vrea și cu asta basta! Ce-i așa greu de înțeles? Nu știu care sunt interesele d-lui Ponta și tendința domniei sale de a face tot felul de concesii Turciei. Or fi interese personale sau poate chiar sunt interese naționale. Însă trebuie să aibă mare grijă pentru că nici dumnealui nu-și poate permite să treacă peste voința poporului. Și dacă poporul este dispus să-i ierte multe, chiar și încălcările de lege din dosarele instrumentate de DNA, nu cred că-i vor ierta acțiunile ce aduc atingere sufletului de român. Concentrarea premierului, a guvernului în totalitatea sa, ar trebui să fie asupra măsurilor ca România să recupereze decalajul față de statele din Vest. Concentrarea să fie pe infrastructură, care să creeze premise pentru dezvoltare industrială, care să creeze premise pentru creșterea exporturilor, mai ales că România are un potențial imens! Concentrarea să fie pe sistemul de educație care se află într-un puternic proces de degradare.Să aibă grijă de oamenii de știință, de tinerii cu talente care părăsesc România și profesează pentru alte state iar noi ducem o lipsă acută de medici, de profesioniști. Bineînțeles, concentrarea să fie pe sistemul de sănătate și pe problematica socială complexă de la noi. La multe lucruri ar trebui să se concentreze Guvernul și dacă ăstea vor merge bine, românii, care au un suflet mare, vor integra și refugiați. Dar nu acum, nu în aceste condiții.

de Popa Ionel

Avantajele culturilor în spații protejate

„Nebunia înseamnă să faci acelaşi lucru în mod repetat şi să te aştepţi să obţii alt rezultat.” Albert Einstein

Sub-măsura 4.1 – „Investiții în ferme” din cadrul PNDR 2014-2020 va fi relansată anul acesta într-un format cumva deosebit față de cum am fost obișnuiți. Am prezentat noutatea în materialul pe care îl găsiți la adresa: https://popaionel68.com/2021/03/21/finantari-pentru-dezvoltare-rurala-ultimele-noutati/  . Eu zic că merită să se facă toate eforturile pentru îndeplinirea tuturor condițiilor de eligibilitate pentru că în aceste vremuri este imposibil aproape a se găsi finanțări pentru investiții în agricultură. Cu atât mai mult pentru fermierii sub 40 ani care primesc 20% procent în plus nerambursabil sau cei din zonele așa zis „defavorizate” care de asemeni, primesc 20% nerambursabil în plus. Situația cea mai fericită e pentru cei ce îndeplinesc ambele condiții care pot ajunge la 90% nerambursabil.

Una din măsurile pozitive pregătite de AFIR pentru buna derulare a PNDR îl reprezintă punerea la dispoziția solicitanților a proiectelor-tip. Trebuie spus de la început că aceste proiecte sunt pentru a inspira solicitanții, pentru a-i lumina asupra documentațiilor ce trebuiesc întocmite. Pentru proiectul propriu-zis de finanțare e nevoie de implicarea unei echipe de specialiști în proiectare și consultanță, de la caz la caz.

Având în vedere că așa zisa „zonă defavorizată” pentru România e de fapt, zona afectată de secetă, analizând toate proiectele-tip unul poate fi benefic pentru orice fermier. Este vorba de proiectul „Fermă de legume în spații protejate”, suprafața acestuia diferind de la caz la caz, funcție de dorința de implicare a solicitanților. Argumentele în favoarea unui astfel de proiect sunt următoarele:

  1. Cererea de legume e mare(tendința e de creștere a consumului pe cap de locuitor 151,1kg/cap de locuitor în 2001 la 230 kg/cap de locuitor în prezent)  și neacoperită de producția internă, de aceea pe piață întâlnim multe produse din import(importurile de legume s-au dublat în ultimii 5 ani).
  2. Producătorii interni sunt concentrați în anumite zone geografice cum ar fi de exemplu, Dăbuleni-județul Dolj și Matca-județul Galați. Mai sunt producători interni și în alte zone dar care nu sunt semnificativi. Aprovizionarea din cele două zone este costisitoare.
  3. Producția în spații protejate nu mai depinde așa mult de condițiile meteo. Vedem cum în acest an culturile vegetale din câmp au fost afectate de secetă și acum fermierii afectați stau la mila statului așteptând să fie despăgubiți. Afectați sunt și crescătorii de animale care întâmpină probleme în aprovizionarea cu furaje. Costurile vor crește pe unitatea de produs. Mulți fermieri pot ajunge la faliment în condițiile unui an secetos.
  4. Fluxul de încasări poate fi mult îmbunătățit dacă orice fermier are și o producție în spații protejate deoarece poate vinde marfă în orice lună a anului.
  5. Predictibilitatea recoltelor e mult mai mare.
  6. Productivitatea recoltei este mult mai mare față de culturile în câmp.
  7. Adaptarea la cerințele pieții e mai bună, în spații protejate putându-se opta pentru minim 3 culturi pe an, funcție de cerințele concrete.
  8. Amplasarea investiției se poate face pe diverse tipuri de sol, putându-se veni cu pământ de împrumut.
  9. Dacă nu există sursă de curent electric se poate apela la o sursă alternativă, cea mai bună fiind amplasarea de panouri fotovoltaice.
  10. Proiectul include și achiziția utilajelor necesare pregătirii terenului, utilaje de manipulare a laditelor cu legume (transpaleti manuali),echipamente pentru desfacerea producției (cântar).
  11. Culturile sunt ușor de supravegheat și de păzit față de culturile în câmp.
  12. Necesită suprafețe mici de teren față de culturile vegetale, știind fiind că e din ce în ce mai greu de găsit suprafețe de luat în arendă.
  13. Piața potențială este mare. Putem vinde la distanță produse ambalate.
  14. Strategia de marketing se poate baza pe marketingul online, pe crearea unui brand și promovarea acestuia și a produselor.

Această prezentare necesită JavaScript.

Există și unele dezavantaje, din care enumerăm:

  1. Costuri la înființare-de aceea promovăm accesarea de fonduri nerambursabile
  2. Existența unei surse de apă-dacă nu există, se apelează la construcția unui puț, investiția fiind eligibilă din FEADR.
  3. Marfa e perisabilă și necesită desfacere ritmică, costurile de stocare fiind mari.

Această prezentare necesită JavaScript.

De departe avantajele predomină și acest sector merită toată atenția. Dar încă nu am reușit să înțeleg de ce fermierii nu îmbrățișează sectorul. E un fel de sado-masochism să faci agricultură an de an sub spectrul condițiilor meteo mai ales în zonele cu precipitații medii multianuale scăzute. Einstein spunea că  „Nebunia înseamnă să faci acelaşi lucru în mod repetat şi să te aştepţi să obţii alt rezultat.”  Oricât ar fi cineva pasionat de tractoare și culturile în câmp, trebuie să înțeleagă că obținerea de profit merită atenția primordială și apoi producția. Veniturile certe an de an scapă fermierul de bănci și-i permite să se gândească mai mult la marketing. În plus, culturile în spații protejate permit o diversificare a producției, permit acumularea de experiență (know-how), inovație etc. Pentru tineri, mai ales cei cu studii horticole domeniul e mult mai incitant.Iată mai jos o imagine preluată de pe Google cu zona Almeira, Spania în care putem observa suprafața imensă ocupată de culturile protejate(peste 65000 ha!!!).

Almeira

Să nu ne mirăm că întâlnim legume din Spania prin supermarketurile noastre! Și Spania e o țară cu un climat mult mai secetos ca al nostru! Tocmai de aceea, s-au concentrat pe culturile în spații protejate umplând supermarketurile din întreaga lume!

Toți cei interesați de această măsură ne pot cere sprijinul, atât pentru servicii de consultanță cât și pentru servicii de proiectare.

Consultant ing. Ionel POPA, S.C. DUPLICOM GRUP S.R.L.

Mobil 0761130399, email: duplicomgrup@yahoo.com, https://www.facebook.com/duplicomgrup

de Popa Ionel

Democrația și fericirea

Ionel Popa

„Trebuie să învățăm să fim fericiți, așa cum trebuie să învățăm să murim.” Maurice Maeterlinck

Digi 24, acum ceva timp timp în urmă, într-o zi de sâmbătă, a difuzat un film documentar care m-a marcat profund.Filmul prezintă regimul nord-coreean prin intermediul a trei personaje evadate din acel regim. E vorba de doi torționari-un fost gardian și un fost ofițer de informații, și un evadat politic cu numele de Shin.Cel din urmă a fost născut într-un lagăr de muncă, a crescut până la 24 ani acolo, până când ia decizia de a evada. Parcurge multe suferințe în lagăr. În primul rând, cunoaște foamea. Hrana în lagăr era formată dintr-un singur meniu-porumb și varză fiartă. Munca până la epuizare era metoda de ispășire a pedepselor. Cunoaște și tortura.La vârsta de 13 ani își toarnă către profesorul său, mama și fratele cum că ar vrea să evadeze. Face acest lucru pentru că i se implementase ideea că cine evadează nu e un bun coreean. Profesorul însă își asumă el descoperirea intențiilor celor doi astfel că Shin este dus în alt lagăr pentru a fi torturat. Acolo va ajunge și tatăl său, dar separați unul de altul. Torturați mai multe luni, până la urmă sunt scoși din acel lagăr și duși în fostul lagăr să asiste la execuția mamei și a fratelui său, prin spânzurare respectiv împușcare.Avea 14 ani pe atunci.

Pe la 23 ani în lagăr apare un deținut nou care îi povestește despre viața din afară. Iau decizia de a evada amândoi. Ajung la gardul cu sârmă ghimpată. Colegul său începe escaladarea dar este electrocutat. Corpul său atârnând, creează o gaură în gard pe unde evadează Shin. Reușește să ajungă în China și apoi în Coreea de Sud.Mai apoi se va stabili în SUA.

Pe parcursul filmului eroul principal Shin evocă și un paradox. Astfel acesta povestește că chiar dacă în lagăr nimeni nu avea nimic și bucuria cea mai mare era aceea de a-și primi rația de porumb și varză, acolo nu existau sinucideri, așa cum vedea el zilnic în Coreea de Sud. Nu înțelegea cum acești oameni care puteau mânca orice și oricât se sinucideau. Observația lui este bună și poate ne ajută să înțelegem câte ceva despre cauzele sinuciderilor, fenomen întâlnit din ce în ce mai des și la noi. Sinuciderile din societatea noastră(cele mai multe, dar nu toate), se datorează modificării echilibrului prin sporirea ideii de eșec și izolarea indivizilor ce nu țin ritmul cu modificările din societate. Sentimentul de eșec crește pe măsură ce cresc dorințele și aspirațiile. Această creștere determină creșterea riscului de sinucidere.Raportarea la alții din jur, comparația cu alții, descurajează, favorizează depresia și însingurarea. Omul ar trebui ajutat să-și pună în valoare potențialul său atât cât este.Aproape săptămânal se produc sinucideri în județul Vaslui. Dar asta nu e totul.Lăsând la o parte exemplul din film, multe din nefericirele și necazurile oamenilor se trag de la creșterea dorințelor și aspirațiilor într-un ritm ce devine de necontrolat. Tinerii vor să șofeze de timpuriu. Cad victime șoselelor la vârste fragede pentru că nu se pot abține de  la o escapadă chiar și atunci când nu au experiența necesară. Unii se aventurează în afaceri despre care habar n-au și fără o temeinică analiză vor falimenta crunt. Alții se lasă atrași de jocurile de noroc crezând că le vor aduce marele câștig, devenind dependenți de astfel de jocuri, bineînțeles nenorocindu-și viața. Și sunt multe alte exemple specifice democrației. Cel mai tare „enervează” poporul în democrație faptele, comportamentul și atitudinile politicienilor. Mare parte din ce nu realizează poporul e pus pe seama slabei performanțe a politicului. Cazurile de corupție scoase la vedere de justiție și presă contribuie la o și mai mare „enervare”. Constatăm că democrația este bună, dar nu e perfectă. Nu e suficient să existe democrație pentru întreg poporul. Pentru mulți democrația creează stres și în rândul acestora se produc necazuri și nenorociri. Ar putea însemna asta că democrația cu libertatea pe care o conferă nu e bună? Nu ar trebui să însemne asta. Democrația e un cadru care dacă există, e suficient. Pentru o viață mai bună, fiecare trebuie să se pregătească cât de cât. Primul lucru ce trebuie înțeles e că chiar dacă e democrație, nimic nu vine de la sine. Nimeni nu trebuie să aștepte nimic de la nimeni.Al doilea lucru, ar trebui să încercăm a ne valorifica la maxim potențialul, fără a ne compara cu nimeni și nimic. Nimeni nu zice să nu se valorifice ideile celor din jur. Dar de multe ori indivizii caută să aplice ideile altora fără a ține cont de potențialul și abilitățile proprii și nu obțin decât eșec.În al treilea rând, să învățăm a ne feri de manipulare. Într-o democrație în care există libertate multă, și manipularea e pe măsură. Există multe forme de manipulare-prin reclamă, cu ajutorul televizoarelor, al presei, al internetului etc. Dar cum să se evite informațiile manipulatoare când există un bombardament zilnic pe diverse canale? Nu e simplu pentru toată lumea. Filtrul principal e să te ții de scopul tău primordial. Orice ar încerca să te abată de la scopul tău principal e informație inutilă. Îmi place un citat legat de subiect: „Condiţiile fericirii nu sunt niciodată căutarea fericirii. Fericirea, după ce ai creat, îţi este acordată ca răsplată. Iar condiţiile fericirii sunt lupta, constrângerea şi răbdarea.” Aparține lui Antoine de Saint-Exupery. Așadar democrația necesită și multă răbdare.

În concluzie, dragi prieteni, concentrați-vă cu multă răbdare pe potențialul propriu și croiți-vă viața pe care o meritați luând în calcul că și alții trebuie să trăiască și unii chiar au nevoie de ajutor. Modestia face parte din secretul succesului. Iată și filmul:

de Popa Ionel

Performanță și contraperformanță

DSCN4032

Ansamblul „Izvorașul” din Cahul, Moldova, apreciat în mod deosebit la Vaslui

DSCN4085

Sirtakis, pe scena Festivalului „Hora din străbuni”,2015

Am urmărit îndeaproape desfășurarea evenimentelor din cadrul Festivalului Internațional „Hora din străbuni”, ediția a IV-a, 2015, de la Vaslui. De-a lungul celor 5(cinci) zile am postat pe internet imagini de la festival prin care am dorit să transmit că evenimentul a fost unul de excepție cum nici n-am visat la Vaslui. Recunosc faptul că am primit și comentarii negative, unul dintre acestea fiind de genul că festivalul e din categoria „pâine și circ”, cu care politicienii caută să „aburească” populația locală. Tocmai pentru a lămuri puțin lucrurile, am dorit să vin cu unele clarificări,ca unul ce am participat la eveniment în calitate de spectator și care am luat atitudine ori de câte ori ceva nu mi-a plăcut. Trebuie reamintit faptul că am avut parte de multe acțiuni din categoria „pâine și circ” de-a lungul anilor în județul nostru.De această dată însă a fost cu totul altceva. Festivalul a fost unul de excepție, cu o organizare ireproșabilă, de o calitate excepțională. Acest festival a venit într-un context negativ reprezentat de acel scandal de viol de la Văleni, scandal care a isterizat o bună parte din presa din România, prejudiciind imaginea nu numai a comunei Văleni, ci a întregului județ. E lesne de înțeles că vasluienii nu-s reprezentați de acei tineri fără nici un căpătâi, însă așa a fost să fie! Există însă și un context pozitiv legat de faptul că Municipiul Vaslui arată din ce în ce

mai frumos, spre meritul Primăriei, în special.

DSCN4113

Din Mexic, mariachi

Am observat că edilul Vasluiului a înțeles că șansa orașelor mai sărace o reprezintă oportunitățile cu finanțare din fonduri europene și nu a stat prea mult pe gânduri.Folosind programele europene a reușit să finalizeze investiții greu de imaginat acum câțiva ani. Enumăr din memorie Parcul Copou, Curțile domnești, Teatrul de vară, Piața Vidin, Piața Traian, străzi și trotuare etc. Mulți ani în Vaslui s-au făcut doar „cârpeli” așa cum mai vedem încă pe drumurile județene atât de prost administrate de Consiliul Județean Vaslui(oare când va fi o schimbare și acolo?). Lucrurile s-au schimbat la Vaslui și vedem investiții de calitate, bine gândite și bine realizate. Festivalul „Hora din străbuni” se încadrează în categoria investițiilor bine gândite și bine realizate. Spun asta pentru că pe parcursul celor 5(cinci) zile am văzut pe scenă evoluând grupuri de o calitate artistică deosebită, atât din țară cât și din străinătate. Am văzut grupuri exotice, din țări ca Thailanda, Sri Lanka, Algeria, Mexic, dar am văzut și grupuri mai apropiate, din Polonia, Grecia, Rusia sau Moldova. Toate, bine pregătite, frumos echipate și care au creat o atmosferă inedită. Pe acest fond internațional am văzut și grupuri de la noi din țară, de la Lugoj, Tg. Mureș și Buzău dar și grupuri din Vaslui, de toate vârstele. La toate am văzut calitate. La toate probabil au fost multe ore de muncă. De aceea, sunt de felicitat toți cei care se ocupă de aceste grupuri-instructori, directori de cămine culturale, primari etc.
Impactul festivalului este mare asupra urbei noastre, asupra întregului județ și de ce nu, asupra întregii țări. Tineretul din grupurile artistice sunt beneficiari direcți pentru că primesc motivație de a se pregăti pentru alte festivaluri similare (inclusiv edițiile viitoare ale Festivalului „Hora din străbuni„).Apoi și instructorii vor fi motivați să continue activitatea lor nobilă de a transmite mai departe tradiția culturală vasluiană.
Mi-aș dori ca festivalul să aibă susținere și pe viitor, ca Municipiul Vaslui să rămână pe harta țării ca un oraș ce iubește frumosul .
Câteva întrebări încolțesc în mintea mea, fără a desluși un răspun clar.Și asta pentru că pe parcursul celor 5 zile mintea mea a fost bombardată de câteva paradoxuri.
Cum se face că la nivel de județ e atâta lipsă de fonduri pe alte domenii, dintre care se remarcă sănătatea?
Cum justifică al nostru Consiliu Județean că nu se găsesc fonduri pentru spitalele din județ? De asemeni, cum explică starea deosebit de proastă a drumurilor județene?
Cu toții apreciem activitatea Primăriei Vaslui nici nu ar avea cum cineva să nu o aprecieze, oricât de cârcotaș ar fi. În aceeași măsură, suntem nemulțumiți de activitatea Consiliului Județean.Oare chiar numai la cultură ne putem pricepe?

de Popa Ionel

Codru-i frate cu românul. Este o relație reciprocă?

Foarte des am auzit expresia „codru-i frate cu românul”, de altfel scoasă în evidență și de poetul național Mihai Eminescu în poezia „Doină”. Este cineva care se îndoiește de acest lucru? Eu cred că da pentru că sunt mulți ce numai frățește nu se poartă cu pădurea! O să încerc să arăt în rândurile următoare că, întradevăr, pădurea a fost și este un frate adevărat, un frate ce de prea multe ori s-a sacrificat și se sacrifică pentru român, un frate plin de înțelepciune care îi este și îi va fi loial românului atât cât va exista. Și va exista atât cât și noi, românii, conștientizăm relația de frățietate în termeni de respect reciproc, atât timp cât vom respecta și proteja pădurea pe măsura a ceea ce ea ne oferă nouă!
Bineînțeles că în diferite perioade istorice suprafața acoperită cu pădure a fost mult mai mare. Istoricii afirmă că în perioada dacilor pădurea ocupa aproximativ 70-80% din suprafața teritoriului. În prezent pădurea ocupă 26% din teritoriul României.
Procentul mare ocupat de pădure în spațiul în care își duceau viața românii și strămoșii săi, geto-dacii, pot oferi unele explicații istorice interesante, ignorate deseori din rea voință sau din ignoranță.
Cu puțină imaginație, am putea înțelege cât de mult ne-a ajutat pădurea, de altfel existând precizări în documente istorice.
Anii 75-74 î.e.n., proconsulul Macedoniei, C. Scribonius Curio, ajunge cu armata sa la Dunăre, dar nu îndrăznește să treacă fluviul temându-se de „întunecimea codrilor”.
Decebal, în anul 87, îl surprinde în mijlocul pădurii pe generalul roman Cornelius Fuscus, întreaga armată romană fiind distrusă, generalul însuși pierzându-și viața. E cunoscut și un alt episod relatat de istoricul Casius Dio, în care Decebal se folosește de trunchiuri de copaci pe care îi îmbracă în haine și arme dacice pentru a duce în eroare armata romană.
În secolul XVI-lea , Soliman Magnificul cel ce a sfărâmat statul ungar în bătălia de la Mohacs(1526) și a ocupat apoi Buda a afirmat că s-a temut să ocupe țările române „deoarece sunt foarte bine apărate de munții cei mai abrupți, de pădurile cele mai grele de străbătut”.
Într-o descriere a Moldovei făcută de un anonim catolic în 1587 afirmă că „țara e acoperită cu dealuri și păduri și de aceea, fiind întărită natural, s-a putut păzi de invaziile și prădăciunile tătarilor”.
Pădurea a jucat un rol important în luptele pentru apărarea țării mai ales că domnitorii nu puteau dispune de armate numeroase comparativ cu invadatorii(fie că erau turci, polonezi, unguri sau chiar tătari) și în luptele în câmp deschis n-ar fi avut nici o șansă. Din aceste considerente,strategia de apărare se construia folosindu-se de pădure. Cine s-a rătăcit vreo dată prin pădurea își poate imagina ce înseamnă să coordonezi o armată în astfel de condiții.
Una din bătăliile importante desfășurate în care pădurea a avut rol determinant este cea de la Posada din 1330 în urma căreia Basarab I obține independența Munteniei. Armata ungară condusă de regele Carol Robert este prinsă într-o ambuscadă pe o vale lungă și strâmtă, cu coastele acoperite de pădure.După ce au închis intrările și ieșirile cu șanțuri și valuri de pământ, au prăvălit bolovani și copaci tăiați peste armata ungară. De asemeni, arcași ascunși după copaci au tras cu arcurile, lovind nemilos pe unguri.Prăpădul a ținut 4 zile și regele a scăpat ca prin urechile acului cu viață(conform cronicii ungare-Cronica pictată de la Viena).
O luptă asemănătoare are Vlaicu Vodă în toamna anului 1368 cu ungurii conduși de Nicolae Lackfi. Iată ce spune cronica lui Ioan de Kukullo:„Dar după aceea, înaintând fără griji mai departe prin păduri dese, când se înfundase pe niște poteci înguste, Nicolae Lackfi a fost atacat de mulțimea românilor din păduri și din munți și a rămas mort, împreună cu vrednicul bărbat Petru, vice-voevodul său, cu Deseu zis Vas, cu Petrus Ruffus, castelanul Cetății de Baltă, cu secuii Petru și Ladislau, bărbați viteji, și cu alți numeroși ostași și nobili de seamă.”
Bogdan Vodă, tatăl lui Ștefan cel Mare, învinge armata polonă în septembrie 1450, în codrul Crasnei, la sud de Vaslui. Iată ce spune cronica moldoveană: „Deci când au fost la mijlocul pădurii, făcut-au năvală oastea lui Bogdan Vodă la carele leșilor, ci apărându-se leșii, abia au scăpat cu multă pagubă și peire….”
În 1467, după lupta de la Baia împotriva regelui Ungariei Mateiaș Corvin, armata ungară este urmărită până în munți, acolo unde sunt așteptați în strâmtoare fiind loviți de pe versanții împăduriți. Însuși regele ungar este rănit, fiind salvat de la moarte.
De altfel, și în bătălia de la Vaslui de la 1475 pădurea a jucat un rol foarte important. Folosindu-se și de ceața prezentă la acea dată, a reușit să creeze o mare derută în rândul armatei turce. Bătălia de la Vaslui s-a desfășurat într-o zonă acoperită de pădure, mlăștinoasă și cu relief variat.Armata turcă a fost atrasă în cursă când spre zona mlăștinoasă în lunca Bârladului, cu buciume, dispersându-i dar și înspăimântându-i determinând multă panică. Apoi Ștefan cu armata sa i-a lovit rând pe rând, punându-i pe fugă.
Vestită este izbânda lui Ștefan cel Mare împotriva polonezilor conduși de regele Ioan Albert, în Codrul Cosminului la 1497. Când oastea polonă ajunse în mijlocul pădurii, moldoveni prăvălise asupra lor copaci înținați (care erau tăiați dar se mai țineau pe o margine de trunchi).Regele a scăpat, dar a suferit pierderi enorme.

Și Mihai Viteazu, în bătălia de la Călugăreni s-a folosit de pădure.Astfel, în fața poziției alese de domn erau mici înălțimi acoperite de păduri, formând un adăpost natural. În față, valea mlăștinoasă a Neajlovului.În timp ce Mihai respinge printr-un contra-atac fulgerător oastea turcă, un detașament de 400 soldați conduși de căpitanul Cocea îi atacă pe turci din spate protejați de pădure. Turcii sunt derutați, se creează panică și astfel sunt puși pe fugă, Sinan-pașa, conducătorul turcilor zvârlit de pe podul peste Neajlov, este salvat de un veteran.
Despre locul bătăliei de la Călugăreni sunt mai multe relatări. Cronicarul turc Selaniki spune că era „foarte strâmt, păduros și mlăștinos”. Alt cronicar turc Naima spune că era „din stejari ”. Un cronicar spaniol Diego Galan spune că era o pădure „foarte deasă”.El spune că acolo stătea Mihai cu oamenii săi „cu puținii oameni pe care îi avea și cu douăsprezece piese de artilerie”.
În Codrul Cotrocenilor își găsește adăpost în 1678, Șerban Cantacuzino, căutat fiind de domnitorul Gheorghe Duca.
Voievodul de Lublin, M. Sobiescki se plângea la 1602 de moldovenii care „se grupau în cete iar codrii sunt plini de ele”.În 1611 călătorul german Johann Wildem trecând prin Moldova consemna: „Bieții țărani părăsesc pretutindeni satele și se ascund prin codrii cei mari”, de teama tătarilor ce atacau în acel an Moldova.
Vasile Lupu a stat o vreme ascuns prin pădurile Moldovei.
Interesante sunt și vorbele spuse de Miron Costin către Paul de Alep ce-l însoțea pe patriarhul Macarie în Moldova: „Țara noastră n-are castele.Drept castele și fortărețe avem acești munți și păduri împotriva cărora nici un dușman nu ne poate birui.Dacă ar fi fost altfel și dacă a fi avut cetăți pe teritoriul nostru turcii de mult ne-ar fi scos din el”.
Nicolo de Porta, funcționar austriac ce fusese în slujba domnitorului moldovean Constantin Duca consemna în anul 1697:„Țara e cuprinsă de păduri și codri mari; între păduri stau semănate micile lor târguri și sate, și dacă sunt vreunele în câmpia goală, apoi sunt vecine cu vreo pădure unde se retrag și-și îngroapă proviziile, uneltele și tot ce au.Intrând vreo armată inamică, în întunericul acelor păduri dese, n-are din ce subzista. În pădure nu se pot mișca decât puțini și aceștia sunt omorâți de țărani care se ascund în ele și obligă pe inamici să se piardă în acele câmpii.Ei însă, băștinașii, își pot purta de grijă, deoarece au în acele păduri multe mănăstiri care le servesc drept locuri de adăpost la nevoie.”
Am prezentat doar câteva exemple din ceea ce a însemnat pădurea în istoria românilor, preluate din cartea „Istoria pădurii românești din cele mai vechi timpuri până astăzi” scrisă de C.C. Giurescu.
Acestea fiind spuse, se pune întrebarea ce suntem noi dispuși să facem pentru pădure, acum când presiunea asupra pădurii devine din ce în ce mai mare, când încălzirea climatică este din ce în ce mai elocventă, când poluarea atinge cote alarmante?  Ce atitudine adoptăm noi acum în aceste condiții?  Este corect să lovim în personalul silvic șubrezind autoritatea acestuia în relația cu hoții de lemne? Fără a nega că sunt „uscături” și în structurile ROMSILVA, totuși marea lor majoritate silvicultorii iubesc pădurea și pun multă pasiune în munca lor! Îi cunosc și știu care le este stresul de zi cu zi. Într-un alt material mi-am arătat respectul față de acești oameni (https://popaionel68.com/2019/09/25/respect-pentru-padure-respect-pentru-padurari/ ). O atitudine bună față de pădure înseamnă în primul rând o grijă permanentă pentru mediu care trebuie să ne intre în sânge. Fiecare din noi acordând mai mare atenție deșeurilor pe care le producem, colectării și reciclării acestora, un respect mai mare față de resursele naturale, multe altele din această categorie fac mult mai mult bine pădurii decât isterizarea în mediul online! Poate mai bine ar fi să ne documentăm un pic asupra pădurii înainte de a arunca cu piatra! De altfel, iată ce spunea marele silvicultor Marin Drăcea :

„Un minimum de cunoştinţe despre păduri trebuie neapărat să facă parte integrantă din cultura generală a fiecărui fiu al acestui neam, trecând organic în programul de învăţământ de toate gradele, unde elevul învaţă despre geizerele din Islanda, despre paralaxe, despre civilizaţia chinezească, despre câte şi mai câte, încât până într-atât se îmbată, se orbeşte şi se ameţeşte de ştiinţa sa universală, încât până la urmă nu mai vede că îi curge pământul de sub picioare şi se prăvale peste el!”

de Popa Ionel

Pădurea nu înseamnă doar lemn!

Ing. silvic Ionel Popa

„Moare pădurea, murim şi noi, dar noi murim înaintea pădurii.” Victor Martin

Una din cele mai grave greșeli ce se pot face referire la pădure, ar fi să se considere că rolul acesteia este numai de a produce lemn. Ce să mai spunem când unii văd pădurea doar ca sursă de lemn de foc?!!! O să explic de ce sunt eronate și profund greșite astfel de abordări. Precizez că astfel de abordări sunt des întâlnite, uneori chiar în rândul magistraților când judecă infracțiunile și contravențiile silvice. Același judecător este pus în situația de a judeca uneori cazuri de infracțiuni directe asupra ființei umane și cazuri de infracțiuni la regimul silvic. Având în vedere că e mai greu de cuantificat efectul asupra ființei umane al infracțiunilor silvice, tendința este de minimalizare a acestora. Dar sunt și alte categorii de persoane care etichetează uneori simplist pădurea…..nu vreau să nominalizez pentru că nu aș vrea să lovesc în nimeni. Așa au înțeles pe baza cunoștințelor pe care le au, poate vor înțelege pe parcurs cum stau de fapt lucrurile.

Între numeroasele influenţe favorabile exercitate de pădure, se regăsesc cu prioritate următoarele:
– Apără solul împotriva eroziunii şi degradării sale. Cu cât panta terenului este mai mare, cu cât textura solului este mai nisipoasă, cu atât eroziunea solului și degradarea acestuia se produce imediat ce dispare pădurea. Fenomenul alunecărilor de teren, de asemeni, este des întâlnit mai ales acolo unde a dispărut pădurea.
– Protejează apele curgătoare, asigurându-le un debit constant, limpezime, împiedicând transportul de material. Frunzișul arborilor, tulpinile, fac ca precipitațiile să se scurgă mult mai lent de pe versant. Totodată, o mare cantitate se înfiltrează în sol. În lipsa pădurii precipitațiile capătă viteză pe versant, formează torenți ce transportă mult material în aval, producând pagube imense, greu de cuantificat. La noi în țară observăm ceea ce se întâmplă în ultima perioadă de timp(mai ales după aplicarea legilor fondului funciar) când mari suprafețe de pădure din zona de munte au fost dezgolite de pădure-precipitații ce produc inundații an de an.
– Influenţează favorabil extremele de temperatură, diminuându-le. Vara arșița e mai scăzută în zonele împădurite față de zonele expuse. Iarna, sub acoperământul pădurii temperatura e cu câteva grade mai crescută.
– Diminuează viteza vântului, mai ales iarna. Estompează viscolul astfel că împiedică troienirea căilor de comunicații și a satelor. Vedem ce se întâmplă an de an în Bărăgan! Sate întregi izolate în nămeți, autovehicule blocate în trafic etc. De fiecare dată se concluzionează că ar fi necesare perdele de protecție și totuși, nu se iau măsuri.
– Înfrumuseţează şi înnobilează peisajul. Ce poate fi mai frumos decât un peisaj acoperit de pădure?
– Purifică aerul atmosferic, îmbogăţindu-l în oxigen. Se știe că arborii consumă mari cantități de CO2 . Din cele 14-16 miliarde de tone de bioxid de carbon lansate anual în atmosferă prin arderea combustibililor, plus cele provenite din respirația oamenilor și animalelor, două treimi sunt absorbite de păduri, acei “plămâni verzi” ai Pământului, cărora le datorăm atât de mult.
De asemeni, rețin cantități mari de praf în frunzișul din coronament.

-Adăpost pentru animalele sălbatice ce se constituie într-o mare bogăție – fondul cinegetic românesc.
– Creează condiţii excelente pentru destindere şi recrearea capacităţii fizice, psihice şi intelectuale. De asemenea, pădurea este menită să asigure cerințele de agrement și turism, tot mai accentuate în condițiile vieții moderne, ambianța biofizică indispensabilă localităților balneoclimaterice, conservarea multor specii de plante și animale foarte utile etc.
N-am spus nimic de influența asupra agriculturii, fie că-i vorba de perdele de protecție sau pâlcuri de pădure.

Să analizăm un pic efectele negative ce se produc atunci când pădurea dispare.

Despăduririle masive au înmormântat sub dune de nisip, înfloritoare civilizații nu numai în nordul Africii, ci și în Asia, iar în unele părți ale Europei au împins dezgolirea munților și dealurilor până la limite vecine cu calamitatea. Cine a călătorit în Turcia, Grecia, Croația, Italia etc, a putut observa munții golași, despăduriți de-a lungul secolelor. Vegetația forestieră e greu de reinstalat pe versanții „spălați” de sol. Fostul oraș antic Ephes din Turcia este acoperit în mare parte de material scurs de pe versant de-a lungul a câtorva sute de ani.

Reamintim aici și apariția deșerturilor tinere.

Reîmpădurirea e încă un cuvânt prea nou și efectele ei prea mici pentru a răscumpara greșeala multimilenară care a determinat dispariția a jumătate din arborii planetei .Desigur în aceasta privință calculele sunt foarte precare. Recurgem totuși la unele, care, indiferent cât de mare e aproximația, ne spun câte ceva.La sfârșitul Imperiului roman, Peninsula Iberică era acoperită cu păduri viguroase de la Biscaya până la strâmtoarea Gibraltar și ar fi avut o populație aproape dublă față de cea de azi, când au rămas doar vreo cinci la sută din fostele păduri.

Acele generații nu pot fi judecate pentru ceea ce au făcut asupra pădurii în aceeași măsură ca generațiile actuale. De ce? pentru că în acele vremuri nu se cunoșteau limitele planetei, darămite efectele despăduririi! Cu totul altfel stau lucrurile acum! Știm rolul pădurii, vedem efecte, totuși e prea multă pasivitate!

E nevoie de acțiune, multă acțiune civică! Nu putem sta pasivi când interesele economice încalcă legile! Nu putem sta pasivi când în domeniul pădurii se dau legi strâmbe!
Într-un cuvânt, fără păduri suficiente, dezvoltarea și, la urma urmelor, viața însăși nu sunt posibile.Astăzi, când pădurile ocupă cam o treime din suprafața uscatului (circa 4 miliarde de hectare), pe plan modial își face loc părerea că aceasta reprezintă un minimum necesar,sub care omenirea nu-și poate permite să coboare.În condițiile când rămân de răscumpărat față de pădure greșeli multe și vechi, când un singur automobil, parcurgând 1000 de kilometri, consumă o cantitate de oxigen suficientă unui om pe timp de un an, iar râurile dezlănțuite fac tot mai mari ravagii, spălând nemilos ce a mai rămas din fertilitatea solului, exploatarea nerațională a resurselor forestiere a devenit un lux prea scump.

În concluzie, chiar dacă acest material este pentru orice cetățean al acestei planete, puțini îl vor accesa, și un procent și mai mic îl vor înțelege. Pretenții am doar de la cei care îl vor înțelege. De ce? Pentru că așa-i în societate! Responsabilitate față de planeta Pământ , cel puțin teoretic, ar trebui să avem toți. Dar știm că nu este și nici nu va fi așa niciodată. Unii nu-și vor purta nici măcar propria responsabilitate. Nu ne supărăm pe nimeni, doar că cei ce înțelegem rostul pădurii vom acționa pentru a o proteja!

Pădurea merită iubită, protejată, apreciată și extinsă!