„Plagiatul reprezintă prezentarea drept creație personală a creațiilor intelectuale originale ale unui alt autor, în contexte sociale în care creațiile personale sunt  recunoscute și recompensate.”

Cosima Rughiniș

De câțiva ani încoace am putut constata că numeroase lucrări de doctorat nu sunt altceva decât niște lucrări plagiate. Trebuie spus că la lumina rampei au ieșit doar câteva, respectiv a unor politicieni cu pretenții, cel mai cunoscut fiind plagiatul domnului prim-ministru, Victor Ponta. Personal însă cred că multe lucrări de doctorat pot fi suspectate de plagiat, doar că nu au fost verificate. Care este logica unei astfel de concluzii? Simplu! În România se alocă foarte puțini bani pentru cercetare-dezvoltare! De altfel, acest domeniu este la pământ. Și dacă nu se alocă fonduri, cum să se facă lucrări autentice de doctorat? Bursele pentru doctorat sunt limitate ca număr.
De fapt, cum se petrec lucrurile? Profesorii coordonatori de la facultăți au interes material pentru a avea câți mai mulți absolvenți de facultate înscriși la doctorat. Uneori ei sună la locul de muncă al potențialilor pretendenți  și-i întreabă dacă nu vor să se înscrie la doctorat. Cei sunați, de multe ori nici nu se gândesc la un astfel de demers, dar profesorul le explică faptul că nu e chiar dificil.
Aleg împreună o temă. Orice temă ai alege, presupune muncă, dacă s-ar proceda corect. Presupune și alocarea de resurse financiare destul de consistente. Doctorandul va demara munca de documentare. Și căutând constată că tema aleasă a mai fost abordată pe mapamond și că se știu multe lucruri despre aceasta astfel că ce s-ar mai putea descoperi? Și astfel apare tentația de a se plagia lucrări, într-o măsură mai mare sau mai mică.
Asta nu înseamnă că toate lucrările sunt plagiate. Trebuie să recunoaștem că sunt și lucrări autentice. Însă exigența este scăzută și scade de la an la an. De asemeni, constatăm că foarte mulți nu se înscriu la doctorat pentru că ar fi pasionați de cercetare ci doar pentru prestigiu social! De aceea, constatăm că mulți oameni politici(care numai pasionați de cercetare nu sunt) se laudă cu titlul de doctor.De exemplu, Olguța Vasilescu e un alt caz bine cunoscut. Sau Ioan Mang. Am aflat că și proaspătul arestat Cristian David are doctorat. Și iată cum oamenii politici au dus în derizoriu un titlu care, peste tot în lume este foarte respectat. Victor Ponta a dat o lege prin care o persoană ce obține titlul de doctor poate renunța la acest titlu. Acest act legislativ este de tot râsul și premierul l-a emis pentru a se scoate pe el însuși dintr-o acuzație de plagiat.
Eu aș propune un alt titlu pentru cei ce-și doresc titluri. Să le spunem, de exemplu, „pseudodoctori”.
Ar atașa în fața numelui în loc de „dr.”, care le place foarte mult plagiatorilor, titlul „pdr.”. Poate n-o să le placă de la început, dar măcar nu ar putea fi acuzați de plagiat. Ei ar trebui în teza de „pseudodoctorat” să precizeze sursa plagiatului și beneficiile lucrării, chiar plagiate! Trebuie să recunoaștem că o lucrare plagiată nu este dăunătoare întotdeauna decât doar că este ilegală fiind un furt intelectual. Am o teamă că de frica de a nu fi acuzați de plagiat, România nu ia măsuri economice, juridice etc de prin alte țări unde astfel de măsuri au avut sau au mare succes. Și atunci, acordăm acest titlu tuturor celor ce duc munca de a plagia, cu obligația de a preciza sursa. Cred că cel mai simplu ar fi ca în capitolul de introducere, pseudodoctorul să precizeze sursa plagiatului, să le mulțumească și să aprecieze cinstit, onest, munca acestora de cercetare. Nu vor fi lucrări originale dar pot fi bune de aplicat și pe la noi.
De exemplu, care ar fi problema să construim și noi autostrăzi ca în Germania? Poate nu știm de ce cheltuim așa mult pe kilometru și nici de calitate nu prea ținem cont! Multe am putea plagia atât din domeniul tehnicii, dar și din alte domenii. De exemplu, în domeniul politicii. Ce să mai spunem de domeniul justiției! Ce spuneți?

„…Un sat de răzeși cu buni gospodari

Oameni frumosi și harnici plugari..”

 Ionel POPA

Specific poporului român este marea varietate de obiceiuri și tradiții ce se practică cu precădere în satele noastre, dar și în mediul urban. Dacă ne referim doar la sate, obiceiurile au o anumită autenticitate aparte și ne pot transmite anumite informații din trecut, despre localitate. De exemplu, la noi în zona Moldovei, obiceiurile ce se întâlnesc în satele răzășești diferă de cele din satele non-răzășești. Principala diferență o constituie că în satele răzășești întâlnim obiceiuri cu cântece ale căror versuri exprimă iubirea de libertate. Din contră, în satele în care în trecut au fost conace boierești iar sătenii munceau pe moșia boierilor, obiceiurile conțin dansuri, muzică, dar fără versuri. Bineînțeles, plugușorul este întâlnit peste tot, cu diverse versificații. La fel, Steaua sau Sorcova.
Ceva cu totul aparte întâlnim însă în satul răzășesc Dodești din județul Vaslui, satul meu natal.Făcând unele investigații ce încă nu sunt finalizate, constatăm aici câteva caracteristici deosebite.
Cel mai întâlnit obicei practicat de băieții cu vârste între 9-16 ani i se spune : „Moșnegi”. Practic, sunt echipe de câte 4 copii, din care unul este Anul vechi(și va fi mascat în moșneag, probabil de aici dându-se numele obiceiului), unul este Anul Nou(frumos împodobit), unul este Cavalerul și al patrulea este Domnișoara(de obicei un băiat îmbrăcat în fată). Se deplasează din casă în casă și acolo unde sunt primiți, joacă o scenetă relativ scurtă ce s-ar descrie astfel: o strofă prin care vestesc sosirea Noului An , o „ciondăneală” între Anul Nou și Anul Vechi, intervenția Domnișoarei care îi invită să se împace și împreună să rostească un cântec. Și cântecul e foarte melodios pe versuri scrise de George Crețeanu, un poet pașoptist care a murit în anul 1887. El publică un volum de poezii numit Patrie și libertate în anul 1879 în care se găsesc și aceste versuri:
George Creţeanu-Cântecul străinătăţii
Rătăcesc în căi străine,
De căminu-mi depărtat;
Petrec viaţa în suspine,
Pâinea ‘n lacrămi mi-am udat.
Ref:
Fie pâinea cât de rea,
Tot mai bine în ţara mea!
Ah! în ţara mea frumosă
Am lăsat tată iubit,
Am lăsat mamă duioasă,
Ce de plânsuri a albit.
Ref:
Fie pâinea cât de rea,
Tot mai bine în ţara mea!
Vezi o culme muntenească
Ş’o căsuţă de desubt?
Este casa părintească,
Unde laptele am supt.
Ref:
Fie pâinea cât de rea,
Tot mai bine în ţara mea!

În dumbrava verde, deasă,
O fecioară vezi trecând?
Este-a inimei mireasă,
Ce mă chiamă suspinând.
Ref:
Fie pâinea cât de rea,
Tot mai bine în ţara mea!
La străini am stat la masă,
Şi cu ei m’am ospătat;
Dar gândind la mine-a casă,
Lacrămi rîuri am vărsat.
Ref:
Fie pâinea cât de rea,
Tot mai bine în ţara mea!
Cine ţara ‘şi iubeste,
Nu dă lumea pentru ea;
Oh! atunci inima-mi creşte.
Când gândesc a o vedea!
Ref:
Fie pâinea cât de rea,
Tot mai bine în ţara mea!
Fericiţi câţi sunt aproape
De căminul părintesc!
D’oiu muri, voiu să mă’ngroape
În pămîntul românesc.
Fie piatra cât de grea,
Tot mai bine în ţara mea!
De-a lungul anilor cântecul a rămas în linii mari același, unele echipe mai pierzând din strofe.
Cum or fi ajuns aceste versuri în cătunul numit Dodești? Versurile de mai sus se cântau și pe vremea comunismului. Avându-se în vedere că nu-și prea aveau sensul atunci, ne putem da seama că cineva le-a introdus înainte de instalarea comunismului. Îndrăznesc să lansez o bănuială în acest sens. După cum se cunoaște, dramaturgul Victor Ion Popa a avut o legătură specială cu satul Dodești, de unde scriitorul își revendica spița după tată. Printre altele a construit un cămin cultural la Dodești cu fonduri de la Casa Regală. Totodată a fost fascinat de viața răzășească de la Dodești, mai plină de bucurii, de hore săptămânale cu scrânciob, cântece și port de sărbătoare. S-a implicat direct în organizarea de spectacole la noul Cămin Cultural construit. Intuiția mea spune că versurile lui George Crețeanu au fost aduse la Dodești de Victor Ion Popa.
Versurile au un impact special acum, când mulți proveniți din sat sunt plecați în străinătate.