Categorie / Politica

de Popa Ionel

Ce aştept de la Dacian Cioloş

Ionel POPA

„Timpurile se vor schimba în mai bine dacă tu te schimbi.” Maxwell Maltz

Am fost unul din cei care, fără a sta prea mult pe gânduri, când am aflat că Victor Ponta şi-a dat demisia, l-am propus pe Dacian Cioloş pentru funcţia de premier. Precizez că nu sunt implicat politic, totuşi recunosc că l-am votat pe Klaus Johannis pentru funcţia de preşedinte. De ce m-am gândit eu la Cioloş? Pentru că m-am săturat de diletantism. Am văzut în majoritatea guvernelor pe care le-a avut România multă incompetenţă. O perioadă am crezut în Traian Băsescu pentru că se remarcase ca ministru al transporturilor. Ajuns preşedinte, vocal fiind, a reuşit să-mi înşele vigilenţa. Prin stilul său rece, specific crizelor adevărate, i-am dat credit la măsurile dure luate. Însă acum, când ies la iveală toate matrapazlâcurile făcute de PDL, simt o imens de mare dezamăgire. Ce a fost, a fost. Din ăstea toate am învăţat câte ceva. De fapt, asta e democraţia. Apropo de Băsescu, a devenit din nou vocal şi încearcă să se împingă în faţă. Pe mine n-o să mă mai păcălească încă o dată, în veci!

Numirea lui Dacian Ciolaş mi-a redeşteptat speranţele. Şi aş vrea să argumenteze puţin.

În primul rând, să nu uităm că punctul slab al guvernelor din ultimul timp a fost slaba absorbţie a fondurilor europene. Practic, fondurile europene reprezintă una din cele mai bune oportunităţi de finanţare a investiţiilor pe care le are România.Aş spune chiar cea mai bună. Faptul că Dacian Cioloş a activat la Bruxelles, a lucrat la programele Uniunii Europene, ar putea face un transfer de practici care să ajute România să acceseze mult mai bine fondurile europene. De altfel, să nu uităm că România a accesat fonduri europene cel mai bine din FEADR, adică prin PNDR şi la acest aspect şi-a adus contribuţia şi Dacian Cioloş ca ministru al agriculturii, şi mai ales ca şi comisar european pentru agricultură.

În al doilea rând, Dacian Ciolaş vine din zona agriculturii ca pregătire profesională de bază. Agricultura este ramura care poate produce mult mai mult şi este ramura cea mai importantă pentru economia României în acest moment. Agricultura are rol de producţie dar şi rol social. Dacian Ciolaş ştie cel mai bine acest lucru şi l-am auzit deseori luând apărarea fermelor mici. Mizez că va acorda o atenţie sporită acestui domeniu foarte important.

În al treilea rând, are multe relaţii la Bruxelles. Unii îl acuză pentru asta, dar eu spun că e pe nedrept. România este stat membru al UE şi asta trebuie consolidat ca o garanţie a democraţie. Personal cred că este singura şansă de modernizare a României. Era nevoie de un premier care să creadă în această idee şi care să nu mai bată câmpii prin China, Turcia sau alte zone. În timp ce Ponta, cu ale sale acuzaţii de plagiat, apoi de corupţie, era evitat de liderii europeni, Cioloş este foarte agreat fiind foarte cunoscut.

În al patrulea rând, e mult mai serios. M-am săturat de aroganţa premierilor pe care i-a avut România, iar Ponta a fost campion. Atât de bun s-a crezut încât a pierdut pe mâna sa alegerile prezidenţiale. România a avut o serie de premieri diletanţi care nici nu erau numiţi bine la Palatul Victoria şi începeau cu privilegiile. Tăriceanu cu motocicletele, Ungureanu cu parfumurile iar Ponta mare pasionat de curse. Nu din astea vreau eu să aud despre premieri. Pasiunea unui premier trebuie să fie România şi poporul său.  E nevoie de seriozitate când te afli la conducerea unei ţări.

În al cincilea rând, un guvern tehnocrat condus de un premier cinstit, fără presiune de la partide şi baroni, poate produce miracole. Eu le aştept! Oricum, va fi un guvern din care n-or face parte indivizi cercetaţi penal, condamnaţi etc ce au bulversat încrederea populaţiei în actul guvernării. Acest guvern poate face echipă bună cu Johannis pentru a asigura un climat sănătos de lucru. Ceea ce nu se putea realiza cu un Ponta arogant(emanaţie a partidului cel mai mare din România….nu-i aşa?). Ambii sunt mai puţin vocali, caracterizaţi de fapte mai degrabă decât de vorbe.

Mai sunt şi alte motive, dar mă opresc la cele cinci. Trebuie să recunoaştem că lucrurile nu vor fi simple. Însă cu un guvern tehnocrat care v-a pregăti alegerile de la anul, România va face multă economie de bani! Imaginaţi-vă dacă ar fi rămas Ponta ce pomeni electorale ar fi lansat  guvernul în perioada următoare! Eu mai mizez pe un lucru, anume acela că societatea civilă s-a mai trezit. Sper să acorde o mai mare importanţă prezenţei la vot. De asemeni, sper ca electoratul să treacă de etapa votului pe bază de sacoşe electorale, să voteze funcţie de prestaţiile candidaţilor. După cum mă aştept ca şi cei ce vor candida să aibă mai mult simţ al răspunderii şi să nu se înscrie în nici o cursă dacă ştie că are niscaiva probleme de lăcomie, de cleptomanie etc.

Îi urăm succes d-lui Dacian Cioloş în formarea noului guvern şi mai apoi, în ceea ce se numeşte guvernarea propriu-zisă!

de Popa Ionel

Democrația și fericirea

Ionel Popa

„Trebuie să învățăm să fim fericiți, așa cum trebuie să învățăm să murim.” Maurice Maeterlinck

Digi 24, acum ceva timp timp în urmă, într-o zi de sâmbătă, a difuzat un film documentar care m-a marcat profund.Filmul prezintă regimul nord-coreean prin intermediul a trei personaje evadate din acel regim. E vorba de doi torționari-un fost gardian și un fost ofițer de informații, și un evadat politic cu numele de Shin.Cel din urmă a fost născut într-un lagăr de muncă, a crescut până la 24 ani acolo, până când ia decizia de a evada. Parcurge multe suferințe în lagăr. În primul rând, cunoaște foamea. Hrana în lagăr era formată dintr-un singur meniu-porumb și varză fiartă. Munca până la epuizare era metoda de ispășire a pedepselor. Cunoaște și tortura.La vârsta de 13 ani își toarnă către profesorul său, mama și fratele cum că ar vrea să evadeze. Face acest lucru pentru că i se implementase ideea că cine evadează nu e un bun coreean. Profesorul însă își asumă el descoperirea intențiilor celor doi astfel că Shin este dus în alt lagăr pentru a fi torturat. Acolo va ajunge și tatăl său, dar separați unul de altul. Torturați mai multe luni, până la urmă sunt scoși din acel lagăr și duși în fostul lagăr să asiste la execuția mamei și a fratelui său, prin spânzurare respectiv împușcare.Avea 14 ani pe atunci.

Pe la 23 ani în lagăr apare un deținut nou care îi povestește despre viața din afară. Iau decizia de a evada amândoi. Ajung la gardul cu sârmă ghimpată. Colegul său începe escaladarea dar este electrocutat. Corpul său atârnând, creează o gaură în gard pe unde evadează Shin. Reușește să ajungă în China și apoi în Coreea de Sud.Mai apoi se va stabili în SUA.

Pe parcursul filmului eroul principal Shin evocă și un paradox. Astfel acesta povestește că chiar dacă în lagăr nimeni nu avea nimic și bucuria cea mai mare era aceea de a-și primi rația de porumb și varză, acolo nu existau sinucideri, așa cum vedea el zilnic în Coreea de Sud. Nu înțelegea cum acești oameni care puteau mânca orice și oricât se sinucideau. Observația lui este bună și poate ne ajută să înțelegem câte ceva despre cauzele sinuciderilor, fenomen întâlnit din ce în ce mai des și la noi. Sinuciderile din societatea noastră(cele mai multe, dar nu toate), se datorează modificării echilibrului prin sporirea ideii de eșec și izolarea indivizilor ce nu țin ritmul cu modificările din societate. Sentimentul de eșec crește pe măsură ce cresc dorințele și aspirațiile. Această creștere determină creșterea riscului de sinucidere.Raportarea la alții din jur, comparația cu alții, descurajează, favorizează depresia și însingurarea. Omul ar trebui ajutat să-și pună în valoare potențialul său atât cât este.Aproape săptămânal se produc sinucideri în județul Vaslui. Dar asta nu e totul.Lăsând la o parte exemplul din film, multe din nefericirele și necazurile oamenilor se trag de la creșterea dorințelor și aspirațiilor într-un ritm ce devine de necontrolat. Tinerii vor să șofeze de timpuriu. Cad victime șoselelor la vârste fragede pentru că nu se pot abține de  la o escapadă chiar și atunci când nu au experiența necesară. Unii se aventurează în afaceri despre care habar n-au și fără o temeinică analiză vor falimenta crunt. Alții se lasă atrași de jocurile de noroc crezând că le vor aduce marele câștig, devenind dependenți de astfel de jocuri, bineînțeles nenorocindu-și viața. Și sunt multe alte exemple specifice democrației. Cel mai tare „enervează” poporul în democrație faptele, comportamentul și atitudinile politicienilor. Mare parte din ce nu realizează poporul e pus pe seama slabei performanțe a politicului. Cazurile de corupție scoase la vedere de justiție și presă contribuie la o și mai mare „enervare”. Constatăm că democrația este bună, dar nu e perfectă. Nu e suficient să existe democrație pentru întreg poporul. Pentru mulți democrația creează stres și în rândul acestora se produc necazuri și nenorociri. Ar putea însemna asta că democrația cu libertatea pe care o conferă nu e bună? Nu ar trebui să însemne asta. Democrația e un cadru care dacă există, e suficient. Pentru o viață mai bună, fiecare trebuie să se pregătească cât de cât. Primul lucru ce trebuie înțeles e că chiar dacă e democrație, nimic nu vine de la sine. Nimeni nu trebuie să aștepte nimic de la nimeni.Al doilea lucru, ar trebui să încercăm a ne valorifica la maxim potențialul, fără a ne compara cu nimeni și nimic. Nimeni nu zice să nu se valorifice ideile celor din jur. Dar de multe ori indivizii caută să aplice ideile altora fără a ține cont de potențialul și abilitățile proprii și nu obțin decât eșec.În al treilea rând, să învățăm a ne feri de manipulare. Într-o democrație în care există libertate multă, și manipularea e pe măsură. Există multe forme de manipulare-prin reclamă, cu ajutorul televizoarelor, al presei, al internetului etc. Dar cum să se evite informațiile manipulatoare când există un bombardament zilnic pe diverse canale? Nu e simplu pentru toată lumea. Filtrul principal e să te ții de scopul tău primordial. Orice ar încerca să te abată de la scopul tău principal e informație inutilă. Îmi place un citat legat de subiect: „Condiţiile fericirii nu sunt niciodată căutarea fericirii. Fericirea, după ce ai creat, îţi este acordată ca răsplată. Iar condiţiile fericirii sunt lupta, constrângerea şi răbdarea.” Aparține lui Antoine de Saint-Exupery. Așadar democrația necesită și multă răbdare.

În concluzie, dragi prieteni, concentrați-vă cu multă răbdare pe potențialul propriu și croiți-vă viața pe care o meritați luând în calcul că și alții trebuie să trăiască și unii chiar au nevoie de ajutor. Modestia face parte din secretul succesului. Iată și filmul:

de Popa Ionel

Codru-i frate cu românul. Este o relație reciprocă?

Foarte des am auzit expresia „codru-i frate cu românul”, de altfel scoasă în evidență și de poetul național Mihai Eminescu în poezia „Doină”. Este cineva care se îndoiește de acest lucru? Eu cred că da pentru că sunt mulți ce numai frățește nu se poartă cu pădurea! O să încerc să arăt în rândurile următoare că, întradevăr, pădurea a fost și este un frate adevărat, un frate ce de prea multe ori s-a sacrificat și se sacrifică pentru român, un frate plin de înțelepciune care îi este și îi va fi loial românului atât cât va exista. Și va exista atât cât și noi, românii, conștientizăm relația de frățietate în termeni de respect reciproc, atât timp cât vom respecta și proteja pădurea pe măsura a ceea ce ea ne oferă nouă!
Bineînțeles că în diferite perioade istorice suprafața acoperită cu pădure a fost mult mai mare. Istoricii afirmă că în perioada dacilor pădurea ocupa aproximativ 70-80% din suprafața teritoriului. În prezent pădurea ocupă 26% din teritoriul României.
Procentul mare ocupat de pădure în spațiul în care își duceau viața românii și strămoșii săi, geto-dacii, pot oferi unele explicații istorice interesante, ignorate deseori din rea voință sau din ignoranță.
Cu puțină imaginație, am putea înțelege cât de mult ne-a ajutat pădurea, de altfel existând precizări în documente istorice.
Anii 75-74 î.e.n., proconsulul Macedoniei, C. Scribonius Curio, ajunge cu armata sa la Dunăre, dar nu îndrăznește să treacă fluviul temându-se de „întunecimea codrilor”.
Decebal, în anul 87, îl surprinde în mijlocul pădurii pe generalul roman Cornelius Fuscus, întreaga armată romană fiind distrusă, generalul însuși pierzându-și viața. E cunoscut și un alt episod relatat de istoricul Casius Dio, în care Decebal se folosește de trunchiuri de copaci pe care îi îmbracă în haine și arme dacice pentru a duce în eroare armata romană.
În secolul XVI-lea , Soliman Magnificul cel ce a sfărâmat statul ungar în bătălia de la Mohacs(1526) și a ocupat apoi Buda a afirmat că s-a temut să ocupe țările române „deoarece sunt foarte bine apărate de munții cei mai abrupți, de pădurile cele mai grele de străbătut”.
Într-o descriere a Moldovei făcută de un anonim catolic în 1587 afirmă că „țara e acoperită cu dealuri și păduri și de aceea, fiind întărită natural, s-a putut păzi de invaziile și prădăciunile tătarilor”.
Pădurea a jucat un rol important în luptele pentru apărarea țării mai ales că domnitorii nu puteau dispune de armate numeroase comparativ cu invadatorii(fie că erau turci, polonezi, unguri sau chiar tătari) și în luptele în câmp deschis n-ar fi avut nici o șansă. Din aceste considerente,strategia de apărare se construia folosindu-se de pădure. Cine s-a rătăcit vreo dată prin pădurea își poate imagina ce înseamnă să coordonezi o armată în astfel de condiții.
Una din bătăliile importante desfășurate în care pădurea a avut rol determinant este cea de la Posada din 1330 în urma căreia Basarab I obține independența Munteniei. Armata ungară condusă de regele Carol Robert este prinsă într-o ambuscadă pe o vale lungă și strâmtă, cu coastele acoperite de pădure.După ce au închis intrările și ieșirile cu șanțuri și valuri de pământ, au prăvălit bolovani și copaci tăiați peste armata ungară. De asemeni, arcași ascunși după copaci au tras cu arcurile, lovind nemilos pe unguri.Prăpădul a ținut 4 zile și regele a scăpat ca prin urechile acului cu viață(conform cronicii ungare-Cronica pictată de la Viena).
O luptă asemănătoare are Vlaicu Vodă în toamna anului 1368 cu ungurii conduși de Nicolae Lackfi. Iată ce spune cronica lui Ioan de Kukullo:„Dar după aceea, înaintând fără griji mai departe prin păduri dese, când se înfundase pe niște poteci înguste, Nicolae Lackfi a fost atacat de mulțimea românilor din păduri și din munți și a rămas mort, împreună cu vrednicul bărbat Petru, vice-voevodul său, cu Deseu zis Vas, cu Petrus Ruffus, castelanul Cetății de Baltă, cu secuii Petru și Ladislau, bărbați viteji, și cu alți numeroși ostași și nobili de seamă.”
Bogdan Vodă, tatăl lui Ștefan cel Mare, învinge armata polonă în septembrie 1450, în codrul Crasnei, la sud de Vaslui. Iată ce spune cronica moldoveană: „Deci când au fost la mijlocul pădurii, făcut-au năvală oastea lui Bogdan Vodă la carele leșilor, ci apărându-se leșii, abia au scăpat cu multă pagubă și peire….”
În 1467, după lupta de la Baia împotriva regelui Ungariei Mateiaș Corvin, armata ungară este urmărită până în munți, acolo unde sunt așteptați în strâmtoare fiind loviți de pe versanții împăduriți. Însuși regele ungar este rănit, fiind salvat de la moarte.
De altfel, și în bătălia de la Vaslui de la 1475 pădurea a jucat un rol foarte important. Folosindu-se și de ceața prezentă la acea dată, a reușit să creeze o mare derută în rândul armatei turce. Bătălia de la Vaslui s-a desfășurat într-o zonă acoperită de pădure, mlăștinoasă și cu relief variat.Armata turcă a fost atrasă în cursă când spre zona mlăștinoasă în lunca Bârladului, cu buciume, dispersându-i dar și înspăimântându-i determinând multă panică. Apoi Ștefan cu armata sa i-a lovit rând pe rând, punându-i pe fugă.
Vestită este izbânda lui Ștefan cel Mare împotriva polonezilor conduși de regele Ioan Albert, în Codrul Cosminului la 1497. Când oastea polonă ajunse în mijlocul pădurii, moldoveni prăvălise asupra lor copaci înținați (care erau tăiați dar se mai țineau pe o margine de trunchi).Regele a scăpat, dar a suferit pierderi enorme.

Și Mihai Viteazu, în bătălia de la Călugăreni s-a folosit de pădure.Astfel, în fața poziției alese de domn erau mici înălțimi acoperite de păduri, formând un adăpost natural. În față, valea mlăștinoasă a Neajlovului.În timp ce Mihai respinge printr-un contra-atac fulgerător oastea turcă, un detașament de 400 soldați conduși de căpitanul Cocea îi atacă pe turci din spate protejați de pădure. Turcii sunt derutați, se creează panică și astfel sunt puși pe fugă, Sinan-pașa, conducătorul turcilor zvârlit de pe podul peste Neajlov, este salvat de un veteran.
Despre locul bătăliei de la Călugăreni sunt mai multe relatări. Cronicarul turc Selaniki spune că era „foarte strâmt, păduros și mlăștinos”. Alt cronicar turc Naima spune că era „din stejari ”. Un cronicar spaniol Diego Galan spune că era o pădure „foarte deasă”.El spune că acolo stătea Mihai cu oamenii săi „cu puținii oameni pe care îi avea și cu douăsprezece piese de artilerie”.
În Codrul Cotrocenilor își găsește adăpost în 1678, Șerban Cantacuzino, căutat fiind de domnitorul Gheorghe Duca.
Voievodul de Lublin, M. Sobiescki se plângea la 1602 de moldovenii care „se grupau în cete iar codrii sunt plini de ele”.În 1611 călătorul german Johann Wildem trecând prin Moldova consemna: „Bieții țărani părăsesc pretutindeni satele și se ascund prin codrii cei mari”, de teama tătarilor ce atacau în acel an Moldova.
Vasile Lupu a stat o vreme ascuns prin pădurile Moldovei.
Interesante sunt și vorbele spuse de Miron Costin către Paul de Alep ce-l însoțea pe patriarhul Macarie în Moldova: „Țara noastră n-are castele.Drept castele și fortărețe avem acești munți și păduri împotriva cărora nici un dușman nu ne poate birui.Dacă ar fi fost altfel și dacă a fi avut cetăți pe teritoriul nostru turcii de mult ne-ar fi scos din el”.
Nicolo de Porta, funcționar austriac ce fusese în slujba domnitorului moldovean Constantin Duca consemna în anul 1697:„Țara e cuprinsă de păduri și codri mari; între păduri stau semănate micile lor târguri și sate, și dacă sunt vreunele în câmpia goală, apoi sunt vecine cu vreo pădure unde se retrag și-și îngroapă proviziile, uneltele și tot ce au.Intrând vreo armată inamică, în întunericul acelor păduri dese, n-are din ce subzista. În pădure nu se pot mișca decât puțini și aceștia sunt omorâți de țărani care se ascund în ele și obligă pe inamici să se piardă în acele câmpii.Ei însă, băștinașii, își pot purta de grijă, deoarece au în acele păduri multe mănăstiri care le servesc drept locuri de adăpost la nevoie.”
Am prezentat doar câteva exemple din ceea ce a însemnat pădurea în istoria românilor, preluate din cartea „Istoria pădurii românești din cele mai vechi timpuri până astăzi” scrisă de C.C. Giurescu.
Acestea fiind spuse, se pune întrebarea ce suntem noi dispuși să facem pentru pădure, acum când presiunea asupra pădurii devine din ce în ce mai mare, când încălzirea climatică este din ce în ce mai elocventă, când poluarea atinge cote alarmante?  Ce atitudine adoptăm noi acum în aceste condiții?  Este corect să lovim în personalul silvic șubrezind autoritatea acestuia în relația cu hoții de lemne? Fără a nega că sunt „uscături” și în structurile ROMSILVA, totuși marea lor majoritate silvicultorii iubesc pădurea și pun multă pasiune în munca lor! Îi cunosc și știu care le este stresul de zi cu zi. Într-un alt material mi-am arătat respectul față de acești oameni (https://popaionel68.com/2019/09/25/respect-pentru-padure-respect-pentru-padurari/ ). O atitudine bună față de pădure înseamnă în primul rând o grijă permanentă pentru mediu care trebuie să ne intre în sânge. Fiecare din noi acordând mai mare atenție deșeurilor pe care le producem, colectării și reciclării acestora, un respect mai mare față de resursele naturale, multe altele din această categorie fac mult mai mult bine pădurii decât isterizarea în mediul online! Poate mai bine ar fi să ne documentăm un pic asupra pădurii înainte de a arunca cu piatra! De altfel, iată ce spunea marele silvicultor Marin Drăcea :

„Un minimum de cunoştinţe despre păduri trebuie neapărat să facă parte integrantă din cultura generală a fiecărui fiu al acestui neam, trecând organic în programul de învăţământ de toate gradele, unde elevul învaţă despre geizerele din Islanda, despre paralaxe, despre civilizaţia chinezească, despre câte şi mai câte, încât până într-atât se îmbată, se orbeşte şi se ameţeşte de ştiinţa sa universală, încât până la urmă nu mai vede că îi curge pământul de sub picioare şi se prăvale peste el!”

de Popa Ionel

Pădurea nu înseamnă doar lemn!

Ing. silvic Ionel Popa

„Moare pădurea, murim şi noi, dar noi murim înaintea pădurii.” Victor Martin

Una din cele mai grave greșeli ce se pot face referire la pădure, ar fi să se considere că rolul acesteia este numai de a produce lemn. Ce să mai spunem când unii văd pădurea doar ca sursă de lemn de foc?!!! O să explic de ce sunt eronate și profund greșite astfel de abordări. Precizez că astfel de abordări sunt des întâlnite, uneori chiar în rândul magistraților când judecă infracțiunile și contravențiile silvice. Același judecător este pus în situația de a judeca uneori cazuri de infracțiuni directe asupra ființei umane și cazuri de infracțiuni la regimul silvic. Având în vedere că e mai greu de cuantificat efectul asupra ființei umane al infracțiunilor silvice, tendința este de minimalizare a acestora. Dar sunt și alte categorii de persoane care etichetează uneori simplist pădurea…..nu vreau să nominalizez pentru că nu aș vrea să lovesc în nimeni. Așa au înțeles pe baza cunoștințelor pe care le au, poate vor înțelege pe parcurs cum stau de fapt lucrurile.

Între numeroasele influenţe favorabile exercitate de pădure, se regăsesc cu prioritate următoarele:
– Apără solul împotriva eroziunii şi degradării sale. Cu cât panta terenului este mai mare, cu cât textura solului este mai nisipoasă, cu atât eroziunea solului și degradarea acestuia se produce imediat ce dispare pădurea. Fenomenul alunecărilor de teren, de asemeni, este des întâlnit mai ales acolo unde a dispărut pădurea.
– Protejează apele curgătoare, asigurându-le un debit constant, limpezime, împiedicând transportul de material. Frunzișul arborilor, tulpinile, fac ca precipitațiile să se scurgă mult mai lent de pe versant. Totodată, o mare cantitate se înfiltrează în sol. În lipsa pădurii precipitațiile capătă viteză pe versant, formează torenți ce transportă mult material în aval, producând pagube imense, greu de cuantificat. La noi în țară observăm ceea ce se întâmplă în ultima perioadă de timp(mai ales după aplicarea legilor fondului funciar) când mari suprafețe de pădure din zona de munte au fost dezgolite de pădure-precipitații ce produc inundații an de an.
– Influenţează favorabil extremele de temperatură, diminuându-le. Vara arșița e mai scăzută în zonele împădurite față de zonele expuse. Iarna, sub acoperământul pădurii temperatura e cu câteva grade mai crescută.
– Diminuează viteza vântului, mai ales iarna. Estompează viscolul astfel că împiedică troienirea căilor de comunicații și a satelor. Vedem ce se întâmplă an de an în Bărăgan! Sate întregi izolate în nămeți, autovehicule blocate în trafic etc. De fiecare dată se concluzionează că ar fi necesare perdele de protecție și totuși, nu se iau măsuri.
– Înfrumuseţează şi înnobilează peisajul. Ce poate fi mai frumos decât un peisaj acoperit de pădure?
– Purifică aerul atmosferic, îmbogăţindu-l în oxigen. Se știe că arborii consumă mari cantități de CO2 . Din cele 14-16 miliarde de tone de bioxid de carbon lansate anual în atmosferă prin arderea combustibililor, plus cele provenite din respirația oamenilor și animalelor, două treimi sunt absorbite de păduri, acei “plămâni verzi” ai Pământului, cărora le datorăm atât de mult.
De asemeni, rețin cantități mari de praf în frunzișul din coronament.

-Adăpost pentru animalele sălbatice ce se constituie într-o mare bogăție – fondul cinegetic românesc.
– Creează condiţii excelente pentru destindere şi recrearea capacităţii fizice, psihice şi intelectuale. De asemenea, pădurea este menită să asigure cerințele de agrement și turism, tot mai accentuate în condițiile vieții moderne, ambianța biofizică indispensabilă localităților balneoclimaterice, conservarea multor specii de plante și animale foarte utile etc.
N-am spus nimic de influența asupra agriculturii, fie că-i vorba de perdele de protecție sau pâlcuri de pădure.

Să analizăm un pic efectele negative ce se produc atunci când pădurea dispare.

Despăduririle masive au înmormântat sub dune de nisip, înfloritoare civilizații nu numai în nordul Africii, ci și în Asia, iar în unele părți ale Europei au împins dezgolirea munților și dealurilor până la limite vecine cu calamitatea. Cine a călătorit în Turcia, Grecia, Croația, Italia etc, a putut observa munții golași, despăduriți de-a lungul secolelor. Vegetația forestieră e greu de reinstalat pe versanții „spălați” de sol. Fostul oraș antic Ephes din Turcia este acoperit în mare parte de material scurs de pe versant de-a lungul a câtorva sute de ani.

Reamintim aici și apariția deșerturilor tinere.

Reîmpădurirea e încă un cuvânt prea nou și efectele ei prea mici pentru a răscumpara greșeala multimilenară care a determinat dispariția a jumătate din arborii planetei .Desigur în aceasta privință calculele sunt foarte precare. Recurgem totuși la unele, care, indiferent cât de mare e aproximația, ne spun câte ceva.La sfârșitul Imperiului roman, Peninsula Iberică era acoperită cu păduri viguroase de la Biscaya până la strâmtoarea Gibraltar și ar fi avut o populație aproape dublă față de cea de azi, când au rămas doar vreo cinci la sută din fostele păduri.

Acele generații nu pot fi judecate pentru ceea ce au făcut asupra pădurii în aceeași măsură ca generațiile actuale. De ce? pentru că în acele vremuri nu se cunoșteau limitele planetei, darămite efectele despăduririi! Cu totul altfel stau lucrurile acum! Știm rolul pădurii, vedem efecte, totuși e prea multă pasivitate!

E nevoie de acțiune, multă acțiune civică! Nu putem sta pasivi când interesele economice încalcă legile! Nu putem sta pasivi când în domeniul pădurii se dau legi strâmbe!
Într-un cuvânt, fără păduri suficiente, dezvoltarea și, la urma urmelor, viața însăși nu sunt posibile.Astăzi, când pădurile ocupă cam o treime din suprafața uscatului (circa 4 miliarde de hectare), pe plan modial își face loc părerea că aceasta reprezintă un minimum necesar,sub care omenirea nu-și poate permite să coboare.În condițiile când rămân de răscumpărat față de pădure greșeli multe și vechi, când un singur automobil, parcurgând 1000 de kilometri, consumă o cantitate de oxigen suficientă unui om pe timp de un an, iar râurile dezlănțuite fac tot mai mari ravagii, spălând nemilos ce a mai rămas din fertilitatea solului, exploatarea nerațională a resurselor forestiere a devenit un lux prea scump.

În concluzie, chiar dacă acest material este pentru orice cetățean al acestei planete, puțini îl vor accesa, și un procent și mai mic îl vor înțelege. Pretenții am doar de la cei care îl vor înțelege. De ce? Pentru că așa-i în societate! Responsabilitate față de planeta Pământ , cel puțin teoretic, ar trebui să avem toți. Dar știm că nu este și nici nu va fi așa niciodată. Unii nu-și vor purta nici măcar propria responsabilitate. Nu ne supărăm pe nimeni, doar că cei ce înțelegem rostul pădurii vom acționa pentru a o proteja!

Pădurea merită iubită, protejată, apreciată și extinsă!

de Popa Ionel

Gânduri dedicate pădurii

Ionel Popa

„Şi pădurile tind să se retragă spre muzee.”aforism de Vasile Ghica

Foto: Anton Bacea

Pădurea reprezintă cel mai important ecosistem al naturii și în semn de respect, înaintașii nostrii au stabilit ca în fiecare an să sărbătorim o lună a pădurii în intervalul de timp 15 martie-15 aprilie.Nu vreau să fac istoricul acestei sărbători, nici nu vreau să reiau toate rolurile pe care le îndeplinește pădurea pentru că vor fi prezentate în această perioadă pe îndelete.

Scopul acestui articol este de a pune punctul pe „i” în ceea ce privește pădurea pentru că am constatat cu toții cum pe fondul mesajelor demagogice dedicate pădurii, aceasta suferă tot mai mult de la an la an și efectul batjocurii la adresa pădurii se manifestă tot mai intens de la an la an.

Constatăm că fondul forestier a avut mult de suferit începând cu anul 1990. Aplicarea legilor fondului funciar poate că au făcut dreptate în ceea ce privește reîmproprietărirea celor afectați de regimul communist. Totuși, în această operațiune s-au făcut multe abuzuri, scoase la iveală de presa vremii. Micile proprietăți de pădure au căzut pradă hoților de lemne din imposibilitatea proprietarilor de a și le păzi. Fondul forestier de stat gestionat de Romsilva a suferit multe presiuni astfel că extragerile de material lemnos peste prevederile amenajementelor silvice au devenit des întâlnite. Și cele mai elocvente efecte sunt cele pe care le întâlnim aproape an de an în ultimul timp: inundațiile ce produc pagube aproape an de an, troienirile în sezonul rece care creează multe probleme și secetele pe timpul verii. Toți cei ce cunosc mecanismele pădurii știu că la baza producerii fenomenelor extreme din natură stau tăierile mari de pădure.

Dezechilibrele sunt însă mult mai mari dacă luăm în considerare și fauna din pădure. Habitatele mamiferelor mari s-au diminuat astfel că urșii își fac din ce în ce mai des apariția prin sate.

Se pune întrebarea de ce, chiar dacă se organizează an de an evenimente în Luna pădurii de conștientizare a rolului acesteia și a necesității gospodăririi durabile, efectele negative asupra pădurii cresc, defrișările continuă, sustragerile ilegale, de asemeni? Cum de România este singura țară europeană în care suprafața de pădure scade?

Nu e greu de răspuns dacă ținem seama de ceea ce vedem la televizor. Aceeași politicieni pe care îi vedem în campanii plantând puieți, îi vedem apoi la știri implicați în tot felul de afaceri ilegale, unele chiar cu retrocedări de pădure. Acțiunile care se fac sunt doar de ochii lumii, poate-poate se mai culege și vreun vot. Lipsește ceva și anume profunzimea mesajelor ce ar trebui transmise în campaniile dedicate Lunii pădurii.Multe astfel de acțiuni nu sunt decât regii ieftine cu scop propagandistic doar pentru a mai culege câteva voturi. Cum se explică acele acțiuni desfășurate la finele lunii aprilie sau chiar în luna mai când mesajul devine chiar periculos?

Protejarea pădurii împotriva fărădelegilor necesită multă conștiință civică. Și aceasta nu se formează așa ușor.

Practic, conștiința forestieră la un popor se formează dacă o serie de instituții acționează împreună în acest sens.Și o să le enumăr într-o ordine la care nu țin neapărat. Oricine poate să le ordoneze altfel.

În primul rând, școala ar trebui să aibă un rol primordial în inocularea conștiinței forestiere la tinerele vlăstare. Cadre didactice bine informate, ar trebui implicate direct în sensul educării tinerei generații pentru conștientizarea importanței pădurii.

În al doilea rând, politicul ar trebui să aibă în vedere atunci când se dau legi, să se asigure protecția pădurii. Cunoaștem acum efectul punerii în aplicare a legilor 18/1991 și a Legii 1/2000, mari suprafețe de pădure puse în posesie fiind defrișate. Nici la această data asigurarea pazei în fondul forestier privat nu e definitivată.

În al treilea rând, administrația silvică trebuie să aibă permanent în atenție ce mesaje transmit către populație, de fiecare dată când intră în contact cu aceasta(fie că e vorba de aprovizionarea cu lemn, fie la contactul cu forța de muncă manuală folosită în silvicultură etc) să facă un transfer de conștiință forestieră.

În al patrulea rând, biserica ar trebui să contribuie la educația poporului în sensul protejării pădurilor.

În al cincilea rând, justiția care trebuie să ajute ca sancțiunile ce se dau pentru fapte împotriva pădurii să-și facă efectul educativ.

În al șaselea rând, organele ministerului de interne, fie că-s polițiști, fie că-s jandarmi sau poate doar pompieri, ar trebui să contribuie mult la formarea conștiinței forestiere

În al șaptelea rând, instituțiile statului cu activitate de protejarea mediului, inclusiv al pădurii: agențiile de protecția mediului, garda de mediu sau inspectoratele de regim silvic.

Și mă opresc aici. În realitate însă, constatăm că școala e la pământ, având probleme grave de sistem, politicienii acționează doar în propriul interes, administrația silvică deseori apare în scandaluri de corupție(ca exemplu anchetele încă în derulare de la Cluj).Biserica fiind și ea proprietară de pădure, își dorește un regim silvic mai permisiv așa că nu se manifestă în sensul protejării pădurii, justiția nu-și face datoria, puține dosare de infracțiuni silvice fiind finalizate cu pedepsirea făptașilor pe motiv că efectul social e totuși mic. Referire la justiție, am putea adăuga implicarea directă în dosarele de retrocedări ilegale de pădure(apropo de magistrații tribunalului Covasna implicate în dosarul Hrebenciuc). Organele ministerului de interne au alte acțiuni în vedere, pădurea fiind puțin în atenția lor. În mediul rural, de fiecare dată când sunt tăieri ilegale în volum mai mare într-o localitate, o atentă cercetare ar scoate la iveală că sunt implicate și organe de poliție. Instituțiile de protecția mediului se ocupă în general de rezervațiile naturale.Pădurea mai puțin este în atenția lor. Altfel cum ne explicăm că Rezervația Hârboanca, din comuna Ștefan cel Mare, județul Vaslui, initial printre unicele două din țară ce conțineau toți hibrizii de stejar , în prezent greu se mai găsește câte un stejar, transformându-se într-o altfel de rezervație, cu alte specii, doar pentru a nu se diminua suprafața rezervațiilor la nivel de județ.

Așa stând lucrurile, de unde conștiință forestieră?

Dar iată ce spunea un înaintaș de-al nostru, o mare personalitate a silviculturii românești:

„Popoarele – remarca prof. Marin Drăcea – se judecă între ele și după respectul pe care îl au față de propriul lor pământ și, ca atare, față de pavăza cea mai sigură a acestuia – pădurea. Nu-și apără pădurea și pământul decât poporul ce se simte solidar cu propriul său viitor și vrea să trăiască”.

Aș mai adăuga că grija față de pădure este unul din cele mai bune indicatoare a nivelului de civilizație a unui stat, și care determină de fapt, și nivelul de trai.

Ce-ar fi dacă am înceta să ne mai batem joc de pădure și din contră, am demara acțiuni ample de împădurire a terenurilor degradate, aceste adevărate „pecingini” des întâlnite pe întreg teritoriul țării? Ce-ar fi dacă cele 1 milion de hectare de teren degradat de pe teritoriul României s-ar transforma în pădure? Ar crește suprafața fondului forestier cu două procente la nivel de țară și impactul va fi extraordinar! Adresez acest îndemn către toți factorii de decizie! Am putea noi să dăm dovadă de o astfel de înțelepciune?Spun asta pentru că noul PNDR finanțează astfel de investiții.

de Popa Ionel

Spune-o vorbă din popor: Gloaba tot gloabă rămâne!

Ionel Popa

„Aflarea în treabă este isprava omului neputincios.” — Petre Tuțea          

                                                                  
Cal

Cu toții am auzit de cuvântul „gloabă”, fiind folosit când e vorba de un cal slab, neputincios. Căutând în DEX, găsim ca definiție:

GLOÁBĂ, gloabe, s. f. 1. Cal slab, prăpădit (și bătrân); mârțoagă. 2. Amendă care se aplica cuiva ca urmare a săvârșirii unor delicte sau crime.

Între prima definiție și cea de-a doua la prima vedere pare a nu exista nici o legătură. Și totuși……

Se pare că în trecut amenzile se puteau plăti și în natură, cel amendat oferind în contul amenzii calul(sau cai, funcție de cuantumul amenzii). Bineînțeles că cel amendat nu oferea cel mai bun cal. Îl dădea pe cel mai prost, mai slab, mai neputincios. Oferea mârțoaga. Foarte probabil că la început a fost amenda(gloaba) ce se achita cu mârțoaga și de aici a apărut un sinonim: gloaba. Cuvântul e des folosit iar samsarii de cai sunt experți în a deosebi un cal adevărat de o „gloabă”. Ei știu că la cai se poate lua țeapă foarte ușor. Destul de des cai ce par a fi puternici, frumoși, solizi, sunt de fapt, gloabe. Cum așa? Întrebați samsarii!!! Pe asta se bazează câștigurile lor! Cumpără pe te miri ce gloabe, le dă un aspect comercial(mai pune câteva kilograme pe mârțoage), ies cu ele la târg și le vând. Cui le vând? La nepricepuți!!! La cei ce nu știu că sub aspectul comercial de fapt au în față o gloabă!

targ-comana1cai-gard

Era să iau și eu o țeapă prin anii ’90, când proaspăt inginer silvic, voiam un cal să mă deplasez. Inginer, inginer, dar nu mă pricepeam la cai! Am mers în târg și taman alesesem o mânză, încă nepusă la șaretă sau căruță. Aspectul era superb! Samsarul a legat-o lângă măsa și făceam turul târgului de la Bârlad. Fugea mânza lângă măsa de ți-era mai mare dragul! Eu eram foarte încântat și deja mă vedeam călărind viitoarea iapă! Exact când să dau banii și să bem aldămașul, m-a chemat cineva de-o parte. Era un prieten de-al meu din aceeași comună cu cel ce urma să-mi vândă mânza, dar din alt sat. Acesta se pricepea la cai, venea la fiecare târg și cunoștea mânza foarte bine. Aceasta căzuse pe gheață când era la vreun an și își dizlocase șoldul. Se știa că acest beteșug nu se mai vindeca și urma să aibă probleme când va fi pusă la muncă. Eu îi spuneam că e frumoasă, că e mare, că se va vindeca, că va deveni bună etc. El îmi spunea că indiferent de ce cred eu, va fi o gloabă și o vorbă din popor spune că: Gloabă tot gloabă rămâne! M-am retras din tranzacție exact la țanc și mulțumesc și acum acelui prieten că m-a ajutat să evit o mare țeapă!

Cu caii mai e cum e însă ce ne facem când gloabe ajung în funcții publice? Te uiți la candidat în campania electorală și zici: ăsta e! Ne va scoate din belele! Și după câteva luni constați că nu-i decât o…gloabă!

Una dintre cele mai mari dezamăgiri pentru nația română este însă premierul. La prima vedere părea să întruchipeze toate năzuințele nației! Înalt, școlit(cu doctorat), provenea din justiție(cunoscător al legilor), tânăr, frumos, cum să nu te bucuri că a fost pus în fruntea guvernului? Cei mai mulți ne-am bucurat! Personal, nu prea, pentru că știam cine-l furnizase:PSD-ul cu cei mai mulți baroni locali corupți! Dar am zis că să-i dăm o șansă, poate mă va contrazice! Și uite așa aștept de aproape trei ani să mă contrazică, nici vorbă însă de așa ceva! Acum sunt convins că poporul român a luat o mare țeapă. Mă uit zilnic la știri, nimic pe plan economic, nimic pe plan social, șomajul crește, taxele cresc, prețurile cresc și ele, corupția crește de nu mai reușește justiția să facă față, demagogia e în floare iar guvernul e într-o mare criză de credibilitate! Când mă uit la Ponta îmi vine în cap acea vorbă din popor: Gloaba tot gloabă rămâne!

Și ca să vă înveselesc un pic, iată, vă propun un banc:

Badea Gheorghe merge cu gloaba la târg.
– Cum trage calul ăsta la căruță, bade?
– D’apoi, nu prea trage.
– Da’ la plug, trage?
– Nu prea.
– O fi bun de călăreală.
– N-aș crede.
– Păi, atunci de ce l-ai adus să-l vinzi?
– Nu l-am adus să-l vând.
– Da’ ce păcatele mele vrei să faci cu el?
– Vreau să-l fac de rușine…

s560x316_cal
de Popa Ionel

Educația ca pregătire pentru viață

„Educația întregii lumi este mai presus de orice. ”Pierre Athanase Larousse

La baza progresului în societatea umană stă creativitatea, inovația, la care se adaugă multă muncă și disciplină. Analizând multitudinea de probleme cu care se poate confrunta un om în timpul vieții vom constata că la aceleași probleme unii găsesc rezolvare, alții clachează. Care este diferența dintre cele două categorii? În primul rând capacitatea de a identifica soluții, fie ca proprie creație, fie ca o inovație, fie ca o adaptare a unei soluții găsite de altcineva și preluată de cel în cauză pentru că a știut unde să o găsească. Putem trage o primă concluzie-cu cât am citit și studiat mai mult, cu atât creierul nostru este capabil să ne furnizeze soluții la probleme cu care ne-am putea confrunta.De aceea poate, Malcolm X. spunea „Educația este pașaportul nostru pentru viitor, căci ziua de mâine aparține celor care se pregătesc pentru ea de astăzi.” Dar este de ajuns? Nu. Omul are nevoie mereu și de sprijinul celor din jur. Nimeni nu poate trăi izolat. A crea și menține relații puternice cu cei din jur presupune a avea caracter. Și știm că la om caracterul se formează în prima parte a vieții. Caracterul înseamnă moștenirea genetică a fiecăruia șlefuită prin educație. Sau cum spunea Socrate: „Educația este îmblânzirea unei flăcări, nu umplerea unui vas.”
Martin Luther King Jr. spunea că: „Inteligența plus caracterul este scopul adevăratei educații.” Probabil că la acele vremuri era suficient. Eu cred că o educație împlinită e ceva mai mult în vremurile actuale. Astfel fluxul puternic de informații cu care este bombardat zilnic creierul unui tânăr din era internetului îl poate foarte ușor corupe. De aceea, cred că o adevărată educație trebuie să aibă și o componentă morală puternică. Theodore Roosevelt spunea că: „A educa o persoană în minte dar nu și în morală înseamnă să educi un pericol pentru societate.” Totodată, cred că procesul educațional este împlinit în momentul în care tânărul este ajutat să-și găsească calea. Adică la sfârșitul perioadei de educație el cunoaște o meserie, dobândește o pasiune, ce are la baza voința lui ca individ, pe măsura aptitudinilor sale. Prea des în ziua de azi cei ce termină un liceu nu se pricep la nimic. Dacă sunt întrebați ce-și doresc de la viață, habar n-au. De aceea, rătăcesc o perioadă, unii fără a-și găsi vreodată calea. Sistemul educațional ar trebui să-i ajute în a-și găsi calea.
Ar avea vreun interes un guvern în această direcție? Eu cred că un guvern serios, responsabil pentru generația actuală dar mai ales, pentru generațiile viitoare ar avea mult interes. Nelson Mandela spunea așa: „Educația este cea mai puternică armă pe care o poți folosi pentru a schimba lumea.” Dar conducerea țării trebuie să se concentreze pe acest aspect. Progresul țării trebuie să constituie cu adevărat politică de stat. De cele mai multe ori însă lucrurile stau invers. Politicienii au aflat următorul lucru: „Educația face oamenii ușor de condus dar greu de influențat, ușor de guvernat dar greu de înrobit.” A spus-o Peter Brougham încă din sec. IX. Și politicienii au concluzionat că decât să conducă, mai ușor ar fi să influențeze. Adică decât să se preocupe permanent de progresul poporului, mai bine îl lasă de izbeliște și când vine campania electorală, care mai de care, caută să influențeze cu câte o plasă cu făină, o bere, mici etc. Cel mai ușor e dacă poporul e adus în stadiul de dependență totală față de ajutorul statului.
Am stabilit care ar fi rolul educației, unii ne vom da seama că educația are un rol extraordinar, alții însă vor continua să-i critice pe Andrei Pleșu, chiar și pe Mircea Cărtărescu. De ce? Eu cred că e o carență de educație. Să critici un creator, chiar de literatură fiind, fără să fii critic literar, e total greșit. Creatorii, indiferent de domeniu, sunt deschizători de căi.Nimeni nu-i obligat să-i urmeze sau să-i venereze. Fiecare poate lua ceea ce-i place.Dacă vom analiza opera oricărui creator, vom găsi idei bune cu siguranță. Etichetându-i, riscăm să pierdem un flux important de idei. Oare când vom învăța să înțelegem creatorii? Când vom învăța să tolerăm toate formele lor de exprimare și să căutăm cei bun de la fiecare?
Mulțumesc lui Dumnezeu că am studiat științele naturii și am văzut cum în natură totul se valorifică.Chiar și în mediile cele mai ostile vieții se poate întâlni măcar o bacterie care să populeze!
Îmi vine în cap acuma originea cuvântului „umil”, dar în sensul : smerit, modest, nepretențios. Provine din latinescul humilis, care definește primul orizont de sol. Acest orizont este cel care primește de toate: apă de la ploaie, zăpada, căldura de la soare dar și deșeuri de tot felul, frunze moarte, crengi uscate, alte multe deșeuri. Orice ar cădea pe sol, acest strat îl va prelucra în timp rezultând ceea ce agronomii, silvicultorii etc numesc humus, stratul cel mai important pentru plante, fiind stratul fertil. Acest strat va reprezenta sursa de hrană pentru plante. Modul de acțiune: prin transformarea amestecului de apă, deșeuri organice și anorganice, sub influența căldurii, în mediul de cultură pentru diverse plante. Acest strat nu respinge nimic. Doar transformă în ceva bun! Fantastic cum lucrează! Fantastici au fost și filosofii antici care au creat această corelație.

Exact asta ar trebui să fie atitudinea noastră față de creație, de orice natură ar fi. O atitudine umilă în sensul definit mai sus, cu capacitatea de a transforma fluxurile de informații în idei care să determine progres la nivel de individ. Iar progresul indivizilor va determina progresul societății pe ansamblu.
Conchid, revenind la educație. Să nu facem greșeala să lăsăm pe ultimul loc educația!

de Popa Ionel

Cât ne vom mai fura căciula singuri?

Ionel Popa

„Românul e inteligent de periculos.”     Pamfil Șeicaru

Floarea-alcaturie

Una dintre disciplinele ce ne dădea mari bătăi de cap în facultate era botanica. Culmea e că această materie se făcea în anul I când nici vocabularul nostru nu era încă format! Unul din subiectele grele era formula florală specifică fiecărei familii din lumea vegetală.
Fac aici o paranteză și precizez că fiecare familie de plante are o anumită formulă florală având rolul de a exprima printr-o scriere simbolică alcătuirea unei flori. Pentru aceasta se folosesc semne convenționale.
Pentru exemplificare, iată formula florală la câteva familii de plante:
Fără titlu
Cine dorește mai multă documentare în domeniu, poate accesa următorul link: http://ro.wikipedia.org/wiki/Formul%C4%83_floral%C4%83 sau alte surse de informare.
Închizând paranteza, vă puteți da seama că nu e chiar ușor să reții asemenea formule! Trebuiau învățate pe de rost, fără a exista o logică de la o specie la alta. Natura a creat diversitate și tocmai de aceea este interesantă!
Fiecare ne descurcam cum puteam să memorăm cât mai bine aceste formule florale.
Aveam un coleg căruia îi venise o idee. Și-a cumpărat mai multe creioane din lemn. Apoi, cu un ac ascuțit, a scris prin înțepare, toate formulele florale pe acele creioane. Profesorul era în vârstă, avea și un ochi bolnav, așa că nu putea sesiza că acele creioane erau scrise. Creioanele având șase fețe, s-au putut scrie toate formulele. Munca nu a fost deloc ușoară, fiind foarte migăloasă! Colegul meu prefera o astfel de muncă pentru că nu punea presiune deloc pe creier! E adevărat că nici nu rămânea nimic în cap, dar pe moment el obținea rezultate mai bune decât noi cei care ne străduiam să le învățăm.
Timpul a trecut iar în anii 3,4 și 5 erai foarte avantajat dacă stăpâneai formulele florale, printre altele. Colegul meu a trebuit de fiecare dată să găsească soluții alternative pentru a trece examenele. A finalizat la termen facultatea, cu note nu foarte mari, dar nici foarte mici, dar a plecat în producție cu un bagaj redus de cunoștințe…… N-o să spun cum l-a afectat în activitatea profesională pentru că nu știu dacă mi-ar permite.
Am dat acest exemplu pentru a vă ajuta să înțelegeți unele aspecte ale societății noastre de astăzi. Ne mirăm de ce nu progresează România așa cum ar trebui? Păi asta e cauza: în loc să se meargă pe căi corecte, se merge pe căi alternative, de fiecare dată căutându-se eludarea legii sau acele căi ce favorizează interesele personale sau de grup a unora și nu ce e bine pentru țară.
Observăm că în societatea românească se practică soluțiile alternative care, ați observat, nu pun presiune pe creier. De exemplu, cei ce și-au luat doctorate prin plagiat. Ei își construiesc reputații sau autoritate nu în mod firesc, pe bază de merit, ci artificial. Reputația construită astfel le conferă dreptul de a pretinde. Ei pretind că au tupeu și iau locul altuia care a muncit cinstit și apoi observăm împotmolirile, limitele de competență fiind rapid atinse. Un alt exemplu l-am văzut în campaniile electorale. În loc să se preocupe să informeze electoratul asupra programelor pe care le au, să insiste pe ce au bun în programe, să lămurească asupra tuturor aspectelor, partidele au ales calea cumpărării votului electoratului cu diverse pomeni electorale. L-ați văzut pe Liviu Dragnea cât de abil era la soluții alternative? Diabolic, am putea spune! A obținut voturi și de la morți doar să câștige în campanie. Exemplele pot continua la nesfârșit! De fapt, ne furăm căciula singuri. Nu așa se construiește temeinic o țară. De aceea, una din urgențele acestei țări este instalarea unui climat de promovare pe bază de merit. Altfel vom continua să batem pasul pe loc cu consecințe, cine știe cât de grave!