Un popor înțelept acceptă sfaturile și părerile elitelor. Se poate întâmpla ca și elitele să greșească în anumite etape ale vieții. Însă dacă dorim să găsim răspunsuri la ceea ce ne frământă este mult mai bine să apelăm la elite decât să ne lăsăm manipulați de televiziuni sau de alți manipulatori cu interese care mai de care.
Vă propun să ascultați un text(îl puteți găsi foarte ușor și scris folosind Google) ce aparține Părintelui Stăniloae. Acest om de o vastă cultură teologică considerat cel mai mare teolog ortodox, a pătimit pentru credința sa în Dumnezeu și în poporul român. Exprimările domniei sale sunt deosebit de profunde și fundamentate. Reușește să așeze poporul român acolo unde își merită locul, un popor ales, cu multă credință, cu multă spiritualitate. Ascultând textul poate vom înțelege să ne prețuim mai mult, să ne apreciem mai mult, să fim mai uniți, mai solidari unii cu ceilalți!
Una din capodoperele pictorului Jacques-Louis David (n. 30 august 1748 – d. 29 decembrie 1825) care a fost unul dintre cei mai influenți pictori francezi ai stilului Neoclasic, o reprezintă tabloul: Moartea lui Socrate. Pictura are dimensiunile 129.5 x 196.2 cm, este din ulei pe carton și este datată 1787. Tabloul a fost comandat lui David de către Charles-Michel Trudaine de la Sablière. El este expus în prezent la Muzeul Metropolitan de Artă din New York.
Subiectul este deosebit de interesant. Socrate a fost considerat cel mai înțelept om al antichității.
Învățăturile sale au fost cele care, în anul 399 î.Hr., l-au adus într-o situație conflictuală fatală cu autoritățile statului. Mai precis, el a fost dat în judecată pentru „împietate” sub două capete de acuzare: „coruperea tinerilor și „neglijarea zeilor slăviți de cetate și practicarea unor inovații religioase”.
Acuza de corupere a tinerilor atenieni formulată împotriva lui Socrate nu avea implicații sexuale. Coruperea consta în faptul că Socrate îi învăța pe adolescenți să pună sub semnul întrebării înțelepciunea părinților lor și a liderilor societății ateniene, fapt cu mult mai grav. Iar când oracolul din Delfi a anunțat că nici un bărbat „nu este mai înțelept decât Socrate”, membrii de frunte ai societății ateniene au fost cuprinși de dispreț și de invidie. Politicienii cetății doreau exilarea filozofului (același lucru pe care-l doreau și multi părinți), însă nimeni nu dorea să-l ucidă, deoarece o asemenea măsură l-ar fi făcut – și l-a făcut – un martir în ochii adepților săi devotați. Totuși, înțeleptul Socrate a știut cum să-și pună în scenă o moarte memorabilă.
Procesul său s-a desfășurat în fața unui număr de 501 jurați, care aveau și rolul de judecători (numărul impar excludea posibilitatea unui verdict nedecis). Filozoful în vârstă de 70 de ani – care ura ipocrizia, detesta oportunismul și îmbrățișase un mod de viață virtuos, trăind în acord cu legile naturii – a fost găsit vinovat și pus să aleagă între exil și moarte. El a considerat exilul drept o umilire. El predicase importanța legii, iar acum că legea îl declara vinovat – pe drept sau pe nedrept – a argumentat ca singura hotărâre onorabilă este moartea. A nu i se lua viața, a spus el, ar fi o crimă împotriva statului.
El și-a petrecut ultima zi acasă, răspunzând întrebărilor filozofice pe care i le-au pus prietenii. Pe la apusul soarelui s-a îmbăiat, pentru a evita „ca femeile să fie nevoite să mă spele dupa ce mor”. Soția sa, Xantipa, și fiii săi au fost primiți în încăperea sa pentru a-și lua rămas bun de la el, apoi și-a reluat cu discipolii conversația despre soarta sufletului uman, un subiect potrivit în circumstanțele respective. El a încercat să-i îmbărbăteze, argumentând că moartea este un lucru bun, nu rău.
La apariția călăilor numiți de tribunal ce veniseră ca martori, Socrate a poruncit: „Să mi se aducă otrava dacă este amestecată deja, dacă nu, să o amestece”.
Unul dintre călăi i-a oferit cucuta. „Ei bine, prietene„, a spus Socrate, „trebuie să te întreb, de vreme ce ai experiență în această privință, ce ar trebui să fac.”
„Nimic”, i-a replicat bărbatul, „doar să te plimbi după ce ai băut-o până când simți o greutate în a-ți mișca picioarele, iar, apoi, dacă te întinzi pe pat, otrava își va face singură efectul.”
Rugându-se zeilor, povestește Platon în Phedon, Socrate a dat amestecul pe gât. Discipolii săi au izbucnit în lacrimi, iar filozoful a rămas uimit: „Ce faceți, oameni buni? Motivul principal pentru care am gonit femeile a fost acela de a fi scutiți de astfel de neplăceri; căci am auzit că un bărbat trebuie să moară într-o liniște solemnă. Așa că vă rog să vă țineți firea.”
Am ținut să punctez atât pictorul, cât și tema tabloului, mai ales mesajul lui Socrate – legea trebuie respectată de către absolut orice cetățean. Bineînțeles, cu cât cetățeanul este mai în vârful societății cu atât mai mare este impactul de a respecta sau nu legea.
Dacă este sărăcie pe la noi, apoi să știți că uneori o merităm! Una dintre cauzele importante este că săracul stă la mila Domnului. Păi la câte suflete sunt pe pământ, când să mai aibă grijă și Dumnezeu de toți? Oare tu, naivule nu gândești că s-ar putea să te piardă din vedere? Oare nu vezi că sunt în jur oameni năpăstuiți, cu diverse handicapuri, cu diverse lovituri neprevăzute, oare nu vezi că în lume se petrec grozăvii pe care nici Dumnezeu nu le poate opri? Cum să te lași la mila Domnului? De altfel, un proverb rusesc spune: „Te rogi tu la Dumnezeu, dar pune și mâna pe coarnele plugului. ”
Însă mai avem o cauză care e și mai naivă: să stai la mila statului! Guverne care mai de care se laudă cu ajutoarele date la cei săraci de parcă asta i-ar ajuta întradevăr pe…săraci! În această perioadă antreprenorii se confruntă cu o gravă criză a forței de muncă. Se îndreaptă cu oferte de locuri de muncă spre asistații social și aceștia nu vor nici în ruptul capului să se angajeze! Cum să piardă ei ajutorul social? Ar veni la muncă doar la negru….. Ne dăm seama cu ce chef și cu ce responsabilitate dacă nu semnează un contract de muncă. Ei vin la muncă(cei care vin) cu frâna de mână trasă, antreprenorii nu se pot baza pe forța de muncă în derularea contractelor semnate, apar întârzieri, rezilieri etc. Toți avem de pierdut…..Dacă ești într-o astfel de postură și ai puțină înțelepciune află că ajutoarele sunt doar pentru a te momi să le dai votul. Dacă ești și mai înțelept, ia taurul de coarne și fă-te independent de acele ajutoare! Ajutoarele te împiedică să te antrenezi într-o muncă, să capeți îndemânare, să pui în valoare talentele pe care cu siguranță le ai, atâtea câte sunt ele. Vorba lui Muhammad Ali: „Dacă s-a făcut penicilina din pâine mucegăită, cu siguranţă şi din tine se poate face ceva.” Dar săracul ce face? Ia de bune ce spune politicianul. Și politicianul ce spune? De exemplu, în preajma campaniilor electorale, deodată mărește salariile bugetarilor, pensiile și alocațiile. Aparent, lucrurile par grozave! Însă peste doar câteva luni, va crește inflația. Logic, dacă gândești. Și ceea ce ai primit în plus nu mai valorează nimic. Ba din contră, inflația vine și cu alte influențe negative. Prietene, înțelege că politicienii nu acționează cu mila, doar cu interesul! Păi dacă ar acționa cu milă, județele rămase în urmă fiind cuprinse de sărăcie ar trebui să atragă mila politicienilor și aici ar trebui să se îndrepte preponderent fonduri pentru infrastructură, investiții etc. Se întâmplă asta? Nici vorbă! Chiar de-am votat cu vârf și îndesat anumite partide, nu le-a crescut mila! Doar sărăcia a crescut!
Așadar îndemnul meu este să ne concentrăm pe singura sursă sigură de venit: propriul potențial! Să-l punem în valoare cât mai inteligent și cât mai atent. În felul acesta vom avea și libertatea de a da votul cui credem că chiar merită, nu celor de la care așteptăm milă când de fapt, ei își văd doar de propriile interese. Ba mai mult, acum ne solicită ei mila fiindcă au intrat în diverse încurcături pe când furau pe nesăturate și acum trebuie să dea socoteală la DNA sau alte instituții.
Știu că încrederea ta e la pământ. E logic. Ai început să crezi doar în milă și nu în propriul potențial și acum ești la pământ. Nu e ușor să te ridici, dar trebuie să te ridici. Iată un citat de la sufiști: „Aș vrea să-ți arăt când ești singur sau în întuneric, lumina uimitoare a propriei ființe.” Poate te ajută. Dacă nu, caută orice alt citat, orice altă metodă de a ieși din zona de a fi la mila cuiva!
„Mărturisesc că românul care nu aude căderea lacrimii altui român nu mă interesează fie el şi cel mai bogat om din lume.” Grigore Vieru
Vedem în aceste vremuri o încrâncenare puternică în rândul populației de la noi, și nu numai, taman când dispunem de atâtea canale de comunicare cum nu au mai existat niciodată. Dar, vorba lui Mark Twain care spunea cu referire la presa scrisă: „Dacă nu citești ziarele ești neinformat, dacă le citești, ești dezinformat”. În aceste vremuri dezinformarea atinge cote maxime fiind favorizată de canalele de socializare care se adaugă multitudinii de canale media.
Îmi amintesc din facultate că dacă o populație de animale se înmulțește prea tare, factori regulatori vor interveni care să facă a se menține un nivel optim. De exemplu, apariția unui virus va face ca transmiterea acestuia să fie favorizată cu cât populația este mai numeroasă. La șoareci știința spune că o populație prea densă va determina secreția unei substanțe prin urină numită ACTH care va duce la perturbarea sistemului nervos și astfel se reglezează numărul de șoareci.
Cum stau lucrurile la om? Înmulţirea populaţiei într-un anumit areal geografic determină un consum mai mare. Nesatisfacerea acestui consum duce la ceea ce numim “criză”. Fenomene de acest gen întâlnim des în istorie şi rezolvarea crizelor s-a făcut cu mari sacrificii. În Biblie întâlnim un exemplu. Este vorba despre Turnul Babel. Acolo o populaţie ajunse să constituie cea mai mare aşezare umană de după Potop. Era o aşezare alminteri unită(e vorba de Babilon), ce vorbea o singură limbă. S-a decis să se construiască un turn “până la cer”. Scopul era să-şi arate forţa, puterea şi nu pentru slava lui Dumnezeu. În aceste condiţii, Biblia ne povesteşte că această construcţie a atras mania lui Dumnezeu deoarece oamenii păcătuiau împotriva Lui şi le-a încurcat limbile, împrăştiind oamenii pe tot Pământul. Cum s-a făcut asta? Mă gândesc că în fapt, s-a creat o problemă de comunicare. Cu cât turnul se înălţa şi informaţiile de sus în jos şi de jos în sus se transmiteau (din gură în gură), nu s-au mai înţeles între ei, au apărut disensiuni şi dezbinări.Mai pe înţelesul tuturor, aşa se întâmplă când cineva îşi întoarce faţa de la Dumnezeu, producând suferinţă celor din jur…. Exemple din această categorie fiind dictatorii ce produc multă suferinţă semenilor doar din ambiţii personale exagerate.
Problemele de comunicare sunt în prezent tot mai des întâlnite. Unii demarează anumite acţiuni, nu ţin cont de Dumnezeu. La un moment dat nu mai reuşesc să ţină lucrurile sub control şi rezultate vedem în zilele noastre: ISIS, întreaga nebunie din Orientul Mijlociu etc etc.
Cum se manipulează? Orice apare, este pus sub semnul întrebării, are oponenţi şi susţinători. Vor câştiga cei ce vor reuşi să atragă mai mulţi susţinători. Nu întotdeauna ideea care conţine mai mult adevăr câştigă. În lupta politică manipularea este arma principală a partidelor. Şi în economie este întâlnită manipularea-de exemplu, prin publicitate. Şi atunci, ce trebuie să facem noi ca oameni dornici de o bună convieţuire? Eu zic că o direcţie foarte bună ne-o oferă Sfânta Scriptură: Mântuitorul Iisus Hristos spune: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi şi pe Domnul Dumnezeul tău, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toata inima ta”. Şi tot Mântuitorul Iisus Hristos spune în Sfânta Scriptură: „Iubiţi-vă unii pe alţii aşa cum v-am iubit Eu”. „Pacea Mea dau vouă.” „Iubiţi-vă, ca lumea să cunoască cum că sunteţi ucenicii Mei.” „Dragostea nu cade niciodată.”
Cu toţii putem schimba câte ceva în jurul nostru prin propriul exemplu de bunătate, de toleranţă, de smerenie…. Acţionând în sprijinul celor aflaţi în nevoi înseamnă a fi îngeri pentru aceştia, îngeri de moment. Rezultatul? Cel aflat în nevoie descoperă dumnezeirea(poate că chiar se roagă pentru a primi un semn de la Dumnezeu…). Cel ce oferă îşi aduce un aport la o mai bună convieţuire. Dacă toţi am proceda aşa altfel ar fi lumea …. Însă nu este aşa deoarece mulţi sunt cuprinşi doar de interese meschine. Răutatea i-a amploare, oamenii fiind din ce în ce mai îndârjiţi. Şi asta nu în condiţii de adevărată criză…. Din punctul meu de vedere, o criză adevărată este cea din timpul unui război şi imediat după. Ceea ce avem acum la noi nu sunt crize adevărate, sunt crize false, create de om doar din anumite interese meschine. Cei ce au studiat viaţa românilor în timpul celui de-al doilea război mondial şi de după, ştiu despre ce vorbesc. Şi ca să lămuresc ce vreau să spun despre o adevărată criză, propun un exerciţiu de imaginaţie: Să presupunem prin absurd(oare?) că România ar fi implicată într-un război….de apărare. Cine s-ar înrola pentru a-şi apăra patria? Românii plecaţi din ţară? Slabe speranţe…. Ce i-ar motiva? Cu “ajutorul “guvernelor post-decembriste, mare parte din populaţia tânără a fost “fugărită” din ţară. Dar cum ar decurge agricultura în condiţiile unui război? Credeţi că proprietarii străini de terenuri(şi care sunt din ce în ce mai mulţi administrând suprafeţe din ce în ce mai mari) ar mai investi în reluarea producţiei agricole? Marile supermarketuri şi hipermarketuri ar continua să funcţioneze în condiţiile în care aprovizionarea se face doar din import? Şi atunci, cu ce se vor hrăni românii? Iată un exemplu de criză. Cât de posibilă este o astfel de criză rămâne să apreciaţi fiecare.
Ţinând cont de cele de mai sus, ca români adevăraţi suntem interesaţi să ne ajutăm mai mult unii pe alţii. Să fim mai toleranţi cu semenii noştri. Să manifestăm mai multă empatie unii faţă de alţii. Poporul român nu e ca cel canadian alcătuit artificial din imigranţi aleşi pe sprânceană(cu studii superioare etc ) Poporul român din contră, a pierdut mulţi fii prin emigraţie. Poporul român e ceea ce a mai rămas, de multe ori familii aflate în nevoi. Cu aceştia trebuie să evoluăm. Vom vedea că în perioadele de cumpănă fermele de familie fac faţă mult mai bine. Un laureat al Premiului Nobel spunea că cea mai bună cale de a ajuta populația unei țări sărace este să fie lăsată să emigreze. Teoria o fi bună la nivel de individ dar la nivel de naţie e fatală. Poate determina dispariţia unor state(Oare ce s-o întâmpla cu Siria?).
De aceea, dacă eşti român, te invit la mai multă iubire faţă de semenii noştri.
Recent, la poarta unui cimitir m-a abordat un bărbat. Mi-a spus că are nevoie de sprijin având soţia în spital şi nu are bani pentru tratamente. M-am uitat în ochii lui şi i-am văzut disperarea. I-am întins 10 lei, atât aveam în buzunar.
O altă persoană a văzut gestul meu şi m-a certat spunându-mi cum pot fi atât de naiv, că ăştia sunt vagabonzi care aşa fac bani pentru băutură etc etc. Amintindu-mi privirea nevoiaşului i-am replicat că: Dacă e adevărat? Nu sunt femei neajutorate prin spitalele noastre? Dar dacă medicamentul îi va face bine şi femeia se va vindeca? Poate că nişte copii vor avea iarăşi mama acasă…. Nu ar fi mai bine?
De fapt, mulţi dintre noi nu putem oferi pentru că avem tendinţa de a judeca pe cei din jur, uitând că nimeni nu-i perfect.
Eu spun că un popor cu cât e mai unit, cu cât manifestă mai multă empatie faţă de cei din jur, cu atât va fi mai puternic în vremuri de criză.
Înaintaşii noştri ne-au dat soluţia pentru a nu greşi în ceasuri de cumpănă: „Ţineţi cu poporul toţi ca să nu rătăciţi – ne-a spus Simeon Bărnuţiu , pentru că poporul nu se abate de la natură, nici nu-l trag străinii aşa de uşor în partea lor, cum îi trag pe unii din celelalte clase, care urlă împreună cu lupii şi sfâşie pe popor dinpreună cu aceştia; nu vă abateţi de la cauza naţională de frica luptei …” . Mihai Eminescu spunea: „Schimbaţi opinia publică, daţi-i o altă direcţiune, răscoliţi geniul naţional – spiritul propriu şi caracteristic al poporului – din adâncurile în care doarme, faceţi o uriaşă reacţiune morală, o revoluţiune de idei, în care ideea românească să fie mai mare decât uman, genial, frumos. În fine, fiţi români, români şi iar români!”.
S-a întâmplat de foarte multe ori ca dintr-o familie nevoiaşă să apară un vlăstar fantastic. După cum s-a întâmplat de foarte multe ori ca persoane considerate puternice să ajungă la pământ. Cel mai tare mă doare când la pământ ajung personalităţi şi nu reuşim să le acordăm un ajutor. Aşa au sfârşit, crunt, personalităţi culturale, politice, sportive etc.
De aceea, îndemnul meu este ca din când în când să ne îndreptăm faţa şi către cei năpăstuiţi, către cei ce ţin mai greu ritmul cu dezvoltarea societăţii. Goana după nivelul de civilizaţie occidental nu trebuie să fie prioritar pentru guvernele noastre pentru că vedem că însuşi Occidentul începe să vadă cu alţi ochi România, să aprecieze altfel ceea ce noi încă mai avem. Prioritar ar fi menţinerea unităţii poporului, crearea de condiţii acceptabile de trai pentru români în propria ţară.
„Măreţia unui popor constă în gradul de solidaritate dintre oameni, în aplicarea principiului decenţei în lupta pentru supravieţuire şi în disponibilitatea de a investi în tezaurul spiritual, care nu se degradează în timp.” Elena Stan
Să abordezi o astfel de temă, ar putea la prima vedere să te ducă cu gândul că-i vorba de naţionalism. Însă eu voi încerca să evit a da o tentă naţionalistă deoarece înainte de a fi român, suntem oameni. Iar în contextul actual în care românii sunt răspândiţi prin întreaga lume în timp ce în România sălăşluiesc şi persoane din diverse ţări ale lumii, veniţi cu diverse interese, o abordare naţionalistă e prea puţin.
Cum putem categorisi ca români elemente de genul acelor indivizi care au profitat de faptul că Florin Cristian Popescu se afla între viaţă şi moarte şi au intrat în casa acestuia, să-i fure toate bunurile? Reamintim că Florin Cristian Popescu a fost bodyguardul clubului Colectiv. A fost pentru că între timp a decedat. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Ce putem spune despre familia Colţeu din judeţul Arad care scoate afară din casă în preajma iernii bătrâni, chipurile pentru că satul Nadăş vechi de sute de ani, le-ar aparţine? Ce fel de români au fost cei ce „au ajutat” familia Colţeu să devină stăpâna satului(autoritatea locală, judecători, avocaţi, poliţişti etc)? Familia Colţeu o fi citit romanul „Tănase Scatiu” a lui Duiuliu Zamfirescu? Nu-şi dau seama că răbdarea poate avea o limită? Autorităţile centrale cum de nu intervin în ajutorul sătenilor? Cum se poate ca aceşti oameni să ajungă în stradă? Ăsta a fost scopul Revoluţiei din decembrie 1989?
Haideţi să vedem şi câteva exemple pozitive, ca să nu se înţeleagă că sunt părtinitor. Aţi auzit de omul de afaceri Emil Părău care a cumpărat satul natal părăsit, casă cu casă pentru a-l reabilita şi a-l pune la dispoziţia turiştilor? E vorba de satul Roşia situat în Munţii Apuseni la limita judeţelor Hunedoara şi Alba.
Dar ce putem spune despre cei doi eroi de la Colectiv, Claudiu Petre şi Adrian Rugină, care s-au sacrificat pentru a salva semenii rămaşi în Club în timpul devastatorului incendiu?
Dacă discutăm despre administraţia locală, să exemplificăm comuna Peştera din judeţul Constanţa care reuşeşte să ridice nivelul de trai mult peste media europeană, luând decizia de a face administraţie şi mult mai puţină politică! Chiar şi în judeţul Vaslui putem da un astfel de exemplu, comuna Pădureni. Cine ajunge acolo nu crede că se află în cel mai sărac judeţ al ţării.La polul opus vedem edilul capitalei Sorin Oprescu, ce făcuse din şpagă, obicei zilnic.
Dacă aruncăm o privire asupra sistemului sanitar, vedem un medic cu numele de Raed Arafat ce uimeşte prin devotament şi care pune la punct un sistem numit SMURD cu ajutorul căruia multe vieţi omeneşti sunt salvate de la pieire. La polul opus sunt medicii ce nu operează dacă nu primesc şpagă. Nu ne mai legăm de medicii ce primesc şpagă, numărul lor e prea mare. Însă unii sunt de-a dreptul lacomi!
Şi-n Biserică putem da exemple pozitive aşa cum este preotul de la Valea Plopului si Valea Screzii, părintele Nicolae Tănase care se ocupă de peste 300 copii abandonaţi. Sunt multe exemple de acest tip în sânul Bisericii, dar am văzut şi preoţi ce nu înmormântează fără plata taxei(o taxă care ar trebui să fie benevolă). Înţeleg că serviciile sunt servicii şi poate că-i bine să se plătească. Dar dacă nu pot? Oare n-ar trebui ca preotul să arate milostenie mai ales că milostenia ţine de tradiţia creştină?
Am putea face multe astfel de comparaţii. Ceea ce este comun la toţi cei nominalizaţi ca exemple pozitive este spiritul de solidaritate. Acest spirit înnobilează omul şi nu ştiu unde ar ajunge omenirea dacă nu ar exista astfel de exemple.
Revenind la tema articolului, a fi bun român poate ar însemna şi să fim mai solidari. Să lăsăm egoismul, avariţia la o parte şi să ne îndreptăm atenţia şi spre cei de lângă noi. Niciodată nu putem şti când fiecare din noi am putea ajunge în situaţia de a avea nevoie de cineva sau de ceva. Şi bunătatea, milostenia este contagioasă. Tradiţia creştină spune că milostiv este cel ce miluieşte pe aproapele din cele ce le-a primit el de la Dumnezeu, fie bani, fie bunuri, alimente, fie tărie, fie cuvânt spre folos, fie rugăciune, fie putere de a mângâia pe cel ce are lipsă de ea, socotindu-se că e datornic.
Fiecare din noi putem contribui la răspândirea spiritului de solidaritate. Ce-ar fi dacă fiecare dintre noi, fie în administraţie, fie în spitale, fie în politică, fie la firmă, fie ca simpli cetăţeni oriunde ne-am desfăşura activitatea, am manifesta empatie cu cei din jur, puţină înţelegere, o vorbă bună, o mână întinsă…..Pentru aceasta nu e nevoie neapărat de bani, de cele mai multe ori e vorba doar de bunăvoinţă! Şi dacă există surplus, fie material sau bănesc, poate fi de real ajutor. Vedem acum că români de-ai noştri, victime ale incendiului de la Colectiv, au nevoie de sprijinul nostru. Români din alte ţări s-au implicat în tranferul celor grav răniţi la spitale din Europa. Aceştia au nevoie de sprijin în bani pentru a putea fi însoţiţi de familie.
Iată un astfel de mesaj postat de o doamnă pe care o cunosc şi care s-a implicat în transferul a 5 victime către spitale din Germania şi Austria:
“Dragi prieteni răspândiți prin lume,
Tragedia de la Colectiv nu s-a terminat. E atâta durere acolo, si fiecare dintre noi poate face cât de puțin pentru acești copii. Nu am văzut in 20 de ani de cariera medicală atâta suferința.
Avem 4 pacienți romani in Germania si unul la Viena, mulți in București.
Va rog donați cât de puțin:
Conturi:
Parohia ortodoxa Darmstadt
IBAN: DE37508700240013625900
BIC: DEUTDEDB508
Mențiunea : Collectiv
Sau
Dr.Ileana Vogel
IBAN: DE600501010007852275
BIC: SOLADEST600
Pentru cei din Germania, orice donație pana la 100 de Euro se deduce de la impozit fără dovada suplimentară.”
Cei ce pot ajuta sunt rugaţi să o facă. Chiar şi redistribuirea mesajului se încadrează în spiritul de solidaritate. Să arătăm că suntem buni români!
„Democraţia este puterea poporului bine informat.” Alexis de Tocqueville
Accidentul de la Clubul “Colectiv” în care tineri nevinovaţi şi-au pierdut viaţa, a avut darul de a trezi societatea civilă. Personal deseori îmi puneam întrebarea: Ce-ar trebui să se întâmple ca societatea civilă şi în special tineretul să se trezească? Am obervat cu toţii cum tineretul nostru părea fără speranţă, fără vlagă, lunecat într-un comod dezinteres. Participarea la vot înregistra procentele cele mai scăzute în rândul tineretului, cu toate că tineretul trebuie să fie cel mai interesat de viitor pentru că ei sunt viitorul. Cât despre interesul faţă de biserică, faţă de învăţătura creştină, de asemeni, la nivel scăzut. Şi interesul faţă de carte scade dramatic pe măsură ce diplomele nu mai garantează nimic. Tineretul simte că e greu să găseşti un loc de muncă. Cu toată energia lor normală vârstei, cei mai mulţi şomeri sunt din rândul tineretului.
Deodată se petrece o nenorocire la Clubul “Colectiv”, îşi pierd viaţa 32 persoane(măcar de n-ar mai creşte acest număr), peste 150 persoane se zbat între viaţă şi moarte şi tineretul se trezeşte! Iese în piaţă şi începe să conştientizeze că reprezintă o forţă, că are dreptul la alte condiţii de viaţă. Pe fondul de revoltă, politicienii intră în panică. Simţindu-se cu musca pe căciulă, clasa politică face pasul înapoi. Asta înseamnă că s-a întins coarda prea tare. Alături de tineri se ataşează multe persoane nemulţumite de sistem! Aparent tot ce se întâmplă în aceste zile este perfect justificabil. Dar noi ştim un lucru: “O revoluţie e întotdeauna începută de naivi, continuată de intriganţi şi exploatată de escroci.” Citatul aparţine lui Paul Bourget. Vedem câte curente au apărut în Piaţa Universităţii! Câtă supărare că Johhanis nu i-a chemat pe toţi la Cotroceni!
Şi poate că mulţi au dreptate! Pornind de la ipoteza că Johhanis e de bună credinţă, faptul că a chemat doar 20 persoane mi se pare rezonabil. De fapt, lucrurile solicitate de popor sunt cunoscute. Toate sunt cunoscute. Cei ce vroiau să meargă la Cotroceni cred că Johhanis nu ştie care sunt cerinţele? Unii vor doar să se bage în seamă sau alţii îi împing în faţă, reprezentând diverse interese. Johhanis ştie care sunt problemele,politicienii toţi ştiu, doar că aplicarea lor presupune renunţarea la privilegii şi aici apar probleme. E greu să renunţi voluntar de la anumite privilegii cu care te-ai obişnuit. Am văzut ce supărare pe capul d-nei senator Cristiana-Irina ANGHEL când Ponta şi-a dat demisia! Şi atunci e nevoie de presiune. Johhanis poate să-şi ducă la capăt ideile folosindu-se de societatea civilă ceea ce e şi legal. Cu ajutorul societăţii civile poate pune presiune pe partide. Cu o condiţie: să fie de bună credinţă! Falsă trimiterea la constituţie din partea fostului preşedinte, Băsescu. Politicienii fac apel la Constituţie pentru că le este favorabilă. Ei şi-au făcut Constituţia după chipul şi asemănarea lor. Legile, multe din ele, sunt făcute doar pentru ei. Regulamentele sunt doar pentru ei. Am văzut că acel referendum prin care s-a votat în procent covârşitor diminuarea numărului de parlamentari nu s-a pus niciodată în aplicare. Cum să pună în aplicare ceva ce nu-i favorizează! De asemeni, imunitatea parlamentară! Dar politicienii uită un lucru: Politica se face pentru a se conduce o ţară şi a se asigura prosperitate la popor. Majoritatea politicienilor cred că rostul politicii este ca partidul din care fac parte să rămână la putere că astfel privilegiile lor le sunt asigurate. E o mare eroare!
Spuneam acum ceva timp că lăcomia politicienilor se va răsfrânge împotriva lor! Aşa e de când lumea! Au plătit toţi cei ce au ignorat acest aspect, uneori politicieni cu rezultate remarcabile. Ai noştri deja se considerau stăpâni absoluţi pe zonele lor de influenţă. Limbajul îi trăda deseori(Ex. “mie să-mi plăteşti impozitele”-Ponta). Comportamentul, de asemeni. Exemplu acestor zile e cel a lui Oprea care folosea coloană ori de câte ori ieşea în oraş. Puterea li se urcase la cap. Şi totuşi, la ce ne-am putea aştepta? Personal cred că multe vor depinde de Johhanis. România poate demara o perioadă în care principiile democraţiei să fie respectate mai bine, o perioadă în care să recuperăm cu adevărat din decalaje, o perioadă în care să folosim mult mai eficient şi mai spornic fondurile europene. Şi e la mâna lui Johhanis, mai ales dacă îşi va face obiceiul de a sta mai aproape de societatea civilă. După cum se poate ajunge şi la anarhie dacă se va încerca favorizarea anumitor partide.
În încheiere, trebuie să fac şi o precizare foarte importantă. Schimbările vor avea loc dacă noi toţi, întregul popor va încerca nişte schimbări. Fiecare ar trebui să ne uităm în oglindă şi să vedem dacă suntem ok. Nu poate exista mită decât dacă unul cere şi altul(cine oare?) dă! Fiecare cetăţean al acestei ţări poate încerca o resetare! Politicianul să coboare mult mai mult spre popor, administraţia locală să înţeleagă că sunt în serviciul poporului, biserica să facă efortul de a-şi atrage tineretul ceea ce nu va fi uşor,dar s-ar merita(a se vedea că şi alte culte fac eforturi în acest sens-Papa Francisc promovează muzica rock!). Instituţiile ministerului de interne să acţioneze cu mai multă responsabilitate(Pompieri, ISU, Poliţie, Jandarmerie etc). La fel agenţiile ce asigură respectarea normelor legislative(Mediu, Direcţia de Sănătate Publică, Direcţia Sanitar-Veterinară şi Igiena Alimentaţiei, ITM etc). Asta nu înseamnă aplicarea de amenzi cu nemiluita! Dacă doar asta se înţelege atunci nu facem nimic! Ar trebui ajutaţi agenţii economici să intre în legalitate! Antreprenorii, mai ales cei începători, nu cunosc întreaga legislaţie. Dacă le dăm amenzi de la prima vizită i-am pierdut definitiv! Ei trebuie îndrumaţi să intre în legalitate şi asta necesită responsabilitate de ambele părţi.România este o ţară emergentă. Are un potenţial imens şi nepus în valoare. E firesc să se demareze tot felul de afaceri. Legislaţia, oricare ar fi ea, e greu de ştiut de la început. Dar o administraţie responsabilă intervine şi intervine la timp şi eficient cu gîndul că totuşi, ţara are nevoie de firme! Să gândim un pic: cui foloseşte un tânăr cu pregătire profesională bună să ajungă la închisoare în anumite cazuri? Nu ar fi mai bine să-l ajutăm la timp să se menţină şi să creeze prosperitate? Asta nu înseamnă să nu combatem ilegalităţile! Să le combatem, dar cu discernământ!
Doar aşa putem face ca moartea tinerilor de la Clubul “Colectiv” să capete alte valenţe, să reprezinte duşul rece pentru noi toţi că aşa nu se mai poate!
„Nebunia înseamnă să faci acelaşi lucru în mod repetat şi să te aştepţi să obţii alt rezultat.” Albert Einstein
Sub-măsura 4.1 – „Investiții în ferme” din cadrul PNDR 2014-2020 va fi relansată anul acesta într-un format cumva deosebit față de cum am fost obișnuiți. Am prezentat noutatea în materialul pe care îl găsiți la adresa: https://popaionel68.com/2021/03/21/finantari-pentru-dezvoltare-rurala-ultimele-noutati/ . Eu zic că merită să se facă toate eforturile pentru îndeplinirea tuturor condițiilor de eligibilitate pentru că în aceste vremuri este imposibil aproape a se găsi finanțări pentru investiții în agricultură. Cu atât mai mult pentru fermierii sub 40 ani care primesc 20% procent în plus nerambursabil sau cei din zonele așa zis „defavorizate” care de asemeni, primesc 20% nerambursabil în plus. Situația cea mai fericită e pentru cei ce îndeplinesc ambele condiții care pot ajunge la 90% nerambursabil.
Una din măsurile pozitive pregătite de AFIR pentru buna derulare a PNDR îl reprezintă punerea la dispoziția solicitanților a proiectelor-tip. Trebuie spus de la început că aceste proiecte sunt pentru a inspira solicitanții, pentru a-i lumina asupra documentațiilor ce trebuiesc întocmite. Pentru proiectul propriu-zis de finanțare e nevoie de implicarea unei echipe de specialiști în proiectare și consultanță, de la caz la caz.
Având în vedere că așa zisa „zonă defavorizată” pentru România e de fapt, zona afectată de secetă, analizând toate proiectele-tip unul poate fi benefic pentru orice fermier. Este vorba de proiectul „Fermă de legume în spații protejate”, suprafața acestuia diferind de la caz la caz, funcție de dorința de implicare a solicitanților. Argumentele în favoarea unui astfel de proiect sunt următoarele:
Cererea de legume e mare(tendința e de creștere a consumului pe cap de locuitor 151,1kg/cap de locuitor în 2001 la 230 kg/cap de locuitor în prezent) și neacoperită de producția internă, de aceea pe piață întâlnim multe produse din import(importurile de legume s-au dublat în ultimii 5 ani).
Producătorii interni sunt concentrați în anumite zone geografice cum ar fi de exemplu, Dăbuleni-județul Dolj și Matca-județul Galați. Mai sunt producători interni și în alte zone dar care nu sunt semnificativi. Aprovizionarea din cele două zone este costisitoare.
Producția în spații protejate nu mai depinde așa mult de condițiile meteo. Vedem cum în acest an culturile vegetale din câmp au fost afectate de secetă și acum fermierii afectați stau la mila statului așteptând să fie despăgubiți. Afectați sunt și crescătorii de animale care întâmpină probleme în aprovizionarea cu furaje. Costurile vor crește pe unitatea de produs. Mulți fermieri pot ajunge la faliment în condițiile unui an secetos.
Fluxul de încasări poate fi mult îmbunătățit dacă orice fermier are și o producție în spații protejate deoarece poate vinde marfă în orice lună a anului.
Predictibilitatea recoltelor e mult mai mare.
Productivitatea recoltei este mult mai mare față de culturile în câmp.
Adaptarea la cerințele pieții e mai bună, în spații protejate putându-se opta pentru minim 3 culturi pe an, funcție de cerințele concrete.
Amplasarea investiției se poate face pe diverse tipuri de sol, putându-se veni cu pământ de împrumut.
Dacă nu există sursă de curent electric se poate apela la o sursă alternativă, cea mai bună fiind amplasarea de panouri fotovoltaice.
Proiectul include și achiziția utilajelor necesare pregătirii terenului, utilaje de manipulare a laditelor cu legume (transpaleti manuali),echipamente pentru desfacerea producției (cântar).
Culturile sunt ușor de supravegheat și de păzit față de culturile în câmp.
Necesită suprafețe mici de teren față de culturile vegetale, știind fiind că e din ce în ce mai greu de găsit suprafețe de luat în arendă.
Piața potențială este mare. Putem vinde la distanță produse ambalate.
Strategia de marketing se poate baza pe marketingul online, pe crearea unui brand și promovarea acestuia și a produselor.
Această prezentare necesită JavaScript.
Există și unele dezavantaje, din care enumerăm:
Costuri la înființare-de aceea promovăm accesarea de fonduri nerambursabile
Existența unei surse de apă-dacă nu există, se apelează la construcția unui puț, investiția fiind eligibilă din FEADR.
Marfa e perisabilă și necesită desfacere ritmică, costurile de stocare fiind mari.
Această prezentare necesită JavaScript.
De departe avantajele predomină și acest sector merită toată atenția. Dar încă nu am reușit să înțeleg de ce fermierii nu îmbrățișează sectorul. E un fel de sado-masochism să faci agricultură an de an sub spectrul condițiilor meteo mai ales în zonele cu precipitații medii multianuale scăzute. Einstein spunea că „Nebunia înseamnă să faci acelaşi lucru în mod repetat şi să te aştepţi să obţii alt rezultat.”Oricât ar fi cineva pasionat de tractoare și culturile în câmp, trebuie să înțeleagă că obținerea de profit merită atenția primordială și apoi producția. Veniturile certe an de an scapă fermierul de bănci și-i permite să se gândească mai mult la marketing. În plus, culturile în spații protejate permit o diversificare a producției, permit acumularea de experiență (know-how), inovație etc. Pentru tineri, mai ales cei cu studii horticole domeniul e mult mai incitant.Iată mai jos o imagine preluată de pe Google cu zona Almeira, Spania în care putem observa suprafața imensă ocupată de culturile protejate(peste 65000 ha!!!).
Să nu ne mirăm că întâlnim legume din Spania prin supermarketurile noastre! Și Spania e o țară cu un climat mult mai secetos ca al nostru! Tocmai de aceea, s-au concentrat pe culturile în spații protejate umplând supermarketurile din întreaga lume!
Toți cei interesați de această măsură ne pot cere sprijinul, atât pentru servicii de consultanță cât și pentru servicii de proiectare.
Consultant ing. Ionel POPA, S.C. DUPLICOM GRUP S.R.L.
„Trebuie să învățăm să fim fericiți, așa cum trebuie să învățăm să murim.” Maurice Maeterlinck
Digi 24, acum ceva timp timp în urmă, într-o zi de sâmbătă, a difuzat un film documentar care m-a marcat profund.Filmul prezintă regimul nord-coreean prin intermediul a trei personaje evadate din acel regim. E vorba de doi torționari-un fost gardian și un fost ofițer de informații, și un evadat politic cu numele de Shin.Cel din urmă a fost născut într-un lagăr de muncă, a crescut până la 24 ani acolo, până când ia decizia de a evada. Parcurge multe suferințe în lagăr. În primul rând, cunoaște foamea. Hrana în lagăr era formată dintr-un singur meniu-porumb și varză fiartă. Munca până la epuizare era metoda de ispășire a pedepselor. Cunoaște și tortura.La vârsta de 13 ani își toarnă către profesorul său, mama și fratele cum că ar vrea să evadeze. Face acest lucru pentru că i se implementase ideea că cine evadează nu e un bun coreean. Profesorul însă își asumă el descoperirea intențiilor celor doi astfel că Shin este dus în alt lagăr pentru a fi torturat. Acolo va ajunge și tatăl său, dar separați unul de altul. Torturați mai multe luni, până la urmă sunt scoși din acel lagăr și duși în fostul lagăr să asiste la execuția mamei și a fratelui său, prin spânzurare respectiv împușcare.Avea 14 ani pe atunci.
Pe la 23 ani în lagăr apare un deținut nou care îi povestește despre viața din afară. Iau decizia de a evada amândoi. Ajung la gardul cu sârmă ghimpată. Colegul său începe escaladarea dar este electrocutat. Corpul său atârnând, creează o gaură în gard pe unde evadează Shin. Reușește să ajungă în China și apoi în Coreea de Sud.Mai apoi se va stabili în SUA.
Pe parcursul filmului eroul principal Shin evocă și un paradox. Astfel acesta povestește că chiar dacă în lagăr nimeni nu avea nimic și bucuria cea mai mare era aceea de a-și primi rația de porumb și varză, acolo nu existau sinucideri, așa cum vedea el zilnic în Coreea de Sud. Nu înțelegea cum acești oameni care puteau mânca orice și oricât se sinucideau. Observația lui este bună și poate ne ajută să înțelegem câte ceva despre cauzele sinuciderilor, fenomen întâlnit din ce în ce mai des și la noi. Sinuciderile din societatea noastră(cele mai multe, dar nu toate), se datorează modificării echilibrului prin sporirea ideii de eșec și izolarea indivizilor ce nu țin ritmul cu modificările din societate. Sentimentul de eșec crește pe măsură ce cresc dorințele și aspirațiile. Această creștere determină creșterea riscului de sinucidere.Raportarea la alții din jur, comparația cu alții, descurajează, favorizează depresia și însingurarea. Omul ar trebui ajutat să-și pună în valoare potențialul său atât cât este.Aproape săptămânal se produc sinucideri în județul Vaslui. Dar asta nu e totul.Lăsând la o parte exemplul din film, multe din nefericirele și necazurile oamenilor se trag de la creșterea dorințelor și aspirațiilor într-un ritm ce devine de necontrolat. Tinerii vor să șofeze de timpuriu. Cad victime șoselelor la vârste fragede pentru că nu se pot abține de la o escapadă chiar și atunci când nu au experiența necesară. Unii se aventurează în afaceri despre care habar n-au și fără o temeinică analiză vor falimenta crunt. Alții se lasă atrași de jocurile de noroc crezând că le vor aduce marele câștig, devenind dependenți de astfel de jocuri, bineînțeles nenorocindu-și viața. Și sunt multe alte exemple specifice democrației. Cel mai tare „enervează” poporul în democrație faptele, comportamentul și atitudinile politicienilor. Mare parte din ce nu realizează poporul e pus pe seama slabei performanțe a politicului. Cazurile de corupție scoase la vedere de justiție și presă contribuie la o și mai mare „enervare”. Constatăm că democrația este bună, dar nu e perfectă. Nu e suficient să existe democrație pentru întreg poporul. Pentru mulți democrația creează stres și în rândul acestora se produc necazuri și nenorociri. Ar putea însemna asta că democrația cu libertatea pe care o conferă nu e bună? Nu ar trebui să însemne asta. Democrația e un cadru care dacă există, e suficient. Pentru o viață mai bună, fiecare trebuie să se pregătească cât de cât. Primul lucru ce trebuie înțeles e că chiar dacă e democrație, nimic nu vine de la sine. Nimeni nu trebuie să aștepte nimic de la nimeni.Al doilea lucru, ar trebui să încercăm a ne valorifica la maxim potențialul, fără a ne compara cu nimeni și nimic. Nimeni nu zice să nu se valorifice ideile celor din jur. Dar de multe ori indivizii caută să aplice ideile altora fără a ține cont de potențialul și abilitățile proprii și nu obțin decât eșec.În al treilea rând, să învățăm a ne feri de manipulare. Într-o democrație în care există libertate multă, și manipularea e pe măsură. Există multe forme de manipulare-prin reclamă, cu ajutorul televizoarelor, al presei, al internetului etc. Dar cum să se evite informațiile manipulatoare când există un bombardament zilnic pe diverse canale? Nu e simplu pentru toată lumea. Filtrul principal e să te ții de scopul tău primordial. Orice ar încerca să te abată de la scopul tău principal e informație inutilă. Îmi place un citat legat de subiect: „Condiţiile fericirii nu sunt niciodată căutarea fericirii. Fericirea, după ce ai creat, îţi este acordată ca răsplată. Iar condiţiile fericirii sunt lupta, constrângerea şi răbdarea.” Aparține lui Antoine de Saint-Exupery. Așadar democrația necesită și multă răbdare.
În concluzie, dragi prieteni, concentrați-vă cu multă răbdare pe potențialul propriu și croiți-vă viața pe care o meritați luând în calcul că și alții trebuie să trăiască și unii chiar au nevoie de ajutor. Modestia face parte din secretul succesului. Iată și filmul:
Foarte des am auzit expresia „codru-i frate cu românul”, de altfel scoasă în evidență și de poetul național Mihai Eminescu în poezia „Doină”. Este cineva care se îndoiește de acest lucru? Eu cred că da pentru că sunt mulți ce numai frățește nu se poartă cu pădurea! O să încerc să arăt în rândurile următoare că, întradevăr, pădurea a fost și este un frate adevărat, un frate ce de prea multe ori s-a sacrificat și se sacrifică pentru român, un frate plin de înțelepciune care îi este și îi va fi loial românului atât cât va exista. Și va exista atât cât și noi, românii, conștientizăm relația de frățietate în termeni de respect reciproc, atât timp cât vom respecta și proteja pădurea pe măsura a ceea ce ea ne oferă nouă! Bineînțeles că în diferite perioade istorice suprafața acoperită cu pădure a fost mult mai mare. Istoricii afirmă că în perioada dacilor pădurea ocupa aproximativ 70-80% din suprafața teritoriului. În prezent pădurea ocupă 26% din teritoriul României. Procentul mare ocupat de pădure în spațiul în care își duceau viața românii și strămoșii săi, geto-dacii, pot oferi unele explicații istorice interesante, ignorate deseori din rea voință sau din ignoranță. Cu puțină imaginație, am putea înțelege cât de mult ne-a ajutat pădurea, de altfel existând precizări în documente istorice. Anii 75-74 î.e.n., proconsulul Macedoniei, C. Scribonius Curio, ajunge cu armata sa la Dunăre, dar nu îndrăznește să treacă fluviul temându-se de „întunecimea codrilor”. Decebal, în anul 87, îl surprinde în mijlocul pădurii pe generalul roman Cornelius Fuscus, întreaga armată romană fiind distrusă, generalul însuși pierzându-și viața. E cunoscut și un alt episod relatat de istoricul Casius Dio, în care Decebal se folosește de trunchiuri de copaci pe care îi îmbracă în haine și arme dacice pentru a duce în eroare armata romană. În secolul XVI-lea , Soliman Magnificul cel ce a sfărâmat statul ungar în bătălia de la Mohacs(1526) și a ocupat apoi Buda a afirmat că s-a temut să ocupe țările române „deoarece sunt foarte bine apărate de munții cei mai abrupți, de pădurile cele mai grele de străbătut”. Într-o descriere a Moldovei făcută de un anonim catolic în 1587 afirmă că „țara e acoperită cu dealuri și păduri și de aceea, fiind întărită natural, s-a putut păzi de invaziile și prădăciunile tătarilor”. Pădurea a jucat un rol important în luptele pentru apărarea țării mai ales că domnitorii nu puteau dispune de armate numeroase comparativ cu invadatorii(fie că erau turci, polonezi, unguri sau chiar tătari) și în luptele în câmp deschis n-ar fi avut nici o șansă. Din aceste considerente,strategia de apărare se construia folosindu-se de pădure. Cine s-a rătăcit vreo dată prin pădurea își poate imagina ce înseamnă să coordonezi o armată în astfel de condiții. Una din bătăliile importante desfășurate în care pădurea a avut rol determinant este cea de la Posada din 1330 în urma căreia Basarab I obține independența Munteniei. Armata ungară condusă de regele Carol Robert este prinsă într-o ambuscadă pe o vale lungă și strâmtă, cu coastele acoperite de pădure.După ce au închis intrările și ieșirile cu șanțuri și valuri de pământ, au prăvălit bolovani și copaci tăiați peste armata ungară. De asemeni, arcași ascunși după copaci au tras cu arcurile, lovind nemilos pe unguri.Prăpădul a ținut 4 zile și regele a scăpat ca prin urechile acului cu viață(conform cronicii ungare-Cronica pictată de la Viena). O luptă asemănătoare are Vlaicu Vodă în toamna anului 1368 cu ungurii conduși de Nicolae Lackfi. Iată ce spune cronica lui Ioan de Kukullo:„Dar după aceea, înaintând fără griji mai departe prin păduri dese, când se înfundase pe niște poteci înguste, Nicolae Lackfi a fost atacat de mulțimea românilor din păduri și din munți și a rămas mort, împreună cu vrednicul bărbat Petru, vice-voevodul său, cu Deseu zis Vas, cu Petrus Ruffus, castelanul Cetății de Baltă, cu secuii Petru și Ladislau, bărbați viteji, și cu alți numeroși ostași și nobili de seamă.” Bogdan Vodă, tatăl lui Ștefan cel Mare, învinge armata polonă în septembrie 1450, în codrul Crasnei, la sud de Vaslui. Iată ce spune cronica moldoveană: „Deci când au fost la mijlocul pădurii, făcut-au năvală oastea lui Bogdan Vodă la carele leșilor, ci apărându-se leșii, abia au scăpat cu multă pagubă și peire….” În 1467, după lupta de la Baia împotriva regelui Ungariei Mateiaș Corvin, armata ungară este urmărită până în munți, acolo unde sunt așteptați în strâmtoare fiind loviți de pe versanții împăduriți. Însuși regele ungar este rănit, fiind salvat de la moarte. De altfel, și în bătălia de la Vaslui de la 1475 pădurea a jucat un rol foarte important. Folosindu-se și de ceața prezentă la acea dată, a reușit să creeze o mare derută în rândul armatei turce. Bătălia de la Vaslui s-a desfășurat într-o zonă acoperită de pădure, mlăștinoasă și cu relief variat.Armata turcă a fost atrasă în cursă când spre zona mlăștinoasă în lunca Bârladului, cu buciume, dispersându-i dar și înspăimântându-i determinând multă panică. Apoi Ștefan cu armata sa i-a lovit rând pe rând, punându-i pe fugă. Vestită este izbânda lui Ștefan cel Mare împotriva polonezilor conduși de regele Ioan Albert, în Codrul Cosminului la 1497. Când oastea polonă ajunse în mijlocul pădurii, moldoveni prăvălise asupra lor copaci înținați (care erau tăiați dar se mai țineau pe o margine de trunchi).Regele a scăpat, dar a suferit pierderi enorme.
Și Mihai Viteazu, în bătălia de la Călugăreni s-a folosit de pădure.Astfel, în fața poziției alese de domn erau mici înălțimi acoperite de păduri, formând un adăpost natural. În față, valea mlăștinoasă a Neajlovului.În timp ce Mihai respinge printr-un contra-atac fulgerător oastea turcă, un detașament de 400 soldați conduși de căpitanul Cocea îi atacă pe turci din spate protejați de pădure. Turcii sunt derutați, se creează panică și astfel sunt puși pe fugă, Sinan-pașa, conducătorul turcilor zvârlit de pe podul peste Neajlov, este salvat de un veteran. Despre locul bătăliei de la Călugăreni sunt mai multe relatări. Cronicarul turc Selaniki spune că era „foarte strâmt, păduros și mlăștinos”. Alt cronicar turc Naima spune că era „din stejari ”. Un cronicar spaniol Diego Galan spune că era o pădure „foarte deasă”.El spune că acolo stătea Mihai cu oamenii săi „cu puținii oameni pe care îi avea și cu douăsprezece piese de artilerie”. În Codrul Cotrocenilor își găsește adăpost în 1678, Șerban Cantacuzino, căutat fiind de domnitorul Gheorghe Duca. Voievodul de Lublin, M. Sobiescki se plângea la 1602 de moldovenii care „se grupau în cete iar codrii sunt plini de ele”.În 1611 călătorul german Johann Wildem trecând prin Moldova consemna: „Bieții țărani părăsesc pretutindeni satele și se ascund prin codrii cei mari”, de teama tătarilor ce atacau în acel an Moldova. Vasile Lupu a stat o vreme ascuns prin pădurile Moldovei. Interesante sunt și vorbele spuse de Miron Costin către Paul de Alep ce-l însoțea pe patriarhul Macarie în Moldova: „Țara noastră n-are castele.Drept castele și fortărețe avem acești munți și păduri împotriva cărora nici un dușman nu ne poate birui.Dacă ar fi fost altfel și dacă a fi avut cetăți pe teritoriul nostru turcii de mult ne-ar fi scos din el”. Nicolo de Porta, funcționar austriac ce fusese în slujba domnitorului moldovean Constantin Duca consemna în anul 1697:„Țara e cuprinsă de păduri și codri mari; între păduri stau semănate micile lor târguri și sate, și dacă sunt vreunele în câmpia goală, apoi sunt vecine cu vreo pădure unde se retrag și-și îngroapă proviziile, uneltele și tot ce au.Intrând vreo armată inamică, în întunericul acelor păduri dese, n-are din ce subzista. În pădure nu se pot mișca decât puțini și aceștia sunt omorâți de țărani care se ascund în ele și obligă pe inamici să se piardă în acele câmpii.Ei însă, băștinașii, își pot purta de grijă, deoarece au în acele păduri multe mănăstiri care le servesc drept locuri de adăpost la nevoie.” Am prezentat doar câteva exemple din ceea ce a însemnat pădurea în istoria românilor, preluate din cartea „Istoria pădurii românești din cele mai vechi timpuri până astăzi” scrisă de C.C. Giurescu. Acestea fiind spuse, se pune întrebarea ce suntem noi dispuși să facem pentru pădure, acum când presiunea asupra pădurii devine din ce în ce mai mare, când încălzirea climatică este din ce în ce mai elocventă, când poluarea atinge cote alarmante? Ce atitudine adoptăm noi acum în aceste condiții? Este corect să lovim în personalul silvic șubrezind autoritatea acestuia în relația cu hoții de lemne? Fără a nega că sunt „uscături” și în structurile ROMSILVA, totuși marea lor majoritate silvicultorii iubesc pădurea și pun multă pasiune în munca lor! Îi cunosc și știu care le este stresul de zi cu zi. Într-un alt material mi-am arătat respectul față de acești oameni (https://popaionel68.com/2019/09/25/respect-pentru-padure-respect-pentru-padurari/ ). O atitudine bună față de pădure înseamnă în primul rând o grijă permanentă pentru mediu care trebuie să ne intre în sânge. Fiecare din noi acordând mai mare atenție deșeurilor pe care le producem, colectării și reciclării acestora, un respect mai mare față de resursele naturale, multe altele din această categorie fac mult mai mult bine pădurii decât isterizarea în mediul online! Poate mai bine ar fi să ne documentăm un pic asupra pădurii înainte de a arunca cu piatra! De altfel, iată ce spunea marele silvicultor Marin Drăcea :
„Un minimum de cunoştinţe despre păduri trebuie neapărat să facă parte integrantă din cultura generală a fiecărui fiu al acestui neam, trecând organic în programul de învăţământ de toate gradele, unde elevul învaţă despre geizerele din Islanda, despre paralaxe, despre civilizaţia chinezească, despre câte şi mai câte, încât până într-atât se îmbată, se orbeşte şi se ameţeşte de ştiinţa sa universală, încât până la urmă nu mai vede că îi curge pământul de sub picioare şi se prăvale peste el!”
„Şi pădurile tind să se retragă spre muzee.”aforism de Vasile Ghica
Foto: Anton Bacea
Pădurea reprezintă cel mai important ecosistem al naturii și în semn de respect, înaintașii nostrii au stabilit ca în fiecare an să sărbătorim o lună a pădurii în intervalul de timp 15 martie-15 aprilie.Nu vreau să fac istoricul acestei sărbători, nici nu vreau să reiau toate rolurile pe care le îndeplinește pădurea pentru că vor fi prezentate în această perioadă pe îndelete.
Scopul acestui articol este de a pune punctul pe „i” în ceea ce privește pădurea pentru că am constatat cu toții cum pe fondul mesajelor demagogice dedicate pădurii, aceasta suferă tot mai mult de la an la an și efectul batjocurii la adresa pădurii se manifestă tot mai intens de la an la an.
Constatăm că fondul forestier a avut mult de suferit începând cu anul 1990. Aplicarea legilor fondului funciar poate că au făcut dreptate în ceea ce privește reîmproprietărirea celor afectați de regimul communist. Totuși, în această operațiune s-au făcut multe abuzuri, scoase la iveală de presa vremii. Micile proprietăți de pădure au căzut pradă hoților de lemne din imposibilitatea proprietarilor de a și le păzi. Fondul forestier de stat gestionat de Romsilva a suferit multe presiuni astfel că extragerile de material lemnos peste prevederile amenajementelor silvice au devenit des întâlnite. Și cele mai elocvente efecte sunt cele pe care le întâlnim aproape an de an în ultimul timp: inundațiile ce produc pagube aproape an de an, troienirile în sezonul rece care creează multe probleme și secetele pe timpul verii. Toți cei ce cunosc mecanismele pădurii știu că la baza producerii fenomenelor extreme din natură stau tăierile mari de pădure.
Dezechilibrele sunt însă mult mai mari dacă luăm în considerare și fauna din pădure. Habitatele mamiferelor mari s-au diminuat astfel că urșii își fac din ce în ce mai des apariția prin sate.
Se pune întrebarea de ce, chiar dacă se organizează an de an evenimente în Luna pădurii de conștientizare a rolului acesteia și a necesității gospodăririi durabile, efectele negative asupra pădurii cresc, defrișările continuă, sustragerile ilegale, de asemeni? Cum de România este singura țară europeană în care suprafața de pădure scade?
Nu e greu de răspuns dacă ținem seama de ceea ce vedem la televizor. Aceeași politicieni pe care îi vedem în campanii plantând puieți, îi vedem apoi la știri implicați în tot felul de afaceri ilegale, unele chiar cu retrocedări de pădure. Acțiunile care se fac sunt doar de ochii lumii, poate-poate se mai culege și vreun vot. Lipsește ceva și anume profunzimea mesajelor ce ar trebui transmise în campaniile dedicate Lunii pădurii.Multe astfel de acțiuni nu sunt decât regii ieftine cu scop propagandistic doar pentru a mai culege câteva voturi. Cum se explică acele acțiuni desfășurate la finele lunii aprilie sau chiar în luna mai când mesajul devine chiar periculos?
Protejarea pădurii împotriva fărădelegilor necesită multă conștiință civică. Și aceasta nu se formează așa ușor.
Practic, conștiința forestieră la un popor se formează dacă o serie de instituții acționează împreună în acest sens.Și o să le enumăr într-o ordine la care nu țin neapărat. Oricine poate să le ordoneze altfel.
În primul rând, școala ar trebui să aibă un rol primordial în inocularea conștiinței forestiere la tinerele vlăstare. Cadre didactice bine informate, ar trebui implicate direct în sensul educării tinerei generații pentru conștientizarea importanței pădurii.
În al doilea rând, politicul ar trebui să aibă în vedere atunci când se dau legi, să se asigure protecția pădurii. Cunoaștem acum efectul punerii în aplicare a legilor 18/1991 și a Legii 1/2000, mari suprafețe de pădure puse în posesie fiind defrișate. Nici la această data asigurarea pazei în fondul forestier privat nu e definitivată.
În al treilea rând, administrația silvică trebuie să aibă permanent în atenție ce mesaje transmit către populație, de fiecare dată când intră în contact cu aceasta(fie că e vorba de aprovizionarea cu lemn, fie la contactul cu forța de muncă manuală folosită în silvicultură etc) să facă un transfer de conștiință forestieră.
În al patrulea rând, biserica ar trebui să contribuie la educația poporului în sensul protejării pădurilor.
În al cincilea rând, justiția care trebuie să ajute ca sancțiunile ce se dau pentru fapte împotriva pădurii să-și facă efectul educativ.
În al șaselea rând, organele ministerului de interne, fie că-s polițiști, fie că-s jandarmi sau poate doar pompieri, ar trebui să contribuie mult la formarea conștiinței forestiere
În al șaptelea rând, instituțiile statului cu activitate de protejarea mediului, inclusiv al pădurii: agențiile de protecția mediului, garda de mediu sau inspectoratele de regim silvic.
Și mă opresc aici. În realitate însă, constatăm că școala e la pământ, având probleme grave de sistem, politicienii acționează doar în propriul interes, administrația silvică deseori apare în scandaluri de corupție(ca exemplu anchetele încă în derulare de la Cluj).Biserica fiind și ea proprietară de pădure, își dorește un regim silvic mai permisiv așa că nu se manifestă în sensul protejării pădurii, justiția nu-și face datoria, puține dosare de infracțiuni silvice fiind finalizate cu pedepsirea făptașilor pe motiv că efectul social e totuși mic. Referire la justiție, am putea adăuga implicarea directă în dosarele de retrocedări ilegale de pădure(apropo de magistrații tribunalului Covasna implicate în dosarul Hrebenciuc). Organele ministerului de interne au alte acțiuni în vedere, pădurea fiind puțin în atenția lor. În mediul rural, de fiecare dată când sunt tăieri ilegale în volum mai mare într-o localitate, o atentă cercetare ar scoate la iveală că sunt implicate și organe de poliție. Instituțiile de protecția mediului se ocupă în general de rezervațiile naturale.Pădurea mai puțin este în atenția lor. Altfel cum ne explicăm că Rezervația Hârboanca, din comuna Ștefan cel Mare, județul Vaslui, initial printre unicele două din țară ce conțineau toți hibrizii de stejar , în prezent greu se mai găsește câte un stejar, transformându-se într-o altfel de rezervație, cu alte specii, doar pentru a nu se diminua suprafața rezervațiilor la nivel de județ.
Așa stând lucrurile, de unde conștiință forestieră?
Dar iată ce spunea un înaintaș de-al nostru, o mare personalitate a silviculturii românești:
„Popoarele – remarca prof. Marin Drăcea – se judecă între ele și după respectul pe care îl au față de propriul lor pământ și, ca atare, față de pavăza cea mai sigură a acestuia – pădurea. Nu-și apără pădurea și pământul decât poporul ce se simte solidar cu propriul său viitor și vrea să trăiască”.
Aș mai adăuga că grija față de pădure este unul din cele mai bune indicatoare a nivelului de civilizație a unui stat, și care determină de fapt, și nivelul de trai.
Ce-ar fi dacă am înceta să ne mai batem joc de pădure și din contră, am demara acțiuni ample de împădurire a terenurilor degradate, aceste adevărate „pecingini” des întâlnite pe întreg teritoriul țării? Ce-ar fi dacă cele 1 milion de hectare de teren degradat de pe teritoriul României s-ar transforma în pădure? Ar crește suprafața fondului forestier cu două procente la nivel de țară și impactul va fi extraordinar! Adresez acest îndemn către toți factorii de decizie! Am putea noi să dăm dovadă de o astfel de înțelepciune?Spun asta pentru că noul PNDR finanțează astfel de investiții.
Ionel Popa 